Scrisori pentru BB. Pe ce se bazeaza stiinta juridica si tutela
19 noiembrie 2012 | Andrei SĂVESCU
A ajuns din eroare acum ceva vreme un mesaj în căsuța mea de e-mail. Deși i-am dat reply autorului necunoscut, nu mi-a răspuns. Așa încât mă consider îndreptățit să public mesajul și să bănuiesc că astfel de greșeli nu se vor repeta. Iată textul:
“Scrisori pentru BB. Pe ce se bazează știința juridică
Dragă BB, m-am gândit să-ți scriu despre drept câteva scrisori, ca să-ți fie de folos pentru învățat. Ele sunt lipsite de pretenții de acuratețe juridică, pentru că acuratețea necesită fie prea multe cuvinte, fie o exprimare prea tehnică. Singura pretenție a acestor scrisori este să transforme noțiunile juridice din ceva abstract și complex în ceva simplu și ușor de ținut minte.
Deși este posibil ca uneori aceste scrisori să semene cu un curs de drept, rog eventualii cititori avizați să nu uite că destinatarul este BB, adică o tânără studentă la drept, începătoare.
Chiar și tonul scrisorilor va fi foarte personal, pentru a îndepărta orice suspiciune că aș avea pretenția că aceste scrieri sunt cu caracter juridic. Scopul lor este doar acela de a conduce un nejurist pe calea dreptului, și anume doar câțiva pași.
În această primă scrisoare este locul să subliniez, dragă BB, că știința juridică și înțelegerea dreptului se bazează în mod indispensabil pe studiul individual.
Mă grăbesc să închei aici, cu gândul că efortul meu va fi răsplătit cu binemeritată curiozitate și binevenită condescendență.
[…text moderat…]
Scrisori pentru BB. Ocrotirea persoanei fizice prin tutelă
Dragă BB, mă tem să nu te plictisești auzind prea des faptul că la baza învățării dreptului stă studiul individual… În acest sens, ca un fel de scuză, te rog să-mi permiți să-ți reproduc un mic citat dintr-un e-mail privat al prof. univ. dr. Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiției: “Magistratii să treacă la studiu individual! Baza formării lor fiind studiul individual!!!!!”. Dacă asta e valabil pentru magistrați, mă gândesc că pentru studenți cu atât mai mult.
După această scurtă introducere, să începem tema de astăzi…
Dragă BB, persoana fizică este atât de importană în dreptul civil încât un întreg titlu al NCC este dedicat ocrotirii sale, Titlul al III-lea al primei Cărți.
NCC stabilește o seamă de măsuri de ocrotire a persoanei fizice, întotdeauna având în vedere interesul acesteia. Firește, oricine acționează având în vedere propriul său interes, însă uneori omul nu are posibilitatea să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile cu privire la propria persoană și la bunurile lui așa cum se cuvine. De aceea legiuitorul a reglementat măsuri și proceduri speciale de ocrotire.
Beneficiază de aceste măsuri speciale de ocrotire în special minorii. De măsuri de ocrotire beneficiază însă și persoanele care altminteri au deplină capacitate de exercițiu, sau ar trebui să aibă, însă, din pricina bătrâneții, bolii sau din cauza altor motive prevăzute de lege, nu pot să-și apere interesele în condiții corespunzătoare.
Citind această lungă introducere te întrebi deja curioasă care sunt aceste minunate măsuri de ocrotire… În ceea ce-l privește pe major, aceste măsuri sunt două la număr: punerea sub interdicție judecătorească și institutirea curatelei. În ceea ce-l privește pe minor, ocrotirea lui se realizează, firește, în principal de către părinți, care, așa după cum știi, trebuie să-l reprezinte, până la vârsta de 14 ani, și să-i încuviințeze actele în continuare până la majorat. În afară de aceste atribuții, părinții mai au o seamă de obligații față de minor, pe care o să le studiezi cu minuție când vei participa la cursurile de dreptul familiei. În afară de ocrotirea realizată de părinți, ocrotirea minorului se realizează și prin instituirea tutelei, prin dare în plasament și prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.
Dar ce este tutela minorului? În esență, tutela este un ansamblu de măsuri de ocrotire a minorului care sunt în sarcina tutorelui. Dar ce este tutorele? E foarte simplu: tutorele este o persoană care are grijă de minor, dar nu doar fizic ori în sens colocvial, ci în sens juridic. Tutorele are îndatorirea de a îngriji de minor. El este obligat să asigure îngrijirea minorului, sănătatea şi dezvoltarea lui fizică şi mentală, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui.
Pe bună dreptate te întrebi de ce este nevoie de tutore dacă minorul are părinți. Tocmai aici e problema! Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinţi sunt, după caz, decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele. Totusi, este posibil și ca părinții să desemneze un tutore, atunci când nu se pot ocupa așa cum se cuvine de minor, de exemplu dacă pleacă în străinătate pentru o perioadă lungă. Aș vrea să te rog să reflectezi la următoarea întrebare: Pot părinții să desemneze un tutore “de rezervă’?
În rezumat, tutela se instituie atunci când, din felurite motive, minorul este lipsit de îngrijire părintească.
Trebuie să precizez aici că tutorele nu este de capul lui. Toate procedurile referitoare la tutelă, ca dealtfel toate procedurile privind ocrotirea persoanei fizice, sunt de competența instanței de tutelă și de familie. Așadar tutela implică proceduri judiciare, din păcate. Partea bună, pentru toată lumea, este că instanța de tutelă trebuie să soluționeze toate cerererile privind ocrotirea persoanei fizice “de îndată”, adică foarte repede, fără acordarea unor lungi termene de judecată, care ar fi de natură să facă, poate, inutilă, tardivă o măsură de ocrotire. Așadar tot ceea ce ține de ocrotirea persoanei fizice trebuie făcut foarte repede, pentru că orice întârziere ar putea să afecteze interesele acesteia.
Situația minorului rămas fără îngrijire părintească este atât de urgentă încât instanța de tutelă trebuie să ia măsuri imediate. Pentru asta însă ea trebuie să afle… NCC instituie în sarcina persoanelor apropiate minorului, dar și în sarcina administratorului și locatarilor casei în care locuiește minorul, obligația de a înștiința “de îndată” instanța de tutelă cu privire la înprejurarea că un minor a rămas fără îngijire părintească. O obligație asemănătoare revine, firește, și serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane (părinte), precum şi notarului public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale. La fel, trebuie să înștiințeze instanța de tutelă și instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană, chiar și tu, BB.
Instanța de tutelă procedează de îndată la numirea unui tutore, care să aibă grijă de minor. În cazul fericit în care tutorele a fost desemnat de către părinți, instanța realizează o simplă formalitate prin numirea ca tutore a persoanei desemnate.
Aș vrea să fac aici o paranteză interesantă în legătură cu desemnarea tutorelui de către părinți. Desemnarea trebuie făcută prin act autentic, însă părinții îl pot revoca oricând pe tutore, chiar și printr-un act sub semnătură privată, încălcându-se, iată, principiul simetriei formelor. Singura cerință este ca instanța de tutelă să fie înștiințată, în ambele situații, pentru că la instanță există un registru special în care se ține evidența tutelei.
Dacă însă părinții nu pot să facă asta, sau pur și simplu sun neglijenți, atunci instanța de tutelă, care are atribuția numirii tutorelui, alege ea un tutore. Dar pe cine oare o să numească instanța? Ei bine, NCC ne dă soluția: în lipsa unui tutore desemnat de părinți, instanţa de tutelă numeşte cu prioritate ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, ţinând seama, după caz, de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, de condiţiile materiale şi de garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.
La fel, în cazul în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fără vreo preferinţă, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare să îndeplinească sarcinile tutelei şi care îşi exprimă dorinţa de a fi tutore, instanţa de tutelă va hotărî ţinând seama de condiţiile lor materiale, precum şi de garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a minorului.
Tutorele poate fi o singură persoană sau soțul și soția.
Dar cine nu poate fi tutore? Te rog ca în această privință, pentru a descoperi cine nu poate fi tutore, să citești prevederile art. 133 NCC, vei observa că interdicțiile sunt foarte intuitive.
Bineînțeles, instanța de tutelă numește tutorele cu acordul acestuia, și ascultând și părerea minorului. Mai mult, ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Dacă există consiliu de familie, instanța o să-i consulte și pe membrii consiliului de familie, dar nu este ținută de opțiunea acestora.
Ce-i cu acest consiliu de familie? Consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului. Instanţa de tutelă poate constitui un consiliu de familie compus din 3 rude sau afini, ţinând seama de gradul de rudenie şi de relaţiile personale cu familia minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite şi alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinţii minorului sau care manifestă interes pentru situaţia acestuia. Firește, tutorele nu poate fi membru în consiliul de familie…
Acest consiliu de familie are o reglementare nouă, pentru România, nu exista înainte de NCC. Sper să te distrezi citind procedura de constituire și funcționare a consiliului de familie parcurgând Sectiunea a treia a capitolului referitor la tutela minorului din NCC (art. 124 și urm.). Consiliul de familie pare a-și avea rostul atunci când e vorba de copii foarte bogați, care trebuie protejați de eventuala rapacitate a tutorelui…
Ah, că veni vorba de rapacitate: tutela este o sarcină gratuită. Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptăţit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o remuneraţie al cărei cuantum va fi stabilit de instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, ţinând seama de munca depusă în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile produse de bunurile minorului. Instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima această remuneraţie, potrivit împrejurărilor. În același sens, legiuitorul, prevăzător și grijuliu, a dat posibilitatea instanţei de tutelă să poată hotărî, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, ca tutorele să dea garanţii reale sau personale, dacă interesele minorului cer o astfel de măsură. În acest caz, ea stabileşte, potrivit cu împrejurările, felul şi întinderea garanţiilor.
Tutela este o sarcină personală, strict personală, la fel ca realizarea unui tablou, la comandă, de către un anume pictor. Cu toate acestea, instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate, ţinând seama de mărimea şi compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca administrarea patrimoniului ori doar a unei părţi a acestuia să fie încredinţată, potrivit legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.
Actul prin care instanța de tutelă numește tutorele este o hotărâre judecătorească numită “încheiere”. Drepturile şi îndatoririle tutorelui încep de la data comunicării acestei încheieri de numire.
Este foarte interesant și te rog să ții minte că în cazul în care tutori sunt doi soţi, aceştia răspund împreună pentru exercitarea atribuţiilor tutelei, iar în cazul în care unul dintre soţi introduce acţiunea de divorţ, instanţa învestită cu soluționarea divorțului, din oficiu, va înştiinţa instanţa de tutelă pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei.
Desigur, tutorele poate să se sature de minor și de îndatoririle pe care și le-a asumat atunci când a acceptat tutela, însă el nu poate refuza continuarea tutelei în mod discreționar. Poate refuza continuarea tutelei cel care are vârsta de 60 de ani împliniţi, femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani, cel care creşte şi educă 2 sau mai mulţi copii, cel care, din cauza bolii, a infirmităţii, a felului activităţilor desfăşurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină. Dacă intervine vreuna dintre aceste situații, tutorele trebuie să ceară instanței de tutelă înlocuirea lui, dar până la soluționarea cererii de înlocuire el este obligat să continue exercitarea atribuțiilor.
O problemă la care te rog să te gândești este următoarea: o persoană care are doi copii și a acceptat să fie tutore poate să refuze continuarea tutelei pentru motivul că are doi copii de crescut și educat? Ce părere ai?
O altă întrebare, la care însă o să răspund eu: ce crezi că poate face tutorele? Care sunt puterile lui? Răspunsul este că tutorele poate face tot ce pot face părinții, însă cu numeroase limitări… Așa după cum vei observa, instanța de tutelă intervine frecvent pentru a limita puterile tutorelui. Am putea spune despre atribuțiile tutorelui că sunt quasi-părintești. O să mă refer mai întâi la exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului, iar apoi la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului. Hai să vedem!
Mai întâi trebuie să subliniez că doar măsurile privind persoana minorului care au caracter curent se iau de către tutore singur, regula fiind că el are nevoie de avizul consiliului de familie, dacă acest consiliu a fost constituit. Într-adevăr, avizul consiliului de familie este consultativ, nu obligatoriu, însă asta nu înseamnă că el este o joacă, întrucât actele încheiate de tutore în lipsa avizului consultativ sunt anulabile. Îți amintești, desigur, ce ai citit despre procedura convocării și luării deciziilor în cadrul consiliului de familie…
Un alt element de rigiditate în ce privește exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului ține de domiciliul acestuia: minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore. Minorul poate avea și o reședință numai cu autorizarea instanței de tutelă! Aceste probleme nu se pun atunci când ocrotirea minorului se realizează de către părinți!
Asemănător, felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani o primea la data instituirii tutelei nu poate fi schimbat de către tutore decât cu încuviinţarea instanţei de tutelă. Dar nici măcar instanța de tutelă nu are libertate de decizie, căci ea nu poate, împotriva voinței minorului, să schimbe felul învăţăturii acestuia, hotărâtă de părinţi sau pe care minorul o primea la data instituirii tutelei. De exemplu, minorul era la Școala Sportivă… Cu titlu general, în raport de orice măsuri privind persoana minorului, instanța de tutelă nu pote hotărî fără ascultarea acestuia, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Atenție, asta nu înseamnă că instanța trebuie să asculte de minor, ci înseamnă exact ce am spus: instanța trebuie să-l asculte pe minor, să afle ce părere are, după care ea hotărâște, așa cum consideră. Te rog să reții că ascultarea minorului e ceva mai complicat decât pare… Astfel, dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
Iată-ne ajunși la cea mai delicată problemă din materia tutelei minorului: exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului…
După numirea tutorelui şi în prezenţa acestuia şi a membrilor consiliului de familie, un delegat al instanţei de tutelă va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării instanţei de tutelă. Inventarul bunurilor minorului va începe să fie întocmit în maximum 10 zile de la numirea tutorelui de către instanţa de tutelă. Cu prilejul inventarierii, tutorele şi membrii consiliului de familie sunt ţinuţi să declare în scris, la întrebarea expresă a delegatului instanţei de tutelă, creanţele, datoriile sau alte pretenţii pe care le au faţă de minor. Declaraţiile vor fi consemnate în procesul-verbal de inventariere. Tutorele sau membrii consiliului de familie care, cunoscând creanţele sau pretenţiile proprii faţă de minori, nu le-au declarat, deşi au fost somaţi să le declare, sunt prezumaţi că au renunţat la ele. În plus, dacă tutorele sau membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au faţă de minor, deşi au fost somaţi să le declare, pot fi îndepărtaţi din funcţie. Atenție, BB, în orice caz creanţele pe care le au asupra minorului tutorele sau vreunul dintre membrii consiliului de familie, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile acestora pot fi plătite voluntar numai cu autorizarea instanţei de tutelă.
Așa după cum era de așteptat, tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credinţă bunurile minorului. În acest scop, tutorele acţionează în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor minorului. Ce înseamnă “simpla administrare”? Pentru a nu te trimite la art. 795 și urm. NCC, îți spun aici că persoana împuternicită cu administrarea simplă este ţinută să efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum şi actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite. Tutorele este obligat să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere ale minorului fără a schimba destinaţia acestora, cu excepţia cazului în care este autorizat de către instanţa judecătorească. Asta înseamnă, de exemplu, că tutorele nu poate schimba destinația veniturilor din chirii ale minorului ocrotit, venituri care, prin ipoteză, să zicem, se vărsau într-un cont bancar special destinat.
În același sens, trebuie să reții că tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia. Fac excepţie darurile obişnuite, potrivite cu starea materială a minorului.
La fel, tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunţe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare. Dacă totuși tutorele ar încheia astfel de acte, ele sunt anulabile (adică nu sunt lovite de nulitate absolută).
Aici o mică paranteză: legiuitorul nu este absurd! El a prevăzut că tutorele poate înstrăina, fără avizul consiliului de familie şi fără autorizarea instanţei de tutelă, bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum şi cele devenite nefolositoare pentru minor.
Pentru actele cele mai importante, actele de dispoziție, legiuitorul a instituit, așa după cum ți-ai dat seama, cerința autorizării lor de către instanța de tutelă, însă aceasta îi acordă tutorelui autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor. În orice caz, autorizarea trebuie cerută pentru fiecare act în parte, nu „la grămadă”…, stabilindu-se, când este cazul, condiţiile de încheiere a actului. Spre neliniștea tutorelui, instanța de tutelă îi poate indica modul în care vor fi întrebuințate sumele de bani obținute din vânzarea bunurilor minorului…
Ți-ai fi dat seama și fără să-ți spun că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviinţarea tutorelui, dar nu ți-ai fi dat seama că este necesară încuviințarea scrisă a acestuia, ceea ce nu se cere în cazul părințior. Bineînțeles, dacă actul pe care minorul care a împlinit vârsta de 14 ani urmează să îl încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate face decât cu autorizarea instanţei de tutelă şi cu avizul consiliului de familie, va fi necesară atât autorizarea acesteia, cât şi avizul consiliului de familie.
O altă restricție importantă care vizează capacitatea de exercițiu a minorului aflat sub tutelă este interzicerea, sub sancţiunea nulităţii relative, a încheierii de acte juridice între tutore sau soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte. Așadar minorul este centrul universului juridic și el trebuie protejat!
Tutorele este și mai mărginit decât atât… Iată un exemplu de situație în care tutorele este supus deciziei consiliului de familie: Consiliul de familie stabileşte suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale şi poate modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă. Decizia consiliului de familie se aduce la cunoştinţă, de îndată, instanţei de tutelă. Tutorele nu are niciun cuvânt de spus, deși el este cel care are îndatorirea de a se ocupa de minor. Din fericire, dragă BB, legea prevede că toate cheltuielile necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, instanţa de tutelă va dispune vânzarea bunurilor minorului, prin bună învoială sau prin licitaţie publică.
Dar accesul tutorelui la banii minorului este mai limitat decât te-ai fi așteptat, căci sumele de bani care depăşesc nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi instrumentele financiare se depun, pe numele minorului, la o instituţie de credit indicată de consiliul de familie, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lor. Paranteza: tutorele are obligația să înștiințeze consiliul de familie iar acesta trebuie să acționeze cu promptitudine! Din fericire, tutorele poate depune la o instituţie de credit şi sumele necesare întreţinerii, tot pe numele minorului. Acestea se trec într-un cont separat şi pot fi ridicate de tutore fără autorizarea instanţei de tutelă…
În pofida unor astfel de precauții din partea legiuitorului, este posibil ca între minor și tutore să se ivească, în mod temporar sau într-o sferă limitată, interese contrare, dintre acelea care nu trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui. Este posibil de asemnea ca din cauza bolii sau din cine știe ce motive tutorele să fie împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviințează… În toate aceste cazuri, instanța de tutelă va numi un curator special, care este un fel de tutore cu atribuții limitate, atât în timp cât și în ce privește competența lui juridică în raport cu minorul. Mai mult decât atât, chiar și notarul public are dreptul să numească un curator special, în cadrul procedurilor succesorale, pentru motive temeinice. Bineînțeles, notarul va înștiința de îndată instanța de tutelă în legătură cu ce a făcut, iar instanța fie va valida curatorul special numit de notar, fie va numi un alt tutore, potrivit aprecierii ei.
Iată așadar, dragă BB, că instanța de tutelă este foarte prezentă, de la începutul până la sfârșitul tutelei. E foarte clar că ea face un control efectiv și continuu cu privire la modul în care tutorele și consiliul de familie își îndeplinesc atribuțiile. Dar instanța de tutelă poate mai mult decât atât, se poate comporta ca un fel “Big Mother”. Ea poate cere colaborarea autorităţilor administraţiei publice, a instituţiilor şi serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului sau a instituţiilor de ocrotire, după caz.
Ca “organ de control” instanța de tutelă primește de la tutore dări de seamă cu privire atât la modul în care tutorele se îngrijește de minor, precum și cu privire la modul în care administrează bunurile acestuia. Tutorele are obligația legală de a prezenta anual instanței astfel de dări de seamă, în termen de 30 de zile de la sfârșitul anului calendaristic. Dar instanța poate să-i ușureze sarcina, permițându-i să facă dări de seamă cu o frecvență mai mică, dar nu mai rar de o dată la 3 ani. Instanța poate însă și să-i facă tutorelui viața amară, institutindu-i obligația de a da oricând dări de seamă… Darea de seamă nu e o simplă formalitate, este o chestiune serioasă. Iată, spre exemplu, nu este permis ca părinții sau vreo persoană care a făcut o liberalitate minorului să-i dea tutorelui dispensă de a da socoteală. Ghicește de ce!
La încetarea din orice cauză a tutelei, tutorele sau, după caz, moştenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte instanţei de tutelă o dare de seamă generală. Tutorele are aceeaşi îndatorire şi în caz de îndepărtare de la tutelă. Dacă funcţia tutorelui încetează prin moartea acestuia, darea de seamă generală va fi întocmită de moştenitorii săi majori sau, în caz de incapacitate a tuturor moştenitorilor, de reprezentantul lor legal, în termen de cel mult 30 de zile de la data acceptării moştenirii sau, după caz, de la data solicitării de către instanţa de tutelă. În cazul în care nu există moştenitori ori aceştia sunt în imposibilitate de a acţiona, darea de seamă generală va fi întocmită de către un curator special, numit de instanţa de tutelă, în termenul stabilit de aceasta. Darea de seamă generală va trebui să cuprindă situaţiile veniturilor şi cheltuielilor pe ultimii ani, să indice activul şi pasivul, precum şi stadiul în care se află eventualele litigii judiciare în care minorul este parte. Așadar instanța de tutelă, “Big Mother”, trebuie să știe tot.
În același sens, trebuie să știi că toți pârâcioșii se pot adresa instanței de tutelă. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, consiliul de familie, oricare membru al acestuia, precum şi toţi cei despre care îți spuneam că au obligația să înștiințeze instanta de tutelă cu privire la faptul că un minor a rămas fără îngrijire părintească – îți mai amintești cine? – pot face plângere la instanţa de tutelă cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor. Cât de repede reacționează instanța de tutelă? Ai ghicit! “De urgență”! Plângerea se soluționează de urgență și, în plus, prin încheiere executorie! Din păcate, urgența soluționării plângerii este atenuată, pe de o parte de faptul că instanța poate să considere necesar ca minorul să fie ascultat – dacă a împlinit vârsta de 10 ani , dar mai ales de faptul că legiuitorul s-a gândit că plângerea trebuie soluționată obligatoriu cu citarea părţilor şi a membrilor consiliului de familie.
Ca orice lucru bun, tutela are și un sfârșit… Tutela încetează în cazul în care nu se mai menţine situaţia care a dus la instituirea ei, precum şi în cazul morţii minorului sau a tutorelui. De asemenea, tutela încetează prin înlocuirea tutorelui, în cazurile despre care am vorbit mai sus. Mai există încă o situație în care tutela încetează, și anume îndepărtarea tutorelui, dacă săvârşeşte un abuz, o neglijenţă gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum şi dacă nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător sarcina. Firește, instanța de tutelă intervine.
Legiuitorul s-a preocupat ca minorul să nu rămână nicio clipă, dacă e posibil, “descoperit”, fără tutore. Astfel, de exemplu, în cazul morţii tutorelui, moştenitorii săi au datoria de a înştiinţa, de îndată, instanţa de tutelă, dar până la numirea unui nou tutore moştenitorii vor prelua sarcinile tutelei. Dacă sunt mai mulţi moştenitori, aceştia pot desemna, prin procură specială, pe unul dintre ei să îndeplinească în mod provizoriu sarcinile tutelei. Dar dacă moștenitorii tutorelui sun minori? Ei bine, legiuitorul s-a gândit și la asta – nu degeaba vorbim frecvent despre Înțelepciunea Legiuitorului! Moştenitorii minori ai tutorelui nu vor prelua sarcinile tutelei, ci instanţa de tutelă va numi de urgenţă un curator special, care poate fi executorul testamentar.
Te contrariază faptul că mă tot refer, din când în când, la un curator special? Nu ar trebui. Curatorul special apare de fiecare dată când apar astfel de incidente, pentru că legiuitorul se preocupă cu adevărat ca minorul să nu rămână nicio clipă fără ocrotire. Instanța de tutelă se ocupă în permanență de asta, însă judecătorii nu-l pot lua acasă pe minor, așa încât sunt mereu pe poziție, gata să numească un curator special!
Bun, tutela încetează, dar ce se întâmplă cu bunurile minorului? Foarte firesc, instanţa de tutelă va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului şi la cheltuielile făcute cu întreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor sale şi, dacă sunt corect întocmite şi corespund realităţii, va da descărcare tutorelui. Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moştenitorilor acestuia sau noului tutore de către vechiul tutore, moştenitorii acestuia sau reprezentantul lor legal ori, în lipsă, de curatorul special. După predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, instanţa de tutelă va da tutorelui descărcare de gestiunea sa, pentru ca acesta să-și poată vedea în continuare de viața lui…
Însă chiar dacă instanţa de tutelă i-a dat descărcare de gestiune, tutorele răspunde pentru prejudiciul cauzat din culpa sa. Mai mult decât atât, tutorele care înlocuieşte un alt tutore are obligaţia să ceară acestuia, chiar şi după descărcarea de gestiune, repararea prejudiciilor pe care le-a cauzat minorului din culpa sa, sub sancţiunea de a fi obligat el însuşi, noul tutore, să repare aceste prejudicii.
Oh, vezi ce complicat este să fii tutore? Mult mai complicat decât să fii părinte! Iată un argument în plus: în cazul în care tutorele face prostioare, el poate fi sancţionat de instanța de tutelă cu amendă civilă, în folosul statului, care însă nu poate depăşi valoarea unui salariu minim pe economie. E adevărat, amenzile nu sunt foarte mari, însă un părinte nu pățește așa ceva, orice s-ar întâmpla…
Dragă BB, după ce ne-am lămurit în ce privește tutela, o procedură complicată și greoaie, trebuie să mă refer și la ocrotirea interzisului judecătoresc, așa cum te “amenințam” la început. O să fac asta însă cu altă ocazie, tutela a fost o aventură suficientă pentru azi.
Spor la studiul individual!”
Asta a fost tot.
dr. Andrei SĂVESCU
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
