SF juridic: evaziunea fiscala ca legitima aparare
21 noiembrie 2012 | Mihai COSTACHE
Conform Constitutiei (din orice stat civilizat) toti cetatenii au obligatia de a contribui la cheltuielile publice prin plata de taxe si impozite. Dar niciun articol din Constitutie nu coroboreaza aceasta obligatie cu un drept de a controla (intr-un mod practic) modul in care sunt efectuate aceste cheltuieli publice precum si daca contribuabilul este de acord sau nu cu aceste cheltuieli.
Conform teoriei dreptului fiscal, toate taxele sunt platite de bunavoie de catre cetateni care beneficiaza, in schimb, de protectia statului precum si de alte servicii publice (invatamant, sanatate, justitie, cultura, etc.). Acest lucru seamana izbitor de mult cu definitia societatilor de asigurare de tip mutual – adica acele societati in care fiecare membru al unei organizatii mutuale este, in acelasi timp, asigurat si asigurator. Deci, am putea spune astfel ca statul este o organizatie de acest tip. In consecinta, orice cetatean care nu mai doreste sa participe la costuri si sa beneficieze de protectia si serviciile oferite de stat este liber sa isi retraga participarea. De bunavoie achita taxele, de bunavoie sa se poata retrage din acest mecanism.
Dar aceasta constructie teoretica nu corespunde sub nicio forma vietii reale. In realitate, Guvernul se comporta ca un talhar care spune victimei sale „Viata sau banii”. Din aceasta cauza si in unanimitate platitorii de taxe achita sumele de bani in baza acestei amenintari.
Este adevarat ca Guvernul nu are nevoie sa pandeasca la drumul mare si sa iasa din tufisuri tinand in mana o arma, sustragand victimei sale portofelul. Dar folosirea mai multor harti (denumite acte fiscale pentru a linisti victimele) nu face ca jaful sa fie mai acceptabil, dimpotriva.
Ca o diferenta intre un talhar de drept comun si Guvern, primul isi asuma responsabilitatea in mod personal. El nu pretinde ca are un drept prevazut de lege in baza caruia te deposedeaza de bani sau ca banii furati ii va folosi in interesul tau. El nu spune ca este altceva decat un simplu talhar.
Dupa ce iti ia banii, talharul te lasa liber sa te plimbi unde vrei. Nu te urmareste de-a lungul drumului interzicandu-ti sa faci o fapta sau alta si nici nu te obliga sa faci anumite fapte sustinand ca sunt in interesul tau.
Din acest punct de vedere, acei talhari care se autointituleaza „Guvern” procedeaza exact invers decat cei descrisi anterior.
Primul lucru ce poate fi observat este ca – spre deosebire de un talhar obisnuit – Guvernul nu isi asuma responsabilitatea faptelor sale. Dimpotriva, ei desemneaza intr-un mod nepublic (dar nu secret) cativa functionari care vor actiona in numele sau.
Dupa numirea functionarului, Guvernul va face instructajul functionarului sau:
„Du-te la XY si spune-i ca „Guvernul” are nevoie de bani pentru a acoperi cheltuiala pentru protectia persoanei sale si a bunurilor detinute. Daca iti va argumenta ca nu a semnat nici un contract cu noi si ca nu doreste protectia Guvernului, spune-i ca nu este treaba lui si ca noi AM ALES sa il protejam indiferent daca vrea sau nu. Si daca iti va da banii, promite-i ca vom oferi o chitanta care il va proteja de alte asemenea cereri pe intreg parcursul anului.
Daca va refuza sa se conformeze cererilor tale, executa silit toate bunurile sale si opreste banii nu numai pentru solicitarea noastra initiala cat si pentru cheltuielile ocazionate de aceaste executare silita. Daca opune rezistenta la executarea silita, atunci solicita ajutorul altor membri ai Guvernului. Daca rezistenta va continua in forma armata atunci captureaza-l, intocmeste rechizitoriul, obtine o condamnare si trimite-l la inchisoare.”
Acest fragment este, de fapt, varianta pentru cetatenii de rand ai Codului fiscal, Codului de procedura fiscala, Codului penal si Codului de procedura penala.
Aceste acte normative stau la baza platii „voluntare” a taxelor si impozitelor. Tot ele sunt si temeiul „suportului” acordat de catre cetateni Guvernului in actiunile sale de impartire si folosire a banilor publici in „beneficiul” cetatenilor sai.
De ce ar trebui sa fie – de lege ferenda – evaziune fiscala un caz de legitima aparare?
Pentru ca fiecare cetatean care plateste un ban Guvernului nu face decat sa ofere acestuia mijloacele materiale de a scoate mai multi bani de la acelasi cetatean platitor.
Pentru ca Guvernul care incaseaza banii ii va folosi dupa bunul sau plac, inclusiv pentru viitoare „talharii” facute impotriva propriilor cetateni.
Pentru ca este o absurditate perfecta faptul ca anumite persoane (functionari publici) incaseaza cu forta banii de la cetateni in scopul de a-l proteja tocmai de asemenea actiuni;
Pentru ca este absurd ca acesti functionari sa incaseze banii cu forta pentru a proteja un cetatean care nu doreste sa fie protejat.
Pentru ca singura cale ca cetatenii sa aiba libertate politica (adica dreptul de a-si exercita prerogative acordate de lege) este aceea de a-si pastra banii in propriul buzunar pana cand vor primi asigurari rezonabile de la Guvern ca acestia vor fi folositi in beneficiul lor si nu impotriva lor.
Pentru ca nu exista un Guvern in aceasta lume care sa poate fi calificat „de incredere” sau sa fie suspectat de intentii bune la adresa cetatenilor sai.
Prin prisma celor mentionate, nu credeti ca evaziune fiscala este o forma de legitima aparare impotriva abuzurilor statului? Oare instantele penale vor lua in considerare o asemenea argumentatie?
PS: orice asemanare cu viata reala este pur si simplu intamplatoare.
Articolul a fost tradus si adaptat dupa lucrarile filozofului american Lysander Spooner.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
