ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Studentii si scamele imaginare
23.11.2012 | Raluca CÎRJAN


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Vă voi servi săptămânal o tocăniţă de gânduri, experienţe, dorinţe, lene, nisip din Vama Veche şi sesiuni psihedelice. Sunt studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, în anul III, iar pasiunea mea pentru scris ajunge la dimensiunile unei balene gestante.

Nu reprezint studenţii ai căror părinţi au făcut diabet din cauza sentimentelor dulci de satisfacţie şi mândrie, dar mă străduiesc să le cresc glicemia alor mei în fiecare sesiune. Pentru noi, aspiranţii, am inventat teoria conform căreia atunci când au fost creaţi oamenii, cuiva i-a scăpat prea mult din conţinutul borcanului cu defecte, iar pentru că deja mixase compoziţia până la încorporarea completă, a adăugat la final pe buzele tuturor „Eh, nimeni nu-i perfect.”

Dincolo de diferenţe, suntem uniţi de dorinţa de a nu ne ghiorţăi maţele după terminarea facultăţii, iar pentru asta invităm neuronii să danseze Ciuleandra la fiecare seminar. Ce-i drept, se mai întâmplă să rămânem cu o faţă de macrou congelat sau să dăm din cap aprobator din când în când, fără să avem habar de ce, iar când profesorul doreşte să ştie dacă avem întrebări, să ne verificăm şireturile nedesfăcute şi să surprindem scame imaginare.

V-aş scrie o concluzie minunată care să vă inspire, dar modul condiţional-optativ e un bun prieten al studenţilor. Aş învăţa, m-aş implica, aş face, aş drege. Pe curând!

Raluca CÎRJAN

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate