« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 

Societate de leasing obligata sa restituie TVA perceputa nelegal cu ocazia refacturarii taxei pentru poluare
23.11.2012 | Cosmin Flavius COSTAȘ

Secţiuni: Fiscalitate, Protecția consumatorilor, RNSJ | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

1. La nivelul anului 2012, nu doar fiscul se comportă abuziv în relaţia cu contribuabilii. Aceeaşi atitudine o regăsim, din păcate, şi la societăţile de leasing, cel puţin cu privire la unele chestiuni de natură fiscală.

Mai precis, în toate contractele de leasing având ca obiect autoturisme puse în practică după introducerea taxei percepute cu ocazia primei înmatriculări a vehiculelor (adică după 1.01.2007), societăţile de leasing au introdus o clauză potrivit căreia taxa de înmatriculare va fi suportată de utilizator.

2. Dacă ar fi să considerăm această clauză una validă, iar nu una abuzivă, desigur că utilizatorului i-ar reveni obligaţia de a suporta taxa achitată cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului în România, ca şi când el ar fi proprietarul autoturismului. Prin urmare, în virtutea contractului de leasing, utilizatorul ar trebui să achite societăţii de leasing exact contravaloarea taxei achitate de către societatea de leasing în contul bugetului de stat (pentru perioada 1.01.2007 – 30.06.2008) sau în contul Fondului pentru Mediu (după data de 1.07.2008).

3. În realitate însă, societăţile de leasing procedează la „refacturarea” taxei achitate cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului în România. Mai precis, utilizatorului îi este remisă o factură în cuprinsul căreia la suma reprezentând taxa de primă înmatriculare se adaugă TVA. Sub presiunea rezilierii contractului de leasing în caz de neplată integrală a facturii remise, utilizatorul achită astfel atât taxa de primă înmatriculare pe care s-a obligat s-o suporte prin contract, cât şi TVA corespondentă.

4. Caracterul abuziv al unei asemenea practici a fost supus recent atenţiei Judecătoriei Cluj-Napoca – Secţia Civilă. Astfel, reclamantul a invocat faptul că, în cadrul unui contract de leasing, i-a fost facturată de către X Leasing IFN SA taxa pentru poluare în cuantum de 1.301 RON şi TVA aferentă în cuantum de 312,24 RON. Apreciind că a efectuat o plată nedatorată în ceea ce priveşte TVA, reclamantul a solicitat obligarea societăţii de leasing la restituirea sumei de 312,24 RON, invocând în principal următoarele argumente:

4.1. Taxa pe valoare adăugată (TVA) reprezintă un impozit indirect care este reglementat în Codul fiscal român în Titlul VI. Datorită faptului că randamentul fiscal al acestui tip de impozit indirect este extrem de ridicat, problematica TVA reprezintă un subiect de mare interes la nivel european. Având în vedere că, în domeniul dreptului fiscal, integrarea nu este încă deplină (existând o competenţă partajată între statele membre şi Uniunea European), problematica TVA este reglementată la nivel european prin intermediul directivelor. Astfel, începând cu anul 1969, s-au emis mai multe directive pe diferite domenii de interes din cadrul T.V.A., care au culminat cu celebra Directivă “a şasea” din 17 mai 1977 (Directiva 77/388/CEE). Această directivă a produs efecte până la data de 1.01.2007, când a intrat în vigoare Directiva 2006/112/CE din data de 28.11.2006. Termenul de preluare în dreptul naţional al acestei directive a fost 1.01.2008. Aceste precizări erau desigur necesare pentru a sublinia faptul că, la ora actuală, taxa pe valoarea adăugată este reglementată la nivel european şi pentru orice problemă care apare în acest domeniu trebuie avută în vedere cu prioritate legislaţia Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

4.2. Astfel, art. 1 alin. (2) din Directiva 2006/112/CE defineşte TVA drept o taxă generală pe consum care se aplică proporţional cu preţul bunurilor şi al serviciilor, indiferent de numărul de operaţiuni care au loc în faza de producţie şi de distribuţie anterior etapei în care este percepută taxa. Principial, se desprinde ideea că TVA este datorată doar în momentul în care o persoană impozabilă pune la dispoziţia unei alte persoane (fie ea impozabilă sau neimpozabilă) bunuri sau servicii de care aceasta să beneficieze în schimbul unei contraprestaţii. Trebuie subliniat că între bunul/serviciul pus la dispoziţia celeilalte persoane şi contraprestaţia plătită de aceasta este obligatoriu să existe o legătură directă (“direct link”, în versiunea oficială a directivei în limba engleză) între bun/serviciu, pe de-o parte, respectiv contraprestaţie, pe de altă parte [Pentru mai multe detalii cu privire la acest subiect a se vedea Ben Terra, Julie Kajus, Introduction to European VAT, A Guide to the European VAT Directives, vol. I, Ed. IBDF, Amsterdam, 2010, p. 317-321. Este de asemenea relevantă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene: Hotărârea din 5 februarie 1981, Coöperatieve Aardappelenbewaarplaats, afacerea 154/80, publicată în Culegere 1981, p. 445; Hotărârea din 8 martie 1988, Apple and Pear Development Council, afacerea C-102/86, publicată în Culegere 1988, p. 1443; Hotărârea din 21 martie 2002, Kennemer Golf, publicată în Culegere 2002, p. I-3293].

4.3. În context, taxa pentru poluare reglementată la nivelul anului 2011 prin O.U.G. nr. 50/2008 reprezenta o sarcină fiscală pe care contribuabilul trebuia să o suporte la momentul la care dorea să înmatriculeze un autovehicul, prelevare ce se realiza în contul Statului Român în vederea (chipurile) prezervării mediului înconjurător.

În speţă, această taxă a fost achitată de către pârâta X Leasing IFN SA pentru autoturismul care a fost pus la dispoziţia reclamantului prin contractul de leasing încheiat între părţi. Ulterior, reclamantul a rambursat către pârâtă taxa de poluare. În sensul directivei, strict formal, ne-am afla astfel în prezenţa unei “contraprestaţii”. Problema este însă aceea că este extrem de dificil de decelat ce a primit utilizatorul în schimbul sumei de bani plătite societăţii de leasing, pentru a putea vorbi de livrarea unui bun sau prestarea unui serviciu şi implicit de o operaţiune impozabilă. În acest context,  se observă că beneficiarul taxei de poluare este Statul Român, iar nu pârâta.

4.4. Privind mai departe, unul dintre principiile de bază ale TVA la nivel european este cel al neutralităţii, principiu care include în componentele sale faptul că aplicarea TVA nu trebuie să producă distorsiuni concurenţiale între sectorul public şi cel privat. Aceasta înseamnă că livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate de către persoanele de drept public nu intră în sfera de aplicare a TVA, dacă sunt îndeplinite de acestea în calitatea lor de „autorităţi publice”. De altfel, atât textul Directivei 2006/112/CE, cât şi Codul fiscal român menţionează expres faptul că această concluzie nu este influenţată de împrejurarea că pentru misiunea autorităţii publice se percep taxe, comisioane, redevenţe sau alte asemenea sume de bani.

Or, este de netăgăduit că în dreptul intern, Statul deţine monopolul în materia perceperii de taxe şi impozite, nefiind permisă o concurenţă din partea sectorului privat. Din moment ce perceperea de taxe şi impozite de către Statul Român nu intră în sfera de aplicare a TVA, ar fi de neconceput, în opinia reclamantului, ca o persoană de juridică de drept privat să poată califica aceeaşi operaţiune – plata taxei pentru poluare – drept o operaţiune impozabilă.

4.5. Strict formal, reclamantul a indicat faptul că, la nivel european, operaţiunile impozabile pot fi împărţite în patru mari categorii: livrarea de bunuri (art. 14-19 din Directiva 112), livrări/achiziţii intraeuropene de bunuri (art. 20-23 din Directiva 112), prestarea de servicii (art. 24-29 din Directiva 112) şi importurile (art. 30 din Directiva 112).

Plata taxei pentru poluare nu poate fi însă încadrată, oricât de larg ar fi privite lucrurile, în niciuna dintre aceste categorii de operaţiuni impozabile. Astfel, pentru început, datorită faptului că nu există nici un element de extraneitate în speţa dedusă judecăţii, se pot elimina din discuţie categoriile importului de bunuri şi livrările/achiziţiile intraeuropene de bunuri. Mai departe, art. 14 din Directiva 2006/112/CE defineşte “livrarea de bunuri” ca fiind operaţiunea de transfer a dreptului de a dispune de bunuri corporale ca un proprietar. Această definiţie este desigur suficientă pentru a exclude încadrarea taxei de poluare în această categorie. În fine, ultima categorie este reprezentată de “prestările de servicii”, reglementate de către art. 24 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE care plasează în categoria “prestarea de servicii”, tot ceea ce nu se încadrează în cadrul secţiunii “livrări de bunuri”. Art. 25 şi art. 26 din Directiva 2006/112/CE exemplifică anumite cazuri particulare de prestaţii care trebuie incluse în sfera de impozitare a T.V.A. cum ar fi: cesiunea drepturilor de proprietate intelectuală, obligaţia de neconcurenţă, servicii de telecomunicaţii, servicii de consultanţă etc. După cum se poate observa, nu există nicio menţiune despre faptul că plata unei taxe ar putea constitui o operaţiune impozabilă (este de altfel şi absurd a fi astfel!). Mai mult, se poate observa că în toate aceste exemple se poate uşor determina ce anume primeşte cel care plăteşte “contraprestaţia”.

4.6. În acest fel, ne întoarcem la problema enunţată mai sus, şi anume că nu există o legătură direct între taxa de poluare şi „contraprestaţie” pentru a putea fi în prezenţa unei operaţiuni purtătoare de TVA.

5. În context, reclamantul a formulat o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 267 par. (3) TFUE, propunând instanţei naţionale să adreseze Curţii următoarele întrebări:

Întrebarea nr. 1. În cazul în care locatorul dintr-un contract de leasing achită o taxă de poluare pentru înmatricularea unui autoturism într-un Stat Membru, iar apoi taxa de poluare este imputată utilizatorului din contractul de leasing, se poate considera faptul că există o „livrare de bunuri” sau o „prestare de servicii” în sensul Directivei 2006/112/CE, care să dea naştere obligaţiei utilizatorului de a plăti şi TVA, proporţional cu valoarea taxei de poluare suportate?

Întrebarea nr. 2. În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, care este contraprestaţia pe care locatorul o oferă utilizatorului, în schimbul contravalorii taxei de poluare percepute?

Aşa cum era însă previzibil – având în vedere faptul că instanţa de prim grad se afla în jurisdicţia Curţii de Apel Cluj, iar Curtea de Apel Cluj se opune constant, vehement şi întotdeauna nemotivat sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a nu crea „probleme” sistemului judiciar naţional – Judecătoria Cluj-Napoca a respins această cerere de sesizare a litigiului pe fond. Deşi nu este surprinzătoare, cel puţin pentru avocaţii care se întâlnesc în mod constant cu instanţele clujene, soluţia este vădit nelegală, întrucât litigiul era soluţionat în prim şi ultim grad de către Judecătoria Cluj-Napoca, iar răspunsul la întrebările propuse era în mod evident util instanţei naţionale.

6. Prin sentinţa civilă nr. 18415 din 27 septembrie 2012, Judecătoria Cluj-Napoca – Secţia Civilă a admis însă acţiunea reclamantului şi a dispus obligarea X Leasing IFN SA la restituirea sumei reprezentând TVA aferentă taxei pentru poluare. Argumentele esenţiale care au fondat această soluţie par a fi fost următoarele:

• Art. 6.7 din contractul de leasing încheiat de părţi, potrivit căruia taxa specială pentru autoturisme şi vehicule (de poluare), stabilită în condiţiile legii, va fi refacturată către utilizator, după achitarea acesteia de către locator, în vederea înmatriculării obiectului de leasing, iar locatorul va refactura utilizatorului cuantumul în RON al taxei speciale la care se adaugă TVA aferentă, a fost considerat de instanţă drept o clauză abuzivă, cu consecinţă aprecierii ei ca fiind nulă în raporturile dintre locator şi utilizator. Instanţa a reţinut expressis verbis faptul că singurul obiectiv al acestei clauze era acela de a transfera nelegal în sarcina utilizatorului obligaţia de plată a taxei pentru poluare, obligaţie care potrivit O.U.G. nr. 50/2008 revenea proprietarului (societatea de leasing).

• Valorificând şi argumentele reclamantului, judecătorul cauzei a reţinut faptul că în speţă nu a existat vreun serviciu care să fie prestat de către societatea de leasing în favoarea utilizatorului. În acest sens, au fost avute în vedere şi prevederile art. 129 alin. (3) lit. a) Cod fiscal, observându-se subtil faptul că reprezintă un „serviciu” doar transmiterea folosinţei unui bun în temeiul unui contract de leasing, iar nu şi plata taxei pentru poluare.

• În fine, argumentul referitor la încălcarea principiului neutralităţii fiscale a TVA este relevant şi trebuie citat ca atare: „Legat de neutralitatea TVA, instanţa va reţine că dacă reclamantul ar fi achitat direct Statului Român taxa de poluare, nu i s-ar fi perceput această taxă cu TVA. Pe de altă parte, fiind utilizator şi nu proprietar, i se pretinde de societatea de leasing plata de TVA aferentă taxei de poluare, achitată de pârâtă la înmatricularea autovehicului şi apoi refacturată utilizatorului. Prin urmare, printr-o interpretare în sensul că taxa de poluare este purtătoare de TVA în cazul în care este refacturată utilizatorului de societatea de leasing, s-ar aduce atingere principiului neutralităţii TVA şi s-ar crea o discriminare între autovehiculele pentru care taxa de poluare se achită de societatea de leasing (şi ulterior se refacturează cu TVA), faţă de cele pentru care se plăteşte direct taxa de poluare către Statul Român, pentru care nu se calculează şi percepe TVA„.

7. În ceea ce ne priveşte, nu putem decât să salutăm o soluţie judiciară înţeleaptă, într-o speţă clară ca lumina zilei. Ne-am dori desigur ca această soluţie să fie replicată şi de alte instanţe, pentru simplul motiv că reglementările europene şi naţionale în materie de TVA trebuie să prevaleze faţă de practica nelegală a societăţilor de leasing şi tăcerea suspectă a fiscului (după ştiinţa noastră, nu există vreun raport de inspecţie fiscală prin care să se fi constatat nelegalitatea practicii societăţilor de leasing, întrucât aceste sume prelevate în plus de la consumatorii finali alimentează constant bugetul public).

Asist. univ. drd. Cosmin Flavius Costaş
Facultatea de Drept, UBB Cluj-Napoca
Avocat, Baroul Arad

* * *

Textul integral al hotărârii:

ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA
SECŢIA CIVILĂ
Dosar nr. _/211/2012

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINŢA CIVILĂ NR. _/2012

Şedinţa publică din data de _2012

Instanţa constituită din:

JUDECĂTOR: DANIELA CĂTUNĂ

GREFIER: MONICA MUNTEAN

Pe rol se află pronunţarea asupra acţiunii civile formulate de reclamantul M. M. S. în contradictoriu cu pârâta SC X LEASING ROMĂNIA IFN SA, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată depuse la dosar, prin serviciul registratură, note scrise din partea reclamantului.

Instanţa constată că mersul dezbaterilor şi concluziile puse pe fondul cauzei au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 20 septembrie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Prin cererea formulată la data de 02.04.2012 reclamantul M. M. S. în contradictoriu cu pârâta SC X LEASING IFN SA solicită instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 312,24 lei reprezentând TVA facturat si încasat nelegal, dobânda legală aferentă, până la restituire, cu cheltuieli de judecată (f. 3-7).

În fapt, în esenţă, se arată că între pârâtă şi reclamant a intervenit un contract de leasing, pârâta emiţând factura cu rata lunară de leasing, taxa de poluare pe care aceasta a achitat-o în contul ANAF ca şi condiţie prealabilă înmatriculării autoturismului, precum si TVA aferent taxei de poluare.

În condiţiile în care achitarea taxei de poluare nu reprezintă o operaţiune impozabilă şi trebuie scutită de la plata TVA, pârâta a fost convocată la conciliere directă, însă aceasta nu a înţeles să se prezinte la data stabilită.

TVA reprezintă un impozit direct şi nu o este o operaţiune impozabilă, iar din Directiva 112/2006 art. 1 alin. 2 se desprinde ideea că TVA intervine doar în momentul în care o persoană impozabilă pune la dispoziţia altei persoane bunuri sau servicii de care aceasta să beneficieze în schimbul unei contraprestaţii.

În acest context, taxa de poluare reglementată la nivelul anului 2011 reprezenta o sarcină fiscală pe care contribuabilul trebuia să o suporte la momentul la care dorea să inmatriculeze un autovehicul, taxă ce a fost achitată de pârâtă pentru autovehiculul pus la dispoziţia reclamantului prin contractul de leasing şi de asemenea, a fost rambursată de reclamant. Cum beneficiarul taxei de poluare este Statul Român, pentru prezervarea mediului înconjurător, se pune întrebarea ce bun sau serviciu a furnizat pârâta, pentru a putea vorbi de o operaţiune impozabilă şi care este această legătură directă între taxa de poluare şi contraprestaţie pentru a putea fi în prezenţa unei operaţiuni purtătoare de TVA.

Plata taxei de poluare nu se încadrează în niciuna din categoriile în care se pot clasifica operaţiunile impozabile potrivit Directivei 112/2006/CE.

Pe de altă parte, principiul neutralităţii TVA ce se referă inclusiv la faptul că nu trebuie produse distorsiuni concurenţiale între sectorul public şi privat, iar din moment ce perceperea de taxe si impozite este scutită de TVA este de neconceput ca o persoană juridică de drept privat să poată considera acest fapt o operaţiune impozabilă.

În drept se invocă dispoziţiile Directivei nr. 112/2006/CE, art. 276 al T.F.U.E., art. 43 Cod Comercial în vigoare la data prelevării plăţii, art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 274 Cod procedură civilă.

În probaţiune s-au depus înscrisuri.

Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii (f. 15-17). Se arată că pârâta a achitat către Statul Român taxa de poluare, iar în baza prevederilor contractualea refacturat suma utilizatorului care avea obligaţia de a o achita.

Taxa de poluare ţine de folosinţa autovehiculului şi potrivit voinţei părţilor urma să fie suportată de utilizator. Taxa de poluare este o cheltuială accesorie, fiind introdusă în baza de impozitare.

Operaţiunile efectuate de către pârâtă sunt în conformitate cu Codul fiscal şi normele de aplicare ale acestuia. Pârâta avea obligaţia legală ca la refacturare sp aplice TVA.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 137 alineatul 2 lit. a şi b Cod fiscal, Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul Fiscal, art. 242 Cod procedură civilă.

În probaţiune s-au depus înscrisuri.

În cursul judecăţii s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de către părţi.

Faţă de probatoriul administrat, instanţa reţine că:

Între reclamant şi pârâtă s-au desfăşurat relaţii comerciale în baza contractului de leasing financiar nr. 9100358/169072 din 02.05.2011 prin care pârâta, în calitate de locator transmitea către reclamant, în calitate de utilizator, dreptul de folosinţă asupra unui autoturism (f. 18-36).

În baza acestui contract s-a emis de către pârâtă factura 16919849/19.08.2011 pentru suma de 2.995,14 lei din care 1.301 lei reprezentau taxa de poluare, iar 312,24 lei reprezentau TVA aferent, restul fiind rata de leasing, dobânda şi diferenţele de curs valutar (f. 12).

Potrivit 6.7 din contractul de leasing, taxa specială pentru autoturisme şi vehicule (de poluare), stabilită în condiţiile legii, va fi refacturată către utilizator, după achitarea acesteia de către locator, în vederea înmatriculării obiectului de leasing. Se mai prevede că locatorul va refactura utilizatorului cuantumul în RON al taxei speciale…la care se adaugă TVA-ul aferent.

Conform art. 9.1 părţile contractante au mai convenit că dreptul de proprietate asupra obicetului de leasing se transmite după expirarea duratei contractului, plata valorii reziduale şi lichidarea tuturor obligaţiilor utilizatorului faţă de locator şi broker.

Reclamantul susţine că nu datorează suma cu titlu de TVA pentru că taxa de poluare nu este purtătoare de TVA, iar pe de altă parte, pârâta a susţinut că temeiul obligaţiei de plată este contractul părţilor, instanţa va analiza situaţia sub dublu aspect.

În condiţiile în care în contractul părţilor se inserează art. 6.7 cu privire la obligaţia de rambursarea acestei taxe de către utilizator, va fi apreciată de instanţă – pe cale incidentala – ca fiind o clauză abuzivă şi prin urmare, va reţine că aceasta este nulă.

Pentru aceasta instanţa a avut în vedere urmatoarele aspecte:

1). În momentul în care a fost încheiat contractul de leasing, consumatorul – reclamant s-a situat pe o poziţie inegală în raport cu pârâta.

Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către societatea de leasing, fără a se da astfel posibilitatea celeilalte părţi din contract de a modifica sau înlătura vreuna din aceste cauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze clauza din contract cu privire la plata taxei de poluare la care se adaugă TVA, fiindu-i impusă această clauză de către societatea de leasing, împrejurare de natură a-l vătăma.

Clauza are valoarea unei clauze penale stipulată în baza dispoziţiilor art. 1066 şi 1087 Cod civil (în vigoare la data contractării). Cu toate acestea, libertatea de a contracta consacrată de dispoziţiile art. 969 Cod civil (în vigoare la data convenţiei părţilor) nu este echivalentul unei libertăţi absolute, contractul având putere de lege între părţi în măsura în care este executat cu bună credinţă şi se bazează pe o cauză nelicită (art. 970 şi art. 966-968 Cod civil), fiind interzisă derogarea de la normele ce interesează ordinea publică (din care face parte şi protecţia consumatorilor) şi de la bunele moravuri (care impun ca profitul să fie licit).

Ca urmare, inclusiv clauza penală inserată în contractul dintre părţi trebuie să răspundă acestor cerinţe.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractul încheiat între comercianţi şi consumatori prevede că o clauză contractuală „care nu a fost negociată direct (adică dacă a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv) cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

O clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.

Potrivit Curţii de Justiţie a U.E. sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un furnizor în ceea ce priveşte puterea de negociere, nivelul de informare, împrejurări care îl duc la semnarea condiţiilor impuse de cealaltă parte (furnizor/vânzător), astfel că adeziunea la clauzele abuzive nu creează obligaţii pentru consumator, iar instanţa naţională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

2). Instanţa va reţine că potrivit dispoziţiilor art. 11 din OUG nr. 195/2002, proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale”. De asemenea, art. 4 a) din OUG nr. 50/2008 pentru insituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevede că obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România.

Din coroborarea textelor legale raportat la cazul analizat, instanţa va reţine că pârâta, proprietar al autoturismului obiect al contractului de leasing, avea obligaţia legală de a înmatricula acest autovehicul înainte de a-l pune în circulaţie, iar pentru aceasta îi revenea obligaţia de a achita taxa de poluare (s.n. în cauză nu se analizează tematica şi legalitatea taxei de poluare)

Astfel, clauza din articolul 6.7 eludează dispoziţiile legale cu caracter imperativ, transferând obligaţia legală în sarcina utilizatorului obiectului de leasing.

Presupusul serviciu invocat de pârâtă ca şi temei al calculării TVA la taxa de poluare ar consta în plata taxei de poluare. Însă, aşa cum am arătat, plata taxei de poluare revine, potrivit legii chiar pârâtei şi prin urmare este abuziv a se pretinde utilizatorului plata de TVA pentru obligaţia legală a pârâtei.

Raportat la cele de mai sus, această clauză prevăzută la art. 6.7 din condiţiile generale la contract este apreciată de instanţă ca una abuzivă şi prin urmare se va constata nulitatea absolută pentru clauza abuzivă de la art 6.7 în sensul celor mai sus arătate.

Acesta este unul dintre motivele pentru care reclamantul nu datorează TVA calculat la taxa de poluare.

Pe de altă parte, raportat la aspectele invocate de reclamant şi apărările pârâtei cu privire la împrejurarea dacă plata taxei de poluare este sau nu purtătoare de TVA, intanţa va reţine că:

Prin prisma Directivei 2006/112/CE, taxa pe valoarea adăugată (TVA) este o taxă generală de consum aplicată activităţilor comerciale care implică producţia şi distribuţia de bunuri şi prestarea de servicii. Această Directivă a TVA codifică dispoziţiile care reglementează introducerea sistemului comun privind TVA în Uniunea Europeană.

Potrivit art. 137 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal cu privire la TVA, baza de impozitare cuprinde următoarele a) impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată; b) cheltuielile accesorii (comisioane, cheltuieli de ambalare, transport şi asigurare), prevederi la care se adaugă şi normele metodologice de aplicare a Codului fiscal: (7) orice cheltuieli cu impozitele şi taxele datorate de o persoană impozabilă în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, dacă nu sunt incluse în preţul bunurilor livrate ori al serviciilor prestate, ci sunt recuperate de la clienţi prin refacturare, se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.

Instanţa apreciază că plata taxei de poluare nu se asimilează cu prestarea de servicii despre care face vorbire în Codul fiscal.

Aşa cum rezultă din art. 129 Cod fiscal prestarea de serviciu, ca operaţiune purtătoare de TVA, este doar transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing (art. 129 alin. 3 lit. a din Codul fiscal) şi nu plata taxei de poluare.

Pentru a se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri şi/sau servicii trebuie să fie efectuate cu plată şi implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută.

Pentru a se determina dacă o operaţiune poate fi plasată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată trebuie ca aceasta să aducă un avantaj clientului şi preţul să fie în legătură cu avantajul primit.

Prin urmare, întrucât condiţia referitoare la existenţa unui avantaj în folosul clientului nu este îndeplinită, plata taxei de poluare cădea exclusiv în sarcina societăţii de leasing, aşa cum am arătat.

Condiţia referitoare la existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută nu este respectată. Dacă pentru perceperea taxei de poluare s-ar putea invoca, de către Statul Român, necesitatea asigurării protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, pentru TVA aferent acestei taxe, pârâta, societate de leasing, nu a putut preciza care ar fi contraprestaţia sa în legătură cu plata sumei de bani refacturată cumpărătorului. Aceasta cu atât mai mult cu cât serviciul invocat – de plată a taxei de poluare – revine proprietarului autovehicului şi se achită la înmatriculare.

Aşa cum prevede şi art. 2.1 din contractul de leasing: Până la momentul transmiterii dreptului de proprietate către utilizator, în condiţiile prezentului contract, locatorul este şi rămâne proprietarul exclusiv al obiectului în leasing. Impozitele şi taxele sunt suportate de utilizator, cu excepţia în care legea sau prezentul contract prevede altfel. (şi, desigur, în măsura în care contractul nu contravine legii s.n.).

Cum am precizat, pe de o parte, prin contract nu se poate eluda o prevedere imperativă prin manifestarea de voinţă contrară, iar pe de altă parte clauzele abuzive sunt lovite de nulitate.

Legat de neutralitatea TVA, instanţa va reţine că dacă reclamantul ar fi achitat direct Statului Român taxa de poluare, nu i s-ar fi perceput această taxă cu TVA.

Pe de altă parte, fiind utilizator şi nu proprietar, i se pretinde de societatea de leasing plata de TVA aferentă taxei de poluare, achitată de pârâtă la înmatricularea autovehicului şi apoi refacturată utilizatorului.

Prin urmare, printr-o interpretare în sensul că taxa de poluare este purtătoare de TVA în cazul în care este refacturată utilizatorului de societatea de leasing, s-ar aduce atingere principiului neutralităţii TVA şi s-ar crea o discriminare între autovehiculele pentru care taxa de poluare se achită de societatea de leasing (şi ulterior se refacturează cu TVA), faţă de cele pentru care se plăteşte direct taxa de poluare către Statul Român, pentru care nu se calculează şi percepe TVA.

În conformitate cu art. 993 Cod civil, acela care din eroare s-a crezut debitor şi a achitat o datorie, are drept la repetiţiune în contra creditorului, iar prevederile art 1092 Cod civil stabilesc că orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără a fi debit fiind supus repetiţiunii.

În cauză instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale referitoare la plata nedatorată, s-a făcut dovada remiterii unei sume de bani, a cărei stingere s-a urmărit prin plată nu există, iar prevederea contractuală invocată de pârâtă ca temei al plăţii s-a constatat a fi nulă.

Prin urmare, pârâta are obligaţia de restituire a sumelor percepute cu titlu de TVA, iar raport de prevederile art. 1088 Cod civil şi OG nr. 9/2000, instanţa apreciază că sunt întemeiate şi pretenţiile reclamantei cu privire la dobânda legală aferentă debitului principal. Dobânda legală a început să curgă de la data la care a cunoscut despre plata nedatorată, respectiv de la data la care a perceput TVA nedatorat (f. 13) şi până la restituirea integrală a sumei datorate.

Văzând disp. art. 247 Cod procedură civilă şi raportat la principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, pârâta aflatâ în culpă procesuală va fi obligată la plata sumei de 406, 50 lei, cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariul avocatului, conform chitanţelor de la filele 6, 7, 57, 58.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:

Adimite cererea formulată de reclamantul M. M. S. cu domiciliul procesual ales la sediul cabinet avocat Cosmin Flavius Costaş în Arad str. Abrud nr. 3 jud. Arad, în contradictoriu cu SC X LEASING ROMÂNIA IFN SA.

Obligă pârâta să restituie reclamantului 312,14 lei reprezentând TVA nedatorat, precum şi dobânda legală aferentă, de la data de 1.09.2011, până la restituirea efectivă.

Obligă pârâta să plătească reclamantului 406,50 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, _2012.

JUDECĂTOR,                                                                                                        GREFIER,

DANIELA CĂTUNA                                                                          MONICA MUNTEAN

 
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD