Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Dreptul fundamental la un nivel ridicat de protectie asigurat consumatorului de credite si obligatia corelativa impusa instantei nationale
27.11.2012 | Mihaela MAZILU-BABEL


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

AVEM:

cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare, cerere care priveste interpretarea coroborata a art. 47 si art. 38 din Carta DFUE si a art. 6 (1) si art. 7 (1) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. De facto, instanta doreste mai intai sa afle daca are dreptul sa tina cont de jurisprudenta dintr-un alt stat membru atunci cand isi motiveaza o hotarare iar apoi daca are obligatia, in baza dreptului UE (art. 47 coroborat cu art. 38 din carta DFUE) sa tina cont de o asemenea jurisprudenta, jurisprudenta care deja a stabilit ca o clauza identica sau asemanatoare cu cea supusa litigiului, a fost deja considerata abuziva. Cu alte cuvinte, avem o obligatie (corelativa unui drept procesual oferit consumatorului) perfecta sau doar naturala?

Urmeaza sa abordam aceste doua intrebari analizand atat politica de protectie a consumatorului dar si principiul autonomiei procedurale si obligatia de cooperare loiala precum si notiunea de “clauza abuziva”. La final, vom discuta pe scurt referitor la noua modificare adusa Legii nr. 193/2000 dar si la faptul ca, de facto, instantele aveau deja dreptul sa opereze anularea clauzelor abuzive din toate contractele aflate in derulare si nu doar cu privire la contractul inter partes.

I. Vom incepe insa cu situatia de fapt presupusa (neavand acces la cuprinsul cererii ci doar la intrebarile adresate, respectiv dispozitivul cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare).

Avem o entitate financiara – CIG Cash care ofera imprumuturi intre 100-1000 euro – fara garantie si de la 2000 de euro cu garantie (cf. paginii lor de internetconsumatorului de credite din Slovenia, consumator ce a fost trimis in judecata in vederea recuperarii imprumutului. Totodata, probabil ca el, consumatorul a invocat exceptia clauzei abuzive aratand in acest sens jurisprudenta clara dintr-un alt stat membru (presupunem ca Slovacia/Cehia) si argumentand ca pentru el acea clauza era ab initio abuziva si, deci, exclusa din contract (presupunem iar).

In acest context, se poate presupune ca instanta de trimitere a formulat urmatoarele doua intrebari:

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumita in continuare „Carta„) coroborat cu articolul 38 din aceasta, cu articolul 6 alineatul (1) si cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul cain cazul in care o instanta sesizata cu solutionarea unui litigiu privind un contract incheiat cu consumatorii trebuie sa aprecieze daca o clauza este abuziva, iar o instanta dintr-un alt stat membru a statuat deja, in imprejurari de fapt similare, ca o clauza contractuala cu un continut similar sau identic (cu aceasta) este abuzivaconsumatorul are dreptul ca, in scopul aprecierii caracterului abuziv al clauzei care face obiectul disputei, instanta (sesizata cu litigiul mentionat) sa tina cont de decizia adoptata de instanta din celalalt stat membru? (s.a)

In ipoteza unui raspuns afirmativ la prima intrebare, instanta in cauza incalca dreptul fundamental al consumatorului, prevazut la articolul 47 coroborat cu articolul 38 din Cartain cazul in care nu tine seama de decizia unei instante din alt stat membru privind caracterul abuziv al unei clauze contractuale cu un continut similar sau identic? (s.a.)

II. Ce spun articolele invocate a fi interpretate:

Articolul 47 din Carta DFUE (extras) – Dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil

Orice persoana ale carei drepturi si libertati garantate de dreptul Uniunii sunt incalcate are dreptul la o cale de atac eficienta in fata unei instante judecatoresti, in conformitate cu conditiile stabilite de prezentul articol.

Articolul 38 din Carta DFUE – Protectia consumatorilor

Politicile Uniunii asigura un nivel ridicat de protectie a consumatorilor.

Explicatie cu privire la articolul 38 din Carta DFUE – Protectia consumatorilor

Principiul continut in acest articol se intemeiaza pe articolul 169 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene.

Ce spune art. 169 TFUE:
PROTECTIA CONSUMATORILOR
Articolul 169 (ex articolul 153 TCE)
(1) Pentru a promova interesele consumatorilor si pentru a asigura un nivel ridicat de protectie a consumatorilor, Uniunea contribuie la protectia sanatatii, a sigurantei si a intereselor economice ale consumatorilor, precum si la promovarea dreptului acestora la informare, educare si organizare in vederea apararii intereselor lor.
(2) Uniunea contribuie la realizarea obiectivelor mentionate la alineatul (1) prin:
(a) masuri pe care le adopta in temeiul articolului 114 in cadrul realizarii pietei interne;
(b) masuri care sprijina si completeaza politica desfasurata de statele membre si care asigura continuarea acesteia.
(3) Parlamentul European si Consiliul, hotarand in conformitate cu procedura legislativa ordinara si dupa consultarea Comitetului Economic si Social, adopta masurile prevazute la alineatul (2) litera (b).
(4) Masurile adoptate in temeiul alineatului (3) nu pot impiedica un stat membru sa mentina sau sa stabileasca masuri de protectie mai stricte. Aceste masuri trebuie sa fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.

Ce spune art. 114 TFUE?

APROPIEREA LEGISLATIILOR
Articolul 114 (ex articolul 95 TCE)
(1) Cu exceptia cazului in care tratatele dispun altfel, dispozitiile urmatoare se aplica in vederea realizarii obiectivelor enuntate la articolul 26. Parlamentul European si Consiliul, hotarand in conformitate cu procedura legislativa ordinara si dupa consultarea Comitetului Economic si Social, adopta masurile privind apropierea actelor cu putere de lege si a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea si functionarea pietei interne.
(2) Alineatul (1) nu se aplica dispozitiilor fiscale, celor privind libera circulatie a persoanelor si celor privind drepturile si interesele lucratorilor salariati.
(3) In formularea propunerilor prevazute la alineatul (1) in domeniul sanatatii, securitatii, protectiei mediului si protectiei consumatorilor, Comisia porneste de la premisa asigurarii unui nivel ridicat de protectie ridicat, tinand seama in special de orice evolutie noua, intemeiata pe fapte stiintifice. In cadrul atributiilor ce le revin, Parlamentul European si Consiliul depun eforturi, de asemenea, pentru realizarea acestui obiectiv.
(4) In cazul in care, dupa adoptarea unei masuri de armonizare de catre Parlamentul European si Consiliu, de catre Consiliu sau Comisie, un stat membru considera necesara mentinerea dispozitiilor de drept intern justificate de cerintele importante prevazute la articolul 36 sau referitoare la protectia mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adreseaza Comisiei o notificare, indicand motivele mentinerii acestor dispozitii.

Ce spune art. 26 TFUE?

PIATA INTERNA
Articolul 26 (ex articolul 14 CE)
(1) Uniunea adopta masurile pentru instituirea sau asigurarea functionarii pietei interne, in conformitate cu dispozitiile incidente ale tratatelor.
(2) Piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata in conformitate cu dispozitiile tratatelor.
(3) Consiliul, la propunerea Comisiei, defineste orientarile si conditiile necesare asigurarii unui progres echilibrat in toate sectoarele vizate.

Ce spun acele masuri?

Articolul 6 din Directiva 93/13/CEE
(1) Statele membre stabilesc ca clauzele abuzive utilizate intr-un contract incheiat cu un consumator de catre un vanzator sau un furnizor, in conformitate cu legislatia interna, nu creeaza obligatii pentru consumator, iar contractul continua sa angajeze partile prin aceste clauze, in cazul in care poate continua sa existe fara clauzele abuzive.

Articolul 7 din Directiva 93/13/CEE

(1) Statele membre se asigura ca, in interesul consumatorilor si al concurentilor, exista mijloace adecvate si eficace pentru a preveni utilizarea in continuareclauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre vanzatori sau furnizori.

(2) Mijloacele mentionate la alineatul (1) cuprind dispozitiile in conformitate cu care persoanele sau organizatiile care au, in temeiul legislatiei interne, un interes legitim in protectia consumatorilor pot introduce o actiune in justitie sau in fata organismelor administrative competente, in conformitate cu legislatia interna in cauza, pentru a obtine o decizie care sa stabileasca daca clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate in general sunt abuziveastfel incat sa poata aplica mijloace adecvate si eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze in continuare.

(3) Cu respectarea legislatiei interne, actiunile mentionate la alineatul (2pot fi indreptate, separat sau in ansamblu, impotriva unui numar de vanzatori sau furnizori din acelasi sector economic sau impotriva asociatiilor (Asociatia Romana a Bancilor, de exemplu – n.n.) care utilizeaza sau recomanda utilizarea acelorasi clauze contractuale generale sau a unor clauze similare.

III. Despre Directiva 93/13/CEE si obiectivul de protectie a consumatorului

III.1. Concluzii Avocat General in C-92/11 (extras):

45. Principalul obiectiv urmarit prin Directiva 93/13 consta intr‑o armonizare minima a legislatiei privind protectia consumatorului in scopul instituirii treptate a unei pietei interne comune si functionale. Comisia a subliniat inca din prima sa propunere de directiva, din 3 septembrie 1990, ca este cu atat mai dificil pentru consumatori sa treaca frontiera pentru a utiliza bunuri si servicii cu cat exista mai multe state membre, cu ordini juridice diferite. In lipsa unei anumite sigurante ca nu va fi defavorizat prin clauze abuzive ca rezultat al necunoasterii limbii, consumatorului ii va lipsi increderea necesara pentru a utiliza piata interna comuna. Desi prin armonizarea minima se urmarea apropierea legislatiei privind clauzele abuzive, totusi nu se intentiona la acea vreme si influentarea dreptului contractelor din statele membre. In consecinta, directiva intrata in cele din urma in vigoare a preluat dispozitii care la acel moment erau considerate ca indispensabile pentru instituirea unei piete interne comune, iar primele zece considerente ale directivei reflecta fara echivoc acest obiectiv.

III.2. Ce spun considerentele Directivei 93/13/CEE – redam pe cele pe care le consideram pertinente pentru subiectul dezbatut in acest articol:

  • intrucat, in conformitate cu principiul prevazut sub titlul „Protejarea intereselor economice ale consumatorilor”, astfel cum este enuntat in programele in cauza: „persoanele care achizitioneaza bunuri si servicii ar trebui protejate impotriva abuzului de putere de catre vanzator sau furnizor, mai ales impotriva contractelor de adeziune si impotriva excluderii abuzive a unor drepturi esentiale din contracte”;
  • intrucat se poate obtine o protectie mai eficace a consumatorului prin adoptarea unor norme de drept uniforme in ceea ce priveste clauzele abuzive;
  • intrucat aceste norme ar trebui sa se aplice tuturor contractelor incheiate intre vanzatori sau furnizori si consumatori;
  • intrucat este necesar sa se stabileasca, in mod general, criteriile de apreciere a caracterului abuziv al clauzelor contractuale;
  • intrucat contractele ar trebui redactate intr-un limbaj clar si inteligibil, iar consumatorului ar trebui sa i se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele si, in caz de dubiu, ar trebui sa prevaleze interpretarea cea mai favorabila pentru consumator;
  • intrucat statele membre ar trebui sa se asigure ca nu se includ clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre un vanzator sau furnizor si ca, in cazul in care, cu toate acestea, se includ astfel de clauze, acestea nu creeaza obligatii pentru consumator, iar contractul continua sa creeze obligatii pentru parti prin acele clauze, in cazul in care poate continua sa existe fara dispozitiile abuzive;
  • intrucat persoanele sau organizatiile, in cazul in care sunt considerate, in temeiul legislatiei unui stat membru, ca avand un interes legitim in acest domeniutrebuie sa aiba posibilitatea de a ataca clauzele contractului care au fost redactate pentru a fi utilizate in general in contractele incheiate cu consumatorii si in special impotriva clauzelor abuzivefie in fata unui autoritati judiciare, fie in fata unei autoritati administrative care are competenta de a decide cu privire la reclamatii sau de a initia procedurile legale corespunzatoare; intrucat aceasta posibilitate nu implica, cu toate acestea, verificarea prealabila a conditiilor generale utilizate in anumite sectoare economice;
  • intrucat autoritatile judiciare sau administrative din statele membre trebuie sa aiba la dispozitie mijloace adecvate si eficace pentru a impiedica aplicarea in continuare a clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

III.3. Care este forta juridica a unor considerente dintr-o directiva?

Curtea de Justitie afirma, in cauza C- 428/11 si tot in contextul protectiei consumatorului, urmatoarele:

53. O informare clara si adecvata a consumatorului este importanta in cazul in care comerciantul doreste sa permita identificarea premiului castigat si aprecierea consistentei acestuia. In aceasta privinta, trebuie amintit ca, potrivit considerentului (18) al Directivei privind practicile comerciale neloiale, in cazul in care o practica comerciala se adreseaza doar unui anumit grup de consumatori, este oportun ca impactul acesteia sa fie evaluat din perspectiva membrului mediu al grupului. In conformitate cu acest considerentinstantele nationale trebuie in special sa isi exercite propria capacitate de a judeca pentru a stabili reactia tipica a consumatorului mediu intr‑o situatie data.

54. Considerentul (19) al aceleiasi Directive insista cu privire la notiunea de grup particular de consumatori deosebit de vulnerabili in raport cu o practica comerciala si cu privire la necesitatea de a proteja consumatorii care fac parte din acest grup prin evaluarea practicii in cauza din perspectiva membrului. Articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva privind practicile comerciale neloiale defineste astfel caracterul neloial al unei practici in raport cu un grup particular de consumatori vizat de aceasta practica.

55. Ca orice alta informatie furnizata de un comerciant unui consumator, informatia care precizeaza in ce consta premiul trebuie sa fie examinata si apreciata de instantele nationale in lumina considerentelor (18) si (19) din Directiva privind practicile comerciale neloiale, precum si a articolului 5 alineatul (2) litera (b) din directiva mentionata. Acest fapt priveste atat accesibilitatea informatiei, cat si suportul acesteia din urma, caracterul lizibil al textelorclaritatea si comprehensibilitatea acestora pentru publicul vizat de practica in cauza.

Drept urmare, in dispozitivul hotararii, Curtea statueaza:

“– este de competenta instantelor nationale sa aprecieze informatiile furnizate consumatorilor in lumina considerentelor (18) si (19) ale Directivei privind practicile comerciale neloiale, precum si a articolului 5 alineatul (2) litera (b) din aceasta, si anume tinand seama de claritatea si de comprehensibilitatea acestor informatii de catre publicul vizat de practica in cauza.”

De asemenea, tot referitor la forta juridica a considerentelor, dar de data aceasta referitor la considerentele unui regulamentAvocatul General, in Concluziile din C- 190/11, afirma:

25. Obiectivul competentei speciale in domeniul dreptului consumului nu este altul decat protectia consumatorului, partea defavorizata din raportul contractual si care poate face obiectul unei protectii speciale. Astfel prevede expres considerentul (13) al Regulamentului nr. 44/2001, in care se subliniaza, in privinta contractelor de asigurari, de munca si a contractelor incheiate cu consumatorii, necesitatea de „[a proteja] partea defavorizata […] prin norme de competenta mai favorabile intereselor sale decat normele generale prevazute in [acest] regulament”( Cu privire la finalitatea de protectie a consumatorului a articolelor 15 si 16 din Regulamentul nr. 44/2001, precum si cu privire la dispozitiile anterioare din Conventia de la Bruxelles, a se vedea intre altele Hotararea Curtii din 21 iunie 1978, Bertrand (150/77, Rec., p. 1431, punctele 14-18), Hotararea Curtii din 19 ianuarie 1993, Shearson Lehman Hutton (C‑89/91, Rec., p. I‑139, punctele 13-16), Hotararea Curtii din 3 iulie 1997, Benincasa, (C‑269/95, Rec., p. I‑3767, punctele 13 si 14), Hotararea Curtii din 20 ianuarie 2005, Gruber (C‑464/01, Rec., p. I‑439, punctul 32), si Hotararea Curtii Pammer si Hotel Alpenhof, citata anterior, punctul 57).

Rezulta ca in ceea ce priveste directivele adoptate pentru a asigura un anumit nivel de protectie a consumatorilor la nivelul Uniunii Europene, considerentele acestora servesc ca instrument de interpretare folosit de catre instanta nationala atunci cand este chemata sa se pronunte intr-o cauza pendinte ce priveste protectia unui anumit grup de consumatori. De facto, aceste considerente pot fi folosite ca temei, la fel cum a procedat chiar si Curtea de Justitie in hotararea de mai sus, pentru a motiva adoptarea unei anumite decizii  in domeniul protectiei consumatorului, decizie luata ca urmare a interpretarii normei interne de transpunere a normei de drept derivat UE, norma care este insotita la randul ei de considerentele aferente.

III.4. Despre politica UE de protectie a consumatorului:

Politica de protectie a consumatorului este o competenta partajata intre Uniune si Statele Membre si astfel Uniunea are doar puteri limitate de actiune in acest domeniu. Principalul motiv pentru a adopta masuri de protectie a consumatorului l-a constituit obiectivul realizarii unei piete interne unice ( a se vedea art. 169 alin.2 lit. a TFUE coroborat cu art. 114 TFUE).

Intrebarea urmatoare este: de ce s-a considerat necesar sa se realizeze o armonizare a protectiei consumatorului la nivelul Uniunii Europene?

Un raspuns ar fi faptul ca: „de fiecare data cand un contract (domestic sau transfrontalier) este incheiat, se va supune unei singure legi. Totusi, de indata ce tranzactia nu mai este doar interna (limitata la un singur stat membru), cel putin doua legi nationale diferite se afla in competitie pentru a fi legea aplicabila contractului. Va fi astfel necesar sa se determine care lege va fi aplicabila contractului, alegerea fiind facuta in mod normal intre legea vanzatorului si legea consumatorului. Un factor complicat este acela referitor la faptul ca dispozitiile aplicabile protectiei consumatorului sunt dispozitii considerate imperative, insemnand ca se vor aplica indiferent daca dispozitiile din contract stabilesc altceva, dispozitiile neputand fi inlaturate doar prin alegerea legii aplicabile a celeilalte jurisdictii ca legea aplicabila contractului. Astfel, de fiecare data cand un consumator incearca sa contracteze cu un vanzator dintr-un alt stat UE, indiferent de legea aplicabila contractului, dispozitiile imperative (de ordine publica) ce privesc consumatorul, vor continua sa se aplice. De aceea, pentru a minimiza riscul la care s-ar simti supusi vanzatorii prin faptul ca s-ar gasi expusi la dispozitii imperative de ordine publica pe care nu le-au cunoscut in avans, s-a considerat necesar sa se armonizeze elementele-cheie ale protectiei consumatorului cu scopul de a promova realizarea pietei interne unice”(C. Twigg- Flesner, Good bye harmonization by directives, Hello cross-boarder only Regulation? – A way forward for EU Consumer Protection Law, in European review of Contract Law 2011, p. 235-256, pp. 239-240).

Concluzie intermediara: avand in vedere obiectivul realizarii pietei unice si totodata nivelul ridicat de protectie urmarit a fi obtinut cu privire la protectia consumatorului, s-ar putea argumenta ca nimic nu s-ar opune ca o clauza considerata a fi abuziva intr-un stat membru sa se impuna a fi abuziva si intr-un alt stat membru, intr-o cauza aflata pe rolul unei alte instante. Practic, s-ar impune astfel un principiu al recunoasterii mutuale a clauzelor abuzive din contractele de adeziune, clauze ce au un continut identic sau similar. Totusi acest principu al recunoasterii mutuale intra in conflict cu principiul autonomiei procedurale dar si cu definitia clauzei abuzive. Urmeaza sa abordam aceste doua bariere:

IV. Competenta instantei nationale de a examina din oficiu aspectele dintr-un litigiu ce privesc clauzele abuzive si notiunea de clauza abuziva:

IV.1. Competenta instantei de a ridica anumite probleme referitor la protectia consumatorului ex officio:

Cu privire la obligatia de a invoca din oficiu, impusa instantelor nationale, Trstenjak si Beysen afirma, intr-un articol din 2011 (European Consumer Protection Law: Curia semper dabit remedium?, Common Market Law Review 48, 95-124, la p. 119), urmatoarele: “In Oceano Grupo Editorial and Salvat Editores the ECJ demonstrated its interest in guaranteeing an adequate level of procedural consumer protection in order to safeguard the effectiveness of the system for protecting the rights conferred by Directive 93/13. This approach was confirmed in Cofidis, Mostaza Claro, Pannon GSM, Asturcom Telecomunicaciones and VB Penzugyi Lizing concerning Directive 93/13, Rampion and Godard concerning Directive 87/102 as well as Martin Martin concerning Directive 85/577”.

Ce a spus Curtea de Justitie in cauza C-137/08 VB Penzugyi Lizing?

46. Pentru a raspunde la intrebarea adresata, trebuie amintit ca, potrivit unei jurisprudente constante, sistemul de protectie pus in aplicare prin directiva se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr‑o situatie de inferioritate fata de un vanzator sau un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de catre vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora (a se vedea Hotararea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial si Salvat Editores, C‑240/98-C‑244/98, Rec., p. I‑4941, punctul 25, Hotararea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C‑168/05, Rec., p. I‑10421, punctul 25, precum si Hotararea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C‑40/08, Rep., p. I‑9579, punctul 29).

47. Curtea a statuat de asemenea ca, avand in vedere o astfel de situatie de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva mentionata prevede ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator. Astfel cum reiese din jurisprudenta, este vorba despre o dispozitie imperativa care urmareste sa substituie echilibrul formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligatiile cocontractantilor printr‑un echilibru real, de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti (a se vedea Hotararile citate anterior Mostaza Claro, punctul 36, si Asturcom Telecomunicaciones, punctul 30).

48. Pentru a asigura protectia urmarita de directiva, Curtea a subliniat ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensata decat printr‑o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract (a se vedea Hotararile citate anterior Océano Grupo Editorial si Salvat Editores, punctul 27, Mostaza Claro, punctul 26, precum si Asturcom Telecomunicaciones, punctul 31).

49. Astfel, in cadrul atributiilor care ii revin in temeiul dispozitiilor directivei, instanta nationala trebuie sa verifice daca o clauza din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizata intra in domeniul de aplicare al acestei directive. In caz afirmativ, instanta mentionata este obligata sa aprecieze, daca este cazul din oficiu, aceasta clauza in raport cu cerintele privind protectia consumatorului prevazute de directiva mentionata.

50. In ceea ce priveste prima faza a examinarii ce trebuie efectuata de instanta nationala, rezulta din dispozitiile coroborate ale articolelor 1 si 3 din directiva ca aceasta se aplica oricarei clauze prin care se stabileste competenta jurisdictionala teritoriala exclusiva, ce figureaza intr‑un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator si nu a facut obiectul unei negocieri individuale.

51. Pentru a garanta eficacitatea protectiei consumatorilor urmarita de legiuitorul Uniunii, instanta nationala trebuie, prin urmare, in toate cazurile si indiferent de normele de drept internsa determine daca clauza in litigiu a facut sau nu a facut obiectul unei negocieri individuale intre un vanzator sau un furnizor si un consumator.

Ce spune Curtea de Justitie in C-243/08 Pannon GSM?

Cu privire la a doua intrebare

29. Prin intermediul acestei intrebari, instanta de trimitere solicita Curtii sa se pronunte cu privire la obligatiile care revin instantei nationale in conformitate cu dispozitiile directiveipentru a afla daca, in cadrul examinarii competentei sale si indiferent de natura actiunii, aceasta din urma trebuie sa se pronunte, daca este necesar, din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

30. Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie amintit ca, in Hotararea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, Rec., p. I‑10875, punctul 34), Curtea a subliniat ca protectia pe care directiva o confera consumatorilor se aplica si in ipotezele in care consumatorul, care a incheiat cu un vanzator sau cu un furnizor un contract care contine o clauza abuziva, se abtine sa invoce caracterul abuziv al acestei clauze fie pentru ca acesta nu isi cunoaste drepturilefie pentru ca este descurajat sa le invoce din cauza cheltuielilor pe care le‑ar implica o actiune in justitie.

31. Trebuie de asemenea remarcat ca, la punctul 38 din Hotararea Mostaza Claro, citata anterior, Curtea s‑a pronuntat in sensul ca natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia garantata de directiva consumatorilor justifica obligatia instantei nationale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale si, prin aceasta, de a suplini dezechilibrul existent intre consumator si vanzator sau furnizor.

32. Instanta sesizata are, asadar, obligatia sa asigure efectul util al protectiei vizate prin dispozitiile directivei. In consecinta, rolul atribuit astfel instantei nationale de dreptul comunitar in domeniul avut in vedere nu se limiteaza doar la dreptul de a se pronunta cu privire la natura eventual abuziva a unei clauze contractuale, ci implica si obligatia de a examina din oficiu acest aspect de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens, inclusiv atunci cand verifica propria competenta teritoriala.

33. In exercitarea acestei obligatii, instantei nationale nu i se impune totusi, in temeiul directivei, sa inlature aplicarea clauzei in discutie in cazul in care consumatorul, dupa ce instanta l‑a informat, intelege sa nu invoce caracterul abuziv si neobligatoriu.

34. In aceste conditii, specificitatea procedurii jurisdictionale care se desfasoara in cadrul dreptului national intre vanzator sau furnizor si consumator nu poate constitui un element de natura sa afecteze protectia juridica de care trebuie sa beneficieze consumatorul in temeiul dispozitiilor directivei.

35. Prin urmare, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare daca instanta nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sensAtunci cand considera ca o astfel de clauza este abuziva, instanta nu o aplica, exceptand cazul in care consumatorul se opune […].

Ce a afirmat Curtea de Justitie in C-429/05 Rampion si Godart?

Cu privire la fond

57. Prin intermediul celei de a doua intrebari, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca, in esenta, daca Directiva 87/102 trebuie interpretata in sensul ca permite instantei nationale sa aplice din oficiu dispozitiile care transpun in dreptul sau intern articolul 11 alineatul (2), in special datorita faptului ca aceasta directiva are o finalitate mai larga decat simpla protectie a consumatorilor, extinzandu‑se la organizarea pietei.

58. Intrebarea referitoare la finalitatea Directivei 87/102 este formulata in contextul specific al jurisprudentei Cour de cassation (Franta), care, astfel cum rezulta din decizia de trimitere si, in special, din observatiile guvernului francez, distinge intre normele de ordine publica imperative, adoptate in interesul general si pe care instanta le poate invoca din oficiu, si cele care apartin sferei ordinii publice de protectie, adoptate in interesul unei categorii de persoane si de care nu se pot prevala decat persoanele care apartin acestei categorii. Reglementarea privind creditul de consum ar fi cuprinsa in sfera acestor din urma norme.

59. Or, Curtea a constatat in mai multe randuri ca Directiva 87/102, astfel cum rezulta din considerentele sale, a fost adoptata cu dubla finalitate de a asigura, pe de o parte, crearea unei piete comune a creditului de consum (al treilea – al cincilea considerent) si, pe de alta parte, protectia consumatorilor care contracteaza astfel de credite (al saselea, al saptelea si al noualea considerent) (Hotararea din 23 martie 2000, Berliner Kindl Brauerei, C‑208/98, Rec., p. I‑1741, punctul 20, si Hotararea din 4 martie 2004, Cofinoga, C‑264/02, Rec., p. I‑2157, punctul 25).

60. De altfel, instanta de trimitere intreaba daca jurisprudenta Curtii privind posibilitatea ca instanta sa invoce din oficiu dispozitiile care decurg din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Editie speciala, 15/vol. 2, p. 273), astfel cum rezulta in special din Hotararea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial si Salvat Editores (C‑240/98-C‑244/98, Rec., p. I‑4941), si din Hotararea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, Rec., p. I‑10875), poate fi transpusa la Directiva 87/102.

61. La punctul 26 din Hotararea Océano Grupo Editorial si Salvat Editores, citata anterior, Curtea a statuat ca obiectivul urmarit de articolul 6 din Directiva 93/13, care impune statelor membre sa prevada, in privinta clauzelor abuzive, ca acestea nu sunt opozabile consumatorilor, nu ar putea fi atins daca acestia ar fi tinuti sa invoce ei insisi caracterul abuziv al unor astfel de clauze. In cadrul unor litigii a caror valoare este adesea limitata, onorariile avocatilor pot fi superioare intereselor care sunt in joc, ceea ce poate descuraja consumatorul sa se apere impotriva aplicarii unei clauze abuzive. Desi este adevarat ca, in numeroase state membre, normele de procedura permit particularilor, in cadrul unor astfel de litigii, sa isi asigure ei insisi apararea, exista un risc destul de important ca, in special din cauza ignorantei, consumatorul sa nu se prevaleze de caracterul abuziv al clauzei care se invoca impotriva sa. Rezulta ca o protectie efectiva a consumatorului nu poate fi obtinuta decat daca instantei nationale i se recunoaste dreptul de a analiza din oficiu o astfel de clauza.

62. Referindu‑se la acest punct din Hotararea Océano Grupo Editorial si Salvat Editores, citata anterior, Curtea a confirmat, la punctul 33 din Hotararea Cofidis, citata anterior, ca dreptul astfel recunoscut instantei de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze a fost considerat necesar pentru a se asigura o protectie efectiva a consumatorului, avand in vedere in special riscul destul de important ca acesta sa nu isi cunoasca drepturile sau sa intampine dificultati in exercitarea acestora (a se vedea de asemenea Hotararea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C‑168/05, Rec., p. I‑10421, punctul 28).

63. Astfel cum au sustinut guvernul spaniol si cel italian, precum si Comisia si dupa cum a indicat avocatul general la punctele 102 si urmatoarele din concluzii, aceste considerente sunt valabile si in ceea ce priveste protectia consumatorilor prevazuta la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 87/102.

64. In aceasta privinta, trebuie amintit ca articolul 11 alineatul (2), care urmareste dublul obiectiv evocat la punctul 59 din prezenta hotarare, vizeaza in acelasi timp sa confere consumatorului, in imprejurari bine definite, drepturi fata de cel care acorda creditul, care sunt in plus fata de drepturile sale contractuale obisnuite fata de creditor si fata de furnizorul de bunuri sau servicii (a se vedea punctul 42 din prezenta hotarare).

65. Acest obiectiv nu ar putea fi atins in mod efectiv in cazul in care consumatorul ar trebui sa invoce el insusi dreptul de a solicita despagubiri de la creditor, de care beneficiaza in temeiul dispozitiilor nationale de transpunere a articolului 11 alineatul (2) din Directiva 87/102, in special din cauza riscului destul de important ca acesta sa nu isi cunoasca drepturile sau sa intampine dificultati in a le exercita. Astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 107 din concluzii, faptul ca actiunea principala a fost initiata de sotii Rampion si ca acestia sunt reprezentati in aceasta cauza de catre un avocat nu justifica o concluzie diferita, problema trebuind sa fie solutionata facand abstractie de imprejurarile concrete ale acestei cauze.

69. Prin urmare, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare formulata ca Directiva 87/102 trebuie interpretata in sensul ca permite instantei nationale sa aplice din oficiu dispozitiile care transpun in dreptul intern articolul 11 alineatul (2) din aceasta.

Ce a afirmat Curtea de Justitie in C-40/08 Asturtcom Telecomunicaciones:

51. Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 30 din prezenta hotarare, trebuie precizat ca articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 constituie o dispozitie cu caracter imperativ. Trebuie aratat in plus ca, potrivit jurisprudentei Curtii, aceasta directiva, in ansamblul sau, constituie, potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (t) CE, o masura indispensabila pentru aducerea la indeplinire a misiunilor incredintate Comunitatii Europene si, in particular, pentru cresterea nivelului si a calitatii vietii in ansamblul acesteia din urma (Hotararea Mostaza Claro, citata anterior, punctul 37).

52. Astfel, data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva 93/13 o asigura consumatorilortrebuie sa se constate ca articolul 6 din aceasta trebuie sa fie considerat o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publica.

53. Rezulta de aici ca, in masura in care instanta nationala sesizata cu o actiune in executarea silita a unei sentinte arbitrale definitive trebuie, potrivit normelor de procedura interne, sa aprecieze din oficiu daca o clauza arbitrala este contrara normelor nationale de ordine publicaaceasta este de asemenea obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al acestei clauze potrivit articolului 6 din directiva mentionata, de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens (a se vedea in acest sens Hotararea Pannon GSM, citata anterior, punctul 32).

54. O astfel de obligatie revine de asemenea instantei nationale atunci cand dispune, in cadrul sistemului jurisdictional intern, de o simpla posibilitate de apreciere din oficiu a faptului ca o astfel de clauza este contrara normelor interne de ordine publica (a se vedea in acest sens Hotararea van Schijndel si van Veen, citata anterior, punctele 13, 14 si 22, precum si Hotararea Kempter, punctul 45).

Ce spune Avocatul General doamna Kokott in C-415/11 Aziz:

39. Pentru a raspunde la prima intrebare preliminara, este necesar sa se sublinieze mai intai ca sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazeaza pe ideea ca un consumator se afla intr‑o situatie de inferioritate fata de un vanzator sau de un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare. Aceasta situatie il determina pe consumator sa adere la conditiile redactate in prealabil de vanzator sau de furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora.

40. Avand in vedere o astfel de situatie de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator. Dupa cum rezulta din jurisprudenta, este vorba despre o dispozitie imperativa care urmareste sa substituie echilibrul formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligatiile cocontractantilor printr‑un echilibru real, de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti.

41. Pentru a asigura protectia urmarita de Directiva 93/13, Curtea a subliniat deja in mai multe ocazii ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensata decat printr‑o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract.

42. In lumina acestor principii, Curtea a hotarat astfel ca instanta nationala este obligata sa analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se incadreaza in domeniul de aplicare al Directivei 93/13 si, prin aceasta, sa suplineasca dezechilibrul existent intre consumator si vanzator sau furnizor.

43. Prezenta cauza se refera la problema posibilitatilor pe care trebuie sa le aiba un consumator pentru a opune caracterul abuziv al unei clauze din contractul de imprumut in raport cu executarea ipotecii care garanteaza acest contract.

44. Intrucat masurile nationale privind executarea silita nu sunt reglementate unitar la nivelul dreptului Uniunii, potrivit principiului autonomiei procedurale, formalitatile procedurale trebuie reglementate in ordinea juridica interna a statelor membre. Cu toate acestea, libertatea de legiferare a statelor membre este limitata de principiul echivalentei si de principiul efectivitatii(A se vedea Hotararea Banco Español de Crédito, punctul 46). O astfel de reglementare nu trebuie sa fie mai putin favorabila decat cele aplicabile unor situatii similare supuse dreptului intern si nu trebuie sa faca imposibila in practica sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferiteconsumatorilor de dreptul Uniunii.

46. In continuare, trebuie sa se examineze in detaliu respectarea principiului efectivitatii. Din acest principiu rezulta ca modul in care este reglementat dreptul procedural national nu trebuie sa aiba drept consecinta sa impiedice exercitarea drepturilor acordate consumatorilor prin Directiva 93/13. Potrivit jurisprudentei constante a Curtii, fiecare caz in care se ridica problema daca o prevedere procedurala interna face imposibila sau excesiv de dificila aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizat tinand cont de locul pe care respectiva prevedere il ocupa in cadrul procedurii in ansamblul sau, de modul in care se deruleaza si de particularitatile acesteia in fata diverselor instante nationale (Hotararile Asturcom Telecomunicaciones (citata la nota de subsol 5, punctul 39) si Banco Español de Crédito (citata la nota de subsol 5, punctul 49)).

47. Potrivit imaginii schitate de instanta de trimitere, in ceea ce priveste valorificarea eficienta si rapida a unei ipoteci, procedura simplificata de executare silita imobiliara din Spania nu cunoaste decat posibilitati limitate de protectie a debitorului. Cu putine exceptii, care, in opinia instantei de trimitere, nu sunt relevante in speta, debitorul trebuie sa accepte valorificarea ipotecii fara a se putea prevala de eventualele clauze abuzive.  Acesta poate formula contestatie la executarea creantei si poate astfel critica caracterul abuziv al clauzelor utilizate numai printr‑o actiune in realizare separata, care are ca obiect validitatea titlului.

48. Insa, prin aceasta actiune, debitorul nu are decat posibilitatea de a influenta distribuirea incasarilor obtinute din executare sau de a invoca dreptul la despagubiri in temeiul executarii. Tot in cadrul acestei actiuni in realizare separata, instanta are posibilitatea sa dispuna retinerea pretului obtinut la licitatie si astfel sa asigure ca si debitorul isi va putea realiza un drept de plata impotriva creditorului executant.

49. Totusi, potrivit consideratiilor din cererea de decizie preliminara, nici in cadrul procedurii de executare simplificata, nici in cadrul actiunii in realizare separata, instanta sesizata nu are posibilitatea de a dispune incetarea temporara a executarii silite, adica scoaterea la licitatie publica a imobilului.

50. Chiar si in cazul in care caracterul abuziv al unei clauze din contractul de imprumut care sta la baza ipotecii s‑ar opune executarii imobilului, consumatorul nu ar avea, asadar, conform dreptului spaniol, posibilitatea de a impiedica scoaterea la licitatie publica si astfel de a evita pierderea proprietatii rezultata din aceasta. Consumatorul este limitat la protectia juridica existenta, care are forma unei despagubiri, si trebuie – precum in situatia de fapt din actiunea principala – sa accepte pierderea locuintei.

51. O asemenea modalitate procedurala aduce atingere efectivitatii protectiei urmarite prin Directiva 93/13.

52. In special in cazul in care locuinta debitorului este un imobil grevat de o ipoteca, simplul drept la despagubiri este mai putin decat adecvat pentru a‑i garanta in mod efectiv consumatorului drepturile recunoscute prin Directiva 93/13. Nu exista niciun fel de protectie efectiva impotriva clauzelor contractuale abuzive in cazul in care, in legatura cu astfel de clauze, consumatorul trebuie sa accepte valorificarea unei ipoteci – si astfel scoaterea la licitatie publica a locuintei sale, pierderea proprietatii suferita in urma licitatiei si evacuarea lipsita de orice protectie – si acesta poate doar formula cereri de reparare a prejudiciului prin protectie juridica subsecventa.

53. Dimpotriva, Directiva 93/13 impune ca consumatorul trebuie sa aiba la dispozitie un remediu juridic efectiv pentru a putea verifica caracterul abuziv al clauzelor din contractul de imprumut pe care l‑a incheiat si sa poata astfel, eventual, impiedica executarea silita.

54. Aceeasi orientare reiese si din hotararea recent pronuntata in cauza Banco Español de Crédito. In aceasta hotarare, Curtea a statuat, in privinta unei somatii de plata obtinute in instanta, ca, in vederea respectarii principiului efectivitatii in contextul Directivei 93/13instantele nationale au obligatia, inca inainte de emiterea somatiei de plata, pe care consumatorul ar putea‑o contesta ulterior, sa examineze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor contractuale, in masura in care instanta dispune de toate elementele de fapt si de drept necesare in acest scop. Exista un risc care nu este neglijabil ca consumatorii sa nu formuleze opozitia necesara.

55. Din aceasta rezulta si ca consumatorul trebuie sa aiba in mod direct posibilitatea de a contesta caracterul abuziv al clauzelor in cadrul procedurii de executare, iar nu doar intr‑o procedura separata? Ar putea aparea indoieli cu privire la aplicarea jurisprudentei Banco Español de Crédito, intrucat, spre deosebire de procedura somatiei, intr‑o situatie precum cea din speta exista deja un titlu executoriu sub forma actului notarial si trebuie recunoscut interesul creditorului de a realiza cat mai repede executarea silita. Prin formalismul procedurii de executare propriu‑zise si, in plus, prin excluderea motivelor de contestare, legiuitorul a urmarit scopul de a crea posibilitatea executarii rapide a creantelor constatate printr‑un titlu executoriu. Avand in vedere consideratiile de mai sus, nu consideram ca se impune in mod necesar sa se califice de la bun inceput drept ingreunare excesiva a protectiei juridice a consumatorului cazul in care consumatorul, prin initierea unei proceduri, trebuie mai intai sa indeplineasca conditiile prevazute in privinta acesteia pentru ca instanta sa examineze clauzele contractuale.

56. Cu toate acestea, in speta nu este necesar sa se clarifice in mod definitiv acest aspect. Astfel cum am aratat deja in cadrul examinarii admisibilitatii, in speta nu trebuie sa se raspunda la intrebarea daca consumatorul trebuie sa aiba in mod clar, deja in cadrul procedurii de executare, posibilitatea de a invoca caracterul abuziv al unei clauze din contractul de imprumut. Prin urmare, cu atat mai putin trebuie sa se clarifice aspectul daca din Hotararea Banco Español de Crédito trebuie sa se deduca ca si judecatorul din procedura de executare trebuie sa examineze din oficiu eficacitatea acelor clauze contractuale care ar putea avea efecte asupra executarii silite. In sfarsit, in cadrul primei intrebari preliminare este vorba in mod expres despre posibilitatile de contestare pe care le are consumatorul; instanta de trimitere nu a solicitat lamuriri cu privire la posibilitatea de examinare din oficiu.

57. Prin urmare, in cadrul prezentei proceduri este decisiv numai aspectul ca principiul efectivitatii impune in orice caz ca judecatorul sesizat cu actiunea in realizare sa aiba posibilitatea de a dispune suspendarea (provizorie) a procedurii de executare, pentru a opri executarea silita pana la examinarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale si a impiedica astfel aparitia ca urmare a procedurii de executare a unor situatii de fapt iremediabile in detrimentul consumatorului.

IV.2. Notiunea de “clauza abuziva – aprecierea revine doar instantei nationale sesizata.

Continuare Concluzii Avocat General doamna Kokott in C-415/11 prezentate in data de 8 noiembrie 2012

64. Curtea a subliniat deja cu mai multe ocazii faptul ca, prin referirea la notiunile de buna‑credinta si de dezechilibru semnificativ si nejustificat intre drepturile si obligatiile partilor, articolul 3 din Directiva 93/13 nu defineste decat in mod abstract elementele care confera caracter abuziv unei clauze contractuale (Hotararea din 4 iunie 2009, Pannon GSM (C‑243/08, Rep., p. I‑4713, punctul 37).

65. Este necesara o calificare concreta a unei clauze contractuale specifice in functie de imprejurarile proprii fiecarei spete din perspectiva eventualului caracter abuziv al acesteia (Hotararea VB Pénzügyi Lízing, punctul 44 si Hotararea din 26 aprilie 2012, Invitel C‑472/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 22). Conform articolului 4 alineatul (1) din Directiva 93/13, aceasta apreciere se efectueaza luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s‑a incheiat contractul si raportandu‑se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului si la toate celelalte clauze ale aceluiasi contract sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

66. Conform jurisprudentei constante a Curtii, competenta de a stabili daca o clauza contractuala reuneste criteriile cerute pentru a fi calificata ca abuziva in sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 incumba instantei nationale. Numai instanta nationala poate aprecia in mod exhaustiv consecintele pe care clauza respectiva le poate avea in cadrul dreptului aplicabil contractului, ceea ce implica o examinare a sistemului juridic national (Hotararea Invitel, punctul 30).

67. Aprecierea definitiva a caracterului abuziv al clauzelor litigioase revine in sarcina instantei nationale, iar nu a Curtii de Justitie (a se vedea Hotararile Pannon GSM (citata la nota de subsol 16, punctul 42), Mostaza Claro (citata la nota de subsol 5, punctul 22) si VB Pénzügyi Lízing (citata la nota de subsol 6, punctele 43 si 44)). Sarcina care ii incumba Curtii este aceea de a interpreta criteriile generale care permit aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale supuse dispozitiilor directivei.

Din cele prezentate mai sus si din jurisprudenta statornicita a Curtii rezulta ca singura care poate determina daca o clauza este abuziva este instanta nationala si raportandu-se la sistemul propriu de drept national. De aceea, nu se poate considera ca dreptul UE ar impune obligatia ca o instanta dintr-un stat membru sa tina cont de faptul ca o clauza asemanatoare sau identica a fost considerata a fi abuziva intr-un alt stat membru. De remarcat este faptul ca atunci cand Avocatul General analizeaza daca o clauza ce impune un anumit nivel pentru dobanzile de intarziere poate fi considerata drept o clauza abuziva, acesta concluzioneaza ca: “ceea ce priveste o clauza referitoare la dobanzile de intarziere, instanta trebuie sa examineze in special in ce masura cota acestor dobanzi depaseste cota legala aplicabila in mod normal si daca aceasta este disproportionata in raport cu scopul urmarit prin dobanzile de intarziere.”

Ce spune Avocatul General in C-92/11:

50. Astfel cum am aratat la punctul 88 din Concluziile noastre prezentate la 29 noiembrie 2011 in cauza C‑453/10, Pereničová si Perenič (citate la nota de subsol 27), o analiza sistematica arata ca intre instrumentele juridice adoptate in dreptul Uniunii pentru protectia consumatorilor exista numeroase legaturi. De aceea, ele trebuie privite ca parti ale unui ansamblu unitar de norme care se completeaza reciproc (a se vedea Orlando, S., „The Use of Unfair Contractual Terms as an Unfair Commercial Practice”, in European Review of Contract Law, 2011, p. 25). Divergentele juridice care mai exista in legislatia Uniunii privind protectia consumatorilor sunt rezultatul unei evolutii istorice in decursul careia legiuitorul Uniunii a reglementat progresiv si in conformitate cu acquis‑ul deja existent diferite domenii, in vederea instituirii unei veritabile piete interne pentru tranzactiile dintre intreprinderi si consumatori.

V. Cauza cea mai relevanta referitor la competentele instantei nationale C-618/10

Urmeaza sa redam (V.1.) un rezumat al continutului cererii de intrebare preliminara, apoi (V.2.) un extras din concluziile Avocatului General (cu sublinierea aspectelor importante) si un extras din hotararea Curtii de Justitie (V.3.).

V.1. Rezumatul continutului cererii

Situatia de fapt

Obiectul actiunii pe rolul instantei nationale (instanta de apel): contestarea soldului unui credit cu exigibilitate anticipata

Obiectul cererii de intrebare preliminara: stabilirea daca, in conformitate cu dreptul Uniunii, instanta nationala este obligata, in etapa anterioara inceperii dezbaterilor asupra fondului cauzei,

  1. sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind dobanzile aplicabile ratelor restante ale unui credit acordat unui consumator de catre o institutie financiara, precum si
  2. sa modifice continutul acestora.

Paratul-consumator a subscris un credit de 30 de mii de euro cu data scadentei in 2014 dar fiindca nu a efectuat platile periodice convenite, creditul a devenit exigibil anticipat. In contractul de credit incheiat, dobanda de rambursare era stabilita la 7, 950% iar DAE (dobanda anuala efectiva) era stabilita la 8,890% dar cu toate acestea dobanda aplicabila ratelor restante era de 29%. (pct. 2 din cuprins cerere). Banca a aplicat ratelor neachitate o dobanda de 29% la care s-a adaugat dobanda de rambursare de 7.950% (pct. 3 cuprins cerere).

Instanta nationala (in prima instanta) a calificat contractul drept contract de adeziune (fara posibilitatea reala de negociere si cu includerea unor conditii generale impuse) si a invocat art. 3 alin. (1), 4 (1), 6, 7 si 10 din Directiva 93/13/CEE si alte dispozitii interne aplicabile, inclusiv art. 1258 din Codul civil („Contractele sunt incheiate prin simplul acord de vointa si, din acel moment, obliga nu numai la executarea clauzelor prevazute expres in contract, ci si la toate urmarile care, prin natura lor, sunt conforme bunei‑credinte, uzantelor si legii.”) si principiul bunei-credinte obiective (pct. 6, cuprins cerere).

Pasul doi a fost:

  1. constatarea din oficiu a nulitatii partiale a clauzei ce stabilea acea dobanda moratorie (ca fiind abuziva) pentru ca acestea nu pot fi exigibile atunci cand  contravin unor norme imperative (normele privind protectia consumatorului fiind de interes public si deci imperative)
  2. si revizuirea unei clauze contractuale prin introducerea/modificarea dobanzii, raportandu-se la rata dobanzii legale si cea a dobanzii legale moratorii din legile privind bugetele [generale ale statului] din perioada 1990-2008, introducand o dobanda pentru ratele restante la 19%, fara a specifica insa metoda de calcul si nici procetanjele aplicabile (pct. 8-9, cuprins cerere).

In apel, entitatea financiara (apelanta) a sustinut:

1. ca nu este aplicabil, prin analogie, art. 19 alin. 4 din Legea privind creditele pentru consumatori ci art. 576 din Codul de procedura civila, care se refera la dobanzi de intarziere convenite contractual (in acest caz de 29%)

2. ca nu se poate examina din oficiu si in limine litis legalitatea unei rate a dobanzii de 29% ci doar in eventualitatea unei opozitii formulate de parat

3. de legem, apelanta invoca art. 24 din Constitutia Spaniei (protectia judiciara efectiva] si articolul 1255 din Codul civil [spaniol], precum si dispozitiile privind interpretarea contractelor

4. referitor la trimiterea unei intrebari preliminare, apelanta invoca dreptul sau la protectie judiciara efectiva (pct. 12 cuprins cerere intrebare preliminara).

Dreptul spaniol in materie ref. la protectia consumatorului si clauze abuzive:

1. Art. 80 alin. 1 lit. c prevede: “[in contractele cu consumatori si utilizatori in care sunt utilizate clauze ce nu sunt negociate individual, inclusive cele incheiate de administratiile publice si de entitatile si societatile care depind de acestea, trebuie indeplinite urmatoarele cerinte […] c) buna-credinta si justul echilibru intre drepturile si obligatiile partilor, ceea ce exclude, in orice caz, folosirea clauzelor abusive” (Legea generala privind protectia consumatorilor si utilizatorilor).

Art. 82 din aceeasi lege prevede ca sunt considerate clauze abuzive “toate acele dispozitii care nu sunt negociate individual si toate acele practici la care nu se consimte in mod expres si care, contrar cerintelor bunei-credinte, creeaza in detrimentul consumatorului si al utilizatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care care decurg din contract” si adauga ca “faptul ca anumite elemente ale unei clauze sau o clauza izolata au fost negociate individual nu exclude aplicarea normelor privind clauzele abusive pentru restul contractului” si “sarcina probei revine comerciantului care afirma ca o anumita clauza a fost negociata individual”. Aceeasi dispozitie prevede “caracterul abuziv al unei clauze este apreciat tinand seama de natura bunurilor sau a serviciilor care fac obiectul contractului si de toate imprejurarile existente in momentul incheierii acestuia, precum si de toate celelalte clauze ale contractului sau ale altui contract de care depinde acesta” si ca, “in orice caz, sunt abuzive clauzele care, in conformitate cu prevederile articolelor 85-90 inclusiv: a) supun contractul vointei comerciantului; b) limiteaza drepturile consumatorului si ale utilizatorului; c) stabilesc lipsa reciprocitatii in contract.”

Art. 87 din lege clarifica faptul ca sunt abuzive clauzele care stabilesc lipsa reciprocitatii in contract, clauzele contrare bunei-credinte, clauzele in detrimental consumatorului si al utilizatorului si, in special, […] 6 […] atribuirea in favoarea comerciantului a posibilitatii de executare unilaterala a clauzelor penale care au fost stabilite prin contract sau stabilirea unei despagubiri care nu corespund prejudiciilor efectiv cauzate.

Art. 88 precizeaza ca sunt clauze abuzive clauzele privind garantiile care presupun “1. Impunerea unor garantii disproportionale cu riscul asumat”, iar articolul 89 considera abusive clauzele care afecteaza incheierea si executarea contractului “5. Majorarile de pret pentru serviciile conexe, pentru finantare, amanarile, taxele suplimentare, despagubirile sau penalizarile care nu corespund prestatiilor suplimentare care pot fi acceptate sau respinse in fiecare caz, exprimate cu claritatea corespunzatoare sau mentionare separat” si “7. Impunerea de conditii de credit care, pentru descoperitul de cont current, depasesc limitele prevazute la art. 19 alin. 4 din Legea privind creditele pentru consumatori”.

Art. 83 stabileste consecintele: “clauzele abuzive sunt nule de plin drept si sunt considerate ca nefiind incluse in contract” si “partea din contract afectata de nulitate este completata in conformitate cu prevederile art. 1258 din Codul Civil si cu principiul bunei-credinte obiective. In acest scop, instanta care declara nulitatea respectivelor clauze completeaza contractul si dispune de competente de moderare cu privire la drepturile si obligatiile partilor, in cazul in care contractul este mentinut, si cu privire la consecintele lipsirii acestuia de efecte in cazul unui prejudiciu considerabil pentru consumator si utilizator. Numai in cazul in care clauzele care sunt mentinute conduc la o situatie inechitabila in ceea ce priveste pozitia partilor care nu poate fi rectificata, instanta poate declara ca contractul este considerat a fi lipsit de efecte”.

De ce considera necesar instanta de apel sa trimita intrebari preliminare:

  1. art. 24 din Constitutia Spaniola contine dreptul la protectia juridica efectiva iar art. 1255 din Codul civil spaniol contine principiul autonomiei de vointa iar nucleul actiunii il constituie apararea libertatii contractuale
  2. instanta de fond a stabilit o rata a dobanzii diferita de cea convenita prin contract, fara a explica metoda legala de calcul a acesteia.

Jurisprudenta divergenta interna spaniola:

  1. Acordul de conducere al Consiliului Magistratilor asumat de toate sectiunile instantelor prevede ca, in cadrul procedurii somatiei de plata nu exista o limitare din oficiu a dobanzilor solicitate.
  2. “Urmand aceasta linie interpretativa, in diferite hotarari anterioare ale instantelor de apel spaniole, privitoare la procedura somatiei de platas-a considerat, in esenta, ca in cazul unei creante certe, lichide si exigibile care indeplineste cerintele prevazute la articlul 812 din Codul de procedura civila pentru a putea fi solicitata prin intermediul unei proceduri de somatie de platanu trebuie respinsa cererea de plata a dobanzilor convenite prin contract pentru motivul ca ar putea fi abuziveintrucat acesta este un aspect care trebuie evidentiat, daca este cazul, in opozitia formulata de catre debitor prin intermediul procedurii declarative, care este pe deplin si efectiv contradictorie, oferind astfel posibilitatea de a dovedi legalitatea contractului, care poate fi considerat inoperant numai dupa declararea judiciara a nulitatii sau, mai exact, dupa ce a fost exercitata posibilitatea de revizuire a acestuia. Din acest motiv, nu era considerata ca fiind o cale adecvata simpla declarare din oficiu intemeiata pe o apreciere a nulitatii, care este aleatorieintrucat depinde de aprecierea fiecarui judecator in aceasta privinta. De asemenea, era posibila declararea nulitatii contractului care stabileste dobanzile moratorii atat la cererea partilor – in urma argumentatiei debitorului (consumator – n.n.) – cat si din oficiu, dar intotdeauna in cadrul unei proceduri declarative contradictorii si in cadrul unei hotarari privind fondul, iar nu in limine sau in faza examinarii admisibilitatii cererii. Pe de alta parte, contractul privind dobanzile poate de asemenea corespunde unei finalitati penalizatoare legitime. Toate acestea par sa justifice faptul ca declararea nulitatii sau revizuirea clauzei trebuie sa se realizeze in cadrul unei proceduri cu garantii depline pentru ambele parti” (pct. 26, cuprins cerere intrebare preliminara) (s.n.).
  3. Pe de alta parte, Tribunalul Supremo ( ICCJ-ul spaniol) si anumite instante de apel (curtile noastre de apel) au sustinut, de asemenea, ca in contractele bancarediferenta dintre dobanda nominala (cu caracter remuneratoriu) si dobanda de garantare (cu caracter de despagubire) reprezinta diferenta dintre rata dobanzii convenite prin contract si cea a dobanzii aplicabile ratelor restante si ca o plata excesiva a celei din urma, contrara caracterului sinalagmatic al obligatiilor contractuale, ar conduce la o dublare a despagubirii, ceea ce ar putea produce un efect de camata (Hotararea Tribunal Supremo din 15 februarie 1997, din 8 martie 1997 si din 12 iulie 2008).
  4. De asemenea, potrivit instantei de trimitere, jurisprudenta spaniola recenta admite validitatea “contractului de lichidare”, care autorizeaza creditorul sa cuantifice creanta unilateral in scopul de a reclama pe cale judiciara si de a solicita executarea acesteia (Hotararea Tribunal Supremo din 4 noiembrie 2005), precum si a clauzelor de exigibilitate anticipata a creditelor, in cazul in care exista o justa cauza, ca urmare a abandonarii reale si vadite a obligatiilor cu caracter esential, cum ar fi neindeplinirea de catre imprumutat a obligatiei de plata a ratelor imprumutului (Hotararea Tribunal Supremo din 12 decembrie 2008) (pct. 33, cuprins cerere de intrebare preliminara).
  5. Instanta de trimitere considera ca in stadiul actual al dreptului protectiei consumatorului poate parea contrara acestuia, jurisprudenta nationala generala stabilita in materia obligatiilor si a contractelor care permit partilor sa convina prin contract ca exigibilitatea anticipata si lichidarea unui imprumut sa se realizeze unilateral de catre institutia financiara sau bancara.
  6. “Totodata, considera ca este de competenta fiecarui stat membru sa stabileasca mecanismele legale, jurisdictionale sau administrative pentru protejarea consumatorului. Cu toate acestealegiuitorul spaniol nu a modificat reglementarea generala a obligatiilor si a contractelor, ci a elaborat legi speciale de protectie sectoriala a consumatorului, pe domenii de activitate. Legiuitorul nu a optat pentru instituirea unor mecanisme de control jurisdictional din oficiu al clauzelor abuzive, ci a dat inteietate actiunilor de incetare. Acesta nu a reglementat competentele judiciare din oficiu pentru anularea unor clauze abuzive, iar jurisprudenta conditioneaza aceasta declarare de exercitarea actiunii de catre consumator sau de catre asociatiile de consumatori, astfel incat apare o indoiala rezonabila cu privire la contradictia dintre dreptul national si dreptul comunitar” (pct. 36, cuprins cerere de intrebare preliminara). Legiuitorul spaniol a optat, in general, sa lase in seama contractantilor posibilitatea de exercitare a actiunilor in nulitate, anulare, reziliere sau lipsire partiala de efecte a contractelor.
  7. Pentru instanta de trimitere trebuie clarificat daca este absoluta competenta instantei de a aprecia din oficiu o clauza abuziva privind dobanzi moratorii sau caror limite trebuie sa se supuna aceasta, in conformitate cu dreptul Uniunii.
  8. Desi Directiva 2008/48/CE este aplicabila contractelor de credit precum cel care face obiectul examinarii in prezenta cauza, aceasta considera ca directiva nu stabileste consecintele stabilirii unei rate foarte ridicate a dobanzii si nici pe cele privind nerespectarea obligatiilor de informare (a se vedea pct. 41 cuprins cerere de intrebare preliminara).
  9. In plus, instanta de trimitere doreste sa afle daca poate fi analizata din oficiu ca fiind neloiala practica de introducere in textul contractului a unei clauze privind dobanda aplicabila ratelor restante de 29% (cu trimitere la Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale intreprindelor pe piata interna fata de consumatori) (a se vedea pct. 42 cuprins cerere de intrebare preliminara).

Analizand jurisprudenta CJUE, instanta de trimitere subliniaza ca:

  1. CJUE  a acceptat controlul judiciar din oficiu al clauzelor abuzive referitoare la competenta teritoriala in C-240/98, precum si al clauzelor abuzive de arbitraj – C-168/05)
  2. In ceea ce priveste creditul bancar pentru consumatori, in cauza C-429/05, Curtea a declarat ca Directiva 87/102/CEE realizeaza o armonizare minima, statul membru putand adopta sau mentine prevederi mai severe pentru protectia consumatorilor (art. 11 si 15 si al 25-lea considerent). In aceasta privinta, capata o importanta deosebita informarea consumatorului cu privire la costul total al creditului, sub forma unei rate a dobanzii calculate in conformitate cu o formula matematica unica (DAE), o astfel de informare care, potrivit art. 3 din Directiva 87/102/CEE, trebuie sa fie comunicata in faza de publicitate, contribuind la transparenta pietei, deoarece permite consumatorului sa compare ofertele de credit si sa evalueze intinderea angajamentului sau (C-264/02, pct. 26) (pct. 48, cuprins cerere de intrebare preliminara).
  3. Cu toate acestea, Curtea a evitat, in C-429/05, sa se pronunte cu privire la caracterul de “clauza penala privata” a sanctiunii (prevazuta in dreptul francez) care consta in pierderea dobanzilor in cazul in care sunt omise anumite mentiuni in oferta prealabila creditului, precum si cu privire la posibila atingere adusa principiului disponibilitatii si dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO), deoarece, in decizia sa, instanta de trimitere nu a facut referire deloc la o posibila sanctiune care sa constea in pierderea, de catre cel care acorda imprumutul, a dreptului la dobanzi si nici nu s-a sustinut in fata Curtii ca astfel de dispozitii prevad respectiva sanctiune [pct. 66-68 C-429/05] (pct. 49, cuprins cerere de intrebare preliminara).
  4. Pe de o parte, in C-473/00 Cofidis, Curtea a declarat ca, in ceea ce priveste procedurile care au ca obiect executarea clauzelor abuzive, initiate de vanzatori (entitatea financiara) impotriva consumatorilor, stabilirea – printr-o dispozitie procedurala nationala – a unui interval de timp in care instanta poate sa invalideze astfel de clauzedin oficiu sau in temeiul unei exceptii invocate de consumatorpoate aduce atingere eficacitatii protectiei care face obiectul art. 6 si 7 din Directiva 93/13/CEE, deoarece vanzatorului/furnizorului ii este suficient sa astepte expirarea termenului indicat de legiuitorul national si sa solicite ulterior continuarea executarii clauzelor abuzive, pe care continua sa le utilizeze in contracte [ a se vedea pct. 34-36 si 38 si dispozitivul, pct. 51, cuprins cerere de intrebare preliminara). Pe de alta parte, in cauza Martin Martin (Hot. din 17 dec 2009) ref. Directiva 85/577/CEE privind protectia consumatorilor in cazul contractelor negociate in afara spatiilor comerciale, ca dreptul comunitar nu impune instantelor sa invoce din oficiu un motiv intemeiat pe incalcarea dispozitiilor comunitare atunci cand examinarea acestui motiv le-ar determina sa renunte la rolul pasiv care le este impus, depasind cadrul litigiului astfel cum acesta a fost delimitat de parti si intemeindu-se pe alte fapte si circumstante decat cele pe care si-a intemeiat cererea partea care are un interes in aplicarea respectivelor dispozitii, limitarea competentei instantei fiind justificata de principiul conform caruia initiativa unui proces apartine partilor si, in consecinta, instanta nu poate actiona din oficiu decat in cazuri exceptionale, in care interesul public impune interventia acesteia [punctele 19 si 20, C-473/00, pct. 52, cuprins cerere de intrebare preliminara].
  5. Clauzele abuzive:
    1. nu creeaza obligatii si
    2. interesul public pe care se intemeiaza Directiva 93/13 precum si
    3. necesitatea unei protectii eficiente impotriva riscului de necunoastere, din partea consumatorului, a drepturilor sale, a riscului de a se confrunta cu dificultati in exercitarea acestora sau a riscului de a fi descurajat sa le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica

pot determina instantele sa efectueze o analiza din oficiu ale carei limite nu sunt bine definite in raport cu libertatea contractuala.

In concluzie, “pentru instanta de trimitere nu este clar in ce masura normele analizate au un caracter imperativ luandu-se in considerare ca in procedura somatiei de plata si in procedura de executare extra-judiciara, sfera de aplicare a hotararii judecatoresti este limitata la admiterea cererii sau la a dispune executarea, ca urmare a naturii speciale a acestor proceduri, care nu se refera la ansamblul litigiului, astfel incat riscul de abuz jurisdictional este ridicat.” (pct. 55, cuprins cerere de intrebare preliminara).

V.2. C-618/10 Concluzii AG (extras doar cu privire la rolul instantei nationale )

32. Dintre toate hotararile citate aici, Hotararea Pénzügyi ni se pare a fi cea mai concludenta pentru raspunsul care trebuie dat primei intrebari preliminare, in special intrucat Curtea a raspuns in aceasta cauza la o intrebare asemanatoare. Curtii i-a fost adresata intrebarea daca instanta nationala, atunci cand constata ea insasi eventualul caracter abuziv al unei clauze contractuale, poate sa efectueze o cercetare judecatoreasca din oficiu in vederea stabilirii elementelor de fapt si de drept necesarechiar daca partile nu au formulat o solicitare in acest sens, in conditiile in care, conform dreptului procedural nationalprobele pot fi administrate numai la cererea partilor. Astfel cum rezulta din pasajele din hotarare citate mai sus, Curtea nu numai ca a raspuns afirmativ la aceasta intrebare, ci a stabilit ca dreptul Uniunii impune instantei nationale obligatia de a adopta masuri de cercetare judecatoreasca in vederea stabilirii elementelor de fapt si de drept necesare. Curtea a raspuns astfel si la intrebarea care nu fusese solutionata in Hotararea Pannon cu privire la modul in care trebuie realizat acest lucru. In lipsa unor indicatii mai detaliate din partea Curtii, se putea considera, prin urmare, ca trebuia sa se recurga la normele prevazute de dreptul procesual al statului membru in cauza.

33. Din pasajele din hotarare citate la punctul 31 din prezentele concluzii reiese ca instanta intentiona probabil o derogare de la principiul disponibilitatii in procesul civil pentru a garanta efectivitatea protectiei consumatorilor urmarita de legiuitorul Uniunii intr-o anumita situatie. Aceasta apreciere este in conformitate cu jurisprudenta de pana in prezent a Curtii, care este favorabila consumatorilor. Impunand instantei nationale obligatia de a efectua o cercetare amanuntita, Curtea ii ofera posibilitatea de a lua masuri in cadrul procedurii pentru protejarea consumatorului, desi dreptul national i-ar interzice, de regula, un astfel de demers. Aceasta posibilitate de a interveni ar decurge, prin urmare, direct din dreptul Uniunii, astfel incat prevederile procedurale nationale neconforme ar trebui sa fie inlocuite, ca urmare a suprematiei dreptului Uniunii.

40. Spre deosebire de cauzele Pénzügyi si Océano Grupo Editorial si Salvat Editores, obiectul prezentei cauze nu il reprezinta clauzele de atribuire a competentei, ci clauza contractuala referitoare la dobanda moratorie. Aceasta diferenta este importanta, intrucat abordarea instantei nationale in cadrul unei proceduri civile va fi diferita in functie de tipul clauzei despre care este vorba.

41. Astfel cum am argumentat in concluziile noastre prezentate in cauza Pénzügyi, clauzele de atribuire a competentei trebuie deosebite fundamental de clauzele care stabilesc obligatii contractuale materiale. Acestea din urma se evidentiaza prin faptul ca ele cuprind prevederi obligatorii, adesea detaliate, pentru partile contractante, a caror neconformitate cu cerinta bunei-credinte nu poate fi identificata intotdeauna la prima vedere din cauza complexitatii lor. Constatarea acestei neconformitati necesita de multe ori o apreciere detaliata din partea instantei nationale pe baza tuturor imprejurarilor cauzei. Si Comisia indica acest aspect. Insasi Directiva 93/13 necesita implicit ca instanta nationala sa efectueze o astfel de apreciere detaliata, intrucat, pe de o parte, conform definitiei continute la articolul 3, o clauza contractuala este declarata abuziva numai „in cazul in care, in contradictie cu cerinta de buna-credintaprovoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului”, imprejurare care poate fi constatata doar in urma unei examinari atente. Pe de alta parte, articolul 4 din Directiva 93/13 stabileste aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale in raport cu Directiva 93/13 se face „luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a incheiat contractul si raportandu-se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului si la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde”. Prin urmare, luarea in considerare a acestor circumstante necesita o cercetare a clauzelor in cauza care depaseste cu mult un simplu control al plauzibilitatii.

42. Si Propunerea de Regulament privind Legislatia europeana comuna in materie de vanzare, mentionata mai sus (Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somatie de plata (JO L 399, p. 1, Editie speciala, 19/vol. 9, p. 108)), ia in considerare faptul ca anumite clauze necesita o examinare atenta pentru a se putea evalua caracterul lor abuziv. Propunerea mentionata contine, printre altele, si reglementari privitoare la „clauzele abuzive” din contractele dintre un comerciant si un consumator, care corespund in mare masura celor din Directiva 93/13. Important de mentionat in acest context este faptul ca propunerea de regulament cuprinde si reglementari referitoare la dobanda in cazul unui consumator care se afla in intarziere de plata (a se vedea partea a VI‑a, capitolul 16, sectiunea 2 (articolele 166-171 – „Dobanda pentru efectuarea cu intarziere a platii: dispozitii generale”) din propunerea de regulament.). O importanta deosebita prezinta o prevedere conform careia o clauza care stabileste o rata a dobanzii mai ridicata decat cea prevazuta de propunerea de regulament nu are caracter obligatoriu in masura in care ar fi abuziva in sensul normelor aplicabile. Chiar si aprecierea acesteia trebuie sa urmeze criterii stricte asemanatoare celor prevazute de Directiva 93/13 (articolul 83 alineatul (2) din propunerea de regulament stabileste criteriile (transparenta clauzelor, natura obiectului contractului, circumstantele incheierii contractului, celelalte clauze ale acestuia si clauzele oricarui alt contract de care depinde contractul), in functie de care trebuie apreciat „caracterul abuziv” al unei clauze contractuale. Aceasta prevedere urmeaza modul de redactare a articolului 4 din Directiva 93/13). Intrarea in vigoare a reglementarii sub aceasta forma depinde desigur de cursul ulterior al procesului legislativ. In cazul unor contracte precum cele din actiunea principala – in masura in care partile contractante sunt de acord cu aplicarea legislatiei europene comune in materie de vanzare –, aceasta ar reprezenta o baza utila pentru luarea deciziilor de catre instanta nationala care trebuie sa aprecieze eventualul caracter abuziv al unei clauze contractuale.

43. In masura in care clauza in discutie nu este, in mod exceptional, standardizata prin lege, de exemplu, prin includerea sa intr-o lista de clauze care trebuie declarate abuzive in orice caz, instanta nationala se vede obligata sa aprecieze pozitiv caracterul abuziv al unei clauze. Cu toate acestea, trebuie subliniat in acest context ca nici macar o standardizare precum cea realizata prin definirea in anexa la Directiva 93/13 a elementelor care constituie clauze abuzive nu schimba cu nimic situatia. Anexa, la care se face trimitere la articolul 3 alineatul (3) din directiva, cuprinde doar o lista orientativa si neexhaustiva a clauzelor care pot fi declarate abuzive. O clauza enumerata in lista nu trebuie considerata abuziva in mod obligatoriu si, invers, o clauza care nu se regaseste in lista poate fi declarata abuziva. De aceea, din simpla imprejurare ca o clauza este inclusa in lista nu reiese si faptul ca ea este abuziva. In pofida caracterului orientativ al listei, caracterizat astfel de jurisprudenta, trebuie sa aiba loc o apreciere autonoma si detaliata a clauzelor contractuale in cauza pentru a se stabili eventualul lor caracter abuziv.

V.3. Hotararea Curtii in C-618/10:

61. Acestea fiind zise, pentru a raspunde la intrebarea adresata referitoare la consecintele care trebuie sa decurga din declararea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, este necesar sa fie avute in vedere atat modul in care este redactat articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, cat si obiectivele si economia generala ale acesteia din urma (a se vedea in acest sens Hotararea din 3 septembrie 2009, AHP Manufacturing, C‑482/07, Rep., p. I‑7295, punctul 27, si Hotararea din 8 decembrie 2011, Merck Sharp & Dohme, C‑125/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 29).

67. Astfel, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, aceasta directiva, in  ansamblul sau, constituie o masura indispensabila pentru aducerea la indeplinire a misiunilor incredintate Uniunii si, in particular, pentru cresterea nivelului si a calitatii vietii in ansamblul acesteia din urma (a se vedea Hotararile citate anterior Mostaza Claro, punctul 37, Pannon GSM, punctul 26, si Asturcom Telecomunicaciones, punctul 51).

69. Or, in acest context, trebuie sa se constate ca, astfel cum a subliniat avocatul general la punctele 86-88 din concluzii, in cazul in care instanta nationala ar avea posibilitatea sa modifice continutul clauzelor abuzive care figureaza in astfel de contracte, o asemenea posibilitate ar putea aduce atingere realizarii obiectivului pe termen lung urmarit prin articolul 7 din Directiva 93/13. Astfel, aceasta posibilitate ar contribui la eliminarea efectului descurajator pe care il are asupra vanzatorilor sau furnizorilor faptul ca astfel de clauze abuzive nu sunt pur si simplu aplicate in ceea ce priveste consumatorul (a se vedea in acest sens Ordonanta Pohotovost’, citata anterior, punctul 41 si jurisprudenta citata), in masura in care acestia ar fi in continuare tentati sa utilizeze clauzele mentionate, stiind ca, chiar daca acestea ar fi invalidate, contractul va putea fi totusi completat de instanta nationala in masura in care este necesar, garantand astfel interesul respectivilor vanzatori sau furnizori.

70. Ca urmare a acestui fapt, in cazul in care instantei nationale i-ar fi acordata o astfel de posibilitate, aceasta nu ar fi in masura sa garanteze, prin ea insasi, o protectie a consumatorului la fel de eficace ca cea care rezulta din neaplicarea clauzelor abuzive. Pe de alta parte, aceasta posibilitate nu ar putea fi intemeiata nici pe articolul 8 din Directiva 93/13, care permite statelor membre sa adopte sau sa mentina cele mai stricte dispozitii compatibile cu dreptul Uniunii in domeniul reglementat de aceasta directiva pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protectie (a se vedea Hotararea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C-484/08, Rep., p. I‑4785, punctele 28 si 29, precum si Hotararea Pereničová si Perenič, citata anterior, punctul 34).

Concluzie intermediara: in lumina numeroaselor hotarari pronuntate de catre Curtea de Justitie rezulta ca nu putem concluziona ca o clauza considerata abuziva intr-un stat membru va trebui sa fie considerata a fi abuziva si intr-un alt stat membru deoarece caracterul abuziv al unei clauze necesita o analiza amanuntita in concreto. Astfel, instanta nu are obligatia si justitiabilul nu are dreptul corelativ de a impune o jurisprudenta dintr-un alt stat membru.

VI. Scurte trimiteri referitor la art. 38 din Carta DFUE:

Articlul 38 din Carta DFUE consacra protectia consumatorilor ca un drept fundamental. Totodata, consideram ca acest drept nu este doar unul individual ci colectiv, respectiv un drept care poate fi invocat inclusiv de asociatiile de consumatori care au ca interes legitim protectia consumatorului precum si de catre autoritatile nationale insarcinate cu asigurarea protectiei consumatorilor la nivel national daca este sa interpretam acest drept in coroborare cu dispozitiile art. 7 din Directiva 93/13/CEE.

In legatura cu acest articol 38, mai multe intrebari au fost adresate Curtii de Justitie in ultimul an:

VI.1 Intrebarile din C-413/12

Protectia garantata consumatorilor de Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii permite Audiencia Provincial, in calitatea sa de instanta nationala de apel, sa judece, chiar in lipsa unei norme juridice interne, apelul introdus impotriva deciziei de prima instanta prin care se atribuie instantei de la domiciliul paratului competenta teritoriala pentru a statua cu privire la actiunea in incetare formulata de o asociatie de consumatori cu un domeniu de actiune teritorial limitat, neasociata sau federalizata cu alte asociatii si care nu dispune decat de un buget redus si de un numar mic de membri?

Articolele 4, 12, 114 si 169 TFUE si articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, coroborate cu Directiva 93/13 si cu jurisprudenta Curtii privind nivelul ridicat de protectie a intereselor consumatorilor, precum si cu efectul util al directivelor si cu principiile echivalentei si efectivitatii, trebuie interpretate in sensul ca declara ca instanta competenta din punct de vedere teritorial pentru a statua cu privire la actiunea in incetare a clauzelor abuzive introdusa pentru apararea intereselor colective sau individuale ale consumatorilor si utilizatorilor de o asociatie de consumatori, cu un domeniu de actiune teritorial limitat, neasociata sau unita cu alte asociatii si care nu dispune decat de un buget redus si de un numar mic de membri, este instanta de la domiciliul asociatiei, iar nu instanta de la domiciliul paratului?

VI.2. Intrebari C-394/11 Belov (extras)

3.1. prevad dispozitiile articolului 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Directiva 2006/32/CE [considerentul (29), articolul 1, articolul 13 alineatul (1)], Directiva 2003/54/CE [articolul 3 alineatul (5)], Directiva 2009/72/CE [articolul 3 alineatul (7)] un drept sau un interes in favoarea consumatorului final de energie electrica pe baza carora acesta sa poata verifica in mod regulat datele afisate pe contorul de energie electrica si pe care sa le poata invoca in fata instantelor nationale in cadrul unei proceduri precum cea din actiunea principal.

VII. In ceea ce priveste a doua intrebare adresata de catre instanta de trimitere:

In ipoteza unui raspuns afirmativ la prima intrebare, instanta in cauza incalca dreptul fundamental al consumatorului, prevazut la articolul 47 coroborat cu articolul 38 din Cartain cazul in care nu tine seama de decizia unei instante din alt stat membru privind caracterul abuziv al unei clauze contractuale cu un continut similar sau identic?

In primul rand, consideram ca instanta se refera la dreptul fundamental al consumatorului de a beneficia de un nivel ridicat de protectie.

In al doilea rand, suntem de parere ca instanta de la Luxemburg va evita sa raspunda la aceasta intrebare raspunzand negativ la prima intrebare adresata. Drept urmare, nu vom face si o analiza detaliata cu privire la aceasta intrebare.

VIII. Scurte observatii referitor la normele procedurale si protectia consumatorului in Romania:

Directiva 93/13/CEE a fost transpusa in Romania prin Legea 193/2000. Aceasta lege a suferit modificari ca urmare a adoptarii legii de punere in aplicare a NCPC, in 2012.

Totodata, exista presiuni cu privire la modificarea modificarilor aduse in acest an, respectiv intoarcerea la forma anterioara republicarii.

De aceea, urmeaza sa incercam sa demonstram ca si fara acele modificari, judecatorul roman ar fi avut competenta si chiar obligatia sa dispuna, in baza principiul efectivitatii si in lumina anumitor considerente din Directiva 93/13/ CEE precum si a articolului 7 din aceeasi directiva, modificarea tuturor contractelor aflate in derulare, contracte de adeziune, si care ar fi continut clauza stabilita deja a fi abuziva printr-o hotarare definitiva si irevocabila. Pe de alta parte, art. 7 din directiva 93/13/CEE nu a fost corect transpusa pana la modificarile aduse in anul 2012 articolului 12 din Legea 193/2000.

Cu titlu preliminar si referitor la obligatia de interpretare conforma, “potrivit unei jurisprudente constante, la aplicarea dreptului intern, instantele nationale sunt obligate, in masura posibilului, sa interpreteze dispozitiile acestuia in lumina textului si a finalitatii directivei in cauza pentru a atinge rezultatul urmarit de aceasta si, prin urmare, sa se conformeze articolului 288 al treilea paragraf TFUE. Aceasta obligatie de interpretare conforma a dreptului national este intr‑adevar inerenta sistemului Tratatului FUE, in masura in care permite instantelor nationale sa asigure, in cadrul competentelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci cand judeca litigiile cu care sunt sesizate (a se vedea in special Hotararea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer si altii, C‑397/01-C‑403/01, Rec., p. I‑8835, punctul 114, Hotararea din 23 aprilie 2009, Angelidaki si altii, C‑378/07-C‑380/07, Rep., p. I‑3071, punctele 197 si 198, precum si Hotararea din 19 ianuarie 2010, Kücükdeveci, C‑555/07, Rep., p. I‑365, punctul 48).

In ceea ce priveste dispozitiile din Legea 193/2000 care trebuiau deja a fi interpretate conform cu art. 7 din Directiva 93/13 le redam pe cele importante, dispozitii existente inainte de modificarea adusa si prin care s-a realizat astfel o incercare de transpunere a art. 7 din Directiva 93/13/CEE.

Art. 6

Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua.

Art. 13

(1) Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, aplica sanctiunea contraventionala conform art. 16 si dispune, sub sanctiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, in masura in care contractul ramane in fiinta, sau desfiintarea acelui contract, cu daune-interese, dupa caz.

(2) In caz contrar, instanta va anula procesul-verbal intocmit.

Art. 14

Consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila.

Articolul 13 si articolul 12 transpun in dreptul intern articolul 7 din Directiva 93/13/CEE

Ce spune acel articol?

Articolul 7 din Directiva 93/13/CEE

(1) Statele membre se asigura ca, in interesul consumatorilor si al concurentilor, exista mijloace adecvate si eficace pentru a preveni utilizarea in continuare a clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre vanzatori sau furnizori.

(2) Mijloacele mentionate la alineatul (1) cuprind dispozitiile in conformitate cu care persoanele sau organizatiile care au, in temeiul legislatiei interne, un interes legitim in protectia consumatorilor pot introduce o actiune in justitie sau in fata organismelor administrative competente, in conformitate cu legislatia interna in cauza, pentru a obtine o decizie care sa stabileasca daca clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate in general sunt abuzive, astfel incat sa poata aplica mijloace adecvate si eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze in continuare.

(3) Cu respectarea legislatiei interne, actiunile mentionate la alineatul (2) pot fi indreptate, separat sau in ansamblu, impotriva unui numar de vanzatori sau furnizori din acelasi sector economic sau impotriva asociatiilor (Asociatia romana a bancilor, de exemplu, – n.n.) care utilizeaza sau recomanda utilizarea acelorasi clauze contractuale generale sau a unor clauze similare.

Termenul de “consumator” trebuie interpretat, in baza obligatiei de interpretare conforma impusa judecatorului roman, ca referindu-se la acel consumator in genere care are potentialul, in cazul particular al contractelor standard sau de adeziune cu privire la oferirea de credite,  de a fi consumator de servicii financiare. Drept urmare, articolul 6 din Legea 193/2000 stabileste deja faptul ca asemenea clauze abuzive nu vor produce efecte asupra acelei clase de consumatori care prezinta caracteristicile consumatorului – parte in procesul de pe rolul instantei.

Totodata, sintagma de la art. 13 alin. (1) “Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract […] dispune, sub sanctiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale” interpretata in conformitate cu art. 7 si considerentele relevante din directiva 93/13/ ar duce la interpretare teleologica menita sa confere instantei competenta de a modifica clauzele contractuale din toate contractele de acel tip aflate in derulare, adaugandu-se, in baza art. 4 alin. 3 TFUE referitor la cooperarea loiala, sintagma “din toate contractele de acel tip aflate in derulare”. Totodata, banca nu va putea opune limita data de faptul ca este interzis ca o instanta sa realizeze o interpretare contra legem, deoarece nicio dispozitie legala interna nu interzice instantei sa ordone o modificare a tuturor contractelor aflate în derulare.

In plus, pentru a aplica aceasta interpretare conforma, instanta nu are nevoie sa fie sesizata de catre justitiabil cu o cerere incidenta in acest sens intrucat am putut observa ca dispozitiile de protectie a consumatorului sunt dispozitii imperative ce urmaresc protejarea unui interes public.

Daca insa aceasta obligatie de interpretare conforma nu a fost indeplinita de catre instanta (si nu a fost – autorul necunoscand o speta in care instanta romana sa fi dispus, in trecut, modificarea tuturor contractelor aflate in derulare si care contineau acea clauza considerata a fi abuzivaiar art. 7 din Directiva 93/13/ CEE desi ar fi putut fi succeptibil de efect direct, nu avea cum sa fi fost invocat impotriva unui particular (o banca in cazul contractelor de credit de adeziune) deoarece o directiva nu poate, prin ea insasi, sa creeze obligatii in sarcina unui particular si, prin urmare, nu poate fi invocata ca atare impotriva sa (a se vedea in special Hotararea din 14 iulie 1994, Faccini Dori, C‑91/92atunci toti cei care au continuat sa fie afectati de aceste clauze abuzive (si care nu au fost desfiintate din toate contractele aflate in derulare desi instanta romana, in baza art. 7 din Directiva 93/13/CEE si a art. 4 alin. (3) din TFUE, a avut obligatia dar si dreptul de a dispune aceasta modificare) vor avea dreptul la actiune si deci de a se adresa in instanta impotriva statului fiind o parte lezata de neconformitatea dreptului national cu dreptul Uniunii si avand dreptul sa se prevaleze de jurisprudenta rezultata din Hotararea din 19 noiembrie 1991, Francovich si altii (C‑6/90 si C‑9/90, Rec., p. I‑5357), pentru a obtine, daca este cazul, repararea prejudiciului suferit ca urmarea a mentinerii clauzelor respective in propriul lor contract de adeziune desi, pe de alta parte, in alte spete, acele clauze au fost desfiintate.

Concluzie:

Autorul doreste sa se scuze pentru intinderea mare a articolului insa marturiseste ca aceasta forma este forma care a rezultat din taierea a altor pagini care contineau aproape toata jurisprudenta relevanta in materie. De asemenea, autorul nu a mai abordat si ce s-a scris in doctrina de specialitate in Romania referitor la acest subiect (ca exemplu, L. Bercea, Protectia consumatorului ca valoare constitutionale, in Pandectele Romane, nr. 12/2011 sau Gh. Piperea, Protectia consumatorului in contractele comerciale, in Revista Romana de Drept al Afacerilor, nr.4/2008). In fine, autorul nu a abordat in ce masura conditionarile impuse asociatiilor de consumatori pentru a beneficia de locus standi in instanta in vederea obtinerii modificarii tuturor contractelor in derulare, sunt conforme cu art. 7 din Directiva 93/13/CEE (a se vedea ca in Germania nu exista de fapt nicio reglementare cu privire la aceste asociatii de consumatori).

Mihaela MAZILU-BABEL

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Dreptul fundamental la un nivel ridicat de protectie asigurat consumatorului de credite si obligatia corelativa impusa instantei nationale”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Tot referitor la Directiva 93/13/CEE, ce am mai gasit in Concluziile in cauza Invitel

    12 – În toate statele membre ale Uniunii Europene, există posibilitatea de a introduce acțiune colectivă împotriva clauzelor abuzive. Drept standard minim, aproape toate statele membre prevăd posibilitatea acțiunii în încetare împotriva persoanelor care utilizează sau recomandă clauze abuzive. În general, în situațiile de urgență, poate fi formulată în fața instanței o cerere pentru dispunerea unor măsuri provizorii. De asemenea, unele state membre prevăd și acțiuni în despăgubire. În Germania, acțiunea colectivă are o istorie de peste o sută de ani. Dreptul de a introduce acțiune al asociațiilor profesionale a fost stabilit pentru prima dată în Gesetz gegen den unlauteren Wettbewerb (Legea privind combaterea concurenței neloiale), în versiunea sa din anul 1896. Circa optzeci de ani mai târziu, acțiunea de reprezentare a asociațiilor de consumatori și a asociațiilor profesionale a fost introdusă în materia CCG. Potrivit acesteia, organismele îndreptățite, cum ar fi asociațiile consumatorilor, camerele de industrie și comerț și camerele de meserii pot introduce acțiune în încetare împotriva celui care, în CCG, utilizează sau recomandă spre utilizare în tranzacțiile juridice dispoziții care, potrivit articolelor 307-309 din Bürgerlichen Gesetzbuchs (Codul civil), nu sunt valide, iar dacă există o recomandare în acest sens, și acțiune de retractare [articolele 1 și 3 dinUnterlassungsklagengesetz (Legea privind acțiunile în încetare)]. Începând din anul 1988, în Franța există, pe lângă controlul administrativ și controlul judiciar de fond din cadrul acțiunilor în instanță individuale, și competența asociațiilor de consumatori de a introduce acțiune colectivă [articolul L. 421‑1 și următoarele din Code de la Consommation (Codul privind consumul)]. Pe de o parte, acestea pot introduce acțiune în încetare (articolele L. 421‑2 și L. 421‑6), pe de altă parte, au dreptul de a solicita daune colective, în cazul în care interesul colectiv al consumatorilor a fost prejudiciat în urma unei acțiuni a utilizatorului clauzei (articolele L. 421‑1 și L. 421‑7). În Polonia, de la data transpunerii Directivei 93/13, în dreptul de procedură civilă sunt prevăzute pentru prima oară reglementări cu privire la controlul in abstracto al clauzelor efectuat în cadrul acțiunilor colective (articolul 479 și următoarele din Codul de procedură civilă). Sunt autorizate să introducă astfel de acțiuni nu numai asociațiile de consumatori, avocații locali ai poporului și președintele Oficiului pentru Concurență și Protecția Consumatorului, ci orice persoană care ar fi putut să încheie contractul în urma ofertei utilizatorului. În Regatul Unit, asociațiile de consumatori au calitate procesuală activă, iar asociația de consumatori reclamantă are dreptul de a introduce acțiuni [articolele 11 și 12 din Unfair Terms in Consumer Contracts Regulations 1999 (Reglementarea din 1999 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii)]. Și în Spania este prevăzută calitatea procesuală activă a asociațiilor de consumatori [articolul 12 și următoarele din Ley 7/1998 sobre condiciones generales de la contratación (Legea 7/1998 privind condițiile generale ale contractelor)], care le permite să exercite acțiuni în încetare, în revocare și despăgubire. În plus, începând cu anul 2001, potrivit Codului de procedură civilă spaniol, organizațiile de consumatori pot solicita daune interese pentru un grup de consumatori care nu trebuie identificați în detaliu. Legislația Austriei prevede de asemenea acțiunea colectivă în vederea protecției consumatorului [articolul 28 și următoarele din Konsumentenschutzgesetz (Legea privind protecția consumatorilor)]. În cazul încălcării legislației privind protecția consumatorilor, asociațiile de consumatori și asociațiile profesionale enumerate în lege au dreptul de a introduce acțiune în încetare. O situație juridică asemănătoare există în Italia [articolul 37 din Codice del consumo (Codul privind consumul)]. În Slovenia, orice organizație cu statut de persoană juridică care a fost constituită cu cel puțin un an înainte de momentul formulării acțiunii în scopul protejării drepturilor și intereselor consumatorilor și care este efectiv activă poate formula acțiune care vizează interzicerea prin hotărâre judecătorească a utilizării de către o întreprindere a condițiilor contractuale generale care sunt contrare legii sau constatarea nulității contractelor, respectiv a dispozițiilor lor individuale sau a condițiilor contractuale generale incluse în aceste contracte [articolul 74 și următoarele din Zakon o varstvu potrošnikov (Legea privind protecția consumatorilor)]. În Portugalia, atât consumatorii, cât și asociațiile de consumatori care nu sunt vizate în mod direct au calitate procesuală activă [articolul 13 din Lei Nr. 24/95 de defesa do consumidor (Legea privind protecția consumatorilor)] pentru a introduce acțiune în încetare și în despăgubire.

    16 – A se vedea Hotărârea Comisia/Italia (citată la nota de subsol 13, punctele 14 și 15), în care Curtea atribuie, printre altele, acțiunii colective un efect de descurajare, făcând referire în acest sens la „caracterul [său] preventiv” și la „scopul de descurajare al căilor de atac prevăzute”.

    26 – O caracteristică generală a dreptului procesual din majoritatea statelor membre este faptul că o hotărâre judecătorească pronunțată în situația concretă a unui litigiu de drept contractual cu privire la caracterul abuziv al unei clauze nu împiedică în mod automat utilizarea în continuare a clauzei, de exemplu deoarece autoritatea de lucru judecat a unei astfel de hotărâri nu are efect decât între părțile la proces. Cu toate acestea, pentru a asigura protecția consumatorilor împotriva clauzelor abuzive în tranzacțiile comerciale, unele sisteme juridice naționale prevăd o abatere de la acest principiu, ca de exemplu în Polonia,Ungaria și Slovenia, unde hotărârilor judecătorești le este atribuit efect erga omnes [a se vedea Ebers, M. (citat la nota de subsol 10), p. 431]. În interesul protecției consumatorilor, unele state membre au adoptat măsuri pentru a împiedica utilizarea de către vânzători sau furnizori a unor clauze asemănătoare, care eventual nu ar mai fi acoperite de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri a instanței: astfel, de exemplu, în Regatul Unit, potrivit articolului 12 alineatul (4) din Unfair Terms in Consumer Contracts Regulations 1999, în funcție de obiectul său, o acțiune în încetare se poate raporta nu numai la o anumită clauză, ci și la clauze similare sau cu efect asemănător. Într‑o manieră similară, în Cipru, acțiunile în încetare pot fi introduse nu numai împotriva unui vânzător sau furnizor individual, ci împotriva unui grup de operatori economici care utilizează sau recomandă aceeași clauză ori clauze asemănătoare, indiferent dacă operatorii în cauză activează sau nu activează în același domeniu. În consecință, în aceste țări, eludarea de către operatorii economici a hotărârilor prin înlocuirea clauzei contestate cu clauze abuzive asemănătoare poate fi împiedicată [a se vedea Ebers, M. (citat la nota de subsol 10), p. 432].

    Aici este link-ul: http://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf?doclang=RO&text=%2522Schulte%2522&pageIndex=0&part=1&mode=DOC&docid=115981&occ=first&dir=&cid=832113

  2. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Guess what? – instanța națională și-a retras cerere de pronunțare a unei decizii preliminare, cerere ce a stat la baza scrierii articolului de mai sus. (a se vedea aici Ordonanța de radiere)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate