Secţiuni » Noutăţi
Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Modificarea procedurii de promovare la ICCJ
05.12.2012 | JURIDICE.ro

Procedura de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost modificată pentru a se scurta durata acesteia şi să fie reduse costurile pe care le implică.

Propunerea de modificare a fost înaintată spre aprobare Guvernului de Ministerul Justiţiei după ce, în urma analizei modului de desfăşurare a concursului aferent anului 2012 (derulat în perioada 19 martie – 21 septembrie 2012), au fost identificate o serie de neajunsuri:
– durata foarte mare în timp a procedurii (peste 6 luni),
– costul financiar ridicat al acesteia,
– numărul foarte mare de persoane implicate în organizarea concursului (aproximativ 170),
– eficienţa scăzută a procedurii (promovarea a doar doi candidaţi),
– deficitul foarte mare de judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (26 de posturi vacante), care nu ar putea fi acoperit decât prin simplificarea procedurii şi reducerea duratei acesteia.

În mod concret, modificările operate vizează reducerea unor termene în scopul scurtării duratei procedurii, dar şi lărgirea bazei de selecţie a candidaţilor, fiind menţinută condiţia de 15 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, dar redusă la 3 ani perioada de funcţionare efectivă la curtea de apel, parchetul de pe lângă curtea de apel sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie necesară pentru înscrierea la concurs.

Forma în vigoare a legii presupune în prezent două probe eliminatorii (evaluarea lucrărilor şi interviul), dar clasamentul final al candidaţilor se bazează doar pe proba scrisă, astfel încât evaluarea activităţii profesionale nu se regăseşte în nota finală. Or, atât evaluarea activităţii anterioare, cât şi interviul în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (prin care se verifică integritatea, maturitatea profesională, experienţa, echilibrul candidaţilor) trebuie să se afle în mod fundamental între criteriile care stau la baza selecţiei. Prin urmare, potrivit noului act normativ, toate cele trei probe existente în actuala procedură vor avea o pondere în punctajul final obţinut de candidaţi, iar nerealizarea punctajului minim la oricare dintre acestea va avea ca rezultat eliminarea candidatului.


Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.