« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 

ICCJ. Recursul nu poate fi exercitat „omisso medio”
06.12.2012 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat, „omisso medio”, se aplică nu doar în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată de prima instanţă nu a declarat apel, ci şi în situaţia în care decizia a fost recurată, dar în faza apelului nu au fost invocate criticile de nelegalitate, acestea fiind invocate direct în faza procesuală a recursului. În speţă, considerentele de fapt şi de drept pentru care prima instanţă a respins acţiunea nu au fost contestate de reclamant prin motivele de apel, astfel că Înalta Curte a statuat că motivele de recurs invocate direct în recurs nu mai pot fi supuse analizei instanţei de control judiciar. (Decizia nr. 1207 din 23 februarie 2012 pronunţată în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local)

Corina CIOROABĂ

 
Secţiuni: Procedură civilă, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD