« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Legislatia UE Anti-cartel si Anti-monopol: Training pentru judecatorii din Romania – Bucuresti, 7 decembrie 2012. UPDATE: Cum a fost. VIDEO
10.12.2012 | Ioana GHITA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

UPDATE: VIDEO

Freedom House România împreună cu Institutul Național al Magistraturii, Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Magistrats Europeens pour la Democratie et les Libertes (MEDEL) au organizat programul de formare „Legislația UE Anti-cartel și Anti-monopol – Training pentru Judecătorii din România”, ce s-a desfășurat în perioada 27 aprilie – 7 decembrie 2012.

Conferința de încheiere din data de de 7 decembrie 2012 i-a avut ca principali protagoniști pe Cristina Butacu – formator INM, Director, Direcția Juridic-Contencios, Consiliul Concurenței, Diana Ungureanu – formator INM, formare inițială – drept comercial, judecător, Curtea de Apel Pitești și Luciano Panzani – președinte, Tribunalul din Torino.

Evenimentul a debutat cu alocuțiunile introductive din partea doamnei Cristina GUSETH – director, Freedom House România, doamna Natalia ROMAN – preşedinte, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România și domnul Marian Trușcă, director adjunct, Institutul Naţional al Magistraturii. Doamna Cristina Butacu a prezentat tematica „Rolul judecătorului în aplicarea eficientă a regulilor de concurență europene și naționale”, în prim-plan fiind adus termenul de „amicus curiae”, ce reprezintă asistența Comisiei Europene în aplicarea art. 101 și 102 ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene. Așadar, amicus curiae, reprezintă obligația instanțelor naționale de a respecta deciziile Comisiei Europene, iar în situația în care aceasta nu emite decizii ce privesc cauza respectivă, judecătorii naționali nu pot da hotărâri ce contravin principiilor Comisiei Europene. Înaintea pronunțării unei decizii definitive, aceasta apreciază dacă este necesar să intervină prin observații scrise sau orale, după caz.

În continuare, doamna judecător Diana Ungureanu a analizat protecția drepturilor omului și dreptul european al concurenței, nominalizând importanța Curții de la Strasbourg în calificarea sancțiunilor administrative și contravenționale ca fiind penale, și nu numai, Curtea de la Luxemburg adoptând aceleași măsuri. Prin exemple din jurisprudență a evidențiat poziția esențială pe care o are Comisia Europeană în calitatea sa de amicus curiae, beneficiile rezumându-se la rolul de îndrumare, dezvoltarea jurisprudenței și aplicarea uniformă a Tratatului.

După pauză, Președintele Tribunalului din Torino, Luciano Panzani, a dezbătut tematica „Aplicarea privată a dreptului concurențial”. La finalul conferinței domnia sa a acordat un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro.

Ioana GHIȚĂ
student, Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Drept
internship Societatea de Ştiințe Juridice

 
Secţiuni: Anunțuri, Concurență, VIDEO | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD