Interviu Alina Ghica. Pro mediere

MediereNet: Legea medierii (Legea 192/2006) este in vigoare de 6 ani de zile. Cu toate acestea, putini cetateni au auzit de ea, dupa cum reiese din sondajele facute de MediereNet, si putini judecatori indruma partile catre mediere. Credeti ca medierea e utila sistemului de justitie sau e doar o alta forma fara fond?

Alina Ghica: Dati-mi voie sa fac cateva precizari. In Romania, primele demersuri de promovare a medierii, ca modalitate de solutionare a litigiilor au fost initiate inca din 1996, apoi in 2006 a aparut legea. Din start, mi se pare un inceput timid pentru o institutie care doreste sa se dovedeasca eficienta. La sase ani distanta fata de momentul intrarii in vigoare a legii, adica in  anul 2011, numarul cauzelor rezolvate de instantele judecatoresti prin aceasta modalitate a fost de 1525 de medieri in timpul proceselor, superioara anului precedent, dar nereprezentativa in raport cu gradul de incarcare al instantelor judecatoresti. La nivelul parchetelor, doua cauze au fost solutionate prin aceasta procedura anul trecut. Este evident ca, in forma actuala, institutia nu si-a atins scopul, de a degreva instantele.
Pe de alta parte, familia de cuvinte a cuvantului judecata face parte din fondul principal de cuvinte al limbii romane, ceea ce inseamna ca termeni precum judecator, judecata, a judeca sunt cuvinte cunoscute, intelese si folosite de toata lumea, ele nesuferind modificari majore de la formarea limbii romane pana in prezent, adica de vreo 2000 de ani.
Medierea, atat ca si concept cat si ca termen reprezinta entitati importate relativ recent, daca e sa privim in dimensiune istorica. Este firesc, chiar previzibil ca asimilarea si acceptarea lor sa fie una lenta la nivel de mental, reflex si exercitiu colectiv sau individual. Nu  putem reprosa societatii ca nu foloseste ceea ce nu cunoaste si nici nu stie la ce foloseste. Cetateanului simplu ii este foarte clar ce se intampla daca merge la judecata. Daca il trimiti la mediere, cred ca ii creezi confuzii.
De aceea, consider ca ceea ce lipseste si trebuie construit este deschiderea, familiarizarea si increderea justitiabililor in a folosi aceasta alternativa, in a apela la mediator ca la un profesionist capabil sa raspunda asteptarilor si exigentelor partilor. Prioritate zero este construirea unui corp de mediatori cu o solida pregatire, cu reale aptitudini si capacitati de a excela in domeniu si care sa probeze efectiv aceste coordonate prin prestatiile lor practice, chiar daca, deocamdata sunt reduse cantitativ. Calitatea solutiilor, gradul de multumire a partilor reprezinta indicatorii de performanta si pot asigura o publicitate pozitiva, care inevitabil, in timp, va produce efecte.
Fara a minimiza importanta pasilor facuti in crearea unor baze legale in domeniu, in promovarea institutiei in materiile procesuale, apreciez ca fara un efort sustinut, fara implicarea efectiva a corpului mediatorilor, a tuturor institutiilor statului si, de ce nu, a reprezentantilor mediului de afaceri din Romania in a identifica si valorifica practic pachetele legislative existente, potentialul strategic al medierii in ansamblul politicilor de justitie va fi doar un argument teoretic, cu un exercitiu si registru limitat la nivel de discurs ideatic.

MediereNet: Care considerati ca este valoarea juridica a acordului de mediere? Dar a celui autentificat de notar?

Alina Ghica: E drept ca legea nu prevede expres acest lucru, ceea ce ar simplifica mult si al elimina interpretarile, care, in literatura de specialitate sunt foarte variate si chiar controversate. De exemplu, se afirma ca  acordul de mediere este un contract incheiat in conditiile Codului civil (cu unele exceptii) o conventie cu valoarea unui inscris sub semnatura privata, deci ar trebui sa indeplineasca toate conditiile generale de valabilitate ale unei conventii. Exista, insa probabilitatea ca in urma medierii sa se poata  incheia un contract numit, ceea ce ar presupune necesitatea indeplinirii si a altor conditii de fond si forma, impuse de lege.
Pe de alta parte, potrivit art. 59 din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, acordul de mediere poate fi supus autentificarii notarului public ori, dupa caz, incuviintarii instantei de judecata, textul nou introdus aducand lamuriri privind cazurile, conditiile si modalitatile de realizare. Din redactarea acestui text de lege rezulta ca acordul nu trebuie supus, in mod obligatoriu, controlului de legalitate al notarului public sau al instantei de judecata, ci este lasat la latitudinea partilor.

MediereNet: Ca presedinte CSM credeti ca institutia dumneavoastra se poate implica mai energic in sustinerea  medierii in Romania? Cum anume? Sustineti medierea ca alternativa la procesul clasic de solutionare a conflictelor dintre oameni?

Alina Ghica: Fata de gradul redus de utilizare al procedurii medierii, Consiliul Superior al Magistraturii s-a implicat, consider eu, de o maniera constructiva si benefica in procesul de modificare a Legii nr.192/2006, avand ca obiect instituirea obligativitatii utilizarii medierii in anumite cauze, in urma caruia a rezultat recenta Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
In septembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aceasta propunere legislativa, formuland mai multe observatii si propuneri, transmise Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor.
In ianuarie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca este posibila instituirea unor norme privind obligativitatea pentru parti, in anumite cauze, de a se prezenta la sedinta de informare si au fost identificate tipuri de cauze in care s-ar putea reglementa medierea obligatorie, dar si modalitati de motivare a partilor de a apela la mediere intr-un litigiu, unele cu efect stimulativ – recompensatoriu, altele sanctionatorii, propunerile si observatiile formulate fiind inaintate Ministerului Justitiei.
Cu privire la aceeasi propunere legislativa, la solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte si minoritati, in aprilie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reiterat propunerile si observatiile formulate anterior, cu mentiunea ca numai in ceea ce priveste prezentarea la sedinta de informare, care este gratuita, poate fi instituita o obligatie pentru parti, medierea ramanand, in esenta, o procedura facultativa.
Gradul de valorificare a propunerilor CSM poate fi constatat in textul final al legii intrate in vigoare.
Consider ca medierea nu poate fi obligatorie in toate cauzele, fie datorita gravitatii unora dintre faptele penale, fie datorita urgentei pe care o necesita judecarea anumitor cauze, fie datorita situatiilor in care se gasesc titularii  actiunii, fie datorita naturii dreptului litigios etc.
Cu anumite exceptii, este posibila instituirea unor norme privind obligativitatea pentru anumite parti, in anumite tipuri de litigii, de a se prezenta la sedinta de informare (pentru care mediatorul nu poate cere plata unui onorariu), dar nu poate fi conditionata admisibilitatea cererii de chemare in judecata si a plangerii prealabile de incheierea unui contract de mediere, medierea ramanand in esenta o procedura facultativa.

MediereNet: CSM are in coordonarea sa INM. Credeti ca la aceasta institutie de formare a viitorilor magistrati si a perfectionarii magistratilor in functie ar putea fi tinute cursuri de mediere?

Alina Ghica: Desi procurorul si judecatorul nu pot fi mediatori, consideram importanta formarea acestora, atat initiala, prin introducerea unor cursuri despre mediere la Institutul National al Magistraturii, cat si a unor seminarii in programele de formare continua, mai ales cu privire la criteriile de trimitere a unei cauze la mediator. In acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii, impreuna cu Institutul National al Magistraturii deruleaza sesiuni de specialitate si au in vedere includerea acestora si in sesiunile de formare din programele de invatamant pentru anii urmatori.

MediereNet: In ce materii credeti ca medierea ar putea sa aiba efectul cel mai puternic si numarul de medieri ar putea fi mai mare?

Alina Ghica: Cred ca o serie de litigii civile, prin caracterul imprescriptibil al dreptului la actiune sau prin termenele de prescriptie mai mari, respectiv prin natura dreptului litigios, pot face obiectul medierii, in special actiunile privind dreptul de proprietate: revendicarea, partajul succesoral, uzucapiunea etc.
De asemenea, in litigiile comerciale, litigiile intre profesionisti, in materia protectiei consumatorului, in cazul malpraxisului. Sunt mai rezervata in ceea ce priveste succesul medierii in materie penala, aici e vorba si de o reactie emotionala a partilor, care poate fi cenzurata sau satisfacuta mai greu sau deloc prin mediere.

MediereNet: Recent, CSM a avut initiativa de a se modifica legea medierii, cu privire la procedura informarii? De ce s-a impus acest lucru si cum vedeti aplicarea procedurii de pe 9 ianuarie 2013?

Alina Ghica: Da, este adevarat, recent am sesizat Ministerul Justitiei cu un set de propuneri care sa faca obiectul unei Ordonante de urgenta a Guvernului, dat fiind faptul ca Legea nr. 115/2002 este deja in vigoare si art. 60/1 va fi aplicabil de la 9 ianuarie 2013.
Prin Legea nr. 115/2012 s-a completat si modificat Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Legea mentionata a avut ca scop principal degrevarea instantelor de un numar important de cauze. De la intrarea ei in vigoare in anul 2008 si pana in prezent numarul medierilor procesuale nu a depasit cateva sute de cauze anual, justitiabilii nefiind familiarizati cu aceasta institutie. Ca urmare, s-a gandit realizarea unei proceduri de informare. Mai intai prin Legea nr. 370/2009 s-a prevazut in mod imperativ ca organele judiciare sa informeze partile cu privire la posibilitatea si avantajele medierii si sa le indrume sa recurga la ea. In concret, aceasta obligativitate nu a dat rezultate. O noua procedura de informare a fost introdusa  prin Legea 115/2002.
Insa, in cuprinsul Legii nr. 115/2012 se face trimitere la noul Cod de procedura civila in cadrul a patru puncte ale articolului I, respectiv: pct. 1 , pct. 10, pct. 13, pct. 15.
Or, dupa cum se cunoaste, termenul de intrare in vigoare a noului Cod de procedura civila a fost prorogat pentru 1 februarie 2013. Prin urmare, avand in vedere aceste aspecte, se impune modificarea corespunzatoare a dispozitiilor mentionate ale Legii nr. 115/2012, prin eliminarea referirii la dispozitiile noului Cod de procedura civila, cu indicarea expresa a textelor din Codul de procedura civila in vigoare.
In alta ordine de idei, una dintre modificarile operate prin Legea nr. 115/2002 a vizat modificarea art. 2 din Legea 192/2006. Din redactarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea medierii, astfel cum a fost modificata, nu este clara sanctiunea neindeplinirii procedurii prealabile a informarii cu privire la mediere.
Astfel, nu medierea ar fi obligatorie, ci doar participarea partilor/partii la sedinta de informare. Acest text ridica insa problema eficientei noii proceduri, atat timp cat legea nu prevede nicio sanctiune a neindeplinirii sale.
Singura sanctiune care se poate aplica este cea din art. 1081 din Codul de procedura civila, adica aplicarea unor amenzil judiciare in caz de refuz al partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in situatiile in care a acceptat, potrivit legii. Aceeasi reglementare este preluata si de art. 187 din Noul Cod de procedura civila. Ca urmare, singura sanctiune a neparticiparii la sedinta de informare cu privire la mediere este doar pentru partea care a acceptat procedura, dar care nu s-a prezentat la ea, tergiversand astfel solutionarea cauzei. Oricum, chiar daca se aplica amenda judiciara, nu exista vreo sanctiune cu privire la cererea de chemare in judecata introdusa, instanta fiind tinuta sa continue solutionarea cauzei, ceea ce lipeste de efect noua procedura, al carei scop este convingerea partilor de a ramane in mediere si de a degreva astfel instantele.
In consecinta, pentru a da eficienta noii proceduri de informare, care este obligatorie potrivit art. 2, introdusa prin art. 60/1, este nevoie de o prevedere cu privire la consecinta nerespectarii sale. Intrucat la procedura de informare se poate apela inainte de sesizarea instantei, dar si ulterior acesteia, este nevoie ca noul text sa priveasca ambele ipoteze.
Intrucat, potrivit reglementarii, sarcina probei privind participarea la sedinta de informare revine reclamantului, ca parte interesata in promovarea si sustinerea cererii, apreciem ca aceasta sanctiune ar trebui sa intervina in toate situatiile in care acesta nu face dovada ca a participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii.
In alta ordine de idei, sedinta de informare nu poate avea loc decat cu participarea ambelor parti, deci este evident ca, in situatia in care paratul nu se prezinta sau nu accepta informarea, nu se poate incheia un proces verbal de informare, potrivit art. 60/1 alin. (2) din lege.
De asemenea, s-a apreciat ca ar trebui prevazut un termen in care sa se desfasoare sedinta de informare, atat din perspectiva caracterului ei obligatoriu, cat si a sanctiunilor ce ar putea interveni in cazul nerespectarii acestei obligatii (desigur, in masura in care se imbratiseaza propunerile anterioare).
O situatie similara este incidenta si in ceea ce priveste cauzele penale in care participarea la sedinta de informare este obligatorie, Codul de procedura penala neprevazand ce solutie urmeaza a pronunta procurorul in ipoteza in care nu se face dovada participarii.

In ceea ce priveste cauzele penale, reglementarea art. 60/1 alin. (1) lit. g) comporta mai multe discutii. Aceste dispozitii prevad obligatia partilor interesate de a face dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii „in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul”. Aceasta ipoteza, ce vizeaza informarea din faza de urmarire penala, este reglementata gresit in cuprinsul Sectiunii a V-a din Capitolul V, cata vreme aceasta sectiune este dedicata medierii in cazul unui litigiu pe rolul instantelor de judecata.
Tot astfel, referirea la „infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala” va crea dificultati de interpretare, folosirea conjunctiei „si” presupunand ca cele doua conditii trebuie intrunite cumulativ.
Or, exista infractiuni in cazul carora actiunea penala nu se pune in miscare la plangerea prealabila, dar este permisa impacarea partilor (cum este seductia, vatamarea corporala din culpa), precum si infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, fara insa a se prevedea si posibilitatea impacarii partilor (spre exemplu, violul).
Intrucat este posibil ca intentia legiuitorului sa fi fost aceea de a exclude violul din categoria infractiunilor avute in vedere, am propus ca o eventuala reformulare sa tina cont de aceste aspecte. Ca urmare, textul s-ar putea referi la „infractiunile pentru care retragerea plangerii prealabile a persoanei vatamate sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala”.
O alta problema pe care o genereaza textul mentionat este aceea ca nu acopera situatia in care victima este de acord cu participarea la informare, cu conditia ca aceasta sa nu se desfasoare impreuna cu faptuitorul, situatie care credem ca ar trebui reglementata in mod expres.

In alta ordine de idei, CSM a apreciat ca formularea art. 64 alin. (1)1, introdus prin Legea nr. 115/2012, nu este suficient de clara. Aceste dispozitii prevad ca „acordurile de mediere incheiate de parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, imbraca forma unei hotarari de expedient.”
Or, hotararea de expedient ca urmare a medierii se pronunta in conditiile art. 59 alin. (2), ce prevad ca “partile se pot infatisa la instanta judecatoreasca pentru a cere, indeplinind procedurile legale, sa se dea o hotarare care sa consfinteasca intelegerea lor. Competenta apartine fie judecatoriei in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul oricare dintre parti, fie judecatoriei in a carei circumscriptie se afla locul unde a fost incheiat acordul de mediere. Hotararea prin care instanta incuviinteaza intelegerea partilor se da in camera de consiliu si constituie titlu executoriu in conditiile legii. Dispozitiile art. 432–434 din Codul de procedura civila se aplica in mod corespunzator.”
Ca atare, in masura in care s-a dorit ca, pentru tipurile de litigii mentionate expres, partile sa ceara instantei, in mod obligatoriu, sa consfinteasca intelegerea lor, concretizata in acordul de mediere, textul trebuie reformulat corespunzator.
Acestea ar fi principalele probleme identificate prin analiza facuta iar sesizarea noastra vizeaza inlaturarea acestora, astfel incat aceasta institutie a medierii sa beneficieze de un suport normativ clar si eficient.
Ramane de vazut cum va raspunde Ministerul Justitiei si Guvernul, desigur, la aceasta propunere de reglementare prin OUG.  In cazul adoptarii in termen a ordonantei, apreciez ca  ar fi „netezita” calea medierii spre eficienta ca institutie. Mai departe, mai sunt destule obstacole de trecut: barierele de cunoastere, intelegere si incredere a justitiabililor si exersarea ca profesionisti autentici a mediatorilor .
CSM si sistemul judiciar au toata disponibilitatea si chiar interesul de a sustine si promova aceasta alternativa de solutionare a litigiilor iar activitatile desfasurate pana acum cred ca dovedesc consistenta afirmatiilor facute.

* multumim MediereNet

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?