Medierea in malpraxisul medical – sanse minime de reusita
17 decembrie 2012 | Mihai COSTACHE
In ultimele zile discutia ce are drept subiect principal medierea a revenit in forta mai ales datorita aprobarii de catre Guvern a OUG care prevede ca obligativitatea INFORMARII despre mediere se va aplica de la 1 februarie 2013.
Desi discutiile purtate faceau referire la obligativitatea medierii (ceea ce este incorect, doar informarea este obligatorie) problema de fond ramine aceeasi: de ce este obligatorie aceasta informare si de ce trebuie sa o platim?
Desi legea prevede ca aceasta informare este gratuita, din discutiile mele personale cu mai multi mediatori – in vederea initierii unei colaborari dupa februarie 2013 – am vazut ca se generalizeaza ideea de a fi percepute sume de bani pentru emiterea procesului verbal de informare fie cu titlu de acoperire a costurilor (inclusiv pentru simpla invitatie la mediere ce trimisa de catre mediator partii adverse) fie cu titlu de onorariu (interpretindu-se legea ca doar sedinta de informare este gratuita insa nu si emiterea/semnarea/stampilarea procesului verbal solicitat IMPERATIV de lege sub sanctiunea respingerii actiunii ca inadmisibila).
Sa nu fiu inteles gresit: este normal ca aceste costuri sa fie acoperite, insa impunerea unor asemenea costuri (nereglementate ca si cuantum si arie de aplicare) implica o afectare a dreptului cetateanului de a se adresa justitiei in mod liber; acest cost este un real impediment in calea exercitarii acestui drept si din acest punct de vedere obligativitatea informarii nu se deosebeste cu nimic de cea a insasi medierii.
In alta ordine de idei, participind la cursuri de mediatori (cu statut de observator; curiozitatea era mare) am observat ca intregul curs se bazeaza pe gestionarea unor situatii care – cel putin mie – nu mi s-au parut a fi reale; dimpotriva, erau situatii idealizate, rupte de realitate si evident ca formatorii nu erau de profesie practicieni in ale dreptului (nu este esential, dar ar fi fost bine sa fi avut macar invitati dintre avocati/judecatori).
Primul lucru ce a fost perceput de mine ca ceva eronat a fost mentionarea continua a ceea ce se numeste zona unui potential acord (ZOPA in termeni anglo-saxoni – zone of potential agreement).
Traditional, ZOPA este un termen provenit din zona negocierilor comerciale si este un aspect important in incheierea unui acord comercial.
Insa introducerea acestui concept in domeniul tranzactionarii unor litigii (sau potentiale litigii) nu face decit sa produca confuzie in rindul mediatorilor (in special al celora care sunt familiarizati cu termenul). In afaceri, ambele parti implicate au un scop comun chiar daca acesta nu este comun „per se” dar poate fi finisat in timp prin negociere. De exemplu, vinzatorul si cumparatorul unui imobil au acelasi scop – transferul dreptului de proprietate – chiar daca acesta nu este inca „finisat” – pretul este inca in curs de negociere. Totul este insa ca ambele parti sa gaseasca o cale de a stabili pretul convenabil.
In schimb, in cazul litigiilor lucrurile nu mai sunt la fel de simple si nici macar asemanatoare. In primul rind, partile NU AU INTERESE COMUNE din start. Cu rarele exceptii cind partile inca mai au intentia de conlucra, piritul este cel care doreste ca reclamantul sa renunte total la pretentiile sale neintemeiate, abuzive, etc etc. In conceptia unui pirit cea mai buna alternativa spre a ajunge la o intelegere (termenul a aparut prima data in cartea Getting to Yes: Negotiating Without Giving In scrisa de Roger Fisher si William Ury, 1981), este ca reclamantul „sa se tirasca intr-o gaura de sarpe si sa dispara” (citat de la un client)
Acelasi lucru si cu reclamantul. Spre deosebire de vinzatorul si cumparatorul din exemplul meu initial, care nu se bucurau de existenta unui conflict cu privire la pret si chiar doresc sa ajunga la o intelegere, reclamantul are o deosebita placere de a-si impune vointa si de a obtine o „condamnare” a piritului; singura sa satisfactie fiind – la nivel minim – obtinerea unor daune interese cit mai oneroase si umilitoare din partea piritului (unii chiar regreta ca s-a abrogat biciuirea in piata publica a celor care pierd procesele).
In concluzie, ZOPA este mult mai potrivita acolo unde partile au pretentii „impersonale” una fata de cealalta in sensul ca nu sunt implicate emotiile partilor.
In cazul litigiilor izvorite din malpraxisul medicale, partile interpreteaza relatia dintre ele sub aspect non-economic (obtinerea daunelor este subsidiara placerii/nevoii de a demonstra ca are dreptate si ca instanta l-a desemnat cistigator la puncte sau prin KO)
Dupa anii de practica in comercial si in special in malpraxis medical (unde emotiile victimelor sunt cele mai pregnant reliefate, nu exista caz de malpraxis fara implicare emotionala totala din partea victimei) am ajuns sa inteleg de ce reclamantul (in special cel roman) au o asemenea atitudine razboinica (se simt nedreptatiti si vor satisfactie inaintea banilor).
Dar ce nu am reusit sa inteleg este de ce piritii – in special unitatile medicale si asiguratorii – nu trateaza cauza cu detasare. Cea mai mare problema in negocierile efectuate cu medici, unitati medicale si asiguratori in cazurile de malpraxis medical este refuzul obsesiv al piritilor de a recunoaste macar posibilitatea ca reclamantul sa aibă dreptate in pretentiile sale. Iar acest refuz evident si sfidator uneori nu face decit sa amplifice tratarea de catre reclamant a dosarului sub aspect non-economic.
Acordul de Mediere Utopic
Am citit in articolele despre mediere despre un gen de spete in care 2 parti ostile si decise sa ajunga in fata instantei de judecata s-au intilnit la primul termen de judecata unde isi comunicasera cererea in pretentii si cererea reconventionala insa au renuntat la proces si si-au rezolvat diferendumul la mediator. Acest caz este ceea ce eu numesc Acordul de Mediere Utopic
Sa fiu mai clar: exclud din aceasta categorie acele cazuri in care 2 oameni de afaceri cu o relatie de business veche de ani de zile au o mica/mare disputa. Fac aceasta precizare deoarece am vazut extrem de multe asemenea dispute solutionate prin concilieri prealabile in ideea ca ambele parti erau constiente ca relatia lor de afaceri are o valoarea mult mai mare decit valoarea baneasca a litigiului. Iar in acest caz nu avem o intelegere in adevaratul sens al cuvintului (deoarece nici litigiul nu este unul adevarat) ci doar o continuare a relatiei de afaceri.
Pentru litigiile de malpraxis medical pot spune ca acest tip de intelegere este o UTOPIE. Inaintea oricarui litigiu am obisnuinta de a comunica partii adverse o oferta pe care o consider – realistic vorbind – corecta si care este intotdeauna ignorata sau inlaturata printr-o scrisoare care imi spune ca oferta mea este neintemeiata, abuziva, nesimtita si facuta cu rea credinta, ca indemn clientul sa obtina venituri necuvenite, ca vreau sa ma imbogatesc pe seama medicilor, etc etc.
Poate ca un mediator imi poate spune cum reusesc eu sa aduc la o sesiune de mediere aceste 2 parti si cum pot sa le fac sa isi doreasca in mod real o mediere?
Litigiile de malpraxis medicale sunt – in esenta lor – initiate pentru a obtine daune interese materiale si morale. Litigiile nu iti pot oferi altceva decit obtinerea acestor daune interese ce te pot ajuta sa iti continui viata intr-un mod cit mai apropiat de cel avut inaintea suferirii prejudiciului. Si atunci de ce nu se doreste o intelegere desi ambele parti stiu ca se va ajunge in instanta si ca solutia instantei in mod inevitabil se va pronunta asupra acordarii unor sume de bani?
In final am sa reproduc o speta reala la care medierea nu a reusit. Din punctul meu de vedere, este o speta tipica in domeniul malpraxisului medicale.
Intr-un caz de malpraxis medical (o operatie estetica care nu s-a finalizat intr-un mod favorabil clientului) aveam dosarul complet: dovezi, raportul expertului ce indica eroarea medicala, medicii (operatia fusese efectuata de catre o echipa) erau constienti de greseala, clinica medicala dorea o intelegere pentru a se pastra secretul problemei. Totul era perfect si deja vedeam daunele in contul clientului.
Unul dintre medici a facut o oferta interesanta si era dispus sa discute situatia aparuta. La fel si cel de-al doilea medic. Dar asiguratorul a spus „nu stiu” – adica nu stie daca sa faca intelegerea si nu stia la ce suma sa se decida a fi oferita victimei. Mediatorul s-a blocat – nu scria in cartile sale despre asemenea situatii (sau nu le citise inca), medierea a esuat.
In acest caz, ZOPA nu era chiar 0 (zero) era insa aveam o valoare NULA. Si asta dupa ce aveam sumele scrise in oferte!! Ce poti face in asemenea cazuri? Sincer, intentionez sa-i aduc in instanta cit mai rapid fara sa mai pierd timpul cu discutii sterile. Poate se trezesc la realitate si imi ofera o solutie rezonabila chiar in fata salii de judecata. Poate am noroc.
In conditile in care am pierdut comentariul inainte de a fi transmis … incerc din nou sa raspund catorva din problemele ridicate insa, intai de toate, as dori sa spun ca nu sunt de parere ca toate cazurile/litigiile se pot rezolva prin mediere, chiar daca ele se preteaza acestui tip de solutionare amiabila.
1. „Poate ca un mediator imi poate spune cum reusesc eu sa aduc la o sesiune de mediere aceste 2 parti si cum pot sa le fac sa isi doreasca in mod real o mediere?” Da, va poate spune insa pentru asta mediatorul va solicita onorariu :). Nu intra in informarea gratuita.
2. Ref. la „Mediatorul s-a blocat – nu scria in cartile sale despre asemenea situatii (sau nu le citise inca), medierea a esuat.” imi este greu sa cred ca mediatorul s-a blocat. Dupa cum sunt convinsa ca stiti, mediatorul nu da solutii. Pentru ca o mediere sa reuseasca este nevoie si de disponibilitatea partilor. Prin urmare, raspunederea se afla inclusiv la parti si la aparatorii lor care se presupune ca sunt pregatiti pe aceasta zona (in care presupuneti ca mediatorul n-a citit) si, ca atare, pregatiti sa faca propuneri de solutionare iar mediatorul sa faciliteze dialogul in vederea ajungeri la un acord.
3. Ref. la onorariu, v-am raspuns deja dar, pentru cei ce citesc acest articol si comentariile, voi face un copy/paste:
In conditiile in care legea vorbeste de gratuitatea sedintei de informare iar art. 26 din Legea 192/2006 statueaza in mod expres faptul ca mediatorul nu poate incasa onorariu pentru informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii, mediatorul nu va percepe onorariu.
Acum, facand diferenta dintre onorariu si costuri, legea insasi (prin acelasi art. 26 alin. 1) arata ca mediatorul poate recupera costurile medierii.
Cum vor aplica mediatorii aceste prevederi? Ramane de vazut. Este posibil ca acelasi mediator sa aplice diferit aceste prevederi, de la caz la caz. Ca atare, veti gasi greu un raspuns unitar.
Ar mai fi o posibilitate care deja se practica. Stabiliti o colaborare si un mod de lucru cu un mediator si veti sti ce va asteapta in fiecare caz.
eu continui sa cred ca romania nu este pregatita pt mediere.
nivelul general de cultura sociala si civilizatie este mult prea scazut.
si da, cu atat mai mult se aplica aceasta regula in malpraxis.