Exclusiv: Proiect referitor la exercitarea atributiilor specifice functiei de Presedinte al Curtii de Apel

Suntem bucuroși să vă prezentăm, în premieră absolută, un Proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de Președinte al unei Curți de Apel.

„P R O I E C T

REFERITOR LA EXERCITAREA ATRIBUŢIILOR SPECIFICE FUNCŢIEI DE PREŞEDINTE AL CURŢII DE APEL CONSTANŢA

candidat
Lefter Gabriel

C U P R I N S

CAPITOLUL I – PREZENTARE GENERALĂ A INSTANŢEI
CAPITOLUL II – DISFUNCŢIONALITĂŢI SESIZATE IN ACTIVITATEA INSTANŢELOR ŞI SOLUŢII PROPUSE PENTRU INLĂTURAREA LOR
1. Lipsa implementării proiectului „Stabilirea valorii optime de muncă şi asigurarea activităţii în instanţă”
2. Lipsa acută de personal şi insuficienţa a spaţiilor
3. Organizarea şi mobilarea sălilor de judecată
4. Asigurarea accesului judecătorilor de la toate instanţele arondate la soluţiilor pronunţate de Curtea de Apel Constanţa
5. Respectarea programului cu publicul în cadrul compartimentelor registratură şi arhivă
6. Imposibilitatea organizării unor spaţii de fumat
7. Respectarea regulamentului privind protecţia muncii
III. OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII DE PREŞEDINTE AL CURŢII DE APEL
1. Unificarea practicii judiciare la nivelul Curţii
2. Managementul eficient al resurselor umane la Curtea de Apel Constanţa şi instanţele din circumscripţia acesteia
3. Dezvoltarea carierei judecătorului
4. Transparenţa actului decizional
5. Justiţia ca serviciu public
6. Elaborarea de ghiduri cu bune practici în instanţe
7. Pregătirea instanţelor pentru intrarea în vigoare a noilor coduri
8. Planificarea bugetară
ANEXE

I. PREZENTARE GENERALĂ A INSTANŢEI

1. Curtea de Apel Constanţa este o instanţă cu sediul în Constanţa, str. Traian nr. 35 C, care funcţionează într-un imobil dat în folosinţă la 01.09.2005; clădirea – alcătuită din subsol (arhivă şi garaje), parter şi 4 etaje -, are o suprafaţă construită desfăşurată de 4.900 mp.

Deoarece, încă din faza de proiect, actualul „Palat al Justiţiei” se dorea a fi sediul Judecătoriei, iar realizarea şi finalizarea investiţiei s-a întins pe o perioadă de timp mult mai lungă decât cea anticipată, clădirea ce constituie sediul Curţii de Apel asigură cu greu funcţionarea instanţei la parametrii acceptabili; birourile judecătorilor şi personalului auxiliar şi conex se află la etajele 3 şi 4 (etajele 1 şi 2 sunt ocupate de secţiile penală şi I civilă ale Tribunalului Constanţa); parterul clădirii este ocupat cu arhivele celor două instanţe şi cu două săli de judecată, care împreună cu celelalte două săli de judecată de la etajul 2 al clădirii, sunt folosite în comun de Tribunalului şi Curtea de Apel Constanţa; arhivele celor două secţii civile ale Curţii ocupă o singură cameră, iar arhiva secţiei penale o altă cameră.

Curtea de Apel Constanţa şi instanţele din subordine (a căror schemă totală cuprinde 202 posturi, din care doar 184 ocupate) au în raza de competenţă teritorială judeţele Constanţa şi Tulcea, unităţi administrative al căror specific geografic şi economic (litoral şi Delta Dunării, porturi maritime şi fluviale şi şantiere navale) se reflectă şi atât în specificul, volumul şi complexitatea cauzelor cât şi în organizarea instanţelor, la Tribunalul Constanţa fiind organizată o Secţie maritimă şi fluvială[1], iar secţia a II a Curţii are în competenţa sa materială judecarea căilor de atac împotriva acestui tip de litigii.

Curtea de Apel este organizată pe secţii, departamente, compartimente şi birouri.

Secţiile instanţei sunt în număr de 3, respectiv: 1.) Secţia Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie – în cadrul căreia activează 10 judecători,  5 grefieri, 1 grefier însărcinat cu executările penale, 2 arhivari; 2.) Secţia I Civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale – ce are repartizaţi 10 judecători, 9 grefieri, 1 arhivar, 1 expert; 3.) Secţia a II-a Civilă, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal – în cadrul căreia activează 13 judecători, 8 grefieri, 3 arhivari.

Compartimentele instanţei sunt organizate conform art. 37 şi urm. din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în: grefă, registratură, arhivă, statistică şi documentare-bibliotecă. Grefa instanţei are un număr de 25 de grefieri, conduşi de primul grefier, repartizaţi pe secţii, în raport de volumul acestora; arhiva şi registratura este deservită de 6 grefieri arhivari repartizaţi pe cele 3 arhive ale instanţei, aferente celor 3 secţii, de trei agenţi procedurali şi doi aprozi – comuni celor trei secţii – care fac parte din personalul conex; în compartimentul funcţionează un grefier statistician (care, de fapt, îndeplineşte, în principat, activitatea de secretariat pentru preşedintele şi vicepreşedintele instanţei); în cadrul compartimentului documentare este repartizat un grefier documentarist

Operaţiunile financiar-contabile, evidenta bunurilor, asigurarea condiţiilor materiale pentru desfăşurarea activităţii instanţelor şi gospodărirea localurilor revine departamentului economico-financiar şi administrativ care condus de un manager economic şi în cadrul căruia funcţionează 6 persoane organizate într-un compartiment financiar-contabil, un compartiment administrativ şi un birou de audit.

Distinct, în cadrul biroului informatică, lucrează 3 specialişti IT (care asigură şi consultanţa pentru instanţele din subordine); biroul personal este deservit de o singură persoană, funcţionar public, biroul tehnic este condus de un inginer specialist în construcţii, în cadrul biroului de informare şi relaţii publice este delegat grefierul documentarist; personalul contractual numără 6 persoane: un psiholog, un referent, 3 muncitori şi un îngrijitor.

În raza Curţii de Apel Constanţa se află 11 instanţe, din care 7 în judeţul Constanţa şi 4 în judeţul Tulcea; la aceste instanţe, un număr de 12 funcţii de conducere (preşedinte şi vicepreşedinte) sunt vacante, iar alte 5 posturi de preşedinţi de secţii urmează a se vacanta la începutul anului 2013.

În ceea ce priveşte volumul total de activitate al instanţelor, în anul 2011 acestea au pe rol un număr de 158019 dosare, în scădere cu 0,54% faţă de anul anterior; dintre acestea, un număr de 108527 reprezintă cauze noi în 2011, cu 11,94% mai puţine dosare decât în anul precedent; s-au soluţionat un număr de  118170, în creştere cu 0,47% faţă de anul 2010.

La Curtea de Apel Constanţa, numărul dosarelor înregistrate în 2011 a fost de 9645 cu 33,47% mai multe decât în 2010; stocul de dosare cu care s-a început anul 2011 a fost de 1835 cauze, cu -7,60% mai puţine decât în anul precedent; din totalul acestora, s-a soluţionat în 2011 nu număr de 8459 dosare, cu 14,66% mai multe decât în 2010; aceasta a dus la creşterea stocului final  cu 64,63% şi la o scădere a operativităţii cu 8,25% faţă de anul 2010.

II. DISFUNCŢII ÎN ACTIVITATEA INSTANŢEI

De la început, vreau să subliniez că, din punct de vedere al activităţii Curţii de Apel, referitoare la toate sectoarele, începând cu activitatea de judecată şi terminând cu arhivarea, instanţa se bucură de un climat calm, de înţelegere a propriilor responsabilităţi şi asumare conştientă a îndatoririlor pe care personalul le are în baza legilor, regulamentelor sau dispoziţiilor organelor de conducere.

Această bună situaţie se datorează, în principal, bunei conduceri a instanţei dar şi ocupării rapide a posturilor vacante (ca urmare a pensionării mai multor judecători) cu personal bine calificat (în urma promovării concursurilor organizate pe materiile secţiilor în care schema de personal era incompletă), cât şi unei atente selectări a personalului auxiliar privind ocuparea posturilor vacante de grefier prin modalitatea promovării prevăzute de Legea nr. 567/2004.

Cu toate acestea, activitatea Curţii şi a instanţelor din subordine poate fi îmbunătăţită, astfel încât, ţinându-se cont de interesele tuturor grupurilor constituite în ansamblul entităţii constituite din Curtea de Apel şi instanţele arondate cu care se află în interdependenţă, să se articuleze un mecanism unitar astfel încât să se creeze premisele unei funcţionări normale pe fiecare treaptă componentă.

1. Lipsa implementării proiectului „Stabilirea volumului optim de muncă şi asigurarea activităţii în instanţă”

Primul inconvenient în activitatea Curţii de Apel Constanţa (dar şi al instanţelor din subordine, mai puţin Tribunalul Constanţa) este lipsa implementării proiectului „Stabilirea volumului optim de muncă şi asigurarea activităţii în instanţă” demarat în anul 2009, adoptat prin H.C.S.M. nr. 2119/2009 şi continuat de C.S.M. şi pentru anul 2012 conf. H.C.S.M. nr. 4/2012.

Deşi aplicarea acestui program ar trebui să fie una unitară, faţă de împrejurarea că, nivelul de încărcare al şedinţelor de judecată diferă substanţial de la o instanţă la alta, se pot ivi situaţii în care numărul de dosare raportat la numărul de judecători să nu stimuleze managementul instanţei să introducă un sistem de administrare al volumului de activitate.

Consider necesar a sublinia că printre primele măsuri adoptate de C.S.M. ca urmarea a recomandărilor din cuprinsul Raportului Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare[2] se numără şi continuarea implementării în bune condiţii a proiectului privind „Stabilirea volumului optim de muncă şi asigurarea activităţii în instanţă”[3].

Având în vedere că, faţă de primul semestru al anului 2011, volumul de activitate al Curţii de Apel a crescut cu aproximativ 40%[4], că Judecătoria Constanţa se numără printre instanţele „cu volum excesiv de mare”[5], înregistrând în primele 6 luni peste 31.000 de cauze, că la Judecătoria Tulcea încărcătura pe judecător, în aceeaşi perioadă, este de 1194 dosare şi că Tribunalul Constanţa este a II-a instanţă de acest nivel ca volum de activitate pe ţară cu peste 24.514, apreciez că punerea în practică a programului va putea conduce la instituirea de bună administrare a resurselor umane, la scurtarea duratei procesului şi îmbunătăţirea eficientei procedurilor judiciare ce sunt considerate priorităţi de reformare a sistemului judiciar din România[6], calificat drept „cel mai puţin eficace din U.E.”[7]

În plus, având în vedere unele dintre raţiunile care au condus la adoptarea acestui proiect[8] se pot înlătura unele dintre principalele cauze care determină suprasolicitarea profesională a judecătorilor: repartizarea dosarelor fără a se ţine seama de gradul de complexitate al acestora, volumul mare de muncă, presiunea termenelor.

De aceea, îmi propun, după consultarea colegilor din cadrul Curţii şi al instanţelor arondate şi după evaluarea realistă a consecinţelor practice din perspectiva personalului, dar mai ales a calităţii şi eficienţei actului de justiţie, să pun în practică programul „Stabilirea valorii optime de muncă şi asigurarea activităţii în instanţă”.

Aceasta se poate realiza printr-o comunicare eficientă care să învedereze că principalele aspecte pozitive privitor la activitatea de judecată au vizat alocarea unui timp mai mare pentru studiul dosarelor, a jurisprudenţei relevante, precum şi pentru motivarea hotărârilor, aspect care a condus la o îmbunătăţire a calităţii hotărârilor pronunţate concomitent cu o creştere a operativităţii în soluţionarea dosarelor aflate pe stoc; în planul valorificării resurselor umane este menţionată o mai bună echilibrare a volumului de activitate între judecători concomitent cu asigurarea unei încărcături relativ constante pe completele de judecată, precum şi o mai eficientă alocare a personalului în funcţie de volumul şi complexitatea cauzelor[9].

Am în vedere că, încă de la adoptare în anul 2009, s-au determinat restrângeri exprese a câmpului de acţiune al judecătorilor (art. 3 din H.C.S.M. nr. 2119/2009, privind interzicerea limitării numărului de dosare şi acordarea de termene care depăşesc durata rezonabilă) şi apoi, prin deciziile ulterioare, C.S.M. a îmbunătăţit acest proiect majorând punctajul de încărcare/judecător pentru un an întreg, astfel încât să se păstreze caracterul rezonabil al primului termen (H.C.S.M. nr. 945/2010), consider că aplicarea acestui proiect poate constitui o bună premisă de implementare a concluziilor proiectului Băncii Mondiale „Determinarea şi implementarea volumului optim de muncă al judecătorilor şi grefierilor şi asigurarea calităţii activităţii instanţelor”[10].

2. Lipsa acută de personal şi insuficienţa a spaţiilor

A doua disfuncţionalitate majoră a Curţii de Apel Constanţa (şi a instanţelor din subordine cu volum foarte mare: Judecătoria Constanţa, Tribunalul Tulcea şi Tribunalul Constanţa) este o lipsă acută de personal şi o insuficienţă a spaţiilor, probleme care se resimt mai des la Judecătoria Constanţa şi Tribunalul Constanţa (săli de judecată, birouri, camere de consiliu, arhive).

Din punctul de vedere al sediilor instanţei, în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa se desfăşoară o lucrare finanţată din împrumutul B.I.R.D. privind Proiectul „Reforma sistemului judiciar” pentru edificarea unei construcţii noi care va găzdui sediile Tribunalului Tulcea şi Judecătoriei Tulcea[11] cu termen de finalizare februarie 2013.

Apoi, la 01.09.2012 s-a făcut recepţia lucrării de modernizare şi extindere a sediului Judecătoriei Medgidia; deoarece Ministerul Public are un proiect de construire a unui nou sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, există un plan ca, după terminarea lucrărilor, Judecătoria Mangalia (care împarte cu Parchetul o clădire) să preia partea de imobil eliberată putând fi rezolvate astfel problemele de spaţiu ale instanţei[12]; celelalte instanţe, având un volum mai redus de activitate[13], iar unele şi sedii noi (Judecătoria Hârşova şi Judecătoria Babadag), nu întâmpină dificultăţi din perspectiva spaţiilor de activitate.

După cum am arătat anterior[14], Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa folosesc în comun un sediu cu S+P+4E, Tribunalului fiindu-i atribuite etajele 1 şi 2, iar Curtea fiind localizată la etajele superioare; clădirea are doar 4 săli de judecată utilizate de ambele instanţe, motiv pentru care Tribunalul este obligat să programeze aproape jumătate din şedinţele de judecată la ora 13⁰⁰.

Deoarece, în anul 2012, schema de judecători a Curţii de Apel Constanţa a fost suplimentată cu 3 posturi, iar „Planuri de măsuri privind pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri” elaborat de M.J. prevede finanţarea a încă 15 posturi pentru Curtea de Apel Constanţa (din care 4 până la 01.02.2013 şi 11 în trimestrul III 2013,) şi cu 22 posturi pentru Tribunalul Constanţa în trimestrul IV al anului 2013[15], la care se adaugă un număr de neprecizat posturi de grefier[16], devine evident că spaţiul alocat acestor două instanţe va fi absolut insuficient pentru primirea personalului (activitatea de judecată fiind absolut imposibilă)[17].

Din această perspectivă viitoare, dar şi din considerente ţinând de activitatea curentă, trebuie planificată, în primul rând, o reorganizare a sediului Curţii de Apel Constanţa şi Tribunalului Constanţa (dat fiind că activitatea acestei instanţe este organic legată de cea a Curţii).

Deoarece sediul administrativ este o construcţie nouă şi cu o arhitectură ce exclude extinderi, iar soluţiile provizorii a se epuiza foarte repede (deja o sală de consiliu de la etajul 1 a fost organizată ca birou de grefieri), singura rezolvare este construirea unui nou sediu în care să-şi desfăşoare activitatea secţiile penale ale Judecătoriei Constanţa şi Tribunalului Constanţa.

Atât Curtea cât şi Tribunalul cunosc o supraaglomerare în birouri (grefieri şi judecători), singura soluţie temporară fiind organizarea, prin recompartimentare, a unei camere ce în prezent adăposteşte echipament IT, dar care ar putea fi regândită ca birou.

La Judecătoria Constanţa, problema spaţiilor la arhive şi săli de judecată a devenit una stringentă care a creat majore nemulţumiri şi justiţiabililor[18] şi inconveniente apreciabile în desfăşurarea activităţii de judecată[19]; operaţiunile de arhivare se desfăşoară în condiţii total improprii, practic fiind ocupate toate spaţiile libere (unele holuri, camere de consiliu, toaletă).

Consider că soluţionarea acestei dificultăţi se poate concretiza numai prin rezolvarea unei extinderi a Judecătoriei Constanţa, prin construirea unui corp nou în acelaşi stil arhitectural (actuala clădire fiind monument istoric, fiind edificată în perioada 1903-1906), pe un teren alăturat.

Referitor la acest teren – care în prezent este ocupat de un mic parc, puţin întreţinut – apreciez că cu eforturile conducerii Ministerului Justiţiei şi C.S.M. s-ar putea sensibiliza autorităţile publice locale, pentru transmiterea sa gratuită în patrimoniul Ministerului Justiţiei astfel încât să se reducă pe cât posibil costurile cu noua construcţie.

3. Organizarea şi mobilarea sălilor de judecată

În niciuna dintre instanţele arondate Curtea de Apel Constanţa nu a demarat lucrările necesare punerii în practică a prevederilor H.C.S.M. nr. 781/2012 privind organizarea şi mobilarea sălilor de judecată.

Opinez că majoritatea sălilor respectă deja, o parte a prevederilor art. 86¹-86¹² din R.O.I., cel puţin cu privire la căile de acces, biroul judecătorului şi grefierului, boxa martorilor; totuşi trebuie aplicate prevederile art. 86⁸ privind decorarea sălilor cu Drapelul României şi stema ţării (textul este imperativ); în plus, nu există în săli, distinct de bara martorilor (art. 86⁷) un loc în care să fie amplasat podiumul pe care avocaţii să pună concluzii (art. 86⁶); în fine, trebuie regândită mobilarea unor săli acolo unde nu există un birou de procuror distinct de cel al judecătorului[20].

Deoarece această secţiune nou introdusă în R.O.I. impune atingerea unor rezultate, inclusiv prin regândirea întregului aranjament al sălilor, astfel încât să se realizeze prescripţiile legale, sunt convins că instituirea acestor obligaţii va afecta bugetul instanţei.

În funcţie de resursele financiare disponibile instanţele – nu au la cunoştinţă dacă în proiectele de buget ale Curţii şi celor două tribunale s-au prevăzut şi astfel de cheltuieli – voi încerca, acolo unde este cazul, dotarea sălilor de judecată, cu mobilierul considerat necesar; voi avea totuşi în vedere, în contextul restricţiilor actuale privind cheltuielile bugetare, că, pentru atingerea regulilor privind aranjamentul sălilor de judecată, nu este prevăzut un termen, nici măcar unul de recomandare, astfel încât voi acorda prioritate cheltuielilor ce ţin de buna funcţionare a instanţelor[21].

4. Asigurarea accesului judecătorilor de la toate instanţele arondate la soluţiilor pronunţate de Curtea de Apel Constanţa.

Consecvenţa şi transparenţa actului de justiţie reprezintă una din recomandările Comisiei Europene în Raportul privind programul înregistrat de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (pct. 4) indicându-se „asigurarea publicării complete pe internet şi a actualizării continue a hotărârilor judecătoreşti însoţite de motivări”.

Văzută în ansamblul problemei (abordare globală pentru accelerarea unificării practicii judiciare) recomandarea are un dublu înţeles: pe de o parte posibilitatea tuturor judecătorilor la soluţiile Curţii de Apel acolo unde se pronunţă ca instanţă de recurs şi pe de altă parte posibilitatea justiţiabililor de a lua cunoştinţă de soluţiile pronunţate de instanţe în speţe similare (astfel încât actul de justiţie să fie predictibil şi transparent).

Referitor la prima chestiune, trebuie observat că dacă instanţele din Constanţa sunt conectate prin intermediul programului ECRIS, astfel încât judecătorii de la oricare palier ierarhic poate avea acces complet la informaţiile oferite de aplicaţie (documente, termene, soluţia, considerentele hotărârii, complete, etc.), instanţele cu sediul în alte oraşe nu au, întotdeauna, posibilitatea vizualizării hotărârilor şi motivărilor, aspect de natură a împiedica unificarea practicii judecătoreşti.

Apoi, deşi fiecare instanţă are alocat în Portalul instanţelor de judecată de pe just.ro o secţiune de „Jurisprudenţă”, hotărârile postate nu acoperă toate materiile[22], nu sunt actualizate[23], sunt publicate în materii irelevante în raport cu tipul de pricini ce constituie caracteristica instanţei[24].

De aceea, îmi propun urmărirea actualizării şi completării cu hotărâri relevante a secţiunii jurisprudenţei a site-ului instanţelor arondate (prin intermediul vicepreşedintelui căruia îi revine atribuţia valorificării practicii instanţei de control judiciar şi de unificare a practicii judecătoreşti) şi crearea tuturor posibilităţilor astfel încât toţi judecătorii să aibă, programului ECRIS, acces permanent la jurisprudenţa completă a instanţelor de control judiciar.

5. Respectarea programului cu publicul în cadrul compartimentelor registratură şi arhivă.

Astfel, conform art. 87 alin. 6 din R.O.I., registratura şi arhiva vor fi deschise zilnic pentru public minimum 4 ore, repartizate în funcţie de programul şedinţelor de judecata.

Din păcate, acest program minimal nu este respectat în cadrul Curţii de Apel, cele două compartimente având afişat un program 9-12⁰⁰. Se impune remedierea acestei deficienţe organizatorice prin încadrarea orarului de funcţionare în prevederile legale[25], chiar dacă aceasta va însemna, în mod inevitabil, îngreunarea activităţii arhivarilor (al căror volum de muncă a impus, cel mai probabil, scurtarea programului cu publicul)[26].

6. Imposibilitatea organizării unor spaţii de fumat.

Conform art. 3 al. 1 din L. nr. 349/2002, se interzice fumatul in spatiile publice închise –  ceea ce înseamnă toate spatiile din instituţiile publice, spatiile închise de la locul de munca (sălile de şedinţă, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, birourile şi camerele) sau alte spatii prevăzute de lege, cu excepţia spatiilor delimitate şi special amenajate pentru fumat din incinta acestora; prin spatii delimitate şi special amenajate se înţeleg camere care să servească exclusiv fumatului, să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi să fie marcate, la loc vizibil, astfel încât orice persoana să poată fi avizata asupra faptului că numai în acel spaţiu se poate fuma.

Având în vedere cerinţele legale pentru calificarea unui loc ca fiind „spatii delimitate şi special amenajate pentru fumat”, în prezent, nu se poate înfiinţa un astfel de spaţiu (doar Curtea de Apel având la et. 4, la intrarea pe acoperiş, un loc în care se acceptă fumatul; evident nu are instalată ventilaţie sau extinctoare).

Deşi, în stadiul actual, problema nu pare a putea avea o soluţionare acceptabilă, dat fiind că, de satisfacerea acestui obicei, este legată o importantă parte a confortului la locul de muncă al persoanelor care fumează, consider oportun a se organiza spaţii speciale pentru fumat, măcar în situaţia instanţelor care beneficiază sau vor beneficia de lucrări de modernizare/extindere.

7. Respectarea regulamentului privind protecţia muncii.

Potrivit Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, Curtea de Apel Constanta, în calitate de angajator, are obligaţia de a lua toate masurile necesare pentru asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii in munca. Conformarea faţă de prevederile acestei legi se pune în prezent în raport de activitatea desfăşurată de toate instanţele (mai puţin Curtea de Apel şi Tribunalul Constanţa) şi care sunt organizate pe mai multe etaje. Aceasta pentru că activitatea premergătoare şedinţelor şi desfăşurarea şedinţelor de judecată presupun transportul unui volum foarte mare de dosare pe ruta arhivă-biroul grefier-birou judecător-sală de judecată-sală pentru deliberări-birou grefier-arhivă.

Situaţia expusă creează probleme din perspectiva riscurilor profesionale la care sunt expuşi cei care transportă dosare, fără vreun mijloc tehnic (lift şi cărucior) în instanţele multietajate; combaterea acestor riscuri este imposibilă şi este o sursă suplimentară de stres profesională asupra grefierilor oricum copleşiţi de volumul muncii [27].

III. OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII DE PREŞEDINTE AL CURŢII DE APEL

1. Unificarea practicii judiciare la nivelul Curţii

Obiectivul urmăreşte identificarea mecanismelor procedurale şi adoptarea unor măsuri adecvate care să conducă la îmbunătăţirea calităţii hotărârilor judecătoreşti în vederea reducerii numărului de cauze a căror soluţionare a fost modificată în căile de atac, creşterea încrederii în justiţie[28] şi, în final, consolidarea statului de drept şi a supremaţiei legii.

Deoarece nu s-a reuşit adoptarea legii vizând mecanismele juridice de unificare a practicii[29] iar justiţia este acuzată de lipsă de predictibilitate[30], făcând imposibil de armonizat o legislaţie incoerentă, stufoasă şi imprevizibilă[31], apreciez că, unificarea practicii judiciare trebuie să constituie una dintre priorităţile tuturor preşedinţilor instanţelor şi cu atât mai mult a unui preşedinte de curte de apel, astfel cum se arată şi în Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare , recomandarea nr. 4.

În plus, deşi încă din anul 2010 s-a finalizat un program care urmărea tocmai soluţionarea acestei probleme[32], iar dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă nu răspund pe deplin situaţiilor ivite în practică[33], se impune eficientizarea mecanismelor legale şi regulamentare pentru asigurarea unei practici unitare la nivel orizontal la Curtea de Apel Constanţa cât şi la nivel plan vertical curte de apel – judecătorii.

În acest sens, îmi propun reevaluarea modalităţii de aplicare a dispoziţiilor legale din materie (care vizează, în principal atribuţii ale vicepreşedinţilor de instanţe şi ale preşedinţilor de secţie) şi crearea unor canale de comunicare de sus în jos şi invers, astfel încât fluxul de informaţii să fie cât mai eficace.

Prima etapă în realizarea acestui deziderat este o informare prealabilă a judecătorilor de la toate nivelurile cu privire la condiţionalităţile acestui proiect. Astfel pe lângă judecătorii cu atribuţiile prevăzute de art. 11 al.1 lit. b şi d, art. 13 lit. c şi e, art. 17 al.1 lit. b şi d, art. 26 al.1 lit. c din R.O.I., vor fi încurajaţi şi ceilalţi magistraţi să sesizeze – pe cât posibil, încă de la nivel de primă instanţă – situaţiile care generează practică neunitară[34].

Deşi secţiunea a IV-a a R.O.I. a fost introdusă încă din anul 2007, aplicarea concretă a acestor dispoziţii în cadrul Curţii de Apel şi instanţelor arondate a fost lipsită de efecte practice, ori s-a transformat într-o formalitate care trebuie efectuată şi care mai mult deranjează judecătorii prin faptul că îi obligă să se abată de la studiul şedinţelor sau redactării hotărârilor[35].

Îmi propun ca, personal şi ajutat de vicepreşedinte şi preşedinţii instanţelor şi de alţi judecători care şi-au câştigat respectul colegilor în materia care judecă, să creez un nou cadru de discuţie a problemelor de drept ce au condus la pronunţarea unor soluţii diferite.

Aceasta se poate realiza prin încurajarea discutării – eventual critice – a soluţiilor instanţelor de control judiciar prin schimbul, prealabil întâlnirii, a opiniilor exprimate asupra chestiunilor de drept în discuţie şi apoi consemnarea într-o minută care să fie comunicată tuturor judecătorilor din materia căreia îi aparţine problema de drept.

Consider esenţial – mai ales în contextul implementării noilor coduri – ca iniţiativa acestui tip de dezbateri să aparţină în principal judecătorilor cu competenţă în primă instanţă astfel încât problemelor să li se dea o rezolvare unitară încă din această fază procesuală, deoarece soluţionarea lor după exercitarea căilor de atac (care, prin natura lor, necesită timp) implică trecerea unei perioade prea mari[36].

Apoi, va fi şi în sarcina instanţelor de control judiciar când, constatându-se învestite cu pricini de tip repetitiv, să încerce o discutare de principiu a problemelor de drept pe care le implică soluţionarea căilor de atac înainte ca hotărârile să fie pronunţate, pentru că posibilitatea jurisprudenţei divergente se poate ivi şi la nivelul acestor instanţe, chiar dacă în primă instanţă soluţia a fost unică.

În final, cred că succesul acestui demers va ţine, în bună măsură, de încredinţarea acestei sarcini unor judecători care să fie consideraţi figuri reprezentative în instanţe, persoane care să poată strânge şi apoi armoniza opiniile individuale; trebuie evitată comunicarea dogmatică, astfel încât orice tip de bariere de comunicare (dezinteres, stereotipurile, prejudecăţi) să fie eliminate.

Aceasta presupune ca judecătorilor să le fie creată posibilitatea de a-şi exprima opiniile în faţa colegilor clar şi convingător şi să aibă capacitatea să fie deschis la argumente solide; mai mult, este important ca judecătorul să se angajeze pentru respectarea acordurilor luate în urma acestor dezbateri[37].

Mai trebuie învederat constant participanţilor la astfel de întâlniri că o consultare cu colegii înseamnă faptul că judecătorul acorde o grijă sporită şi îşi analizează cu atent performanţele sale, inclusiv prin performanţele altora; trebuie stimulată în judecători abilitatea şi dorinţa de a folosi observaţiile şi sugestiile altora şi de a găsi o cale pentru a folosi aceste informaţii pentru îmbunătăţirea propriei activităţi[38].

2. Managementul eficient al resurselor umane la Curtea de Apel Constanţa şi instanţele din circumscripţia acesteia

După cum am precizat anterior, la nivelul instanţelor arondate Curţii de Apel Constanţa exista o schemă care prevede 202 posturi de judecător din care 184 ocupate şi 18 vacante[39]; pe raza Curţii de Apel Constanţa erau vacante la 01.10.2012 un număr de 7 posturi de grefier cu studii medii temporar vacante (câte unul la Tribunalul Constanţa, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Medgidia, Judecătoria Mangalia şi Judecătoria Măcin şi Judecătoria Tulcea).

Deşi atribuţiile de valorificare a potenţialului resurselor umane nu se numără printre primele îndatoriri ale preşedintelui curţii de apel[40], apreciez că exercitarea abilă a acestei îndatoriri este de natură să faciliteze realizarea celorlalte sarcini ale preşedintelui curţii de apel (foarte largi şi, uneori, definite în termeni generici).

Aceasta impune, în principal, dimensionarea echilibrată a volumului de activitate (care constituie cauza principală a depăşirii termenului rezonabil de soluţionare a pricinilor)[41]; este, practic, singura metodă de motivare a personalului instanţelor în atingerea scopurilor necesare bunei funcţionări a instanţelor (salariile neputând fi negociate, iar atribuţiile posturilor strict determinate de legi şi regulamente).

În vederea atingerii acestui obiectiv, îmi propun crearea unui nou canal de comunicare între grefierul şef şi grefierii şefi de secţii pe de o parte şi preşedinţii de secţii, vicepreşedinte, preşedinte de instanţă pe de altă parte care să permită identificarea tipului de probleme cu care se confruntă fiecare categorie de personal şi mai ales a cauzelor generatoare ale acestor dificultăţi.

Mi-am imaginat fundamentarea acestei legături prin stabilirea în sarcina grefierilor şefi de secţii şi preşedinţii de secţii a unei obligaţii de a verifica şi de a întocmi rapoarte lunare privind îndeplinirea sarcini lor administrative şi judiciare de grefieri, respectiv judecători, şi în cazul descoperirii unor probleme indicarea şi a cauzelor care le-au generat[42].

Sistemul implică mult tact şi o bună explicare a obiectivelor acestor cercetări (trebuie subliniat că nu sunt verificări în vederea unor eventuale sancţionări, dat fiind că ideea de sancţionare conduce la reacţie refractară şi demotivare), astfel încât întreg colectivul să se implice în atingerea obiectivului eficientizării activităţii instanţelor prin modalităţi care să corespundă aşteptărilor lor. Apoi, trebuie explicat că îmbunătăţirea climatului de muncă contribuie la ridicarea performanţei individuale a judecătorilor (la care trebuie înlăturat sentimentul lipsei de sprijin din partea conducerii în situaţii de supraîncărcare profesională[43]).

Deşi rezultatele statisticii conţinute de Raportul privind activitatea instanţelor de judecată în primul semestru al anului 2012 elaborat de C.S.M. relevă, la instanţele din judeţele Tulcea şi Constanţa (mai puţin Tribunalul Constanţa) o medie de cauze pe scheme şi cauze pe judecător sub media naţională[44], apreciez că la toate cele trei instanţe din Constanţa se impune o suplimentare de personal.

Aceasta pentru că, potrivit aceluiaşi raport, în ultimii 5 ani, numărul de dosare a crescut cu aproximativ 67 % la judecătorii, 75 % la tribunale şi cu 120 % la curţile de apel (din care cu 40% doar faţă de anul 2011); comparativ, în aceeaşi perioadă schema de personal a fost suplimentară la Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa cu 10% (în fapt, în ultimul an) în timp ce la Judecătoria Constanţa a fost permanent un deficit mare de personal (14 posturi vacante în 2011, 13 în 2010 ş.a.).

De aceea, îmi propun ca obiectiv pe termen lung o solicitare Ministerului Justiţiei[45] şi Consiliului Superior al Magistraturii de suplimentare a schemelor de personal la instanţele din Constanţa, după o analiză riguroasă a activităţii acestor instanţe, cerere care să fie susţinută atât de date statistice cât şi de concluziile referatelor lunare despre care am amintit anterior.

Pe termen scurt, voi verifica posibilitatea delegării sau detaşării unor judecători de la instanţele cu volum de muncă acceptabil la Judecătoria Constanţa care este evidenţiată în Raportului privind activitatea instanţelor de judecată în primul semestru al anului 2012 printre instanţele cu volum „excesiv de mare” şi la Judecătoria Hârşova la care există posibilitatea plecării unui judecător de la 01.01.2012, iar magistratul rămas nu poate, în mod obiectiv, să rezolve toate sarcinile ce ţin de activitatea acestei instanţe (în special cele privind judecarea unor incidente procedurale referitoare la incompatibilităţi).

Apreciez că aceste delegări/detaşări s-ar putea face din rândul magistraţilor Judecătoriei Medgidia, instanţă la care este foarte probabilă ocuparea completă a schemei de personal în urma participării la concursul pentru funcţiile de conducere vacante a unor judecători care activează la alte instanţe; totuşi, oportunitatea acestei măsuri trebuie analizată în funcţie de studiul activităţii instanţei, iar concretizarea este legată de acordul judecătorilor pentru delegare/detaşare.

O altă măsură care s-ar putea lua în vederea echilibrării volumului de muncă este redistribuirea personalului (judecători şi grefieri), în funcţie de  gradul de încărcare al fiecărei secţii.

O primă analiză ce se impune aici este aceea a activităţii secţiei penale a Tribunalului Constanţa în anii 2010 şi 2011; astfel, în anul 2010, existau pe rolul acestei secţii 3595 cauze şi au fost soluţionate 3211 cauze; în anul 2011 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010) se înregistrau pe rolul secţiei penale 2844 dosare, secţie care a soluţionat 2633 cauze, rezultând astfel o scădere cu 21 % a dosarelor pe rol şi cu 19 % a numărului de cauze soluţionate[46].

Deşi, în principiu, luarea acestei măsuri este în atribuţia colegiului de conducere al instanţei (conform art. 22 al.2 lit.b¹ din R.O.I.) îmi propun ca, în lipsa unor iniţiative aparţinând judecătorilor tribunalului, să aduc la cunoştinţa preşedintelui tribunalului necesitatea analizării şi soluţionării acestui dezechilibru în activitatea instanţei care, date fiind modificările legislative produse prin Legea nr. 202/2010 şi eventualitatea destul de îndepărtată a  intrării în vigoare a noilor coduri penal şi de procedură penală, este şi un dezechilibru de durată.

Aceleaşi demersuri trebuie întreprinse şi la Curtea de Apel Constanţa, instanţă la care numărul de cauze a crescut în anul 2011 cu 33,47 % faţă de anul 2010; deoarece secţia penală, care a fost în principal afectată de modificarea de competenţă produsă prin legea nr. 202/2010 privind soluţionarea căilor de atac, a beneficiat în anul 2012 de suplimentarea numărului de judecători cu 2 posturi, trebuie temeinic verificat dacă, şi pentru anul 2012, numărul de dosare pe judecător va justifica o reanalizare a distribuţiei judecătorilor pe secţii.

Problema se pune acut în şi cadrul secţiilor I şi a II-a civile ale Curţii, unde  numărul de dosare intrate şi soluţionate a crescut cu 20 %-30 % în timp ce stocul a crescut cu 80 %-100 % în anul 2010 faţă de anul 2011.

Până la suplimentarea eventuală a schemei de personal a acestor două secţii, se impun a fi anticipate efectele preconizatelor măsuri propuse de Ministerul Justiţiei prin „Pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri. Evaluarea situaţiei actuale. Plan de măsuri”.[47]privind intervenţii legislative asupra unor legi speciale, printre care şi unele din domeniul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sensul instituirii unei proceduri administrative de restituire a taxei[48].

În evaluarea impactului acestei măsuri (care va afecta deopotrivă Secţia I-a a Curţii de Apel Constanţa şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa şi Tribunalului Tulcea), trebuie evidenţiate statistic pe ambele tipuri de litigii volumul de activitate alocat de ambele instanţe din Constanţa (pentru că, referitor la hotărârile pronunţate de Tribunalul Constanţa, indicele de atacabilitate este de 100%, pe când referitor la Tribunalul Tulcea este exact contrariul, 0%) şi influenţa pe care această posibilă modificare ar avea-o asupra celor trei instanţe, inclusiv posibilitatea repartizării judecătorilor la o altă secţie ori schimbarea specializării.

Acelaşi tip de investigaţie trebuie făcut din perspectiva celeilalte măsuri prevăzute de planul amintit referitor la conferirea instanţei de la domiciliul contravenientului de soluţionare a plângerilor generate de neplata rovinietei (concluzii semnificative pot privi Judecătoria Hârşova, instanţă în a cărei rază se găseşte un punct fix de verificare a obligaţiei stabilite de O.G. nr. 15/2001 privind aplicarea tarifului de utilizare a reţelei drumuri naţionale din România şi, prin intermediul căilor de atac şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa)

Apreciez că situaţia expusă trebuie avută în vedere şi la aplicarea prevederilor H.C.S.M. nr. 523/2012 privind desfăşurarea programului referitor la dobândirea celei de-a doua specializări de către judecători a cărei premisă primordială a fost existenţa pe rolul instanţei/secţii a unor încărcături de dosare peste nivelul admisibil.

Hotărârea mai conţine un principiu important, respectiv acela conform căruia în cazul în care, într-o anumită secţie unde judecătorii sunt insuficienţi, schimbarea specializării „este o soluţie practică şi flexibilă, de imediată aplicare” care va permite o gestiune eficientă a resurselor umane.

Referitor la personalul auxiliar, deşi prin H.C.S.M. nr. 709/2012 privind Planuri de măsuri de competenţa C.S.M. ca urmare a M.C.V., la reanalizarea privind restructurarea instanţelor şi refacerea echilibrului dintre numărul de angajaţi şi volumul de muncă s-a decis aplicarea a două programe „Stabilirea şi implementarea unui volum optim de muncă al judecătorilor şi grefierilor şi asigurarea calităţii instanţei” respectiv „ Analiză independentă privind eficienţa sistemului judiciar”, concret „Planul de măsuri” al Ministerului Justiţiei prevede măsuri paliative (dintre acelea oricum imperative şi aplicate incomplet – ocuparea în anul 2012 a doar 67,9% dintre posturile vacante ale personalului auxiliar) şi evident contradictorii cu principiile care au stat la baza planului.

Astfel, deşi se  stabileşte drept obiectiv „depăşirea raportului de 1,2 grefier/judecători care există în prezent până la pragul de 2” (ceea ce practic înseamnă suplimentarea numărului de grefieri cu 66,7% adică, în cifre absolute, peste 3500 de oameni), „Planul de măsuri” prevede angajarea etapizată până în anul 2015 a unui număr de doar 534 grefieri.

Este evident că acest număr foarte mic de grefieri – fie şi după adoptarea Legii privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea[49], care prevede introducerea funcţiei de „grefier judiciar”[50] a aceleia de grefier de şedinţă – nu poate răspunde nevoilor actuale privind buna administrare a justiţiei[51].

În acest context, apreciez că o bună exercitare a funcţiei de preşedinte presupune o atentă gestionare în cadrul resurselor disponibile a modului de repartizare a sarcinilor personalului auxiliar precum şi analiza performanţei îndeplinirii acestora[52] pentru că, un nivel scăzut de calificare al colaboratorilor (grefier, arhivar, agent procedural) influenţează direct performanţele judecătorilor, a cărui atenţie va fi, în mare măsură, consumată de controlul şi remedierea greşelilor subalternilor[53].

De aceea, esenţială şi din perspectiva acestei categorii de personal este suplimentarea de posturi (cu aceleaşi mijloace de persuasiune ca şi în cazul judecătorilor) care să fie ocupate, de preferinţă, de personal cu studii superioare juridice astfel încât, prin identificarea nivelului de calificare pentru fiecare post şi a persoanei potrivite a îndeplini atribuţiile legale să se ajungă la stabilirea unei relaţii judecător-grefier, în care primul să exercite funcţiunea sa de bază potrivit înaltei calificări pe care o deţine, iar cel de-al doilea să-şi asume responsabilitatea unor activităţi administrative[54].

Subliniez că, şi în cazul personalului auxiliar, un management eficient al instanţei se va reflecta în aprecierea performanţelor la nivel individual. La aceasta se va ajunge prin identificarea şi apoi înlăturarea unor surse de insatisfacţie (ex. volum de muncă inegal între persoane de aceeaşi calificare) şi răsplătirea bunelor rezultate[55], încurajarea să participe la concursurile pentru promovarea în funcţii de execuţie, grade sau trepte profesionale superioare sau în funcţii de conducere.

În final, consider că, în cazul grefierului de şedinţă trebuie adoptate anumite dispoziţii de uniformizare a procedurilor (conţinut standard al anumitor părţi ale încheierilor şi hotărârilor; reguli de tehnoredactare a hotărârilor[56]), astfel încât activitatea de estimare a calităţii muncii acestora să pornească de la o bază materială comună.

În concluzie, singura soluţie viabilă, în opinia mea, în scopul creşterii calităţii actului de justiţie şi reducerea duratei procedurilor, atât din perspectiva competenţei actuale a instanţelor dar şi din cea prevăzută de noile coduri este suplimentarea schemelor de personal, atât cu privire la numărul de magistraţi, cât şi cu privire la personalul auxiliar de specialitate şi cu precădere la instanţele care au cunoscut o creştere deosebită a volumului de activitate. Totodată, apreciez că, la acest moment, cel puţin la nivelul instanţelor grevate de un număr mare de cauze de soluţionat, programul privind volumul optim de activitate este singurul instrument capabil să asigure un act de justiţie de calitate.

3. Dezvoltarea carierei judecătorului

Apreciez că o parte importantă a activităţii preşedintelui ar trebui consacrată creşterii calităţii activităţii judecătorilor din cadrul Curţii, prin acordarea unei atenţii deosebite asupra volumului de muncă cu care judecătorii sunt încărcaţi şi nivelului de pregătire al judecătorilor şi personalului auxiliar.

Chiar dacă supraîncărcarea profesională şi condiţiile de muncă din instanţă[57] par a îngreuna şi a goli de motivaţie dorinţa magistratului de a se perfecţiona, apreciez că dezvoltarea carierei judecătorului nu cade doar în sarcina individului, cariera magistratului fiind, în fapt, o problemă de management al instanţei[58].

Consider că rolul preşedintelui este să organizeze astfel activitatea în interiorul instanţei încât să menţină şi să orienteze efortul de evoluţie profesională o perioadă îndelungată. Aceasta înseamnă nu doar fructificarea unor facilităţi de pregătire profesională şi stabilirea unor standarde ale activităţii judecătorilor, ci transformarea instanţei într-un mediu favorabil dezvoltării personale, simultan cu stăpânirea practicilor şi activităţilor instanţei.

În acest context, cred că nu doar participarea judecătorilor la programele de formare continuă la nivel centralizat prin I.N.M. şi la nivel descentralizat prin curţi de apel[59] va motiva judecătorii, spre formarea unei atitudini durabile de învăţare continuă, ci crearea unui cadru instituţional care să ferească judecătorii de pericolul rutinării, prin oferirea unor oportunităţi care să le confere o perspectivă de progresare[60] (fără a avea în vedere doar ipotezele de promovare în funcţii de execuţie sau conducere).

Aceasta se poate realiza prin implicarea judecătorilor în atingerea obiectivelor stabilite prin prezentul proiect: implementarea programului de volum optim şi de muncă; unificarea practicii judiciare la nivelul Curţii; implicarea mai multor judecători, alţii decât cei din conducerea instanţelor, în dezvoltarea dialogului inter-instituţional (privind activitatea instanţei); elaborarea unor ghiduri de activitate în instanţe.

Astfel, înlăturarea îndoielilor care amână aplicarea programului de normare a muncii[61] şi căutarea, în comun, a unor soluţii de îmbunătăţire a programului va conştientiza magistraţii că pot avea o contribuţie personală la determinarea volumului de muncă; înlăturarea practicii divergente se va realiza prin crearea unor noi canale de comunicare (în special informale), prin reala ascultare a tuturor opiniilor, indiferent de nivelul de la care vin, prin fructificarea considerentelor apreciate drept corecte exprimate de persoane ce au emis opinii diferite şi îmbunătăţirea lor, astfel încât practica unitară să reiasă din formarea convingerii judecătorilor[62] şi nu doar din soluţia impusă din concluziile grupului.

În ceea ce priveşte dialogul inter-instituţional şi elaborarea unor ghiduri[63], am certitudinea că perspectiva contribuţiei personale a unor judecători (care nu fac parte din conducerea instanţei) la îmbunătăţirea justiţiei ca serviciu public va fi un puternic factor motivant în implicarea acestora în proiecte al căror ecou ar trebui să depăşească limitele birourilor sau ale sălii de judecată.

Se va realiza astfel şi o delegare a unor atribuţii ale preşedintelui (care trebuie înţeleasă şi ca o modalitate de exprimare a respectului faţă de aptitudinile persoanei care primeşte acest tip de misiune, iar nu o modalitate de încărcare cu noi sarcini), dar se şi conferă persoanei posibilitatea de afirmare în domeniul pe care activitatea de judecată strictă nu le cunoaşte.

4. Transparenţa actului decizional

Apreciez că responsabilitatea funcţionării judicioase şi eficiente a instanţei presupune atât îmbunătăţirea activităţii globale cât şi aprecierea calitativă a performanţelor la nivel individual, astfel încât dificultăţile organizaţiei să nu se transforme în deficienţe în activitatea judecătorului.

Una din principalele căi de prevenire a acestui risc este îmbunătăţirea activităţii de comunicare cu judecătorii şi personalul auxiliar, aşa încât să se creeze  premisele implicării în adoptarea deciziilor de natură profesională sau organizatorică ce s-ar putea ivi.

Pe lângă metodele formale folosite în prezent în Curtea de Apel Constanţa (pe care îmi propun să le extind şi la celelalte instanţe), respectiv comunicarea hotărârilor colegiului de conducere şi ale adunării generale şi publicarea anunţurilor şi adreselor pe intranet, apreciez că se poate intensifica schimbul de mesaje printr-o organizarea prealabilă a şedinţelor celor două organe colective de conducere (şi care, în cazul colegiului de conducere, să nu vizeze exclusiv membrii acestuia).

Astfel, consider că rezultatul şedinţelor colegiului de conducere poate fi îmbunătăţit prin pregătirea acestora, astfel încât, în exercitarea atribuţiilor privind înfiinţarea/desfiinţarea unor complete specializate, stabilirea componenţei secţiilor şi completelor specializate, schimbarea membrilor completelor sau în situaţia de exprimare a acordului pentru îndeplinirea anumitor atribuţii ale preşedintelui (art. 10 al.2 R.O.I.) să se ofere tuturor judecătorilor posibilitatea unei documentări temeinice; în plus, se va încuraja participarea la şedinţele colegiului de conducere şi a altor persoane interesate de problemele în discuţie.

Apoi, sunt de părere că s-ar impune comunicarea deciziilor preşedintelui/vicepreşedintelui/preşedintelui de secţie prin care se soluţionează anumite probleme organizatorice nu numai persoanelor afectate, dar şi celorlalte a căror activitate ar putea influenţată, pentru a se crea un sistem de autoreglaj în care să se acorde importanţă mesajelor cu destinatar precis.

Trebuie subliniat că, în conformitate cu HCSM nr. 482/2012 conţinând Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar şi mass-media, instanţele sunt obligate să publice din oficiu toate informaţiile prevăzute de L. nr. 544/2001 pe paginile de internet, iar evidenţele privind activitate de judecată pot fi consultate de reprezentanţii mass-media (art. 39); deoarece Ghidul se referă atât le activităţile de judecată în materie penală cât şi în materie civilă, dar nu face nicio distincţie referitoare la tipul de evidenţe ale instanţelor, trebuie acceptat că solicitările de informaţii pot privi şi hotărârile colegiului de conducere[64] sau ale adunării generale[65].

5. Justiţia ca serviciu public

În societatea modernă rolul de a înfăptui justiţia a revenit statului care are monopolul justiţiei, fiind obligat să o împartă atunci când este solicitată; cu toate acestea, se observă că, în prezent, există o tendinţă de responsabilizare excesivă a judecătorului pentru calitatea actului de justiţie.

Deşi rolul primordial în redobândirea încrederii în justiţie şi refacerea prestigiului social al magistratului revin Consiliului superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei[66] apreciez că, la nivelul Curţii de Apel Constanţa, percepţia justiţiabililor asupra serviciilor oferite de instanţe se poate îmbunătăţi.

Astfel, pe lângă accesul la informaţii de interes public conferit părţilor prin info-chioşcurile aflate în sediul instanţei şi îndrumările date prin intermediul ghidurilor postate pe site-urile instanţelor consider că, ar trebui implementare anumite standarde de calitate a serviciilor oferite publicului în compartimentele în care desfăşurarea activităţii presupune un contact direct.

Aceasta înseamnă asigurarea unui management instituţional efectiv şi eficient prin crearea unui cadru unitar de exercitare a managementului de instanţe care să tindă la  unificarea practicilor administrative.

Apoi, trebuie regândită administrarea instanţelor şi din perspectiva cetăţeanului[67] la dispoziţia căruia a trebui pusă o modalitate electronică de acces la dosarele publice ale instanţelor şi de comunicare a copiilor de pe înscrisurile acestora (care s-ar pute realiza odată cu implementarea arhivării electronice a dosarelor); se impune şi întocmirea unui ghid de redactare a cererilor adresate instanţelor care să cuprindă standardizarea cererilor cu caracter administrativ (şi, eventual, a acţiunilor simple adresate instanţelor) ce vor fi puse la dispoziţia cetăţenilor pe site-urile instituţiilor, măsură care se impune din perspectiva intrării în vigoare a codurilor de procedură

Tot din perspectiva aceste problematici, se pot întreprinde acţiuni în direcţia consolidării relaţiei Curţii de Apel şi instanţelor arondate cu exteriorul prin realizarea periodică a unor sondaje cu privire la modalitatea de funcţionare a instanţelor; tratarea eficientă a sesizărilor privind disfuncţionalităţile sistemului (care ar presupune înfiinţarea unui sistem unic de adresare a reclamaţiilor şi sesizărilor cu privire la organizarea şi/sau funcţionarea sistemului) trebuie urmată apoi de preluarea management a sugestiilor de îmbunătăţire a activităţii.

Îmbunătăţirea accesului justiţiabilului la sistemul de instanţe şi la informaţii despre acesta impune şi optimizarea site-urilor instanţelor prin standardizarea informaţii cuprinse de portal; astfel trebuie publicate într-o modalitate adecvată a datelor de interes pentru public declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, declaraţiile de rudenie; trebuie făcută cunoscută componenţa completelor, date minime pentru CV profesional[68], date statistice instituţionale şi individuale. În plus, trebuie oferite informaţii referitoare la tipurile de proceduri disponibile, durata medie a procedurilor la diverse instanţe, cheltuielile de judecată, modurile alternative de soluţionare a conflictelor aflate la dispoziţia părţilor, deciziile majore ale instanţelor[69].

Cu privire la relaţiile cu mass-media, C.S.M. a elaborat recent un  Ghid  privind relaţia dintre sistemul judiciar şi mass-media al cărui scop declarat este asigurarea unei comunicări publice predictibile, coerente şi unitare. Ghidul stabileşte anumite limite privind dreptul la informare al reprezentanţilor mass-media  precum şi clarificări binevenite referitoare la regulile generale privind prezenţa mass-media în instanţă şi accesul în şedinţele de judecată[70]; se impune realizarea unui îndrumar de folosire a prevederilor acestui nou act care uneori foloseşte un limbaj foarte specializat (sau creează posibilităţi largi de acţiune a instanţelor – spre ex., în materie civilă respectarea vieţii private şi de familie  poate determina limitări importante a le accesului la informaţii) eventual sub forma „întrebări frecvente” amplasat pe site-urile instanţelor, care pot preveni multe situaţii conflictuale sau recurgerea la surse neoficiale[71].

Îmi propun să conştientizez judecătorii de la toate nivelurile că imaginea populaţiei despre sistemul judiciar este influenţată de mass-media, însă este conturată în mare măsură şi de impresiile cetăţenilor care participă la procese în calitate de părţi sau martori; aceste impresii vor fi negative dacă sistemul judiciar, prin actorii săi, pare a fi părtinitor sau ineficient în orice fel, iar percepţiile negative de acest gen se răspândesc cu uşurinţă.

Deoarece Baroul se poate constitui principalul barometru de evaluare a eficienţei administraţiei instanţei consider că este de datoria unui preşedinte de instanţă să deschidă calea unui dialog cu reprezentanţii avocaţilor, astfel încât să se primească de la persoanele cu cel mai puternic contact cu activitatea instanţelor, feedback-ul necesar reglării şi controlului managementului[72].

Sunt de părere că această modalitate de comunicare se poate realiza nu numai prin participări ale reprezentanţilor instanţelor şi Baroului la dezbaterea unor probleme ce ţin de activitatea comună (spre exemplu, prezentarea bilanţului anual)[73], ci şi prin colaborarea în vederea întocmirii unor chestionare privind modul de percepţie a performanţei instanţelor[74].

Apreciez că, pe lângă motivarea judecătorului care ar putea lucra la elaborarea unor astfel de chestionare (eventual ajutaţi de psihologul instanţei), rezultatele acestora ar putea contribui la evidenţierea unor disfuncţionalităţi în activitatea instanţei; va reveni apoi conducerii instanţei misiunea de a determina cauzele acestor minusuri în activitate şi de a efectua corecţiile care se impun, incluzând acţionarea asupra cauzelor ce au generat abaterile semnalate.

O ultimă faţetă a dialogului inter-instituţional se referă la intenţia de a stabili întâlniri cu reprezentanţii unor instituţii publice locale pentru prezentarea practicii constante a instanţelor în anumite materii în care se formulează acţiuni de tip repetitiv şi care după o soluţionare de principiu primesc o soluţie previzibilă. În încercarea de a evita încărcarea rolului instanţei şi de a reduce costurile administrării justiţiei se poate încerca a se inspira conducătorilor anumitor instituţii (ex. D.G.F.P., C.J.P. ş.a.) asumarea unei decizii în recunoaşterea anumitor drepturi unor persoane fără ca acestea să mai fie nevoite să apeleze – formal, dată fiind practica constantă – la justiţie astfel încât instanţele, dar şi acele autorităţi să câştige deopotrivă (se poate avea în vedere aici evitarea suportării unor cheltuieli de judecată).

Ca efect de durată a acestei politici se va ajunge la conştientizarea că justiţia este o componentă esenţială a societăţii democratice, ea având scopul de a soluţiona conflictele dintre părţi şi, prin deciziile pe care le pronunţă, de a îndeplini un rol atât „normativ” cât şi „educativ”, oferindu-le cetăţenilor îndrumări şi informare pertinente, precum şi asigurări referitoare la drept şi la punerea în practică a acestuia.

6. Elaborarea de ghiduri cu bune practici în instanţe

Implicarea activă a conducerii instanţei în clarificarea procedurilor administrative, realizarea cu acurateţe a cererilor şi monitorizarea şi descurajarea practicilor ce ar putea avea un impact direct asupra imaginii şi credibilităţii instanţelor ar putea avea ca finalitate şi întocmirea unor ghiduri de bune practici care să se aplice la toate instanţele[75].

Apreciez că, într-un limbaj simplu, accesibil şi clar se pot concepe reguli de bune practici (în vederea eliminării întârzierilor nejustificate pentru soluţionarea cauzelor, spre ex.); aceasta pentru că, ştiind ce să aştepte de la justiţie şi acceptând anumite restrângeri, justiţiabilii pot contribui la ridicarea calităţii actului de justiţie acceptând în acelaşi timp că funcţionarea sistemului judiciar depinde de  intervenţia mai multor factori – părţi, avocaţi, grefieri etc. -, iar judecătorul nu este decât una dintre verigile acestui lanţ de factori[76].

În plus, pentru probleme sistemice[77] privind gestionarea eficientă a dosarelor şi care reprezintă unele dintre cauzele principale ale întârzierilor considerabile ale procedurilor în instanţe, un ghid poate constitui una dintre modalităţile de efectivă punere în practică privind gestionarea cererilor de amânare[78], admiterea probelor[79], gestionarea neregulilor procedurale[80].

Apoi, deşi stabilirea unui ghid de aplicare a pedepselor este un obiectiv ce depăşeşte cu mult posibilitatea colectivului unei instanţe[81] precum şi atribuţiile unui preşedinte, consider utilă măcar discutarea ghidului elaborat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul întâlnirilor privind practica neunitară, astfel încât să se creeze judecătorilor un instrument de evaluare a propriilor posibilităţi de acţiune[82].

7. Pregătirea instanţelor pentru intrarea în vigoare a noilor coduri

În ultimii 3 ani, s-a desfăşurat un amplu proces legislativ de adoptare a noilor coduri a constat în adoptarea codurilor substanţiale (Codul civil şi Codul penal) şi a codurilor de procedură civilă şi de procedură penală. Ministerul Justiţiei a beneficiat de servicii de consultanţă pentru pregătirea punerii în aplicare a celor patru noi coduri, prin evaluarea efectelor acestora din perspectivă legislativă, instituţională, a resurselor umane, bugetare şi economice; Studiile de impact astfel întocmite au fost realizate ulterior adoptării noilor coduri şi în paralel cu activitatea de elaborare a proiectelor legilor pentru punerea în aplicare a acestora.

În acest context, trebuie acceptat că toate previziunile nu au plecat de la o încărcătură optimă pe judecător astfel că noile măsuri – în funcţie de maniera în care vor fi concretizate – ar putea duce, în cel mai fericit caz, la menţinerea acestui volum apăsător de muncă pentru cei din sistem.

După cum se arată că „Pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri. Evaluarea situaţiei actuale. Plan de măsuri”, prima măsură prima măsură de ordin legislativ pentru punerea în aplicare a N.C.P.C. vizează etapizarea punerii în practică a acestuia, prin amânarea intrării în vigoare a dispoziţiilor privitoare la desfăşurarea cercetării procesului/dezbaterea fondului în camera de consiliu (potrivit reglementărilor exprese din cadrul acestuia – în principal, dispoziţiile art.244 din N.C.P.C.) până la data de 1 ianuarie 2016, în considerarea lipsei unei infrastructuri adecvate, urmând ca, şi în procesele pornite începând cu data de 01.02.2013 şi până la data de 01.01.2016, cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului urmează a se desfăşura în şedinţă publică[83].

Până la soluţionarea problemei spaţiilor necesare, va trebui însă analizată situaţia schemelor de personal la nivelul tribunalelor care par a fi cele mai afectate de creşterea volumului determinată de noile coduri; s-ar impune redistribuirea locurilor vacante de la judecătorii (unde numărul dosarelor va scădea), apoi suplimentarea actualelor posturi şi o repartizare echilibrată a resurselor umane.

Ca măsură provizorie, cu aplicabilitate imediată este de analizat delegarea/detaşarea la alte instanţe a judecătorilor dacă există certitudinea că redistribuirea personalului va contribui la creşterea eficienţei sistemului; paralel se pot întreprinde demersuri pentru suplimentarea schemelor de personal şi a numărului de posturi din fondul de rezervă.

Acelaşi Plan de măsuri prevede intrarea în vigoare la 01.02.2014 a următoarelor acte normative: a. noul Cod penal; b. noul Cod de procedură penală, c. Legea de punere în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale.

Termenul pare – şi din perspectiva dificultăţilor privind aplicarea N.C.P.C. – extrem de optimist, mai ales că acesta presupune adoptarea mai multor legi (privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, respectiv, executarea pedepselor, măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate şi organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune) al căror proiect nici măcar nu a fost finalizat.

De aceea, apreciez că eforturile conducătorilor de instanţe ar trebui să se orienteze, în principal, la luarea tuturor măsurilor privind punerea în aplicare a noului cod de procedură civilă – dimensionare scheme personal[84], de crearea de spaţii corespunzătoare, pregătire angajaţi judecători şi personal auxiliar.

Consider că, intrarea în vigoare a noilor coduri nu va rezolva problema termenului rezonabil şi nu va însemna o reformă reală a justiţiei în absenţa unor măsuri corelative urgente de asigurare a resurselor umane, a bazei logistice şi materiale corespunzătoare şi de elaborarea legislaţiei secundare[85].

8. Planificarea bugetară

În privinţa planificării cheltuielilor sumelor defalcate de la bugetul administrat de Ministerul Justiţiei, consider că trebuie avute în vedere atât tendinţe generale ale activităţii instanţelor[86], aspecte reieşind din activitatea instanţelor⁶¹[87]precum şi creşterea cheltuielilor pentru procedurile judiciare derulate de instanţe.

Din această perspectivă, trebuie amintit că, urmare a modificării codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, atunci când judecă ca instanţă de recurs, completele civile ale Curţii sunt obligate să administreze toate mijloacele de probă pentru soluţionarea pricinilor înregistrate după 25.11.2010; or, administrarea unor expertize sau audierea unor martori înseamnă prelungirea termenelor de soluţionare a pricinilor care implică costuri mărite de funcţionare a sistemului; apoi, reconfigurarea competenţelor în căile de atac în materia dreptului penal a făcut ca rolul secţiei penale a Curţii să fie încărcat cu un număr de cauze sporit cu 37,2 % ceea ce a condus la mărirea stocului final cu 69,44 %, care anterior Legii nr. 202/2010 era filtrat de gradul de atacare a hotărârilor (din hotărârile pronunţate de tribunal în apel, doar 58,52 % erau atacate cu recurs în anul 2010).

De aceea, şi în considerarea modificărilor ce se vor produce prin N.C.P.C., apreciez că planificarea bugetară trebuie să se facă avându-se în vedere cheltuielile superioare faţă de exerciţiul financiar anterior; aceasta va fi cu atât mai dificilă cu cât se pare că tendinţa privind cheltuielile bugetare este de reducere a fondurilor alocate, iar posibilităţile de economisire sunt extrem de limitate, cheltuielile cu bunuri şi servicii asigurând uneori doar subzistenţa instanţei (se pot imagina totuşi unele situaţii: folosirea prevederilor art. 114 al.5 în procesele cu mai mulţi reclamanţi şi pârâţi; finalizarea cu succes a demersurilor la autorităţile publice locale aşa încât practica administrativă a acestora să nu mai genereze procese cu caracter repetitiv; renunţarea la solicitarea excesivă adresată Serviciilor de probaţiune de pe lângă tribunale, în afara cazurilor obligatorii, a referatelor de evaluare, care în prezent încarcă rolul acestora şi a căror lipsă conduce la amânarea judecăţii).

Drept concluzie, apreciez că implementarea obiectivelor conţinute de proiect va conduce la crearea unui mediu psihosocial stimulativ în care întreg personalul să-şi poată orienta comportamentul spre atingerea performantelor dorite, să fie motivat spre canalizarea energiilor pentru crearea unei relaţii între propriile aspiraţii, aşteptări şi scopuri şi obiectivele urmărite de managementul instanţelor.

De asemenea, sunt conştient de dificultăţile enorme pe care justiţia, în general, le are de înfruntat în perioada următoare caracterizată de profunde modificări legislative care vizează nu doar legile fundamentale de funcţionare sistemul juridic (noile coduri), dar şi legislaţie secundară impact deosebit asupra organizării şi funcţionării instanţelor începând cu legea de modificare a statutului personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi continuând cu legile privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate,  măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate şi legea privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune.

Apreciez însă că acest context trebuie interpretat ca ridicând provocări ce nu pot decât să stimuleze efortul de contribuţie la creşterea calităţii justiţiei prin facilitarea accesului la justiţie, îmbunătăţirea şi simplificarea procedurilor, reducerea suprasarcinii de lucru a instanţelor şi redirecţionarea muncii judecătorilor spre o activitate pur jurisdicţională.

ANEXA 1

Evoluţia volumul de activitate pe secţii specializate la Curtea de Apel Constanţa

1. Secţia penală

2. Secţia I Civilă

3. Secţia II Civilă

ANEXA 2

TIMP  AFECTAT PENTRU   REDACTAREA  UNEI  SENTINŢE SITUAŢIE  SINTETICĂ

Material elaborat de judecător Petronela Năsăudean, Preşedinte al Tribunalului Sălaj

ANEXA 3

Punct de vedere privind întocmirea lista tuturor posturilor de execuţie efectiv vacante de la instanţe cu includerea posturilor corespunzătoare funcţiilor de preşedinte de secţie de la judecătorii

Din analiza „Situaţiei posturilor vacante de judecător (schemă, ocupate, vacante, funcţii de conducere vacante, posturi indisponibilizate), precum şi a posturilor de execuţie efectiv vacante, la 1 decembrie 2011” publicată pe site-ul C.S.M. la 02.12.2011 am observat că la acele instanţe unde schema nu era completă şi unde figurau fără titular, printre funcţiile de conducere vacante, şi funcţiile de preşedinte de secţie (civilă şi/sau penală) posturile corespunzătoare acestor funcţii nu sunt considerate  „posturi de execuţie vacante efectiv”.

Consider că funcţiile de preşedinte de secţie de la instanţe nu pot fi ocupate prin numire decât de judecătorii care activează efectiv în cadrul acelei instanţe, astfel că, dacă o astfel de funcţie este liberă, iar instanţa nu are toate posturile ocupate, nu se poate aprecia că, în acea instituţie, nu ar exista posturi de execuţie vacante.

Spre exemplificare, arăt situaţia Judecătoriei Constanţa unde este neocupat postul de preşedinte de secţie penală, iar din schema de 56 de judecători sunt ocupate numai 50 de locuri, fiind indisponibilizate 6 locuri, din care unul corespunzător funcţiei de vicepreşedinte, unul corespunzător funcţiei de preşedinte de secţie penală şi 4 pentru concurs de admitere; deşi aceasta ar însemna că există şi 2 posturi de execuţie vacante efectiv, în „Situaţiei posturilor vacante de judecător” este trecut „0”.

Chiar dacă „Lista tuturor posturilor vacante” întocmită conform art. 37 din  H.C.S.M. nr. 581/2006 nu ar fi acelaşi lucru cu „Situaţia posturilor vacante de judecător”, apreciez că trebuie calificate vacante şi posturile de execuţie corespunzătoare funcţiilor de preşedinte de secţii deoarece aceste funcţii nu pot fi ocupate prin numire decât de judecătorii care activează efectiv în cadrul acelei instanţe.

În primul rând învederez că, pentru numirea judecătorilor în alte funcţii de conducere decât cele care se ocupă prin concurs sau examen (ceea ce, prin interpretarea coroborată cu H.C.S.M. nr. 320/2006, înseamnă funcţiilor de preşedinte de secţie civilă şi penală), legea nu prevede expresis verbis condiţia expresă ca judecătorii candidaţi la funcţia de preşedinte de secţie vacante la judecătorii, tribunale şi curţi de apel să facă parte dintre judecătorii care deja activează deja în acea instanţă.

Cerinţa ca numirea să se poată face doar dintre magistraţii numiţi prin decret prezidenţial la acea instanţă reiese – indirect, dar indubitabil – din interpretarea legislaţiei privind organizarea judecătorească relevantă în materia numirii judecătorilor şi procurorilor în funcţii de conducere.

Astfel, art. 50 alin. 3 din L. 303/2004 stipulează că, pentru numirea în funcţii de conducere, judecătorul şi procurorul trebuie să aibă dreptul să funcţioneze la instanţa sau, după caz, parchetul la care urmează să fie numit în funcţia de conducere.

Deşi sintagma „să aibă dreptul să funcţioneze la instanţa” s-ar putea interpreta ca însemnând ca magistratul să aibă gradul ierarhic corespunzător instanţei unde candidează, în cazul funcţiei de preşedinte de secţie această condiţie trebuie văzută şi prin prisma art. 2 alin. 1 din H.C.S.M. nr. 193/2006 conform căruia posturile vacante de conducere nu se ocupă prin transfer, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege şi regulament.

Chiar dacă condiţia ca judecătorul să fi funcţionat în instanţă este prevăzută doar pentru candidaţii la funcţiile de preşedinte al secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art. 191 alin. 1 din H.C.S.M. nr. 193/2006 – unde este prevăzută doar ca cerinţă de vechime în instanţă), interpretarea sistematică a dispoziţiilor cap. V din Regulamentului privind numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere nu poate duce decât la concluzia că, pentru toate instanţele, legea prevede exigenta ca judecătorul să funcţioneze deja la instanţa unde candidează la funcţia de preşedinte de secţie.

Astfel, H.C.S.M. nr. 193/2006 (act normativ analizat deoarece L. 303/2004 şi L. 304/2004 nu conţin decât prevederi cu caracter de principiu), stabileşte o procedură de urmat în cazul ocupării funcţiei de preşedinte de secţie, din care cele mai importante aici sunt cele ale art. 18 şi art. 19.

Conform art. 18 alin. 1 numirea în funcţiile de preşedinte de secţie vacante la judecătorii, tribunale şi curţi de apel se face la propunerea preşedintelui instanţei, pe baza candidaturilor depuse de judecători; dar, potrivit art. 43 din L. 304/2004 şi art. 10 lit. d, art. 12 lit. g, art. 14 lit. g şi art. 16 lit. h din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aceşti preşedinţi exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a instanţelor pe care le conduc şi a instanţelor din circumscripţie.

Or, nu se poate aprecia că preşedinţii de judecătorii, tribunale şi curţi de apel nu pot îndeplini atribuţiile art. 18 şi art. 19 cu referire la judecători care nu activează la instanţele din alte circumscripţii.

Apoi, potrivit art. 18 alin. 3, alin. 4 şi  alin. 41 din H.C.S.M. nr. 193/2006 pentru accederea în funcţiile de preşedinte de secţie sunt necesare:  1.consultarea judecătorii secţiei; 2.avizul consultativ al colegiului de conducere; 3. motivarea propunerii preşedintelui de instanţă care să conţină elemente privind competenţa profesională a candidatului şi noţiuni despre percepţia pe care colegii o au asupra acestuia.

Or, dacă judecătorul care nu activează la instanţa unde candidează pentru funcţia de preşedinte de secţie, niciuna dintre aceste condiţionări nu ar putea fi îndeplinită atât timp cât judecătorii secţiei, colegiului de conducere nu îl cunosc pe magistrat.

Această concluzie este susţinută de situaţia instanţelor unde sunt vacante ca funcţii de conducere doar cele de preşedinte de secţie dar schema este completă; spre exemplu, Tribunalul Neamţ are o schemă de 31 de posturi şi efectiv ocupate de 31 de judecători; cu toate acestea sunt vacante 2 posturi de preşedinte de secţie (secţia I şi a II- a civile); dacă s-ar considera că aceste funcţii s-ar putea ocupa şi de către judecători de la alte instanţe, s-ar încălca atât procedura transferului cât şi regulile privind gradul de ocupare a posturilor din schema de personal sau cele privind finanţarea posturilor.

Această demonstraţie cu argumentul reductio ad absurdum trebuie să impună drept evidentă condiţia (aplicată permanent de Secţia pentru judecători C.S.M care aprobă numirea în funcţiile de preşedinte de secţie doar dintre magistraţii instanţei) că aceste funcţii nu pot fi ocupate prin decât de judecătorii care activează efectiv în cadrul acelei instanţe.

Pentru aceste considerente apreciez că, ca întocmirea listei tuturor posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă aceste instanţe ce sa va elabora conform art. 37 din  H.C.S.M. nr. 581/2006 să se includă, la rubrica „posturi de execuţie vacante efectiv”, şi posturile de preşedinte de secţie de la judecătoriile unde există posturi vacante.

Citeşte mai mult: Curtea de Apel Constanta, judecatori, Tribunalul Constanta

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro

Am citit, am înţeles şi sunt de acord cu Politica privind protecţia datelor şi condiţiile procesatorului de newsletter Privacy Policy

Da, vreau să primesc newsletter

Abonare

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!