BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Impartialitate si recuzare

17.12.2012 | Marius MUREȘAN
Abonare newsletter

Problema conexiunii dintre impartialitate si antepronuntare a fost readusa de curand in atentia publicului prin solutionarea unei cereri de abtinere de catre ICCJ[1]. In respectiva cauza, unul dintre judecatorii implicati face o declaratie de abtinere, avand ca temei impartialitatea sa, in timp ce completul investit cu solutionarea cererii de abtinere identifica drept temei juridic al respectivei cereri art. 27 (7) C. pr. civ. Relevant pentru situatia descrisa e faptul ca judecatorul care s-a abtinut invoca drept temei al cererii sale art. 6 al CEDO si declara expres ca respectivul temei de abtinere nu se incadreaza in prevederile art. 27 (7). Diferentele de incadrare juridica releva doua interpretari diferite ale raportului dintre conceptele supuse analizei:

  1. „Impartialitatea” si „antepronuntarea” sunt doua concepte diferite[2];
  2. „Impartialitatea” e un caz de „antepronuntare”, de unde si incadrarea motivelor invocate ca reflectand o situatie de impartialitate la art. 27 (7).

O a treia interpretare, independenta de celelalte doua, e propusa de Noul cod de procedura civila:

„Antepronuntarea” este un caz de „impartialitate”.

Aceasta din urma interpretare urmeaza insa, a fi analizata cu nuantarile necesare in sectiunea a II-a, dedicata solutiei promovate de Noul Cod de Procedura Civila (Ncpc).

Dincolo de diferentele dintre interpretarile a. si b., ele au in comun raportarea la incidenta art. 6 al CEDO: in ambele interpretari, si acesta este in continuare un loc comun al judecatorului roman, prevederile CEDO se aplica in subsidiar, acolo unde legea romana nu reglementeaza acea situatie intr-o maniera suficient de apropiata. Acest lucru reiese, pe de o parte, din afirmatia judecatorului care se abtine:

“Fiind in situatia formularii unei opinii separate la o decizie pronuntata in cauza, cazul evocat nu se constituie intr-un caz de incompatibilitate conform art. 24 C. pr. civ. si nici nu se incadreaza in vreunul din cazurile prevazute de art. 27, respectiv in pct. 7 C. pr. civ., acesta vizand alte situatii decat cele privind exprimarea unui punct de vedere prin hotarare, devenind incident art. 6 din Conventia europeana”(s.n. M.M.), iar, pe de alta parte, din incadrarea motivelor de abtinere de catre completul chemat sa se pronunte asupra incidentului la art. 27 (7) si utilizarea prevederilor CEDO doar ca reper[3].

Relatia aceasta ezitanta in aplicarea dreptului de sorginte internationala se poate datora tensiunilor inerente sistemelor de drept international; judecatorul tine, din punct de vedere administrativ (si disciplinar) de sistemul national in care isi desfasoara activitatea; chiar daca prevederile CEDO au fost preluate in dreptul intern, nu trebuie omis ca interpretarile, modul de aplicare, intreg esafodajul conceptual adiacent sunt sustinute de o instanta internationala (Curtea Europeana a Drepturilor Omului) si nu de una interna, cu a carei activitate judecatorul sa fie familiarizat si careia sa i se supuna administrativ.

II. Perspectiva Noului Cod de procedura civila

Noul Cod de Procedura civila (Ncpc) inverseaza raportul dintre „impartialitate” si „antepronuntare”. Daca in actuala reglementare, tendinta este de a considera „impartialitatea” ca o specie de „antepronuntare”, in cea viitoare raportul e inversat. A se vedea in acest sens, reglementarile art. 42 alin. (1) pct. 1 si pct. 13:

“Judecatorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca in urmatoarele situatii:
1. cand si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutie in cauza pe care a fost desemnat sa o judece.
(…)
13. atunci cand exista alte elemente (s.n. M.M.) care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea sa.”

„Alte elemente” se refera, probabil, la cazurile anterioare, respectiv punctele 1-12 ale art. 42 alin. (1).
Modul in care este circumscrisa impartialitatea denota filosofia care a stat la baza alcatuirii Ncpc.

In primul rand, e de remarcat ca, in loc de a fundamenta procedura civila pe o baza conceptuala temeinica, principalul scop urmarit este acela de a raspunde unor nevoi practice imediate. In acest sens, practic filosofia nu este aceea a unui nou cod, ci a unei “mici reforme”, varianta extinsa. Problema practica la care incearca sa raspunda in acest punct codul e aceea de a “transpune” in dreptul intern cerinta impartialitatii. Prioritatea transpunerii ‘impartialitatii’ a fost atat de stringenta, incat s-a ajuns la absolutizarea impartialitatii. Dincolo de faptul ca este inclusa sub titulatura “Alte cazuri de incompatibilitate absoluta”, impartialitatea include toate celelalte cazuri de incompatibilitate in mod exhaustiv. In aceasta situatie, recuzarea/abtinerea au ca unic temei impartialitatea in sensul strict al termenului, de unde si titulatura de cazuri de incompatibilitate absoluta. Se omit insa cazuri in care impartialitatea poate sa survina in combinatie cu alte concepte esentiale, ca, de exemplu, echitatea, competenta etc. In aceste cazuri, nefiind vorba de o impartialitate in sens strict, se va ajunge din nou la o „zona gri”, in care cazuri de acelasi tip vor fi calificate diferit, in functie de arbitrarietatea persoanei care judeca.

In al doilea rand, lipsa substratului teoretic de la baza Ncpc se manifesta prin:

  1. lipsa unei definitii a ceea ce inseamna “indoieli intemeiate cu privire la impartialitatea” judecatorului (probabil se va interveni, ca de obicei, cu un RIL sau se vor desprinde definitii din cazuri solutionate de ICCJ); (carenta sub aspect conceptual)
  2. obligativitatea judecatorului de a se abtine in acelasi caz de “indoieli intemeiate cu privire la impartialitatea sa”; dar asa cum “frumusetea este in ochii privitorului”, la fel “indoielile intemeiate” pot fi percepute doar de justitiabilul care apeleaza la recuzare; in acest caz, desi judecatorul nu avea acces propriu-zis la constientizarea cazului de incompatibilitate, el va fi avut obligatia de a se abtine, putand fi sanctionat in cazul in care nu o face; (carenta sub aspect logico-juridic).

Ca urmare a celor expuse anterior, recomandam separarea pct. 13 de restul alineatului, o solutie adoptata, de exemplu, in Codul de procedura german (ZPO).

III. Perspectiva Codului de procedura civila german (ZPO) asupra impartialitatii si recuzarii

In primul rand, ZPO rezolva doua dificultati lasate in suspensie de catre Ncpc:

  1. Separa motivele de incompatibilitate de cele cele privind impartialitatea (in §41 sunt enuntate motivele pentru care judecatorul este exclus de drept de la exercitarea functiei, iar la §42(1) e prevazuta cerinta impartialitatii: “Judecatorul poate fi recuzat atat in cazurile in care e exclus de drept de la exercitarea functiei, cat si in situatia in care exista suspiciuni privind partinirea”);
  2. Defineste expresia “suspiciuni privind partinirea” (“Besorgnis der Befangenheit”)[4], echivalentul “indoielilor intemeiate cu privire la impartialitatea judecatorului”.

Un alt plus al institutiei recuzarii in viziunea legiuitorului german este modul in care poate fi recurata solutia data, asupra acestui aspect urmand a reveni in paragraful urmator.

Dincolo  de toate acestea, si in varianta germana a institutiei recuzarii devine dificil de incadrat o situatie in care apare un concept slab al impartialitatii in combinatie cu incalcarea altor cerinte impuse de standardul preeminentei dreptului (sau, in varianta germana, standardul statului de drept).

IV. Recuzarea si viciile sale din perspectiva C. pr. civ. si a Ncpc

Intre cele doua cazuri de incompatibilitate prevazute de Ncpc, cele de la art. 41 si cele de la art. 42, exista o diferenta in privinta termenului in care se pot invoca. Desi ambele categorii reprezinta cazuri de incompatibilitate absoluta, cele de la art. 41 sunt… mai absolute decat cele de la art. 42 din moment ce pot fi invocate in orice stare a pricinii. De aici se poate desprinde sensul particulei “alte” din expresia “alte cazuri de incompatibilitate” ca introducand cazuri secundare, de importanta mai scazuta, in raport cu cele anterioare. Interpretarea aceasta face ca, astfel, si cazul de incompatibilitate prevazut la art. 42 alin. (1) pct. 13 (“cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea sa”) sa devina unul de importanta mai scazuta, secundar, desi, initial, menirea sa era aceea de a solutiona una dintre dificultatile esentiale ridicate de institutia recuzarii in actuala formulare.

Sa nu uitam ca, practic, art. 42 alin. (1) pct. 13 Ncpc vine sa inlocuiasca actualul art. 27 (7) C. proc. civ., avand, totodata, rolul de a remedia carentele acestuia din urma. Sa vedem cateva dintre problemele ridicate de actualul art. 27 (7):

  1. dificultatile de incadrare a situatiilor privind impartialitatea in domeniul de aplicare al antepronuntarii;
  2. domeniul prea ingust de aplicare al antepronuntarii in raport cu diversitatea cazurilor in care se impune recuzarea intalnite in practica;
  3. problema recurarii solutiei date asupra recuzarii.

Situatia de la punctul a. a fost deja analizata. In ceea ce priveste punctul b, trebuie remarcat ca marea majoritate a cererilor de recuzare intalnite in practica invoca in drept prevederile art. 27 (7). Din cauza dificultatilor de incadrare a motivelor de recuzare la art. 27 (7), dar si a abuzurilor des intalnite, respectiv utilizarea institutiei recuzarii (in ansamblul ei, dar, in special, sub aspectul invocarii art. 27 (7)) pentru a intrerupe sau incetini cursul procesului, s-a ajuns la o rata mare de respingere a cererilor de recuzare, ceea ce a atras suspiciuni din partea actantilor in domeniu. Din partea justitiabililor suspiciunile sunt, in multe cazuri, in sensul unei nedreptati comise prin respingerea cererii de recuzare, iar din partea judecatorilor invocarea art. 27 (7) e vazuta ca un pretext care excede scopurilor institutiei recuzarii. Si unii, si altii sunt victime ale unei institutii insuficient de riguros definite, aflate in schimbare sub presiunea valului de democratizare si transparentizare a institutiilor procesuale generat de adoptarea reglementarilor internationale.

In privinta punctului c, recurarea solutiei pronuntate asupra cererii de recuzare, trebuie remarcata perseverenta legiuitorului, atat in actuala reglementare, cat si in viitoarea de a limita la maximum atacarea directa si imediata cu recurs. In actuala reglementare, art. 34 (1) si (2): “Incheierea prin care s-a incuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a incuviintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac.

Incheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o data cu fondul.”

In actuala reglementare, deci, respingerea recuzarii poate fi atacata numai odata cu fondul. Singura justificare a acestei optiuni este aceea de a impiedica partile sa abuzeze de institutia recuzarii pentru a amana momentul pronuntarii unei solutii in cauza. Sa luam insa in considerare urmatoarea situatie(incidenta in dosarul 1287/121/2008*, aflat pe rolul Tribunalului Galati): reclamantul invoca o serie de fapte care se refera la erori ale judecatorului comise exclusiv in defavoarea sa si care denota impartialitatea si antepronuntarea; una dintre aceste erori vizeaza incalcarea indicatiilor instantei de trimitere (respectiv ale Curtii de Apel Galati) cu privire la  data la care trebuie evaluat patrimoniul unei societati comerciale. A stabili o data gresita cu privire la evaluare inseamna insa ca inca o data prima instanta sa dea o hotarare fara a judeca, practic, fondul cauzei, revenind instantei de apel sarcina de a reface, printre altele, expertizele efectuate in cauza. Toate acestea, cu pretul unei prelungiri inutile a duratei procesului care ar fi putut fi evitata daca, printre altele, ar fi putut fi recurata imediat si direct solutia pronuntata asupra cererii de recuzare.

Modalitatile in care, in viitoarea reglementare, solutia pronuntata asupra cererii de recuzare/abtinere va putea fi atacata sunt descrise la art. 53 (1) si (2) al Ncpc:
“Incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata numai de parti, odata cu hotararea prin care s-a solutionat cauza. Cand aceasta din urma hotarare este definitiva, incheierea va putea fi atacata cu recurs, la instanta ierarhic superioara, in termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotarari. Incheierea prin care s-a incuviintat sau s-a respins abtinerea, cea prin care s-a incuviintat recuzarea, precum si incheierea prin care s-a respins recuzarea in cazul prevazut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei cai de atac.”

In niciunul dintre cazurile indicate de Ncpc, atacarea solutiei de respingere a cererii de recuzare nu poate avea loc direct, ci doar dupa darea unei hotarari prin care s-a solutionat cauza. Optiunea pentru aceasta solutie are la baza, si de aceasta data, incercarile legiuitorului de a scurta durata de solutionare a cauzelor. Nu au fost luate in calcul situatii de genul celor expuse anterior in care efectul reglementarii este tocmai opus, ducand la o prelungire si nu la o reducere a duratei procesului. In acest punct, optiunea legiuitorului pare a fi nu pentru o justitie simplificata, ci pentru una simplista.

Spre deosebire de legiuitorul roman, cel german a optat pentru posibilitatea ca respingerea recuzarii in prima instanta sa poata fi atacata cu “plangere imediata” (“sofortige Beschwerde”) (§42, coroborat cu §567 ZPO). Solutia ar putea fi adoptata si la noi, cu precizarea ca ar trebui insotita de mecanisme care sa previna eventualele abuzuri (de exemplu, amenzi stabilite procentual in raport cu valoarea obiectului judecatii, unde este cazul).
In concluzie, recuzarea este una dintre institutiile juridice fundamentale in desfasurarea unui proces cu respectarea cerintelor statului de drept si ale echitatii. Din pacate, atat in formularea actuala a C. pr. civ., cat si in cea care urmeaza sa intre in vigoare (Ncpc) institutia sufera de carente care o fac ca, in sine, sa fie in anumite situatii disfunctionala si in discordanta cu reglementari existente la nivel european. Unele modificari (de exemplu, separarea punctului 13 al art. 42 (1) de restul corpului cazurilor secundare de incompatibilitate sau introducerea unei cai de atac directe asupra respingerii cererii de recuzare) se impun de urgenta, in timp ce pentru altele trebuie regandita institutia recuzarii in ansamblul ei.


[1] textul incheierii si al cererilor adiacente
[2] aceasta interpretare e sustinuta doctrinar de M. Tabarca in lucrarea Exceptiile procesuale, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2006, p. 244-246
[3] o situatie similara, dar, de aceasta data, vizand raportarea la dreptul U.E. e descrisa de F. Costas in articolul Societate de leasing obligata sa restituie TVA perceputa nelegal cu ocazia refacturarii taxei pentru poluare. “Asa cum era insa previzibil – avand în vedere faptul ca instanta de prim grad se afla in jurisdicria Curtii de Apel Cluj, iar Curtea de Apel Cluj se opune constant, vehement si intotdeauna nemotivat sesizarii Curtii de Justitie a Uniunii Europene, pentru a nu crea “probleme” sistemului judiciar national [s.n. M.M.]– Judecatoria Cluj-Napoca a respins aceasta cerere de sesizare a litigiului pe fond. Desi nu este surprinzatoare, cel putin pentru avocatii care se intalnesc in mod constant cu instantele clujene, solutia este vadit nelegala, intrucat litigiul era solutionat in prim si ultim grad de catre Judecatoria Cluj-Napoca, iar raspunsul la intrebarile propuse era in mod evident util instantei nationale.”
[4] redam in cele ce urmeaza formularea ZPO:
§ 42 Ablehnung eines Richters
(2) Wegen Besorgnis der Befangenheit findet die Ablehnung statt, wenn ein Grund vorliegt, der geeignet ist, Misstrauen gegen die Unparteilichkeit eines Richters zu rechtfertigen.”
“Incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata numai de parti, odata cu hotararea prin care s-a solutionat cauza. Cand aceasta din urma hotarare este definitiva, incheierea va putea fi atacata cu recurs, la instanta ierarhic superioara, in termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotarari.
Incheierea prin care s-a incuviintat sau s-a respins abtinerea, cea prin care s-a incuviintat recuzarea, precum si incheierea prin care s-a respins recuzarea in cazul prevazut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei cai de atac.”
In niciunul dintre cazurile indicate de Ncpc, atacarea solutiei de respingere a cererii de recuzare nu poate avea loc direct, ci doar dupa darea unei hotarari prin care s-a solutionat cauza. Optiunea pentru aceasta solutie are la baza, si de aceasta data, incercarile legiuitorului de a scurta durata de solutionare a cauzelor. Nu au fost luate in calcul situatii de genul celor expuse anterior in care efectul reglementarii este tocmai opus, ducand la o prelungire si nu la o reducere a duratei procesului. In acest punct, optiunea legiuitorului pare a fi nu pentru o justitie simplificata, ci pentru  una simplista.


Avocat Marius MUREŞAN

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Impartialitate si recuzare”

  1. Florin RADU spune:

    sa imi spuna cineva daca gresesc, dar cred ca e vorba, in realitate, de „partialitate”, nu de impartialitate.
    nu poate fi impartialitatea motiv de abtinere/recuzare.
    dimpotriva, judecatorul asa trebuie sa fie: impartial.
    atunci cand da dovada de partialitate, atunci e grav …

  2. Marius MUREȘAN spune:

    Da, aveti dreptate, este vorba de lipsa impartialitatii ca posibil motiv de recuzare si nu de impartialitate.

  3. Ioan PITICAR spune:

    Abtinerea, recuzarea, stramutarea.

    3 Institutii protective pentru Consumatorul serviciilor de justitie RO – TOATE BLOCATE ori mai corect spus MOARTE (de-a binelea).

    Recuzarea judecata de ….colegul din completul urmator!
    O gluma sovietica!

    Venita de acolo si ramasa tot asa peste coduri….
    LIPSA DE TRANSPARENTA SI NEUTRALITATE in aplicarea procedurilor.
    Chiar ar trebui sa puna CSM-ul la dispozitia publicului statistica:
    din totalul de cereri de recuzare formulate in 2011 si 2012 la nivel national, cate au fost admise ….de colegul ( pardon! )…completul urmator.
    Hilar la maximum! Adica chiar sovietic…
    Just-RO ca O ILUZIE! inca….

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week