Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Efectele constatarii nulitatii hotararii actionarilor de numire a membrilor Consiliului de Administratie
18.12.2012 | Veronica ALEXEEV

JURIDICE - In Law We Trust

Scopul principal al oricărei societăți comerciale este de a genera profit pentru acționarii/asociații săi. Pentru atingerea acestui scop, într-o societate pe acțiuni administrată într-un sistem unitar, acționarii angrenează resurse de capital și timp și numesc persoanele care dovedesc capacitatea și experiența necesară pentru a gestiona averea acționarilor în conformitate cu legea și cu respectarea limitelor impuse de acționari fie prin actul constitutiv, fie prin hotărârile adunărilor generale. Prin implicarea activă a acționarilor, administratorilor, salariaților, partenerilor de afaceri și, nu în ultimul rând, a statului prin diversele sale forme de manifestare, societatea devine un organism viu, funcțional care intră în circuitul civil prin drepturile și obligațiile pe care le dobândește acționând prin organele sale de administrare.

Astfel, administratorii joacă un rol cheie în viața de zi cu zi a societății, activitatea acestora fiind strâns legată de interesul acționarilor de a avea o societate care să le asigure venituri proporționale cu participarea acestora la capitalul social. Fără administratori, societatea s-ar transforma într-o structură statică, lipsită de capacitatea de a-și îndeplini scopul pentru care acționarii au inființat-o.

Unul dintre tipurile de evenimente care privează societatea de posibilitatea de a-și desfășura activitatea obișnuită este constatarea nulității absolute a unei hotărâri a adunării generale a acționarilor prin care au fost numiți membrii consiliului de administrație. Este binecunoscut faptul că dreptul la acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Astfel, orice persoană interesată ar putea solicita instanței, chiar și după 10 ani de la data adoptării hotărârii adunării generale a acționarilor prin care au fost numiți membrii consiliului de administrație, constatarea nulități absolute a respectivei hotărâri, justificată, de exemplu, prin faptul că nu au fost realizate formalitățile de publicitate a convocatorului pentru respectiva adunare, deși hotărârea de numire a fost adoptată cu respectarea condițiilor legale și statutare de cvorum și majoritate. În cazul în care instanța admite cererea de constatare a nulității absolute, potrivit legislației în vigoare, respectiva hotărâre va fi considerată a nu fi fost adoptată niciodată.

O astfel de hotărâre a instanței pune sub semnul întrebării validitatea tuturor actelor juridice încheiate de către persoanele care au fost numite ca administratori în baza hotărârii anulate. Așa cum spuneam mai devreme, societatea este un organism viu, iar desființarea retroactivă a întregii activități a acesteia pentru o anumită perioadă (fie ea și de câteva zile) ar periclita întregul lanț al circuitului civil din care respectiva societate face parte. Desigur, nu pot fi ignorate efectele cu care legea a înzestrat instituția nulității; pe de altă parte, însă, îndepărtând toate efectele juridice aferente activității respectivelor persoane, practic se ajunge la o lipsire a respectivei societăți de capacitatea de exercițiu în mod retroactiv. Totodată, în cele mai multe cazuri, situația de fapt face imposibilă revenirea societății în situația anterioară adoptării hotărârii de numire a administratorilor a cărei nulitate este constatată ulterior de instanța judecătorească.

Faptul că actul juridic în baza căruia au fost numiți administratorii a fost anulat, nu înseamnă că în patrimoniul societății respective nu s-au născut drepturi și obligații din activitatea desfășurată de către persoanele care au fost numite ca administratori printr-o hotărâre a adunării generale declarată ulterior de o instanță de judecată nulă. Astfel, se poate susține că aceste efecte juridice s-au produs în patrimoniul societății nu în virtutea unui act juridic, ci în virtutea unui fapt juridic licit ca izvor de obligații, respectiv gestiunea de afaceri.

Încadrarea administrării de fapt în instituția gestiunii de afaceri

În lipsa unei definiții legale exprese, doctrina a denumit drept fapt juridic orice acțiune omenească săvârșită fără intenția de a produce anumite efecte juridice, dar care efecte se produc în virtutea legii, independent de voința autorului, uneori chiar împotriva acestei voințe[1]. Printre faptele juridice licite, Codul Civil reglementează gestiunea de afaceri, prin care, fără să fie obligată, o persoană numită gerant, gestionează în mod voluntar și oportun afacerile altei persoane, numită gerat, care nu cunoaște existența gestiunii sau, cunoscând gestiunea, nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de afacerile sale.

Vom analiza în continuare dacă activitatea desfășurată de persoanele care au fost desemnate administratori ai unei societăți comerciale printr-o hotărâre anulată ulterior îndeplinește condițiile legale ale gestiunii de afaceri.

1. Gestionarea de către o persoană (gerant) în mod voluntar și oportun a afacerilor altei persoane (gerat)

În perioada cuprinsă între data numirii persoanelor în calitate de administratori ai societății printr-o hotărâre a acționarilor declarată nulă și până la data la care acționarii numesc noi administratori ai societății, respectivele persoane au gestionat în fapt societatea. Având în vedere că actul în temeiul căruia administratorii de fapt au fost numiți de către acționari este nul, aceștia au gestionat societatea în mod voluntar, neavând o obligație expresă în acest sens (situație generată retroactiv de nulitatea hotărârii privind numirea administratorilor), obligație care, de altfel, le-ar fi fost aplicabilă în virtutea legii și a hotărârilor acționarilor. Oportunitatea gestiunii administratorilor este evaluată de către acționari, de regulă, în cadrul adunării generale ordinare a acționarilor, în care aceștia se pronunță cu privire la gestiunea administratorilor. În cazul unor administratori de fapt (geranți), oportunitatea activității acestora este de asemenea evaluată de către societate (gerat), aceasta fiind singura îndreptățită să aprecieze dacă activitatea desfășurată de administratorii de fapt este în interesul societății și al acționarilor acesteia (oportună). În ceea ce privește oportunitatea unei decizii de afaceri, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în repetate rânduri faptul că instanțele judecătorești nu pot controla sau cenzura deciziile societăților comerciale[2] din perspectiva oportunității comerciale.

Iată așadar că, gestionarea de către administratorii de fapt (geranți) a unei societăți, fără a avea o obligație în acest sens (din cauza lipsei calității de administratori ai unei societăți comerciale în înțelesul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale), într-un mod oportun (adică în interesul acționarilor și, implicit, în interesul societății) îndeplinește prima condiție a gestiunii de afaceri.

2. Geratul nu cunoaște existența gestiunii sau, cunoscând gestiunea, nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de afacerile sale

Societatea (geratul) nu cunoaște faptul că persoanele care au fost numite în calitate de adminstratori (geranții) în fapt gestionează afacerile societății și nu administrează societatea. Această situație devine cunoscută acționarilor doar la data la care hotărârea adunării generale a acționarilor de numire a administratorilor a fost constatată de către instanța de judecată a fi nulă.

Geranții își vor continua gestiunea și de la data la care hotărârea adunării acționarilor a fost anulată până la data la care societatea poate desemna administratorii potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, fie:
(a) printr-o nouă hotărâre de numire a administratorilor adoptată ca urmare a:
(i) întrunirii adunării generale ordinare a acționarilor, fără respectarea formalităților de convocare, în măsura în care acționarii reprezentând întregul capital social nu se opun renunțării la îndeplinirea cerințelor de convocare, în conformitate cu prevederile art. 121 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale; sau
(ii) convocării adunării generale ordinare a acționarilor la cererea oricărui acționar, prin hotărare a instanței care aprobă, totodată, ordinea de zi și stabilește data de referință pentru respectiva adunare, în virtutea faptului că administratorul este în imposibilitatea fizică de a-și exercita funcția (întrucât de drept nu mai are această calitate ca efect al constatării nulității hotărârii prin care a fost numit) în conformitate cu prevederile art. 1372 alin. (6) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale;

(b) provizoriu, prin numirea acestora de către cenzorii societății, dacă există.

Desigur, așa cum vom arăta mai jos, se poate susține și ideea că geranții de fapt sunt obligați potrivit Codului Civil să convoace adunarea generală a acționarilor (deși potrivit Legii nr. 31/1990 nu au această competență), în cazul în care convocarea este privită ca un act necesar și util pentru gerat (societate).

Analiza de mai sus se impune datorită faptului că art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabilește ca regulă că organul competent pentru convocarea adunărilor generale ale acționarilor este consiliul de administrație. Or, potrivit jurisprudenței în materie, în condițiile în care, la momentul convocării, persoanele care au convocat adunarea nu mai aveau calitatea de administratori […] sunt nule atât convocarea, cât și hotărârea adoptată de adunarea astfel convocată[3].

În lipsa organului competent de a convoca adunarea generală a acționarilor, este necesară aplicarea excepțiilor prevăzute de legea aplicabilă.

Astfel, situația prevăzută la art. 1372 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, respectiv autorizarea de către instanța de judecată a unei persoane care să convoace adunarea generală ordinară a acționarilor, nu se circumscrie situației de fapt care face obiectul analizei, întrucât nu este îndeplinită condiția refuzului administratorilor de a convoca adunarea, din simplul motiv că hotărârea de numire a acestora a fost declarată nulă și produce efecte retroactive.

Aplicarea excepției prevăzute la art. 121 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu este posibilă în cazul în care nu se întrunesc toți acționarii reprezentând întregul capital social, și, chiar dacă se întrunesc acționari reprezentând 100% din capitalul social, în cazul în care nu toți acționarii prezenți sunt de acord cu renunțarea la cerințele de convocare. În general această excepție, în practică, nu este disponibilă societăților pe acțiuni admise la tranzacționare pe o piață reglementată dat fiind numărul mare de acționari al acestora.

În ceea ce privește aplicarea excepției prevăzute la 1372 alin. (6) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, s-ar putea susține faptul că administratorul unic este în imposibilitate fizică de exercitare a funcției, întrucât de drept nu mai are această calitate dat fiind că hotărârea acționarilor privind numirea a fost declarată nulă de instanța de judecată. De asemenea, acest articol pare să se aplice doar societăților comerciale administrate în sistem unitar de către un administrator unic.

Imposibilitatea de convocare a adunărilor generale ale acționarilor din cauza lipsei organului competent de a face convocarea perturbă grav atât activitatea societății, aceasta nefiind aptă de a se mai îngriji de afacerile sale, cât și acționarii care, în lipsa îndeplinirii cerințelor de convocare, sunt lipsiți de exercitarea drepturilor esențiale pe care le au în raport cu societatea, respectiv dreptul de a participa și de a-și exprima votul în adunările generale ale acționarilor.

Având în vedere că, în perioada cuprinsă între data numirii adminstratorilor prin hotărârea adunării acționarilor și până la data constatării nulității respectivei hotărâri, societatea (geratul) nu avea cunoștință despre existența gestiunii, iar în perioada cuprinsă între data constatării nulității respectivei hotărâri și data numirii unor administratori în baza unei noi hotărâri a adunării acționarilor, societatea (geratul) nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de afacerile sale, se poate susține și îndeplinirea acestei condiții pentru gestiunea de afaceri. Prin urmare, persoanele care au fost numite în calitate de administratori printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor care a fost constatată ulterior de o instanță ca fiind nulă administrează activitatea societății prin gestiune de afaceri până când, potrivit art. 1.332 din Codul Civil, o poate abandona fără riscul vreunei pierderi ori până când geratul (societatea), personal sau prin reprezentant, ori, după caz moștenitorii acestuia sunt în măsură să o preia.

Efectele actelor încheiate de gerant

Potrivit prevederilor Codului Civil care reglementează gestiunea de afaceri (art. 1.330 – 1.340 Codul Civil) geratul trebuie să execute inter alia obligațiile născute din actele necesare și utile, care, în numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant. De asemenea, gerantul, atunci când acționează în numele geratului, nu este ținut față de terții cu care a contractat decât dacă geratul nu este obligat față de aceștia.

Din analiza textelor de lege de mai sus, rezultă că persoanele care au fost numite în funcția de adminstratori vor încheia acte juridice ce vor obliga societatea, iar obligațiile astfel născute trebuie executate de către societate, în măsura în care aceste acte au fost necesare și utile. Ca și în cazul analizei oportunității gestionării afacerilor prezentată mai sus, suntem de părere că evaluarea necesității și utilității actelor juridice încheiate de către respectivele persoane în numele sau în beneficiul societății este o prerogativă disponibilă exclusiv beneficiarului respectivelor acte (adică societatea) și nu unei instanțe de judecată.

De asemenea, în ceea ce privește necesitatea și utilitatea actelor juridice încheiate de către gerant, considerăm că un act juridic care este atât necesar cât și util pentru societate este convocarea adunării generale a acționarilor, care este singura legătură dinamică între acționari și societate. Deși nu este organul competent de a convoca adunarea potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, credem că în virtutea faptului că, potrivit prevederilor Codului Civil, gerantul este dator să se îngrijească de interesele geratului cu diligența pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, persoanele respective au chiar obligația de a convoca adunarea generală a acționarilor care să decidă asupra unor probleme esențiale pentru societate, precum: numirea administratorilor și a auditorului financiar, aprobarea situațiilor financiare ale societății și a bugetului de venituri și cheltuieli, modificarea capitalului social.

Concluzii

Constatarea nulității unei hotărâri a adunării generale a acționarilor prin care au fost numiți administratorii lipsește de efecte juridice actele încheiate în baza actului juridic nul sub condiția ca nulitatea acestora din urmă să fie dispusă tot de o instanță judecătorească. Cu toate acestea, Codul Civil stabilește faptul că izvoarele obligațiilor derivă nu doar din acte juridice, ci și din fapte juridice, precum gestiunea de afaceri.

Activitatea desfășurată de persoanele care au fost numite în calitate de administratori ai unei societăți comerciale printr-o hotărâre care a fost constată ulterior de către o instanță de judecată a fi nulă poate fi considerată o gestiune de afaceri. Astfel actele încheiate de către respectivele persoane, în calitate de geranți, în numele sau în beneficiul societății (în calitatea de gerat), inclusiv dar fără a se limita la convocarea adunărilor generale a acționarilor, vor crea drepturi și obligații valabil născute în patrimoniul societății, în măsura în care aceste acte sunt considerate a fi necesare și utile de către societate.


[1] Constantin Stătescu, Cornelui Bârsan, „Drept civil. Teoria generală a obligațiilor”, Ediția a XI-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, Titlul IV, pag. 103;
[2] În acest sens a se vedea: Decizia nr. 984/2006 și Decizia nr. 2395/2006 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că: „În general, în deciziile societăţilor comerciale, prin organele lor, există un grad ridicat de oportunitate a acestor decizii, oportunitate pe care instanţele judecătoreşti nu o pot controla şi cenzura”;
[3] Tribunalul București, Secția comercială, sentința comercială nr. 237/2005, nepublicată, citată din Cristina Cucu, Marilena – Veronica Gavriș, Cătălin – Gabriel Bădoiu, Cristian Haraga, „Lege societăților comerciale nr. 31/1990 – repere bibliografice, practică judiciară, decizii ale Curții Consituționale, adnotări”, Editura Hamagiu, 2007, pag. 221.


Veronica ALEXEEV, avocat SCHOENHERR & ASOCIAȚII

Secţiuni: Corporate, Drept civil, RNSJ | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO