Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
14 comentarii

Obligativitatea informarii prealabile – o incalcare evidenta a dreptului de acces liber la justitie
21.12.2012 | Mihai COSTACHE

JURIDICE - In Law We Trust

Deoarece medierea este un subiect fierbinte printre avocati si mediatori mai ales datorita faptului ca suntem aproape de intrarea in vigoare a NCPC la 1 februarie 2013 si pornind de la articolele scrise de un mediator (Fanuta Lisman, articolul il gasiti aici) si un avocat (Maria Bornea, articolul il gasiti aici) m-am gindit sa argumentez pe scurt de ce cred eu ca obligativitatea informarii privind medierea si obligarea justitiabililor la plata unor onorarii/comisioane pentru emiterea certificatului de informare, respectiv procesul verbal, sunt neconsitutionale si incalca art. 6 din Conventie.

Pe scurt, asa cum precizeaza dna mediator Fanuta Lisman, Legea nr. 192/2006 (cind ma refer la aceasta lege includ si modificarile ulterioare) stabileste o sanctiune – inadmisibilitatea cererii – pentru reclamantul care, anterior introducerii actiunii, nu participa la o sedinta de informare cu privire la mediere, informare ce are drept scop ca acesta sa ia o decizie in cunostinta de cauza in vederea solutionarii conflictului in care se afla. De asemenea, paratul are si el obligatia de a se informa.

Din discutiile avute cu diversi mediatori precum si din propunerile mediatorilor catre Consiliul de Mediere referitor la clarificarea acestui aspect (onorarii si costuri) se intentioneaza facturarea justitiabililor care vor solicita eliberarea dovezii aferente.

In adresa la care fac referire (primita de la dna Lisman careia ii multumesc pentru amabilitate) se precizeaza:

„Costurile si onorariile medierii. In conditiile in care legea vorbeste de gratuitatea sedintei de informare, iar art. 26 din Legea 192/2006 statueaza in mod expres faptul ca mediatorul nu poate incasa onorariu pentru informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii, mediatorul nu va putea percepe onorariu pentru informare si consiliere a partilor, inainte de contractul de mediere. Pe langa aceasta activitate, mediatorul desfasoara si alte activitati, la solicitarea partilor, pentru care mediatorul poate incasa onorariu in aceasta perioada.

Prin urmare, Ghidul trebuie sa clarifice aceste aspecte deoarece in etapa de pregatire a medierii mediatorul nu desfasoara doar activitati de informare si, ca atare, este indreptatit sa pretinda un onorariu pentru aceste activitati., consumatoare de timp si furnizoare de consultanta specializata.

Complexitatea situatiilor dificile identificate – fara a avea pretentia de a le fi identificat exhaustiv in prezentul document – ne indreptateste sa consideram ca ar fi mult mai indicat sa nu se emita norme restrictive interpretative, ci dimpotriva, sa fie lasati practicienii sa dezvolte solutii si practici adaptate situatiilor cu care se vor confrunta. Flexibilitatea tine de natura intrinseca a procedurii de mediere si acest lucru ar trebui mentinut, in interesul mediatorilor si al partilor deopotriva.”

As dori sa fiu bine inteles: nu am in intentie de a critica dorinta mediatorilor de a obtine un onorariu sau de a-si acoperi costurile. Eu doar vreau sa tratez problematica doar din punctul de vedere al clientului si al unei posibile incalcari ale dreptului clientilor mei de a avea acces liber la justitie.

In opinia mea, in conditiile in care eliberarea certificatului sau a procesului verbal sunt conditionate de achitarea unor sume de bani (costuri si/sau onorarii) sunt incalcate urmatoarele articole din Constitutia Romaniei:

(i) Art. 20 : (1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca existaneconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

(ii) art. 21 alin. 2: „Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept” [ dreptul de acces liber la justitie];

De asemenea este incalcat si art. 6 din Conventie care garanteaza oricarei persoane dreptul ca o instanta sa judece orice „contestatie” privind drepturile si obligatiile sale civile.

In principal, Curtea admite faptul ca accesul unei persoane la o instanta de judecata poate face obiectul unei limitari de natura financiara cum ar fi cautiunile, taxele de timbru sau diverse sume de bani ce trebuie platite de catre reclamant. Aceste limitari nu sunt – prin ele insele – incompatibile cu dispozitiile art. 6 din Conventie (a se vedea decizia Beian vs. Romania 4114/03).

Dar aceste limitari ale accesului la justitie trebuie sa fie sustinute de catre un scop legitim. Daca in cazul taxelor judiciare Curtea retine ca acestea sunt cerute de o mai buna administrare a justitie si impiedica cererile abuzive ale justitiabililor, eu sunt de parere ca perceperea de onorarii/costuri aferente emiterii inscrisurilor cerute de lege nu se incadreaza in acest scop legitim.

Un asemene aspect nu reiese nici macar din Nota de Fundamentare a legii 192/2006. In aceasta nota de fundamentare se face referire la aglomerarea instantelor de judecata cu dosare ce pot fi solutionate prin medierea. Asa cum spunea dna judecastor Ana Maria Puiu „Este inadmisibil pentru un stat sa invoce propria neputinta (lipsa de infrastructura, insuficienta fondurilor, nevoia acuta de judecatori) pentru a justifica o restrangere/amanare a exercitiului unui drept fundamental. E drept, numarul cauzelor ce revin fiecarui judecator depaseste de foarte multe ori un numar rezonabil. Suntem de acord ca eficacitatea administrarii justitiei este una dintre coordonatele principale ale statului de drept. E de inteles ca in contextul reformei generale a societatii romanesti, imbunatatirea cadrului legislativ privind activitatea de infaptuire a justitiei, in special simplificarea si accelerarea procedurilor judiciare, cresterea calitatii actului de justitie, degrevarea instantelor de judecata reprezinta, neindoielnic, o prioritate absoluta. Din interiorul sistemului se resimte cu prisosinta aglomerarea instantelor. Un judecator este la fel de frustrat ca si justitiabilul din cauza faptului ca timpul pe care il poate aloca unui dosar este de mult prea multe ori mai scurt decat ar fi necesar unei analize atente, complete, corecte.”

In prezent nu exista stabilite criterii orientative referitoare la aceste onorarii sau costuri ceea ce poate duce la o alta problema raportat la incalcarea art. 6 din Conventie si anume daca „cuantumul sumei” este o piedica in calea accesului la justitie sau nu. Desi este o profesie liberala, totusi, stabilirea acestor criterii este necesara pentru a nu se ajunge la extreme cu atit mai mult cu cit aceasta procedura este obligatorie si de neevitat (cel putin pentru moment). Indiferent cit de mari sunt aceste costuri, un justitiabil este obligat sa le achite pentru a avea drept la a depune o actiune in instanta.

Curtea a analizat de-a lungul practicii sale nivelul obligatiilor financiare impuse de stat atit in functie de circumstantele cauzei cit si in raport de veniturile reclamantilor. De remarcat ca s-a constat ca si incalcare a art. 6 din Conventie obligarea la plata unor sume  de 10 ron (Iordache vs. Romania), 21 euro (Iorga vs. Romania) sau chiar 3 euro (Ciorap vs. Moldova). In plus, Curtea nu a luat in considerare argumente ale guvernelor referitoare la faptul ca reclamantii aveau bunuri ce putea fi vindute spre a plati taxele respectiv (Kania vs. Polonia).

Tot referitor la lipsa unor criterii de stabilire a onorariilor/costurilor – acest lucru poate duce la incalcarea previzibilitatii si claritatii stabilirii unor asemenea obligatii financiare. In cazurile Beian vs. Romania, Iorga vs. Romania, Apostol vs. Georgia, Curtea a examinat modalitatile de calcul, ipotezele in care se datoreaza obligatiile financiare, consecintele de neplata precum si existenta unor scutiri pentru persoanele fara venituri (acest ultim aspect nu este prevazut nici de legea medierii si nici de legea ajutorului public judiciar desi procedura informarii este obligatorie).

Am putea spune ca criticile facute de Curte in cauzele Weissman si Iorga vs. Romania referitoare la lipsa unor scutiri sau reduceri la plata taxelor de timbru pot fi aplicate mutandis mutandis si in cazul onorariilor/costurilor percepute in cadrul procedurii informarii mai ales ca legea medierii nu prevede aceste optiuni.

O alta incalcare a art. 6 din Conventie consta in stadiul la care intervine aceasta limitare a accesului la justitie. Faptul ca aceste obligatii financiare intervin chiar la inceputul procedurilor judiciare (in fapt, chiar inaintea declansarii lor) si ca neachitarea lor este sanctionata extrem de dur (prin refuzul mediatorului de a emite dovada indeplinirii procedurii, lucru ce se sanctioneaza prin inadmisibilitatea cererii introductive) nu face decit sa se constituie intr-o agravanta astfel cum este statuat prin Polejowski vs. Polonia.

In concluzie, atit timp cit se vor percepe sume de bani (indiferent de titlu cu care se face acest lucru) pentru emiterea certificatului/procesului verbal si atit timp cit lipsa acestora este sanctionata cu inadmisibilitatea cererii cred cu tarie ca legea nu este conforma cu dispozitiile Conventiei.

Singurele solutii conforme cu legea ar fi gratuitatea TOTALA a procedurii incepind cu insasi sedinta de informare si terminind cu emiterea certificatului/procesului verbal (in cazurile in care medierea nu are loc) fie eliminarea obligativitatii sale si promovarea medierii prin mijloace proprii ale mediatorilor. Adica muncind si dovedind prin profesionalism ca medierea isi merita locul in societate.

Astept cu interes juridic argumente „contra” desi din ceea ce vad cu facebook si pe blogul meu, suprinzator, mediatorii (cu citeva exceptii, una fiind dna. Lisman) nu sunt dispusi sa discute aceste aspecte; au o senzatie de complot al avocatilor impotriva profesiei lor. Este adevarat ca nu toti au cunostinte juridice ca sa intre pe acest subiect, dar parca nu era nevoie ca un mediator sa stie drept, este suficient sa stie tactici de psihologie si de comunicare. Asa o fi.

Mihai COSTACHE

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 14 de comentarii cu privire la articolul “Obligativitatea informarii prealabile – o incalcare evidenta a dreptului de acces liber la justitie”

  1. Rene DEMETER spune:

    Nu am niciun argument contra, ci achiesez in mare la cele sustinute de dvs, domnule avocat. Orice obligatie a justitiabilului de a plati un ban – fie chiar si pentru a obtine dovada scrisa ca a participat la procedura prealabila de informare gratuita (sic!)- impusa acestuia pentru a putea avea acces la justitie, este neconstitutionala.
    In realitate, legea 192/2006 a fost conceputa astfel incat informarea obligatorie sa fie gratuita, dar de niciunde nu reiasa gratuitatea serviciului de redactare a certificatului ori a procesului-verbal incheiat in urma informarii, si obligatoriu a fi prezentat instantei ca dovada a participarii la informare. Daca insa mediatorul care face informarea nu cere niciun onorariu pentru eliberarea dovezii aferente, nu exista neconstitutionalitate, cetateanul neavand niciun impediment in a se adresa justitiei.
    Asadar, legea (in mod intentionat, cred) a lasat o portita ca noi, mediatorii, sa putem percepe un onorariu minimal pentru acest serviciu. Desi prevederile astfel interpretate sunt in favoarea mediatorilor, consider ca sunt cu totul in defavoarea medierii, aducand un grav prejudiciu de imagine acestei proceduri care va fi perceputa in ochii justitiabililor ca doar o alta gaselnita pentru a le mai scoate un ban din buzunar. Si asta cu atat mai mult cu cat mentalitatea poporului roman nu este una pe care medierea se pliaza ca o manusa (asta ca sa ma exprim elegant).
    Personal, consider ca mediatorii nu ar trebui sa ceara niciun onorariu pentru eliberarea dovezii scrise, dar totodata, legea ar trebui amendata in mai multe sensuri pentru ca procedura sa fie eficienta, in primul rand ar trebui instituite niste exceptii de bun-simt de la regula informarii obligatorii si flexibilizarea acesteia (de ex. partile sa poata fi informate fiecare de mediatorul ales de ele, informarea sa nu fie facuta obligatoriu impreuna pt. toate partile, mediatorii si profesionistii dreptului, in cauzele personale, sa nu fie obligati sa se participe la informari obligatorii, etc.).
    Asa cum arata legea acum, nu cred ca va avea eficienta dorita si nici nu se vor face pasi in sensul acesta, ci din contra, se va obtine o imagine negativa in ceea ce priveste medierea, iar provarea ei se va face si mai greu.

    Cu dezamagire,
    Rene Demeter
    mediator in Caransebes

  2. @Rene DEMETER – de acord cu dvs. insa am gasit si mediatori care sunt de acord sa faca aceasta procedura gratuita doar pentru a avea acces la cit mai multe potentiale medieri.

    Medierea – ca si avocatura – este o afacere. daca vrei clienti, trebuie sa investesti in ambele cazuri. IN mediere poti investi timp si bani pentru a avea cit mai multe informari prealabile ce iti pot aduce pe masa de lucru cit mai multe medieri. depinde de fiecare mediator cit de capabil este sa transforme o informare in mediere.

    Cel putin in cazul meu, mediatorul cu care voi colabora are tot concursul meu in privinta unei medieri. deci 50% din treaba este facuta, ramine doar sa mai faca restul de 50% 🙂

  3. Dat fiind faptul ca procedura medierii este foarte putin cunoscuta sau deloc cunoscuta, se creeaza cateva confuzii ce duc la concluziile precum cele din articolul prezent.

    @ Mihai Costache, extrasul din analiza citata si adresata Consiliului de Mediere (CDM) are in vedere etapa prealabila a medierii care nu implica doar informarea obligatorie.

    Dupa cum veti observa si din grupurile de discutii ale mediatorilor, aflandu-ma in minoritate, ma aflu printre mediatorii care sustin cu tarie ca nu putem percepe onorariu pentru informare.

    Pe langa aceasta informare, cu acordul clientului (si numai cu acordul acestuia exprimat intr-un contract) mediatorul va desfasura si alte activitati si, in baza contractului, este indreptatit sa perceapa onorariu si sper ca puteti fi de acord cu mine cu privire la acest aspect.

    Solicitarea am adresat-o CDM tocmai in sensul clarificarii acestor aspecte si sa nu lase a se intelege ca etapa prealabila a medierii ar presupune doar informare.

    Dupa cum am afirmat in repetate randuri, asa cum impune si legea, reclamantul are obligatia de a se informa in mod gratuit. Daca in urma informarii nu doreste sa faca demersuri pentru invitarea paratului, mediatorul va consemna acest lucru. (Pe acest aspect inca sunt discutii datorita modului de interpretare a legii.) In schimb, daca reclamantul doreste sa faca aceste demersuri, va incheia un contract cu mediatorul. Nu cred ca-si imagineaza cineva ca pune mediatorul pistolul cuiva la tampla pentru a-l determina sa incheie un contract. Asa ca, haideti sa fim ceva mai pragmatici, sa ne vedem pe teren si … sa aplicam legea. Vedem dupa aceea cat de bine sau de rau este. Semnalele le-am tras. Eu cred ca mi-am facut datoria de a semnala eventualele dificultati, la fel si dumneavoastra. Prin urmare, sa lasam si practica sa se contureze si vom avea timp sa trage concluzii prin toamna lui 2013.

  4. informarea gratuita fara dovada indeplinirii procedurii ( ce va trebui depusa in instanta) este un mare ZERO.

    redusla esenta- acea dovada trebuie obtinuta GRATUIT ptr a vorbi despre respectarea dreptului de acces liber la justitie.

    atit timp cit discutam despre costuri, onorarii ce se pot percepe ptr emitea acelei dovezi ( nu discut medierea in sine, ea trebuie platita si incepe cu un contract).

    un exemplu- vreau sa chem in judecata un pirit. ma duc la mediator si ii solicit sa imi faca informarea. dupa aceasta sedinta eu nu doresc medierea si vreau sa mi se emita dovada ceruta de lege. o primesc gratis sau nu? iar asta este o chestiune general acceptata de mediatori sau este in discutie?

    evident ca daca reclamantul vrea sa invite piritul la o mediere, sa trimita o invitatie din partea mediatorului, etc trebuie sa plateasca. dar esentiala ptr discutie este daca dovada ce permite reclamantului sa se adreseze justitiei este gratuita sau nu.

    • Daca, dupa o discutie cu mine (in care arat reclamantului care sunt beneficiile medierii, ce presupune procedura in sine, care sunt regulile aplicabile și ce efecte are medierea, raspunzandu-i totodata la intrebari, inlaturandu-i temerile, daca le are) mai doreste sa continue procedura in instanta, este dreptul lui si, ca urmare, voi elibera un pr-vb ce face dovada ca s-a informat si in care voi mentiona decizia reclamantului de a nu intra in procedura de mediere. Pentru eliberarea acestui document (nici ptr. certificat) cel putin in perioada urmatoare, nu voi solicita acoperirea costurilor cu eliberarea pr-vb sau a certificatului, desi legea imi permite acest lucru.

      Din discutiile cu multi alti alti colegi mediatori, inteleg ca nu se pune problema perceperii unor costuri pentru documentul ce face dovada informarii.

      • atit timp cit legea permite perceperea de onorarii sau costuri ( chiar daca in practica nu se vor percepe in 99% din cazuri) pentru eliberarea dovezii de indeplinire a procedurii, articolul meu este corect.

        • Gabriel George TANASA spune:

          In sprijinul colegei Fanuta Lisman, poate lecturati Medierea şi concilierea: norme europene şi naionale http://www.gemme.eu/en/article/download/236/

          • Gabriel George TANASA spune:

            Mediatorul si partile pot conveni, pe calea unei promisiuni de contractare a furnizarii serviciilor de mediere, plata in avans a unor sume de bani de natua sa acopere „cheltuielile ocazionate de mediere”,
            L192/2005 R, Art. 26.(1) ……………………….., precum şi la restituirea cheltuielilor ocazionate de mediere.
            Daca in contractul incheiat „premediere” stipulam ca mediatorul va incasa anticipat doar aceste cheltuieli?, in scopul eliberarii pv de informare?
            In medierile mele, partii care a initiat medierea, dupa ce am prezentat avantajele medierii ref costuri, am explicat ca suporta costurile ocazionate cu invitarea celeilalte parti. Aceste costuri reprezinta doar taxele postale iar in cazul in care partea invitata accepta medierea, vom incheia un contract de premediere si va achita jumatate de onorariu. Nici un client nu a obiectat, costurile nefiind semnificative 9 ron prioripost cu confirmare de primire. Am dat posibilitatea ca partea sa depuna la posta invitatia pe cheltuiala ei. Raspunsul a fost de fiecare data negativ lasanu-mi mie aceasta sarcina.

  5. Petrica TUDOR spune:

    Domnule Costache, mie mi se pare tendentios articolul dvs, precum si comentariile. Nu stiu unde este neclaritatea care va incita la divagatii ? Legea e clara si stilul de lucru la fel: informarea este gratuita. Sa dau vre-o definitie sau este clar sensul cuvantului? Daca justitiabilul vrea mai mult de informare, respectiv de acel PV de informare, atunci va incheia un ctr de premediere si apoi va plati tot ce presupune acestea si stiti si dv ce spun.
    Vad ca se confunda sau se suprapun niste etape, si se face cu intentie. Informarea este prima etapa, care este gratuita. Justitibiabilul se poate opri si isi continua drumul in instanta, sau…..daca am har si il conving, continua cu medierea. Asta dle Costache, inseamna niste costuri, care se percep in orice profesie liberala si nu numai.
    Cat despre ce spune Fanuta, eu zic ca a inteles gresit. Mediatorii pe site-urile specifice, se documenteza, vor sa stie cum trebuie facut astfel incat, sa nu incalce legea. Adica vor legalitate. Vor sa aibe o practica unitara. CONCLUZIE: INFORMAREA ESTE GRATUITA…..si va rog, nu mai continuati sa dezinformati. Legea nu permite perceperea de onorarii pt informare. Si mediatorii nu percep onorarii pentru informare. Stiu ca o sa interpretati ce am spus….dar asa este: NU PERCEP ONORARII PENTRU INFORMARE.

    • @Petrica Tudor, ce anume am inteles gresit?

      Citind cele mai multe comentarii, observ ca nu se face diferenta intre activitatea de informare si restul activitatilor desfasurate de mediator in etapa de pregatire a medierii.

      Activitatea de informare (sedinta de informare) este o activitate de care justitiabilul trebuie sa beneficieze, in mod gratuit. Ea se desfasoara ininte de declansarea vreunei proceduri de mediere, indiferent daca apeleaza la mediator ambele parti sau numai o parte.

      Daca in urma informarii, partile doresc sa mearga mai departe, se incheie contract s se percepe onorariu care se discuta cu partile (poate fi contract de pregatire a medierii sau chiar contract de mediere, de la caz, la caz).

      Mergand mai departe, contractul de pregatire a medierii, in ceea ce ma priveste, nu va avea ca obiect doar transmiterea invitatiei de informare a celeilalte parti. Personal, nu voi accepta niciodata postura de curier. Daca partea este convinsa ca trebuie sa faca invitatia atat in vederea informarii cat si in vederea acceptarii medierii, voi face intotdeauna, cu drag, acest demers.
      Ce ma indreptateste sa procedez astfel? Chiar Legea 192/2006 prin art. 2 alin (1^1) cum a fost modificat de OUG 90/2012 publicata in M.Of. nr. 878 din 21 Decembrie 2012

      • Continuare la comentariul de mai sus:

        Ce ma indreptateste sa procedez astfel? Chiar Legea 192/2006 prin art. 2 alin (1^1) cum a fost modificat de OUG 90/2012 publicata in M.Of. nr. 878 din 21 Decembrie 2012, dispozitie ce face trimitere la art 43 alin (1) ce prevede ca invitatia are drespt scop informarea si acceptarea medierii, activitate ce presupune mult mai mult decat o simpla informare, gratuita, in conditiile art. 2 din lege.

  6. @petricatudor- intai de toate, sunteti cam vehement pentru cineva care promoveaza medierea. eu credeam ca medierea este despre discutii cu argumente si nu despre acuzatii de dezinformare.

    spre deosebire de dvs eu am venit cu argumente juridice ce pot fi combatute. in schimb dvs veniti cu …NIMIC

    in al doile rind, dvs faceti o confuzie- informarea este una ( adica povestile despre valoarea inestimabila a medierii in dezvoltarea lumii civilizate) iar emitea dovezii de indeplinire a procedurii de informare este altceva.

    poti face informarea gratuita dar sa ceri bani pentru emigerea dovezii. poti face informarea fara sa emiti acea dovada deoarece ea se emite daca solicitantul o doreste, nu?

    daca sunteti mediator , atunci puteti merge pe varianta emiterii dovezii gratuit si nimeni nu va avea ce sa va reproseze.

    cit despre tendentiozitatea mea din articol va recomand sa il mai cititi inca o data si sa il criticati punctual si cu argumente.

  7. Petrica TUDOR spune:

    Exact domnule Costache, acele ” povesti ” insotite de acel petic de hartie….sunt gratuite. In lege se prevede clar. Cine vrea sa vanda pv-uri, e problema lui, dar asta nu inseamna ca toti fac asa.
    Spuneti sa aduc argumente. Ce argumente mai mult decat legea? Sau e musai sa o insir aici sa se plictiseasca evemntualii cititori? Ca dumneavoastra considerati referirea mea la prevederile legale ca fiind…NIMIC…. ma face sa afirm doar…NO COMENT.
    Si Dle Costache, asta e deosebirea intre cele 2 profesii, noi spunem povesti cu care impacam oamenii, iar dv trebuie sa convingeti judele ca cel reprezntat de dvs are dreptate chiar si cand nu are. Si in plus, medierea se poate baza si pe altele decat argumentele logice. Ma refer aici la situatii cand unele stari, unele trairi emotionale, pot fi cele mai bune argumente. Ati uitat dle Costache…..
    Si cu umimlinta, mai fac o precizare. Menirea noastra nu e de a aduce plus valoare in dezvoltarea lumii civilizate….Sincer…nu am gasit nicio referire la asa ceva prin lege sau prin articolele insiruite de dvs. Daca nu ati inteles ce este medierea si faceti asa comentarii….ce logica sa aduc in discutii? Ce sentimente, ce trairi, ce….?????
    Imi cer iertare dle Costache, dar eu ma opresc aici, consider ca am esuat in mediere….si tinand cont ca sunt/suntem crestini si vine Craciunul…Va urez SARBATORI FERICITE…si DRUM DREPT SI LUMINA…!!!

    • Buna Ziua

      eu stiu ca voluntariatul nu poate fi impus prin lege.
      Aducerea la cunostinta publica a legislatiei si avantajele respectarii ei ori a modalitatilor de aplicare a acesteia sau a variantelor legale de solutionare a conflictelor respectiv litigiilor , cade in obligatia STATULUI
      Prin urmare institutiile si organele STATULUI trebuie sa faca activitati de acest gen (fiind dealtfel platite si de justitiabili).
      Mai mult as dori sa aflu un punct de vedere pentru ce urmeaza:

      Constitutia Romaniaie

      CAPITOLUL II
      Drepturile şi libertăţile fundamentale
      ARTICOLUL 42
      Interzicerea muncii forţate
      (1) munca forţată este interzisă.
      (2) Nu constituie muncă forţată:
      a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă;
      b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;
      c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

      Prin urmare stabilirea , chiar in corpul legii , la obligativitatea prestarii unei activitati – si mai ales cu titlu neoneros- prin urmare fortarea unei categorii profesionale sa efectueze munca ( chiar de natura a fi de interes public sau doar profesional) in afara cazurilor prevazute de lege , este neconstitutionala.
      Consider ca perceperea sau nu a unui onorariu si a costurilor aferente pentru aceasta procedura – de catre mediator – trebuie sa cada in libertatea fiecaruia , aducind la cunostinta justitiabilului , la sediul sau sau prin mijloacele de publicitate prevazute de lege acest aspect. Asctivitatea de voluntariat nu pote fi „impusa ” prin dispozitii legale
      Ca orice profesie liberala , pentru ca o persoana sa beneficieze de serviciite tale , este mai inainte de toate , sa inteleaga persoana solicitanta, ce i se ofera- aici Mediere- iar apoi sa aleaga Mediatorul functie de „ calitatile acestuia” ( prestigiu, onoare , practica, experienta , profesionalism , abilitati , etc. )
      In mod normal avind in vedere dispozitiile si incadrarile legale in viguare cu privire la solutionarea conflictelor ( de o anumita natura) prin intermediul ADR ,si in speta cu privire la informarea solutionarii prin Mediere , cade in sarcina urmatoareloe institutii asa cum prevede art. 6 din L. 192/2006:
      art. 6 din Legea nr. 192/2006 care prevede ca organele judiciare si arbitrare, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale informeaza partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele.
      Asadar, desi informarea asupra procedurii medierii poate fi realizata de mediator, in egala masura va putea fi realizata de instanta in cadrul unei sedinte de informare. Nimic nu va impiedica instanta sa realizeze aceasta informare in cadrul sedintei de judecata. Observam ca legea instituie chiar obligatia, iar nu posibilitatea instantei sa informeze partile (textul stipuleaza “autoritatile cu atributii jurisdictionale informeaza partile”).
      Nu vad deci , dece aceste organe enumerate nu fac informarea solicitata de L 115/2012 in conditii de lipsa de Onorariu ( aceste organe fiind remunerate npentru activitatea lor din contributia justitiabililor), lasind Mediatorii sa actioneze asa cum considera individual mai ales ca fiecare minut consumat din procedurile solicitate de lege este generator de costuri.

      Cit priveste ingradirea dreptului la justitie , cred ca este o falsa tema. Sau mai bine spus , cred ca incadrerea legala a „ideii de apelare la Mediere” este eronat.
      Asa cum nu poti sari etapele solutionarii unui litigiu si nu poti „Merge” direct la ultima instanta, asa cred ca inainte de a solutiona un Litigiu trebuie mai inainte sa se treaca prin solutionarea „conflictului” ce sta la baza existentei „litigiului”.
      De multe ori , fiind greu pentru unii justitiabili sa faca distinctie, se trece direct la forma „litigioasa” iar apoi , chiar in cadrul proceselor ( de cele mai multe ori cu ajutorul avocatilor) partile ajung la o decizie reciproc avantajoasa , solicitind instantei sa dea o decizie in acest sens (partile retregind acuze ori pretentii)
      Prin urmare consider ca legea ar trebui sa oblige partile sa apeleze la una din formele ADR- conciliere , mediere- si apoi daca se constata nesolutionarea conflictului si existenta „litigiului” (chiar prin forma documentelor de finalizare a ADR- aici Mediere)atunci , si numai atunci partile sa apeleze la magistrati.Evident in spetele adecvate si admise de legislatie

      O zi Buna
      Marinica

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.