Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare
14 comentarii

Obligativitatea informarii prealabile – o incalcare evidenta a dreptului de acces liber la justitie
21.12.2012 | Mihai COSTACHE

Secţiuni: Mediere, Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

Deoarece medierea este un subiect fierbinte printre avocati si mediatori mai ales datorita faptului ca suntem aproape de intrarea in vigoare a NCPC la 1 februarie 2013 si pornind de la articolele scrise de un mediator (Fanuta Lisman, articolul il gasiti aici) si un avocat (Maria Bornea, articolul il gasiti aici) m-am gindit sa argumentez pe scurt de ce cred eu ca obligativitatea informarii privind medierea si obligarea justitiabililor la plata unor onorarii/comisioane pentru emiterea certificatului de informare, respectiv procesul verbal, sunt neconsitutionale si incalca art. 6 din Conventie.

Pe scurt, asa cum precizeaza dna mediator Fanuta Lisman, Legea nr. 192/2006 (cind ma refer la aceasta lege includ si modificarile ulterioare) stabileste o sanctiune – inadmisibilitatea cererii – pentru reclamantul care, anterior introducerii actiunii, nu participa la o sedinta de informare cu privire la mediere, informare ce are drept scop ca acesta sa ia o decizie in cunostinta de cauza in vederea solutionarii conflictului in care se afla. De asemenea, paratul are si el obligatia de a se informa.

Din discutiile avute cu diversi mediatori precum si din propunerile mediatorilor catre Consiliul de Mediere referitor la clarificarea acestui aspect (onorarii si costuri) se intentioneaza facturarea justitiabililor care vor solicita eliberarea dovezii aferente.

In adresa la care fac referire (primita de la dna Lisman careia ii multumesc pentru amabilitate) se precizeaza:

„Costurile si onorariile medierii. In conditiile in care legea vorbeste de gratuitatea sedintei de informare, iar art. 26 din Legea 192/2006 statueaza in mod expres faptul ca mediatorul nu poate incasa onorariu pentru informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii, mediatorul nu va putea percepe onorariu pentru informare si consiliere a partilor, inainte de contractul de mediere. Pe langa aceasta activitate, mediatorul desfasoara si alte activitati, la solicitarea partilor, pentru care mediatorul poate incasa onorariu in aceasta perioada.

Prin urmare, Ghidul trebuie sa clarifice aceste aspecte deoarece in etapa de pregatire a medierii mediatorul nu desfasoara doar activitati de informare si, ca atare, este indreptatit sa pretinda un onorariu pentru aceste activitati., consumatoare de timp si furnizoare de consultanta specializata.

Complexitatea situatiilor dificile identificate – fara a avea pretentia de a le fi identificat exhaustiv in prezentul document – ne indreptateste sa consideram ca ar fi mult mai indicat sa nu se emita norme restrictive interpretative, ci dimpotriva, sa fie lasati practicienii sa dezvolte solutii si practici adaptate situatiilor cu care se vor confrunta. Flexibilitatea tine de natura intrinseca a procedurii de mediere si acest lucru ar trebui mentinut, in interesul mediatorilor si al partilor deopotriva.”

As dori sa fiu bine inteles: nu am in intentie de a critica dorinta mediatorilor de a obtine un onorariu sau de a-si acoperi costurile. Eu doar vreau sa tratez problematica doar din punctul de vedere al clientului si al unei posibile incalcari ale dreptului clientilor mei de a avea acces liber la justitie.

In opinia mea, in conditiile in care eliberarea certificatului sau a procesului verbal sunt conditionate de achitarea unor sume de bani (costuri si/sau onorarii) sunt incalcate urmatoarele articole din Constitutia Romaniei:

(i) Art. 20 : (1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca existaneconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

(ii) art. 21 alin. 2: „Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept” [ dreptul de acces liber la justitie];

De asemenea este incalcat si art. 6 din Conventie care garanteaza oricarei persoane dreptul ca o instanta sa judece orice „contestatie” privind drepturile si obligatiile sale civile.

In principal, Curtea admite faptul ca accesul unei persoane la o instanta de judecata poate face obiectul unei limitari de natura financiara cum ar fi cautiunile, taxele de timbru sau diverse sume de bani ce trebuie platite de catre reclamant. Aceste limitari nu sunt – prin ele insele – incompatibile cu dispozitiile art. 6 din Conventie (a se vedea decizia Beian vs. Romania 4114/03).

Dar aceste limitari ale accesului la justitie trebuie sa fie sustinute de catre un scop legitim. Daca in cazul taxelor judiciare Curtea retine ca acestea sunt cerute de o mai buna administrare a justitie si impiedica cererile abuzive ale justitiabililor, eu sunt de parere ca perceperea de onorarii/costuri aferente emiterii inscrisurilor cerute de lege nu se incadreaza in acest scop legitim.

Un asemene aspect nu reiese nici macar din Nota de Fundamentare a legii 192/2006. In aceasta nota de fundamentare se face referire la aglomerarea instantelor de judecata cu dosare ce pot fi solutionate prin medierea. Asa cum spunea dna judecastor Ana Maria Puiu „Este inadmisibil pentru un stat sa invoce propria neputinta (lipsa de infrastructura, insuficienta fondurilor, nevoia acuta de judecatori) pentru a justifica o restrangere/amanare a exercitiului unui drept fundamental. E drept, numarul cauzelor ce revin fiecarui judecator depaseste de foarte multe ori un numar rezonabil. Suntem de acord ca eficacitatea administrarii justitiei este una dintre coordonatele principale ale statului de drept. E de inteles ca in contextul reformei generale a societatii romanesti, imbunatatirea cadrului legislativ privind activitatea de infaptuire a justitiei, in special simplificarea si accelerarea procedurilor judiciare, cresterea calitatii actului de justitie, degrevarea instantelor de judecata reprezinta, neindoielnic, o prioritate absoluta. Din interiorul sistemului se resimte cu prisosinta aglomerarea instantelor. Un judecator este la fel de frustrat ca si justitiabilul din cauza faptului ca timpul pe care il poate aloca unui dosar este de mult prea multe ori mai scurt decat ar fi necesar unei analize atente, complete, corecte.”

In prezent nu exista stabilite criterii orientative referitoare la aceste onorarii sau costuri ceea ce poate duce la o alta problema raportat la incalcarea art. 6 din Conventie si anume daca „cuantumul sumei” este o piedica in calea accesului la justitie sau nu. Desi este o profesie liberala, totusi, stabilirea acestor criterii este necesara pentru a nu se ajunge la extreme cu atit mai mult cu cit aceasta procedura este obligatorie si de neevitat (cel putin pentru moment). Indiferent cit de mari sunt aceste costuri, un justitiabil este obligat sa le achite pentru a avea drept la a depune o actiune in instanta.

Curtea a analizat de-a lungul practicii sale nivelul obligatiilor financiare impuse de stat atit in functie de circumstantele cauzei cit si in raport de veniturile reclamantilor. De remarcat ca s-a constat ca si incalcare a art. 6 din Conventie obligarea la plata unor sume  de 10 ron (Iordache vs. Romania), 21 euro (Iorga vs. Romania) sau chiar 3 euro (Ciorap vs. Moldova). In plus, Curtea nu a luat in considerare argumente ale guvernelor referitoare la faptul ca reclamantii aveau bunuri ce putea fi vindute spre a plati taxele respectiv (Kania vs. Polonia).

Tot referitor la lipsa unor criterii de stabilire a onorariilor/costurilor – acest lucru poate duce la incalcarea previzibilitatii si claritatii stabilirii unor asemenea obligatii financiare. In cazurile Beian vs. Romania, Iorga vs. Romania, Apostol vs. Georgia, Curtea a examinat modalitatile de calcul, ipotezele in care se datoreaza obligatiile financiare, consecintele de neplata precum si existenta unor scutiri pentru persoanele fara venituri (acest ultim aspect nu este prevazut nici de legea medierii si nici de legea ajutorului public judiciar desi procedura informarii este obligatorie).

Am putea spune ca criticile facute de Curte in cauzele Weissman si Iorga vs. Romania referitoare la lipsa unor scutiri sau reduceri la plata taxelor de timbru pot fi aplicate mutandis mutandis si in cazul onorariilor/costurilor percepute in cadrul procedurii informarii mai ales ca legea medierii nu prevede aceste optiuni.

O alta incalcare a art. 6 din Conventie consta in stadiul la care intervine aceasta limitare a accesului la justitie. Faptul ca aceste obligatii financiare intervin chiar la inceputul procedurilor judiciare (in fapt, chiar inaintea declansarii lor) si ca neachitarea lor este sanctionata extrem de dur (prin refuzul mediatorului de a emite dovada indeplinirii procedurii, lucru ce se sanctioneaza prin inadmisibilitatea cererii introductive) nu face decit sa se constituie intr-o agravanta astfel cum este statuat prin Polejowski vs. Polonia.

In concluzie, atit timp cit se vor percepe sume de bani (indiferent de titlu cu care se face acest lucru) pentru emiterea certificatului/procesului verbal si atit timp cit lipsa acestora este sanctionata cu inadmisibilitatea cererii cred cu tarie ca legea nu este conforma cu dispozitiile Conventiei.

Singurele solutii conforme cu legea ar fi gratuitatea TOTALA a procedurii incepind cu insasi sedinta de informare si terminind cu emiterea certificatului/procesului verbal (in cazurile in care medierea nu are loc) fie eliminarea obligativitatii sale si promovarea medierii prin mijloace proprii ale mediatorilor. Adica muncind si dovedind prin profesionalism ca medierea isi merita locul in societate.

Astept cu interes juridic argumente „contra” desi din ceea ce vad cu facebook si pe blogul meu, suprinzator, mediatorii (cu citeva exceptii, una fiind dna. Lisman) nu sunt dispusi sa discute aceste aspecte; au o senzatie de complot al avocatilor impotriva profesiei lor. Este adevarat ca nu toti au cunostinte juridice ca sa intre pe acest subiect, dar parca nu era nevoie ca un mediator sa stie drept, este suficient sa stie tactici de psihologie si de comunicare. Asa o fi.

Mihai COSTACHE

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

14 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti