BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Principiul contradictorialitatii
21.12.2012 | Liviu-Alexandru VIOREL, Georgeana VIOREL, Liviu-Alexandru VIOREL

 
SMARTBILL

1. Noţiune[1]. Contradictorialitatea[2] reprezintă un principiu fundamental, atât al dreptului procesual civil, cât şi al dreptului procesual penal, în sensul că în temeiul acestuia, părţile pot să formuleze cereri, să propună, să administreze probe şi să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a procesului[3]. El este exprimat prin adagiul audiatur et altera pars – să fie ascultată şi cealaltă parte[4], rezumând esenţa întregului proces[5]. În mod sugestiv s-a arătat că, „în realitate, principiul este un set de drepturi şi obligaţii, pentru instanţă şi pentru părţi, gândite astfel încât, în desfăşurare, să confere dialogului judiciar echilibrul de dorit pentru reuşita judecăţii[6]”.

Contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la apărare, constând în dreptul părţilor aflate pe poziţii cu interese contrare de a propune şi administra probe şi de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt şi de drept care interesează dezlegarea pricinii[7], indiferent dacă elementele puse în discuţie reprezintă rezultatul iniţiativei părţilor ori al judecătorului[8]. Corelativ acestui drept, pentru asigurarea respectării sale, instanţa de judecată are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate chestiunile de fapt şi de drept apărute în cursul procesului, în baza cărora va soluţiona litigiul. Vor fi puse în discuţia părţilor excepţiile[9], cererile, împrejurările de drept şi de fapt invocate, instanţa urmând a-şi întemeia hotărârea numai asupra aspectelor supuse dezbaterii contradictorii a părţilor[10]. Astfel, se vor pune în discuţie cererile de amânare, cererile de modificare a cererii de chemare în judecată ori cererile de introducere în cauză a terţilor. Se poate afirma că principiul contradictorialităţii primează faţă de principiul rolului activ, instanţa neputându-se pronunţa fără a asculta poziţia părţilor.

Regula este aşadar că judecătorul reprezintă factorul de echilibru în „duelul judiciar”. Se poate întâmpla, însă, ca părţile să nu se afle pe poziţii de adversitate. Chiar şi în această ipoteză părţile trebuie să beneficieze de posibilitatea exprimării punctului lor de vedere asupra chestiunilor deduse judecăţii.

Din acest punct de vedere, dispoziţiile acestui articol trebuie corelate cu prevederile
art. 224 NCPC care reia, în linii mari, prevederile alin. (5) al articolului analizat.

Deşi contradictorialitatea se manifestă cu precădere în procedura contencioasă, fiind de esenţa sa, uneori principiul fundamental în discuţie îşi face simţită prezenţa şi în cadrul procedurilor necontencioase.

Contradictorialitatea, în lumina NCPC, reprezintă o îmbinare între trăsăturile a două tipuri de procese „extreme”, respectiv între procesul inchizitorial, caracterizat de iniţiativa exclusivă a judecătorului, şi procesul acuzatorial, caracterizat prin iniţiativa exclusivă a părţilor, tinzându-se astfel la evitarea arbitrariului judecătorului, dar şi la echilibrarea raporturilor dintre părţi[11].

2. Conţinutul principiului contradictorialităţii. Se impune o precizare prealabilă: este greu de decelat ce elemente intră în conţinutul principiului contradictorialităţii şi ce elemente în conţinutul dreptului la apărare, graniţa dintre ele fiind uneori firavă, alteori inexistentă, implicând consecinţe în lanţ – nerespectarea principiului contradictorialităţii conducând, în mod ireversibil, la încălcarea principiului dreptului la apărare. Mai mult, în doctrină s-a susţinut că principiul contradictorialităţii (şi implicit asigurarea respectării acestui principiu) reprezintă mijlocul prin care principiul rolului activ nu aduce atingere dreptului la apărare al părţilor[12].

Principiul analizat nu guvernează numai etapa dezbaterilor în fond. El domină procesul civil de la un capăt la altul[13], manifestându-se în mod distinct pe parcursul desfăşurării procedurii judiciare, înregistrând „vârful de lance” în etapa dezbaterilor[14]. Astfel, de pildă, în cadrul etapei cercetării procesului, instanţa va pune în discuţia părţilor probele, obiecţiunile la raportul de expertiză etc.

Contradictorialitatea este un principiu din domeniul ordinii publice şi se manifestă atât în raporturile dintre părţi (fiind irelevant dacă acestea se află sau nu în raporturi de adversitate juridică), pentru ca acestea să fie exact informate de existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor, argumentele părţilor adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă[15].

Principiul analizat este intrinsec legat de principiul egalităţii armelor, fiind principiul care îngăduie părţilor din proces să participe în mod activ şi egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării procesului. Mai precis, părţile trebuie să aibă posibilitatea de a discuta şi de a combate susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi de a-şi exprima opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice (finalitate prevăzută de dispoziţiile art. 211 NCPC).

3. Corelaţia dintre principiul contradictorialităţii şi citarea părţilor. Dispoziţiile
alin. (1) ale articolului care face obiectul comentariului – şi care prevăd obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra cererilor numai după citarea sau înfăţişarea părţilor, se regăseau şi în C.proc.civ.[16] Numai în măsura în care părţile cunosc data şi locul judecăţii, ele sunt puse într-o situaţie de egalitate, în sensul că îşi pot pregăti apărarea, pentru ca apoi să prezinte în contradictoriu toate împrejurările de fapt şi de drept de care depinde soluţionarea cauzei, astfel că soluţionarea cauzei cu nerespectarea acestor norme imperative reprezintă o încălcare a principiului contradictorialităţii[17].

Ceea ce legea impune, ca o garanţie fundamentală a respectării principiului contradictorialităţii, este numai citarea părţilor, iar nu şi înfăţişarea acestora în faţa instanţei de judecată personal sau prin reprezentant[18]. O asemenea soluţie rezultă din interpretarea alin. (1) al articolului analizat: înfăţişarea părţilor nu este de esenţa soluţionării cauzei în condiţii de legalitate, instanţa putând hotărî asupra cererii dacă procedura de citare a fost regulat îndeplinită.

Din acest punct de vedere, sub imperiul C.proc.civ., s-a decis că principiul contradictorialităţii nu este nesocotit dacă pârâtul nu a fost prezent la niciunul din termenele de judecată fixate în cauză în condiţiile în care procedura de citare a fost îndeplinită cu toate părţile din proces, fiind, totodată, comunicate toate actele procedurale, instanţa asigurând condiţiile necesare discutării şi argumentării tuturor chestiunilor de fapt şi de drept ale cauzei[19]. Legea de procedură civilă nu obligă pârâtul din proces să se prezinte în faţa instanţei personal, aşa încât instanţa nu are obligaţia de a lua niciun fel de măsuri pentru a aduce pârâtul forţat în faţa sa, esenţial şi relevant sub acest aspect fiind simplul fapt că a asigurat acestuia condiţiile înfăţişării[20].

S-a decis că prin soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială fără prezenţa părţilor nu se încalcă principiul contradictorialităţii, căci ordonanţa pronunţată este supusă căilor de atac, ceea ce asigură respectarea principiului amintit[21].

4. Consideraţii privind principiul contradictorialităţii şi excepţiile procesuale. Un alt tip de eroare sesizată în practică şi care conduce la nesocotirea principiului contradictorialităţii constă în faptul că, deşi părţile pun concluzii numai asupra unor excepţii procesuale, instanţa rămânând în pronunţare asupra lor, se pronunţă şi asupra fondului, fără ca părţile să fi dezbătut verbal pricina[22]. Procedând în acest fel, instanţa încalcă principiul contradictorialităţii, dar şi principiul respectării dreptului la apărare şi al oralităţii, iar prin acestea, dreptul la un proces echitabil. Pronunţarea asupra fondului litigiului, deşi acesta nu a făcut obiectul dezbaterii, părţile fiind private de posibilitatea de a-şi susţine şi de a-şi dovedi drepturile, de a combate susţinerile părţii potrivnice sau de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune în exercitarea rolului său activ conduce în mod nemijlocit nu numai la nesocotirea principiul contradictorialităţii, ci şi la încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţie (şi, mai nou, în art. 6 NCPC).

În jurisprudenţa instanţei supreme a fost identificată şi situaţia inversă în care instanţa, după ce ia concluziile părţilor pe fondul cauzei, cu ocazia deliberării, invocă din oficiu o excepţie (excepţia lipsei calităţii procesuale[23], excepţia prescripţiei[24], excepţia de necompetenţă teritorială etc.), soluţionând procesul în baza acesteia.

Prin simplul fapt al neacordării posibilităţii părţii de a pune concluzii asupra unei excepţii se încalcă principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi la un proces echitabil[25].

Mai mult, în jurisprudenţă s-a reţinut că simplul fapt că în susţinerile lor de început, cu ocazia administrării probatoriului şi a depunerii unor înscrisuri noi, părţile au făcut trimitere la normele de competenţă în materie şi la instanţa apreciată de acestea, de comun acord, ca fiind competentă în cauză, nu poate avea semnificaţia juridică a dezbaterii orale şi contradictorii a excepţiei de necompetenţă teritorială, invocată de către instanţă din oficiu, cu ocazia deliberării[26]”.

Nu în ultimul rând, în practică a mai fost identificată şi situaţia în care, deşi instanţa pune în discuţie o anumită excepţie dintr-o anumită perspectivă, soluţionează excepţia prin prisma altor motive decât cele care au fost puse în dezbaterea contradictorie a părţilor. De pildă, s-a decis că este nesocotit principiul contradictorialităţii şi atunci când, deşi instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare ce a vizat unul din motivele acţiunii în anulare, aceasta a constatat inadmisibilitatea acţiunii în anulare din perspectiva altor dispoziţii legale, apreciind că nu se poate promova împotriva unei hotărâri arbitrale parţiale o acţiune în anulare, aspect ce nu a făcut obiectul dezbaterilor şi care nu a fost pus în dezbaterea părţilor[27]. Principiul examinat este nesocotit şi în ipoteza în care deşi în discuţia părţilor au fost puse, în mod concomitent, excepţia procesuală de fond a lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată şi a excepţiei lipsei de interes, fără a stabili o ordine de soluţionare, instanţa soluţionează cererea pe excepţia procesuală de fond a rămânerii fără obiect a cererii[28].

5. Citarea părţilor în cazul invocării excepţiilor în vederea respectării principiului contradictorialităţii. Instanţa se poate pronunţa asupra unei excepţii numai după ce, în prealabil, a pus în discuţia părţilor acest incident procedural, pentru că altfel părţile sunt puse în imposibilitatea de a-şi formula apărarea corespunzătoare şi poate chiar în imposibilitatea de a cunoaşte temeiul respingerii cererii lor[29].

De asemenea, este nelegală practica instanţelor care dau cuvântul părţii care ridică excepţia la un anumit termen, însă, pentru ca această excepţie să fie pusă în discuţia contradictorie, prorogă pronunţarea asupra acesteia la următorul termen, citând cealaltă parte cu menţiunea de a-şi prezenta punctul de vedere faţă de excepţia astfel invocată.

Tot nelegală este şi practica acelor instanţe care, deşi iau act de faptul că părţile sunt legal citate la termenul de judecată la care instanţa invocă din oficiu o excepţie de ordine publică, înţeleg să acorde un nou termen în vederea citării părţii/părţilor cu menţiunea de a se pronunţa asupra excepţiei invocate. Legat de acest aspect, în practica mai veche a instanţei supreme s-a decis că invocarea de către instanţa de apel la prima zi de înfăţişare, din oficiu, a excepţiei prescripţiei, în lipsa apelantei care a cerut judecarea în lipsă, fără a amâna pricina şi fără a-i pune în vedere şi apelantei invocarea excepţiei, spre a putea să-şi facă apărări, încalcă principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare[30]. O asemenea interpretare dată principiului contradictorialităţii nu poate fi primită pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În primul rând, procedura fiind legal îndeplinită la termenul invocării excepţiei, instanţa nu are îndatorirea de a lua concluziile părţii absente, părţile putând dispune de soarta procesului potrivit propriei voinţe, una din formele de manifestare a acestui drept fiind tocmai neprezentarea la termenul de judecată. Este un risc pe care acestea şi-l asumă, cunoscut fiind faptul că părţile au dreptul de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului.

Pasivitatea manifestată de partea care nu se prezintă la termenul de judecată la care se ridică excepţia în aceste condiţii nu trebuie mijlocită de instanţă pe motivul necesităţii respectării unor principii fundamentale cum ar fi contradictorialitatea şi dreptul la apărare, o asemenea conduită, fiind, cel mai adesea, de natură a conduce la perpetuarea interesului pârâtului în tergiversarea soluţionării cauzei. În acest context, dacă instanţa acordă un termen pentru ca partea ori părţile să-şi expună punctul de vedere, însăşi instanţa va fi în dificultate în cazul în care partea se prezintă, pentru că instanţa va pune în discuţie, pentru a doua oară, excepţia formulată, ceea ce atrage inutilitatea susţinerii excepţiei de către partea prezentă la termenul anterior. Procedând astfel, din dorinţa de a da maximă eficienţă principiului contradictorialităţii, judecătorul îşi depăşeşte atribuţiile pe care legea de procedură i le conferă în această materie, căzând în extrema cealaltă, aceea a depăşirii limitelor legale ale principiului analizat.

De aceea considerăm că, dacă părţile sunt legal citate şi nu există vreo cerere de amânare a cauzei pe care judecătorul să o găsească întemeiată, instanţa va pune în discuţie excepţia la termenul la care este invocată.

Alta este însă situaţia în care instanţa pune o excepţie în discuţia uneia dintre părţi, în condiţiile neîndeplinirii legale a procedurii de citare cu cealaltă parte. În ipoteza în care numai una dintre părţi este şi prezentă şi legal citată, iar procedura de citare nu este îndeplinită cu cealaltă parte, instanţa de judecată nu poate invoca o excepţie procesuală punând în discuţia părţii prezente acest aspect, concomitent cu măsura citării părţii lipsă cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei. În acest caz, nu se asigură respectarea principiului contradictorialităţii, dat fiind faptul că numai una dintre părţi putea pune concluzii asupra acestei excepţii, chiar dacă partea lipsă este înştiinţată prin intermediul citaţiei cu privire la exprimarea punctului de vedere asupra excepţiei invocate. Instanţa de judecată urmează să dispună înştiinţarea părţii neregulat citată şi abia la următorul termen, în măsura în care şi această parte este legal citată, va putea invoca şi pune în discuţia părţilor această excepţie.

6. Obligativitatea comunicării actelor de procedură. Alin. (2) al articolului analizat prevede obligaţia comunicării actelor de procedură, ca aplicaţie a principiului contradictorialităţii. Astfel, la nivel de principiu, dispoziţiile procedurale din materie civilă impun ca părţile să comunice actele de procedură în care se concretizează motivele de fapt şi de drept care stau la baza pretenţiilor şi apărărilor lor precum şi dovezile în susţinerea acestora. Sunt atare mijloace de comunicare a elementelor menţionate: cererea de chemare în judecată[31], întâmpinarea[32] cererea reconvenţională[33] etc. În ceea ce priveşte comunicarea întâmpinării, dispoziţiile din vechea reglementare nu prevedeau expres o atare obligaţie în sarcina instanţei, însă practica, astfel cum vom arăta pe larg la comentariul art. 206 NCPC, era în sensul comunicării acesteia, în temeiul prevederilor art. 86 alin. (1) C.proc.civ.[34], pentru a respecta principiul egalităţii armelor.

Obligativitatea comunicării actelor procedurale menţionate reprezintă premise şi totodată garanţii ale respectării principiului contradictorialităţii.

Cu toate acestea, NCPC nu absolutizează dreptul părţilor de a lua la cunoştinţă de actele de procedură, dovadă fiind faptul că pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei. Sigur că o asemenea dispoziţie are în vedere şi o anumită prioritizare a actelor de procedură civilă, în funcţie de rolul pe care îl joacă în procesul civil. Astfel, faţă de rolul fundamental pe care îl au în ansamblul procesului civil, cele esenţiale, cum ar fi cererea de chemare în judecată, întâmpinarea şi cererea reconvenţională se comunică, în vreme ce alte acte de procedură care au o finalitate secundară (de exemplu răspunsul la întâmpinare) nu se comunică prin mijlocirea instanţei, urmând ca persoana interesată să ia cunoştinţă de acest act de procedură de la dosarul cauzei. În privinţa acestora din urmă, dreptul la apărare al părţii care nu ia cunoştinţă de conţinutul actelor de procedură nu este afectat, căci aceasta are posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul lor de la dosarul cauzei. Deşi legea prevede expres că răspunsul la întâmpinare nu se comunică, considerăm că NCPC nu opreşte judecătorul să transmită acest act de procedură către pârât, din oficiu, raţiunea textului de lege fiind aceea a semnaliza importanţa redusă a acestui act de procedură precum şi a faptului că necomunicarea nu îi poate fi „imputată” instanţei de judecată.

Asigurarea respectării principiului contradictorialităţii se reflectă şi printr-o anumită continuitate în materia comunicării actelor de procedură în şedinţă[35], asigurându-se, în acest mod, desfăşurarea cu celeritate şi totodată simplificarea procedurilor judiciare.

7. Depunerea unor înscrisuri ulterior rămânerii în pronunţare. Instanţa nu poate pronunţa soluţia în baza unor înscrisuri[36] depuse la dosar ulterior rămânerii în pronunţare. După închiderea dezbaterilor nu mai pot fi depuse cereri noi, ataşat concluziilor scrise, întrucât instanţa ar încălca principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare[37].

În acest sens, s-a decis că este nesocotit principiul contradictorialităţii iar hotărârea este nulă, când instanţa, primind după închiderea dezbaterilor un set de înscrisuri, pe care nu le-a pus în discuţia părţilor, pronunţă hotărârea pe baza lor[38].

8. Corelaţia dintre principiul contradictorialităţii şi notele scrise. Alături de alţi autori[39] apreciem că instituţia notelor scrise dă prilejul nesocotirii exigenţelor principiului contradictorialităţii dat fiind faptul că ele nu se comunică părţilor adverse deşi sunt de natură să influenţeze (uneori în mod decisiv) soluţia instanţei.

În demersul propus trebuie să pornim de la faptul că, în lumina reglementării anterioare, părţile depuneau la dosarul cauzei note scrise ulterior rămânerii în pronunţare.

Deşi rolul tradiţional al concluziilor scrise este de a sumariza susţinerile orale, treptat, acesta s-a transformat, misiunea notelor scrise fiind însuşi demersul de a-l convinge pe judecător prin dezvoltări ori chiar înlocuiri ale susţinerilor verbale[40]. O asemenea situaţie vine, în mod inevitabil, în coliziune cu principiul contradictorialităţii, de vreme ce notele scrise nu se comunică, iar părţii adverse nu i se dă posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere faţă de dezvoltările concluziilor orale ori, mai grav, chiar faţă de susţinerile noi. Astfel fiind, probleme reale se pun în situaţia în care susţinerile uneia dintre părţi sunt noi, în sensul că ele nu au fost evocate prin celelalte acte de procedură de până la momentul concluziilor pe fondul cauzei. De exemplu, cu ocazia concluziilor de pe fond, pârâta ar putea invoca dispoziţiile unei convenţii europene, ar putea face trimitere la o opinie exprimată în doctrină ori la o anumită practică judiciară spre a i se limita răspunderea, deşi prin întâmpinarea depusă nu şi-a întemeiat pretenţiile pe acestea. În acest caz, partea reclamantă va întâmpina reale dificultăţi în a discuta aceste susţineri şi va profita de instituţia notelor scrise pentru a răspunde susţinerii ridicate cu prilejul dezbaterilor pe fond[41].

Aceste completări pot fi de natură să conducă la „resuscitarea inegalităţii de arme”, la încălcarea principiului contradictorialităţii, la lipsirea de eficienţă a dreptului la apărare şi, în cele din urmă, la inechitate[42].

Influenţa concluziilor scrise depuse de părţi la dosarul cauzei se subsumează tezei conform căreia judecătorul va avea dificultăţi în a-şi aminti susţinerile verbale ale părţilor, dar notele scrise sunt permanente[43].

Dacă Proiectul NCPC prevedea expres că notele scrise se comunică între părţi[44], NCPC nu a mai reţinut o atare obligativitate: „pentru dezbaterea fondului, judecătorul pune în vedere părţilor să redacteze note privind susţinerile lor şi să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit potrivit alin. (1), fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale[45]”. Aşadar, noua reglementare nu indică necesitatea comunicării concluziilor scrise (de vreme ce nu face referire la dispoziţiile art. 149 NCPC care prevăd necesitatea comunicării cererilor), însă partea adversă poate lua cunoştinţă de conţinutul acestora de la dosarul cauzei (aspect care nu impietează asupra respectării dreptului la apărare al părţii).

Oricum însă, ulterior rămânerii instanţei în pronunţare nimic nu poate opri părţile care vor putea depune concluzii scrise, moment de la care nu mai există un control al părţii adverse cu privire la susţineri, astfel că problemele semnalate redevin actuale.

În doctrină s-a susţinut că nu pot constitui veritabile remedii pentru potenţiala nesocotire a principiului contradictorialităţii prin depunerea notelor scrise ignorarea motivelor şi argumentelor care exced celor dezbătute de părţi, repunerea cauzei pe rol sau utilizarea căilor de atac. Ignorarea motivelor şi argumentelor nedezbătute în contradictoriu este o chestiune dificilă pentru judecător (care nu este un robot) de vreme ce el a avut posibilitatea să cunoască aceste elemente şi să le treacă prin filtrul raţiunii. Dat fiind faptul că aceste susţineri s-au întipărit în mintea magistratului, chiar dacă acesta şi-ar propune să nu îşi fundamenteze soluţia pe motivele şi argumentele care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor, tot nu ar exista posibilitatea reală a ignorării acestora.

În actualul stadiu al legislaţiei s-a arătat, în mod nuanţat, că, atunci când notele scrise cuprind elemente de natură a influenţa soluţia instanţei, aceasta trebuie să repună cauza pe rol, iar în cazul în care nu sunt susceptibile să influenţeze soluţia, instanţa este datoare să le înlăture cu această motivare[46].

Totuşi, în doctrină au fost propuse ca veritabile remedii redactarea detaliată a practicii notelor scrise sau suprimarea posibilităţii depunerii acestora[47]. Această din urmă propunere este, fără îndoială, o măsură drastică, extremă, care deşi tinde la corijarea potenţialei încălcări a principiului contradictorialităţii, lipseşte părţile de un mecanism eficient de exprimare a poziţiei procesuale[48].

Chiar dacă nu reprezintă o soluţie aflată la adăpostul oricăror critici (mai ales de natură psihologică), de lege ferenda, se impune ca legiuitorul să fie mai exigent şi să reglementeze o procedură mai strictă a depunerii notelor scrise. Comunicarea acestora între părţi răspunde exigenţelor principiului contradictorialităţii, de vreme ce partea adversă îşi va putea exprima nemulţumirile faţă de eventualele motive ori argumente nou-invocate, semnalând magistratului faptul că acestea nu pot face obiectul fundamentării deciziei. Numai în acest fel principiul contradictorialităţii îşi va găsi aplicarea în materia concluziilor scrise şi va răspunde exigenţelor alin. (2) al articolului analizat, părţile făcându-şi cunoscut, reciproc şi în timp util motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, astfel încât fiecare din ele să îşi poată organiza apărarea.

9. Unele aspecte privind încălcarea principiului contradictorialităţii în legătură cu repunerea cauzei pe rol. Pentru a reliefa incidenţa principiului contradictorialităţii în ipoteza repunerii cauzei pe rol, vom porni de la două soluţii interesante din jurisprudenţă, apte a devoala strânsa legătură între cele două instituţii.

Supunem atenţiei o sentinţă pronunţată recent de Tribunalul Arad[49]. În această cauză, ulterior rămânerii în pronunţare asupra fondului cauzei, pârâta a solicitat repunerea cauzei pe rol invocând, în esenţă, nesinceritatea declaraţiei unui martor. Cu privire la o astfel de cerere, instanţa de judecată a înţeles să menţioneze în practicaua hotărârii faptul că a luat legătura cu reprezentanta reclamantei întrebând-o dacă este de acord cu repunerea pe rol. Faţă de răspunsul negativ al acesteia, instanţa de judecată a respins cererea de repunere pe rol. O astfel de practică este fundamental greşită şi reprezintă o încălcare flagrantă a principiului contradictorialităţii, oralităţii, dreptului la apărare, dar şi a principiului imparţialităţii magistratului – care intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil. Întrebarea adresată reprezentantei reclamantei vizând repunerea pe rol a avut loc după încheierea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare, deci în vreme ce procesul nu era pe rol. Astfel, numai dacă înţelegea să repună cauza pe rol, instanţa ar fi putut pune în dezbaterea contradictorie a părţilor acest incident procedural, deci câtă vreme procesul s-ar fi aflat pe rol. Instanţa de judecată a înţeles să aplice principiul contradictorialităţii distinct pentru cele două părţi, cu încălcarea principiului egalităţii: pentru pârâtă, simpla solicitare de repunere pe rol iar pentru reclamantă – adresarea întrebării privind acordul de repunere pe rol.

Într-o altă cauză soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta a constat că, ulterior reţinerii cauzei spre soluţionare, curtea de apel a dispus repunerea cauzei pe rol şi completarea raportului de expertiză întocmit iniţial cu noi obiective, pe care nu le-a mai supus dezbaterii părţilor, aspect de natură a conduce la nesocotirea principiului contradictorialităţii[50].

Faţă de aspectele prezentate în cele ce preced, se impune să subliniem faptul că redeschiderea dezbaterilor ulterior rămânerii în pronunţare se află în strânsă legătură cu principiul contradictorialităţii: ulterior repunerii pe rol a cauzei, din oficiu, înainte de a dispune vreo măsură, instanţa de judecată va pune în discuţie acel element care a stat la baza redeschiderii judecăţii  şi abia apoi va putea analiza dacă se impune să dispună măsura care a justificat repunerea pe rol, cântărind argumentele fiecăreia dintre părţile combatante.

Astfel fiind, de pildă, dacă instanţa constată, ulterior rămânerii în pronunţare, că s-ar fi impus invocarea şi soluţionarea excepţiei de litispendenţă, aceasta va repune cauza pe rol indicând faptul că repunerea pe rol are în vedere invocarea şi discutarea excepţiei de litispendenţă[51].

10. Invocarea unor motive de ordine publică din oficiu. Principiul contradictorialităţii trebuie să îşi regăsească aplicare chiar şi în ipoteza în care instanţa de control judiciar (instanţa de apel sau de recurs) înţelege să invoce, din oficiu, un motiv de ordine publică.

Aşadar, ulterior invocării, instanţa va solicita părţilor să îşi exprime poziţia cu privire la motivul astfel invocat şi numai după aceea se va putea pronunţa asupra acestuia.

11. Principiul contradictorialităţii în materia probelor. Şi în materia probelor, principiul contradictorialităţii are o relevanţă fundamentală. De pildă, în cazul încuviinţării probelor, există obligaţia punerii în discuţie a cererilor solicitate de către fiecare dintre părţi.

În cazul administrării probei cu raportul de expertiză, instanţa are obligaţia să pună în discuţie obiectivele, obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de fiecare parte, de a permite fiecărei părţi să pună întrebări expertului în ipoteza în care acesta se înfăţişează în faţa instanţei, etc.[52].

Cu privire la administrarea probei cu expertiza, instanţa de la Strasbourg a decis că respectarea principiului contradictorialităţii şi a celorlalte cerinţe ale unui proces echitabil se referă la toate dezbaterile ce au loc în faţa unui tribunal, motiv pentru care nu se poate deduce din dispoziţiile art. 6 că ar exista un alt principiu general şi abstract potrivit căruia atunci când instanţa desemnează un expert, părţile ar trebui să aibă în toate situaţiile facultatea de a asista la discuţiile conduse de acesta sau să li se comunice piesele de care el se foloseşte. Esenţial rămâne faptul ca ele să participe în modalitatea adecvată la procedura contradictorie în faţa tribunalului, de pildă, prin discutarea conţinutului raportului[53].

Omisiunea comunicării raportului de expertiză către una dintre părţile litigante  aduce, de asemenea în discuţie, respectarea principiului contradictorialităţii. Exigenţele impuse de jurisprudenţa CEDO cât priveşte respectarea art. 6 din Convenţie vizează şi asigurarea egalităţii de arme între părţi, ceea ce înseamnă inclusiv asigurarea luării la cunoştinţă în mod efectiv de către părţi a elementelor esenţiale ale dosarului[54].

Un alt element susceptibil să conducă la încălcarea principiului contradictorialităţii este reprezentat de situaţia în care instanţa dispune amânarea pronunţării sentinţei pentru ca părţile să ia la cunoştinţă de conţinutul obiecţiunilor la raportul de expertiză. Instanţa privează părţile de dreptul la un proces contradictorial, care implică dreptul acestora de a discuta probele cauzei[55] garanţie procedurală civilă prevăzută de art. 6 alin. (1) din Convenţie[56].

Nu în ultimul rând, menţionăm că cererea de majorare a onorariului expertului reprezintă, în esenţă, tot o cerere, care în temeiul principiului contradictorialităţii trebuie pusă în discuţia părţilor. Apreciem greşită practica anumitor instanţe care procedează la a pune în vedere părţii să achite diferenţa de onorariu, fără ca în prealabil o astfel de cerere să fi făcut obiectul unor dezbateri contradictorii[57].

De asemenea, cercetarea la faţa locului efectuată fără citarea părţilor este lovită de nulitate deoarece părţile sunt interesate a fi prezente pentru a da explicaţii, a pune întrebări martorilor, experţilor etc.

12. Alte cazuri de încălcare a principiului contradictorialităţii. În cele ce urmează, ne propunem să redăm alte situaţii întâlnite în practica instanţei supreme, în care s-a constatat încălcarea principiului contradictorialităţii.

Într-o cauză[58] soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că instanţa de fond, apreciind, prin propriile simţuri, că reclamantul este în sală şi înţelege să părăsească sala, a soluţionat pricina fără ca în cauză să aibă loc dezbateri contradictorii. În motivarea sentinţei instanţei de fond, împrejurarea că acţiunea s-a judecat în lipsa tuturor părţilor, fără ca vreuna dintre ele să fi solicitat în scris judecarea în lipsă, este justificată printr-un argument care nu-şi găseşte corespondenţă în cadrul procedurii civile, respectiv acela „al pedepsirii atitudinii reclamantului de a nu se prezenta la termen”, considerată ca fiind un abuz, iar „sancţiunea pentru acest abuz, tribunalul a apreciat-o ca fiind tocmai judecarea cauzei, în lipsa reclamantului, chiar dacă nu s-a solicitat judecarea în lipsă”. Singurul element care a format convingerea instanţei de fond privind prezenţa reclamantului a fost constatarea prin propriile simţuri a judecătorului. În legătură cu această soluţie, menţionăm faptul că unul dintre drepturile procesuale recunoscute părţii este dreptul de a dispune de soarta procesului. Unul dintre elementele acestui drept constă tocmai în posibilitatea părţii de a răspunde (sau nu) la apelul cauzei. De altfel, este posibil ca însăşi partea să aibă interesul să urmărească desfăşurarea procesului în sală, fără a răspunde la apelul nominal, de exemplu, pentru a se dispune suspendarea dosarului.

De asemenea, principiul analizat este încălcat şi în cazul în care instanţa se pronunţă cu privire la o persoană care nu a fost chemată în judecată, deşi chemarea sa era necesară (în calitate de coproprietară a imobilului a cărui partaj se solicita), care nu a fost citată la niciun termen de judecată şi care a formulat o cerere de intervenţie asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat în niciun fel[59].

Probleme relative la principiul contradictorialităţii se pun şi în cazul calificării cererii de chemare în judecată. În acest sens, instanţa supremă a reţinut, în jurisprudenţa sa, că principiul contradictorialităţii este încălcat şi în ipoteza în care deşi reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a contractului, fără a pune în discuţia părţilor calificarea cererii de chemare în judecată, instanţa soluţionează cererea ca fiind o cerere în anularea contractului, prin raportare la susţinerea pârâtului din întâmpinare[60].

În ipoteza în care părţile depun un acord de mediere la dosar, iar judecătorul apreciază că reclamantul nu a administrat probe în dovedirea refuzului pârâtului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, instanţa va trebui să pună în discuţie această împrejurare, dacă va decide să nu ia act de acordul de mediere, pentru ca părţile să îşi poată exprima punctul de vedere asupra acestui aspect[61].

13. Aplicaţii ale principiului contradictorialităţii în viziunea NCPC. Astfel cum am arătat în cadrul analizei noastre, principiul contradictorialităţii guvernează, de la un capăt la celălalt, activitatea procesuală. Numeroase prevederi ale NCPC fac referire expresă la principiul contradictorialităţii. În cele ce urmează ne propunem să reliefăm numai unele dintre acestea: a) în materie contencioasă, instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a unor intervenienţi forţaţi, astfel cum rezultă din prevederile art. 78 NCPC; b) instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor posibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu o cerere având ca obiect pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept[62]; c) în mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest sens[63]; d) instanţa poate reveni asupra probei încuviinţate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia dintre ele nu mai este necesară, caz în care este obligată să pună în discuţia părţilor această împrejurare[64].

14. Sancţiunea incidentă în cazul nerespectării principiului. Astfel cum am arătat, în practică există o diversitate de situaţii în care instanţele judecătoreşti au nesocotit principiul contradictorialităţii, astfel că se pune problema identificării sancţiunii incidente.

Nerespectarea principiului contradictorialităţii atrage nulitatea hotărârii pronunţate, aceasta fiind de altfel şi sancţiunea care a fost consacrată în practica instanţei supreme sub imperiul vechii reglementări fiind dealtfel şi sancţiunea care a fost consacrată în practica instanţei supreme sub imperiul vechii reglementări.[65]


[1] Prezentul material reprezintă comentariul art. 14 din lucrarea Noul Cod de procedura civilă. Vol. I. Fundamentele. Art. 1-248. Comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 56-68, autori: Liviu-Alexandru Viorel şi Georgeana Viorel.
[2] „După radierea societăţii pârâte nu se mai putea asigura contradictorialitatea procesului civil, întrucât aceasta nu mai avea capacitatea de folosinţă, aptitudinea de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii dispărând odată cu radierea din oficiu, din Registrul Comerţului” (ICCJ, secţia com., dec. nr. 90/2006, în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Jurisprudenţa Secţiei comerciale pe anul 2006, Ed. Hamangiu, 2007, p. 72-74).
[3] V. Pătulea, Sinteză teoretică şi de practică judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Dreptul la un proces echitabil. Garanţii privitoare la desfăşurarea corectă a procesului. Egalitatea armelor (I), în Dreptul nr. 3/2007, p. 177.
[4] Adagiul îi aparţine lui Seneca.
[5] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. Wolters Kluwer, vol. I, 2010, p. 150.
[6] S. Ionescu, Principiile procedurii judiciare în reglementarea actuală şi în noile coduri de procedură, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 144.
[7] ICCJ, secţia com., dec. nr. 1483/2008, dosar nr. 166/118/2006, publicată pe site-ul www.iccj.ro; instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru un motiv care nu a fost pus în discuţia părţilor, încălcând principiul contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al disponibilităţii, acordând mai mult decât au cerut părţile, faţă de împrejurarea că reclamanţii nu au declarat apel (CA Ploieşti, secţia civ., dec. nr. 760/2006, în BCA numărul pilot/2006, p. 24-25); CA Bucureşti, secţia a VI-a com, dec. nr. 269/2008, în D.A.P. Florescu (coord.), R. Popa, A. Bordea … op. cit., p. 222.
[8] A. Hilsenrad, I. Stoenescu, Procesul civil în R.P.R., Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957, p. 50.
[9] „Din aceste considerente rezultă indubitabil că acţiunea s-a respins pe excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, şi nu pe fond, cum se menţionează expres în hotărâre, fără ca excepţia să fie pusă în discuţia părţilor, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 129 C.proc.civ. privind rolul activ al judecătorului, a art. 137 alin. (1) C.proc.civ. şi a principiului respectării dreptului la apărare consacrat şi prin art. 6 din Convenţie (CA Timişoara, secţia cont. adm. şi fisc., dec. civ.
nr. 680/2010, în Curtea de Apel Timişoara, Buletinul Jurisprudenţei 2010, Ed. Universul Juridic, 2011, p. 372); Procedeul instanţei de fond, omologat prin decizia recurată, de a se pronunţa direct în hotărârea judecătorească asupra excepţiei de tardivitate, fără a fi fost invocată din oficiu de instanţă ori incidental de partea adversă şi fără a fi fost pusă în discuţia părţilor, este de natură a afecta grav regulile de esenţă ale procesului civil constând în oralitatea dezbaterilor şi contradictorialitatea lor, de natură a-i produce recurentei B.R. o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C.proc.civ., aceasta neputându-şi formula apărările şi prezenta observaţiile în legătură cu excepţia reţinută în pronunţare de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel în aceeaşi manieră (ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 4153/2011, publicată pe site-ul www.iccj.ro).
[10] În opinia mea (L.A. Viorel) admisibilitatea somaţiei de plată raportat la faptul că vizează restituirea unui împrumut, iar instanţa de judecată apreciază că aceasta ar putea să nu intre în domeniul de aplicabilitate al legii, trebuie pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor, pentru ca acestea din urmă să îşi poată exprima poziţia faţă de o atare situaţie.
[11] A se vedea A. Hilsenrad, I. Stoeescu, op. cit., p. 50.
[12] V. Pătulea, Proces echitabil, p. 177. În literatura de specialitate s-a arătat că principiul contradictorialităţii nu se află în legătură directă numai cu principiul dreptului la apărare ci şi cu principiul publicităţii – fără dezbateri publice nu s-ar putea concepe o judecată contradictorie – sau cu principiul oralităţii – contradictorialitatea se realizează oral (A. Hilsenrad, I. Stoenescu, op. cit., p. 49).
[13] CSJ, Secţii Unite, dec. nr. 1852/14.05.2002, publicată în CJ nr. 5/2003, p. 91.
[14] S. Ionescu, op. cit., p. 127.
[15] CA Cluj, secţia civ. de muncă şi asig. soc., pentru minori şi familie, dec. nr. 1605/R/2007, în Curtea de Apel Cluj – Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de practică judiciară în materie civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie pe anul 2007, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 610; S. Ionescu, op. cit., p. 128.
[16] Potrivit dispoziţiilor art. 85 C.proc.civ. „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. Conform prevederilor art. 107 C.proc.civ. „preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii, referitor la citarea părţilor. Dispoziţiile menţionate au fost preluate, într-o formă similară, în cuprinsul art. 153 alin. (2) NCPC. Acest din urmă articol prevede că „instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii”.
[17] ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 1404/2008, publicată, pe site-ul www.iccj.ro.
[18] În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 223 alin. (1) NCPC.
[19] CA Cluj, secţia civ., de muncă şi asig. soc., pentru minori şi familie, dec. nr. 2040/R/2007, în CA Cluj, BJ, 2007, p. 598.
[20] Ibidem.
[21] CA Bucureşti, secţia com., dec. nr. 1381/1996, în PR nr. 3/2010, p. 179-181.
[22] Dezbaterile în apel au avut loc la termenul din 1 iunie 2006, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri, fila 26 dosar apel, iar părţile prezente au pus concluzii cu privire la excepţiile lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa reţinând dosarul în pronunţare numai asupra excepţiilor invocate. Prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, instanţa s-a pronunţat asupra fondului apelului reclamantului, privind nulitatea actelor de privatizare şi a actelor subsecvente, fără ca părţile să dezbată verbal pricina, potrivit art. 126 C.proc.civ. Procedând astfel, decizia instanţei de apel este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune (ICCJ, secţia civ. şi propr. int., dec. nr. 2508/2007, publicată pe site-ul www.iccj.ro). În acelaşi sens a se vedea şi ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 7705/2008, publicată, pe site-ul www.iccj.ro; CSJ, secţia com., dec. nr. 3233/2000, în RDC nr. 3/2002, p. 150 şi în Dreptul nr. 10/2001, p. 202.
[23] CSJ, secţia com., dec. nr. 2145/2002, în RDC 5/2004, p. 203-204. Soluţia respingerii apelului a fost fundamentată pe absenţa calităţii procesuale a părţii, excepţie invocată din oficiu, prin considerentele deciziei, soluţionată însă fără dezbateri contradictorii (ICCJ, secţia civ., dec. nr. 979/2004, menţionată în P. Perju, Probleme de drept civil şi de drept procesual civil din practica secţiei civile a ICCJ, în Dreptul nr. 2/2005, p. 185)
[24] CSJ, secţia com., dec. nr. 2367/2002, în RDC nr. 1/2004, p. 219-220; „Faptul că instanţa de fond a respins acţiunea ca făcută de o persoană fără calitate, cu toate că excepţia lipsei de calitate formulată de pârâtă prin întâmpinare n-a format obiectul dezbaterii contradictorie a părţilor, întrucât nu a fost formulată oral la şedinţa de judecată, constituie o violare a dreptului la apărare (Trib. Supr. civ., dec. nr. 379/1959, în Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, p. 359);
[25] ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 4711/2010, publicată pe site-ul www.iccj.ro.
[26] ICCJ, secţia com., dec. nr. 1017/2011, publicată, în extras, pe site-ul www.iccj.ro.
[27] În cauză, excepţia inadmisibilităţii vizase inadmisibilitatea unui motiv de acţiune în anulare (ICCJ, secţia a II-a civ., dec. nr. 3541/2011, nepublicată).
[28] Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civ., dec. nr. 24/R/2003, în Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000-2003, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004 şi în A. Constanda, Sancţiunile în procesul civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 109.
[29] ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 3781/2007, în Dreptul nr. 4/2008, p. 297.
[30] ICCJ, secţia com., dec. nr. 190/2003, în RDC nr. 2/2005, p. 219-221.
[31] Potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (1) NCPC: „Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât”, iar conform dispoziţiilor art. 149 alin. (1) NCPC: „Când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, în afară de cazurile în care părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi juridice, când se va face într-un singur exemplar”.
[32] Art. 206 alin. (1) NCPC prevede că: „Întâmpinarea se comunică reclamantului, dacă legea nu prevede altfel”.
[33] În conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (5) NCPC: „Cererea reconvenţională se comunică reclamantului şi după caz, persoanelor prevăzute la alin. (2) pentru a formula întâmpinare. Dispoziţiile art. 201 se aplică în mod corespunzător”.
[34] Potrivit prevederilor art. 86 alin. (1) C.proc.civ.: „Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul”.
[35] Conform dispoziţiilor art. 170 alin. (1) NCPC: „Partea prezentă în instanţă personal, prin avocat sau prin alt reprezentant este obligată să primească actele de procedură şi orice înscris folosit în proces, care i se comunică în şedinţă. Dacă se refuză primirea, actele şi înscrisurile se consideră comunicate prin depunerea lor la dosar, de unde, la cerere, partea le poate primi sub semnătură”.
[36] Considerăm de asemenea nelegală practica depunerii înscrisurilor care dovedesc efectuarea cheltuielilor de judecată ulterior rămânerii instanţei în pronunţare.
[37] ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 6411/2006, în Dreptul nr. 8/2007, p. 290.
[38] CSJ, Secţii Unite, dec. nr. 1852/2002, publicată în CJ nr. 5/2003, p. 91; CA Galaţi, secţia I civ., dec.
nr. 506/2011, în BCA nr. 1/2012, p. 42.
[39] Pentru o analiză interesantă a implicaţiilor depunerii notelor scrise după închiderea dezbaterilor, a se vedea L.C. Larionescu, G. Trantea, Notele scrise şi principiul contradictorialităţii, în CJ nr. 12/2009, p. 695.
[40] Idem, p. 693-694.
[41] „Astfel, se îndreaptă o încălcare a contradictorialităţii prin alta mai gravă, deoarece, la aceste note scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, partea adversă nu poate reacţiona în niciun fel, deşi ele sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului” (L.C. Larionescu, G. Trantea, op. cit., p. 693-694).
[42] I. Deleanu, „Egalitatea de arme” în viitorul Cod de procedură civilă, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, în PR nr. 6/2011, p. 43.
[43] L.C. Larionescu, G. Trantea, op. cit., în CJ nr. 12/2009, p. 693-694.
[44] Potrivit dispoziţiilor art. 228 alin. (2) din Proiectul NCPC: „Pentru dezbaterea fondului, judecătorul, prin încheiere, acordă termen în şedinţă publică, îndatorând părţile să redacteze şi să-şi comunice reciproc concluziile scrise şi să le depună la dosar până la termenul acordat”.
[45] A se vedea dispoziţiile art. 244 alin. (2) NCPC. Nici completările la notele de şedinţă pe care judecătorul le poate solicita în temeiul art. 394 alin. (2) NCPC nu se comunică.
[46] I. Deleanu, Tratat, vol. I, p. 797.
[47] Dezvoltări cu privire la motivele pentru care cele trei soluţii propuse nu sunt veritabile remedii a se vedea L.C. Larionescu, G. Trantea, op. cit., în CJ nr. 12/2009, p. 697.
[48] Dacă părţile vor avea conştiinţa că momentul dezbaterilor marchează efectiv finalul schimbului de motive şi argumente, atunci putem aprecia în mod rezonabil că ele vor fi stimulate să se rezume, în pledoaria lor orală, la elementele invocate în concluziile scrise depuse anterior dezbaterilor, şi evident, comunicate adversarului în timp util (L.C. Larionescu, G. Trantea, op. cit., în CJ nr. 12/2009, p. 698).
[49] Sent. com. nr. 1042/2011, Trib. Arad, secţia com., nepublicată „înainte de pronunţarea soluţiei în şedinţă publică, instanţa a informat pe avocaţii reclamantei (…) cu privire la cerere şi a pus-o în discuţie, însă aceştia s-au opus redeschiderii dezbaterilor, menţionând că situaţia este născută ulterior audierii martorei şi că cererea nu este decât o încercare de tergiversare a soluţionării cauzei. Prin cerere se constata imparţialitatea unui martor, care după audiere s-a angajat ca avocat al reclamantei. Instanţa a respins cererea de redeschidere a dezbaterilor.
[50] ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 10232/2009, publicată pe site-ul www.iccj.ro.
[51] Jud. Mizil, încheierea din data de 29.03.2012, nepublicată.
[52] CSJ, secţia de cont. adm., dec. nr. 747/1995, în Dreptul nr. 5/1996, p. 124.
[53] CEDO, Mantovanelli c. France, hot. din 18 martie 1997; CEDO, Pelissier şi Sassi c. Franţa, hot. din
25 martie 1999.
[54] CA Cluj, secţia civ., de muncă şi asig. soc., pentru minori şi familie, dec. nr. 674/R/2007, în CA Cluj, BJ, 2007, p. 612. S-a decis că, prin soluţionarea cauzei în baza unei expertize contabile care nu a fost comunicată părţilor şi care nu viza obiectul cererii deduse judecăţii, se încalcă dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialităţii şi principiul egalităţii armelor (CA Constanţa, secţia civ., dec. nr. 21/C/2008, în BCA
nr. 2/2008, p. 91-93).
[55] CEDO, Lobo Machado c. Portugalia, dec. din 20 februarie 1996.
[56] Deoarece respectarea principiului contradictorialităţii implică şi dreptul părţii de a prezenta observaţii în cauză, instanţa având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al obiecţiunilor aduse de părţi raportului de expertiză, amânarea cauzei dispusă de instanţa de apel a lipsit partea de dreptul de a-şi expune punctul de vedere asupra obiecţiunilor raportului de expertiză (ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 1381/2010, publicată pe site-ul www.iccj.ro).
[57] Jud. Arad, încheierea de şedinţă din 22.11.2011, nepublicată.
[58] ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 2364/2005, publicată, pe site-ul www.iccj.ro.
[59] Ignorarea principiului contradictorialităţii determină şi încălcarea dreptului la apărare al părţii, precum şi a dreptului său la un proces echitabil (CA Cluj, secţia civ., de muncă şi asig. soc., pentru minori şi familie, dec. nr. 1605/R/2007, în CA Cluj, BJ 2007, p. 608).
[60] S-a mai reţinut că prima instanţă, fără a pune în discuţia părţilor calificarea cererii de chemare în judecată în raport de susţinerile pârâtului, respectiv dacă este vorba de o cerere în constatarea nulităţii actului sau o cerere în anulare, a soluţionat cererea ca fiind una în anulare, aplicând o sancţiune specifică acestui din urmă tip de cerere (ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 491/2011, publicată pe site-ul www.iccj.ro).
[61] Jud. Mizil, sent. civ. nr. 1015/2011, nepublicată. Apreciem că şi împrejurarea dovezii neprezentării pârâtului la notar trebuia pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor.
[62] A se vedea dispoziţiile art. 520 alin. (1) NCPC.
[63] A se vedea comentariul de la art. 131 alin. (2) NCPC.
[64] A se vedea art. 259 alin. (1) teza a II-a NCPC.
[65] ICCJ, secţia civ. şi de propr. int., dec. nr. 4265/2008, publicată pe site-ul www.iccj.ro


Liviu-Alexandru VIOREL
avocat MUŞAT ŞI ASOCIAŢII

Georgeana VIOREL
judecător Judecătoria Mizil


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.