Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare
3 comentarii

Top 5 concluzii in fata CJUE in anul 2012
27.12.2012 | Mihaela MAZILU-BABEL

JURIDICE - In Law We Trust

În anul 2012 au fost oferite peste 200 de concluzii și luări de poziție aparținând avocaților generali de la Curtea de Justiție.

Vă ofer top 5 personal.

Astfel,

Locul 1: Concluziile doamnei Kokott din data de 19 aprilie 2012 în cauza C-416/10 pendinte.

159. Situația cea mai importantă în care instanțele naționale sunt totuși obligate să abordeze din oficiu o problemă de drept al Uniunii se referă în schimb la articolul 6 alineatul (1) din Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Având în vedere poziția de inferioritate în care se găsesc consumatorii față de partenerii lor de contract, această dispoziție prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator. După cum rezultă din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrului formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți. Pentru a‑i asigura eficiența, Curtea a statuat că instanța națională trebuie să examineze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

160. Și mediul necesită protecție și există un interes public semnificativ ca evaluarea impactului asupra mediului prevăzută de legislația Uniunii să fie efectuată corect.

Locul 2: Concluziile domnului Villalon din data de 19 decembrie 2012 în cauza C-478/11 P pendinte.

F –    Cu privire la conduita reprezentanților legali ai recurenților în cadrul prezentei proceduri și la posibilele consecințe ale acesteia asupra soluționării cauzelor

94. În sfârșit, vom aborda anumite circumstanțe survenite în cursul procedurii desfășurate în fața Curții. Fără nicio îndoială, o mai mare diligență din partea recurenților le‑ar fi permis acestora să dezvolte chiar în cererile lor argumentele care în opinia acestora ar fi trebuit să susțină respectarea termenelor la depunerea cererilor menționate. Nu este mai puțin adevărat că nu o diligență sporită, ci pur și simplu diligența minimă cuvenită interesului mandanților lor ar fi trebuit să îi determine pe reprezentanții legali ai recurenților să se prezinte la ședința publică decisă de Curte în prezenta procedură și care, din cauza acestora, nu a putut avea loc. În ședința publică menționată, aceștia ar fi putut prezenta Curții circumstanțele și motivele pe care nu le‑au putut expune în fața Tribunalului.

95. Toate cele prezentate mai sus sunt foarte clare. Trebuie totuși să insistăm asupra caracterului singular al măsurilor adoptate de Consiliu împotriva recurenților (măsuri de restrângere a drepturilor și libertăților), asupra procedurii de elaborare a acestor măsuri (în lipsa oricărei ascultări sau posibilități de apărare a persoanelor vizate), asupra faptului că acțiunea introdusă la Tribunal este unicul mijloc de apărare de care dispun persoanele vizate (o excepție clară de la sistemul obișnuit de garanții propriu unui stat de drept), asupra imposibilității unei notificări personale a măsurilor unor persoane care, în plus, se aflau în afara teritoriului Uniunii și într‑o situație pe care Consiliul a descris‑o drept „haotică”. Toate acestea sunt circumstanțe care, dacă separat constituie elemente care pot aduce atingeri departe de a fi neglijabile drepturilor și garanțiilor conferite de Uniune, în ansamblu au creat o situație foarte delicată și critică din punctul de vedere al cerințelor principiului statului de drept.

96. În sfârșit, dacă lipsa de prevedere a recurenților la prezentarea cererilor lor în fața Tribunalului, pe de o parte, și neprezentarea lor nejustificată la ședința în fața Curții, pe de altă parte, ar trebui să conducă la imposibilitatea definitivă a recurenților de a se apăra împotriva măsurilor impuse de Consiliu, s‑ar adăuga circumstanțelor speciale descrise anterior o ultima consecință cu siguranță evitabilă.

97. Astfel, după cum am arătat, recurenții au furnizat în cererile depuse indicii suficiente privind caracterul singular al circumstanțelor speței, astfel încât Tribunalul să fie avertizat că măsurile atacate nu puteau fi cunoscute și nici materialmente atacabile de către aceștia din momentul publicării lor oficiale. Având în vedere natura cauzei cu care a fost sesizat, Tribunalul ar fi trebuit să confere în această privință nu atât o mai mare sau mai mică flexibilitate interpretării termenelor procesuale, cât o mai mare atenție respectării principiilor constituționale în discuție, în special principiul privind dreptul la apărare. În consecință, ar fi trebuit să acorde recurenților posibilitatea de a justifica necesitatea ca termenul prevăzut la articolul 263 TFUE să înceapă să curgă de la o dată care nu coincidea în mod necesar cu data publicării oficiale a măsurilor. Ar fi fost suficient în acest sens să se pronunțe cu privire la inadmisibilitatea cererilor în temeiul articolului 113 din Regulamentul său de procedură.

98. În ceea ce privește neprezentarea la ședință menționată mai sus, aceasta este o conduită inexcuzabilă din partea reprezentantului legal al recurenților, însă merită să fie scuzată întrucât poate cauza grave prejudicii drepturilor acestora din urmă. Astfel, având în vedere că sunt supuși unor măsuri care le afectează libertatea de acces pe teritoriul Uniunii și de înghețare a fondurilor lor în statele membre, recurenții nu ar trebui să suporte într‑o măsură atât de extremă consecințele conduitei procesuale a reprezentanților lor, de ale căror servicii cu siguranță nu sunt în situația de a se dispensa în aceiași termeni precum un cetățean care nu se află în circumstanțe singulare precum ei. În interesul asigurării unei protecții jurisdicționale cu adevărat efective, considerăm că o persoană aflată într‑o situație precum cea a recurenților merită, în mod just, să fie valorificate până la extrem posibilitățile de apărare oferite de Uniune. Posibilități care, ca atare și astfel cum am arătat, sunt în aceste situații foarte restrânse.

Locul 3: Concluziile domnului Mengozzi în cauza C-583/10 soluționată

43. În acțiunea principală, este important să arătăm că, deși baza militară în care au fost prevăzute concedieri colective a fost bine identificată, instanța de trimitere nu a precizat totuși care dintre entitățile menționate în decizia de trimitere (comandamentul bazei militare, cartierul general al armatelor americane în Europa cu sediul în Mannheim, care a expediat notificările de concediere, sau chiar, deși aceasta pare puțin probabil, Secretary of the US Army) trebuie considerată ca având calitatea de „angajator”, căruia îi incumbă obligația de consultare, în temeiul Directivei 98/59 și al Legii din 1992 privind sindicatele și raporturile de muncă.

44. Explicația pare să rezide într‑o concepție destul de vagă a termenului „angajator” în acțiunea principală, potrivit căreia acesta ar desemna, în general, forțele armate ale Statelor Unite ale Americii, concepție care poate nu este străină de dificultățile întâmpinate de instanța de trimitere în a interpreta obligațiile care incumbă numitului angajator. Astfel, recitind întrebarea preliminară adresată, în lumina faptelor, astfel cum au fost expuse de instanța de trimitere, aceasta pare să desemneze diferite entități sub apelativul „angajator”. Astfel, „angajatorul care își propune să adopte, însă nu a adoptat încă o decizie strategică sau operațională”, vizat la primul aspect al alternativei, de la punctul (i), din această întrebare nu este, după toate aparențele, aceeași entitate cu „angajatorul” care „își propune în consecință să efectueze concedieri colective”, vizat de al doilea aspect, de la punctul (ii), al întrebării menționate.

Locul 4: Concluziile doamnei Sharpston din data de 26 ianuarie 2012 în cauza C-564/10 soluționată

116. Termenul de prescripție începe să curgă din nou după fiecare act de întrerupere. În consecință, ca urmare a acestei decizii, termenul de prescripție a început să curgă din nou în cazul sumelor principale. Întrucât creanța din dobânzi are un caracter accesoriu, efectul de întrerupere al deciziei adoptate la 10 octombrie 2006 cu privire la sumele principale ar trebui în principiu să influențeze și termenul de prescripție al creanței din dobânzi. Cu toate acestea, instanța națională mai trebuie să stabilească dacă abaterea din prezenta cauză a fost continuă sau repetată(această constatare fiind un element esențial pentru stabilirea modului în care decizia din 10 octombrie 2006 influențează termenul de prescripție în cazul creanțelor din dobânzi. Nu credem că Curtea poate analiza mai mult această problemă.

117. Instanța națională afirmă în continuare că deciziile principale, care fac obiectul unor proceduri judiciare (ca urmare a acțiunilor formulate de Pfeifer), nu sunt încă definitive și executorii. În aceste împrejurări, instanța națională solicită să se stabilească data la care se termină perioada de întrerupere în sensul Regulamentului nr. 2988/95.

118. Punctul de plecare pentru a răspunde la întrebarea instanței naționale este de asemenea natura accesorie a creanțelor din dobânzi.

119. Dacă sunt inițiate proceduri judiciare împotriva deciziilor principale (care stau la baza creanței din dobânzi), autoritățile competente nu pot ști dacă există o creanță din dobânzi decât în momentul finalizării acestor proceduri. În aceste împrejurări, decizia autorităților competente de a susține acțiunea este elementul care constituie un „act […] adus la cunoștința persoanei în cauză, cu privire la […] urmărirea în justiție a abaterii respective”, în sensul articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf.

Locul 5: Concluziile domnului Bot din data de 19 ianuarie 2012 în cauza C- 408/10 care a fost și soluționată.

73. Mai întâi, considerăm că, în principiu, distincția dintre efectul pur constitutiv al eliberării unui permis de ședere pentru „străini în general” și efectul declarativ al eliberării unui document similar unui cetățean al Uniunii nu mai este întru totul conformă cu evoluțiile dreptului Uniunii. Curtea a enunțat efectiv, în Hotărârea Sagulo și alții, citată anterior, pe de o parte, că eliberarea unui permis de ședere unui cetățean al Uniunii care dispune de un drept de circulație și de ședere în statele membre conferit direct de dreptul Uniunii nu are decât efect declarativ și, pe de altă parte, că un document de această natură nu trebuie asimilat cu o autorizație de ședere, care implică o putere de apreciere a autorităților naționale, astfel cum este aceasta prevăzută pentru străini în general. Cu toate acestea, în opinia noastră, dacă prima propoziție continuă să fie corectă, a doua nu mai este pe deplin conformă cu starea actuală a dreptului.

74. În consecință, trebuie ținut cont de faptul că diferite dispoziții conferă direct anumitor resortisanți ai țărilor terțe un drept de ședere, independent de eliberarea permisului corespunzător de către autoritățile statului membru gazdă. Sprijinindu‑se pe aceste dispoziții, Curtea a transpus, prin analogie, în privința acestor resortisanți soluția pe care o formulase pentru cetățenii Uniunii. Astfel, printr‑o primă serie de hotărâri, Curtea a statuat că, în aplicarea Deciziei nr. 1/80, permisul de ședere eliberat resortisanților turci nu poate să aibă decât o valoare declarativă și probantă. Printr‑o a doua serie de hotărâri, Curtea a extins efectul pur declarativ al permisului de ședere și în privința resortisanților țărilor terțe care sunt membri de familie ai cetățenilor Uniunii. Din formularea „dreptul de intrare pe teritoriul unui stat membru acordat resortisantului unei țări terțe care este soțul/soția unui resortisant al unui stat membru decurge exclusiv din legătura de familie”, Curtea a concluzionat, astfel, că eliberarea unui permis de ședere trebuie considerată nu ca un act constitutiv de drepturi, ci ca un act destinat constatării situației individuale a unui resortisant al unei țări terțe în ceea ce privește dreptul comunitar.

Mihaela MAZILU-BABEL

Secţiuni: CJUE, Dreptul Uniunii Europene, Opinii, Protecția consumatorilor | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO