Medierea face Justitia narcisista?
27 decembrie 2012 | Constantin STANCU
În luna decembrie 2012 Guvernul a aprobat OUG pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, precum si pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Din conţinutul actului rezultă că începând cu data de 1 februarie 2013, pentru litigiile prevăzute la art. 60 1 lit. a) – f) din Legea nr. 192/2006, sancțiunea pentru introducerea cererii de chemare in judecata fara participarea anterioara la ședința de informare privind avantajele medierii este inadmisibilitatea.
În lanţul procedural se introduce o nouă etapă, anterioară depunerii cererii la instanţa de judecată, astfel că accesul la o instanţă este condiţionat evident deoarece sancţiunea este dură, instanța de judecată va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanța in acest scop, pentru litigiile arătate mai sus. Lipsa certificatului de la dosarul cauzei, eliberat de mediator sau a procesului verbal, după caz, pot bloca accesul la instanţă.
Procedura are multe inconveniente, mai ales practice, sau juridice.
Se încalcă prevederile constituţionale şi ale legislaţiei europene şi acest lucru a fost reiterat de numeroase articole de specialitate, nu voi insista asupra lor.
– Un reclamant se poate adresa unui mediator cu 50 de dosare într-o zi solicitând îndeplinirea informării, dar procedura de informare este gratuită, va accepta mediatorul să dreseze acte în mod gratuit?
– Mulţi pârâţi au o atitudine de pasivitate sau de fugă din faţa răspunderii, nu au domiciliul la o adresă fixă, la persoanele juridice unele au o situaţie juridică aproximativă: lipseşte sediul, administratorii sunt plecaţi din ţară, nu au o persoană desemnată cu primirea corespondenţei, nu se prezintă la oficiul poştal sau curier pentru ridicarea corespondenţei, etc. Situaţiile neclare sunt multiple şi procedura este foarte greu de îndeplinit…
– Judecătorul are obligaţia de a îndruma părţile la mediere, ori rezolvarea unui litigiu pe cale amiabilă se poate face pe mai multe căi: concilierea, tranzacţia, schimbarea de bunuri, compensarea, etc. Aceste pot fi realizate fie de parte, fie de un avocat sau consilier juridic, sau de un economist, fie de un alt profesionist. Direcţionarea spre biroul mediatorului reflectă lipsa de independenţă şi obiectivitate, se afectează dreptul persoanei de a decide asupra averii sale de orice fel. Cred că judecătorul se va transforma în agent de vânzări pentru mediator prin simplul fapt că reclamantul va trebui să aleagă o cale unică prevăzută de procedură (cu scuzele de rigoare pentru judecător, nu este un atac)…
– Sunt unele persoane care nu au capacitatea de a negocia şi de a se ajunge la o concluzie din lipsa unei culturi adecvate, în structura persoanelor juridice nu sunt angajaţi specialişti care ar putea avea un rol important la mediere, persoane care să aibă cunoştinţele de specialitate. Se va ajunge la un fel de dictatură a mediocrităţii care nu va înţelege…
– Mediatorul în sine nu este specialistul în drept care să înţeleagă unele fenomene, va plăti reclamantul comisioane duble şi la mediator şi la avocatul care îl va asista. Şi dacă mediatorul nu va înţelege? Practica judiciară este oricum diversă şi controversată…
– Dacă într-o şedinţă de mediere o parte va fi forţată să cedeze în sensul dorit de cealaltă parte prin presiuni de tot felul, se va realiza medierea, judecătorul va verifica doar aspectele formale, fără să intre în fondul cauzei, va valida actul de mediere, se va ajunge ca practica judiciară să devină inutilă. Validarea actelor mediatorului se aseamănă mult cu procedura de investire a titlurilor de valoare, astfel că fondul nu va fi abordat de judecător, în acest mod se va ajunge la o situaţie interesantă în societate, relaţii sociale rezolvate formal de mediator, dar problemele de fond vor rămâne, nedreptatea socială va persista cu toate consecinţele.
– Pârâtul va face exces de procedura medierii prin multe acţiuni formale, întârziind accesul la o instanţă o perioadă însemnată de timp, blocând reclamantul la instanţă şi finalizarea divergenţei printr-o soluţie legală.
– Mediatorul în sine poate avea un deficit de cultură, de înţelegere, va ascunde incompatibilităţile, va avea interese, etc.
Se pot enumera multe situaţii de genul celor de mai sus. Reclamantul va fi pus într-o situaţie dificilă, creditorii pot ajunge să suporte mult timp lipsa capitalului care a migrat spre un pârât incomod, pornit să speculeze procedura, cei care vor fi de bună credinţă vor avea de suportat de urma relei credinţe a pârâţilor.
Adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea legii medierii a avut menirea de a proteja judecătorii de numărul mare de dosare, dar soluţia va avea efecte perverse, ca în economie, numărul de dosare vor creşte, efectul va fi altul decât cel dorit.
Se pune o întrebare: ne îndreptăm spre o justiţie narcisistă, care se va direcţiona spre problemele ei în loc să se realizeze dreptatea socială?
Constantin STANCU
