SUA. Raportul pe Justiție 2012
08.01.2013 | Alexandru VLASTON

John Roberts, seful Departamentului de Stat al Justitiei al SUA, a lansat in ultima zi a anului trecut raportul de sfarsit de an 2012, in care a solicitat puterilor executiva si legislativa masuri care sa raspunda nevoilor sistemului judiciar federal din punct de vedere financiar si al resurselor umane, potrivit jurist.org. Roberts a remarcat faptul ca sistemul judiciar a primit doar un mic procent din bugetul federal pentru a-si mentine in continuare operatiunile. De asemenea, a descris modul in care sistemul judiciar a incercat, intr-un mod agresiv, sa reduca costurile, deficitele bugetare si cresterea costurilor inca din 2011, in ciuda inflatiei.
Roberts a subliniat ca este tot mai greu de a reduce costurile suplimentare mentinand in acelasi timp functiile de baza ale sistemului judiciar care „sunt necesare din punct de vedere constitutional si al statutului”, si abordarea in continuare a volumului de cazuri in crestere ale instantelor. Spre deosebire de puterea executiva, care are programe discretionare care pot fi amanate, sistemul judiciar trebuie sa solutioneze cazurile cu care este investita.
A fost accentuat faptul ca justitia ar fi compromisa daca finantarea insuficienta a sistemului judiciar continua, incurajand Congresul si Presedintele Obama sa ia in considerare numirea judecatorilor din fondul de rezerva pentru a mentine statul drept.
Nu este prima data cand Roberts a cerut Presedintelui si Congresului resurse suplimentare pentru sistemul judiciar (ci incepand, constant, din 2005).
:: raportul
Alexandru VLASTON
student, Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice