Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALSPovestim cărţi
 
 
Opinii
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

De dat mai departe: Stimaţi dascăli, păzea!

09.01.2013 | Maria BORNEA

„Medierea conflictelor şcolare şi un proces de mediere a unui conflict şcolar sunt activităţi care se pot exercita doar de către mediatori autorizaţi în baza legii medierii, orice altă persoană care desfăşoară activităţi de mediere a conflictelor şcolare intrând sub incidenţa penală a art. 12 alin. 4 – 5 din această lege” (n.n. Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator) scrie în articolul Diferenţa dintre „medierea şcolară” şi „medierea conflictelor şcolare” domnul mediator Dorin Ilie, publicat zilele trecute pe acest site.

Prin urmare, stimaţi dascăli ca să mai puteţi profesa, pentru că pentru dv. a profesa înseamnă şi a educa, deci şi a soluţiona conflictele care se ivesc în şcoală, deoarece un dascăl bun se verifică mai ales în momentele grele, cum sunt şi conflictele şcolare, va trebui, musai, să adunaţi ban cu ban din salariile voastre mari, să puteţi plăti 3.500 lei pentru un curs de mediator de două săptămâni, apoi alţi bani pentru taxele de înscriere în profesia de mediator, să vă deschideţi cabinet de mediator, să plătiţi impozite, taxe, etc. La acel curs vă va vorbi un ins care are şi el o pregătire tot de două săptămâni pentru această profesie. Va face cu voi câteva medieri simulate, vă va spune cum să comunicaţi cu cei care au probleme ca să îi împăcaţi, şi cum, dv. vă pregătiţi pentru soluţionarea conflictelor şcolare, vă va spune cum să comunicaţi cu copiii. Acel ins poate fi jurist, inginer, medic, etc. şi va trebui să îl plătiţi cu economiile voastre pe cca un an de zile. Pentru 3.500 lei, în medie voi munciţi cca trei luni de zile, el două săptămâni, deci pe lună el câştigă doar de la un singur cursant 7.000 lei, cât voi în jumătate de an şi sunteţi formatorii naţiunii!

Dacă cumva veţi îndrăzni să mediaţi, să soluţionaţi conflictele şcolare ivite în şcoala în care munciţi, aşa cum aţi făcut-o dintotdeauna, de când e şcoala, şcoală, fără a face toate acestea, vă paşte puşcăria şi evident veţi pierde şi calitatea de dascăl.
Iată unde se ajunge când :
– o ţară este condusă de încropiţi, iar legile sunt făcute tot de ei şi pe genunchi,
– nu mai există respect pentru profesii şi profesionalism,
– oricine poate crede că se pricepe la orice, atunci când nu este profesionist în nimic, pentru că dacă ar avea o profesie pe care să o iubească, să o înţeleagă, să o respecte, şi-ar practica-o, şi ar respecta şi celelalte profesii şi pe cei care le practică.

Cei care pot susţine ceea ce este scris în citatul din primul aliniat al acestui text nu ştiu ce înseamnă profesia de dascăl. Nu ştiu că aceştia fac studii serioase de pedagogie, că au dat multe examene din această materie, chiar şi la definitivat. Nu ştiu că pedagogia este o ştiinţă care cuprinde şi psihologie, mai ales psihologia copilului. Nu ştiu că pedagogia este arta comunicării cu elevul, dar şi cu ceilalţi, că principalul ei obiect de studiu este modalitatea de transmitere a ideilor, de comunicare, de convingere a celorlalţi. Nu ştiu că un profesor care toată viaţa lucrează în mediul şcolar, şi cu copiii, acumulează experienţă semnificativă în acest domeniu, astfel că este de neînlocuit.

Atunci când un dascăl are pe lângă pregătire, experienţă şi har este cel mai în măsură să rezolve absolut orice conflict din şcoală. Nimeni nu îl poate egala.
Doar mediatorii cu cele două săptămâni de pregătire a lor cred că o pot face pentru că nu ştiu cât nu ştiu, şi acolo unde nu este ştiinţă este tupeu. Unii dintre ei nu au limite.

Cei care susţin că pot lua locul profesorilor în această privinţă, în mod cert nu au avut parte de profesori adevăraţi, de profesori cu har. Nu au înţeles ce înseamnă meseria de dascăl, nu şi-au iubit profesorii, iar o şcoală unde nu sunt astfel de dascăli nu este şcoală în adevăratul sens al acestei noţiuni, este doar un simulacru, deci nu au făcut şcoală, dar vor să facă şcoală cu semenii lor şi aceasta tocmai pentru că nu ştiu cât nu ştiu.

Ca să realizaţi grotescul situaţiei vă spun o scurtă istorioară adevărată.

Fac parte din generaţiile care au fost silite să înveţe limba rusă cu osârdie, deşi îi uram pe ruşi şi limba lor. Îi uram pentru că trăiam urmările grozăviilor făcute de ei în ţară, în timpul războiului, şi din cauza lor, noi, toţi românii am suferit foarte mult şi după război. Încă de la grădiniţă ne duceau prin sat cu rândul, flămânzi şi desculţi, şi trebuia să strigăm în cor, cât puteam de tare: „Stalin, Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus”, în timp ce tatăl meu şi mulţi alţii erau la închisoare, iar noi toţi, inclusiv copiii trăiam la limita supravieţuirii din cauza ruşilor. Când am mai crescut, la şcoală am fost obligaţi să învăţăm limba rusă! Profesorii de limba rusă simţeau şi ei opoziţia noastră, dacă probabil nu o aveau şi ei, dar nu aveau ce face.

La liceu am avut o profesoară de limba rusă cu totul deosebită. Cu toată îndărătnicia noastră a reuşit să ne facă să învăţăm limba rusă, să uităm de ruşi, iar la sfârşitul liceului în clasă vorbeam doar ruseşte, vorbeam fluent limba. Am îndrăgit-o pe profesoara noastră după doar câteva luni şi am învăţat materia de dragul ei. Câţi dintre noi nu au ajuns să le placă o materie de dragul profesorilor care o predau!

Cu tardivă, dar pioasă recunoştinţă îi scriu numele: Marieta Harabagiu, profesoară la Liceul Samuil Vulcan din Beiuş. Îi amintesc numele pentru ca beiuşenii care au avut norocul să o aibă profesoară să îi aducă un gând pios, dacă vor citi aceste rânduri. Ştia să se facă iubită, să comunice, să se facă înţeleasă. Când ne prindea cu lecţia neînvăţată, ne făcea o astfel de morală încât ne venea să intrăm în pământ de ruşine. Am fi preferat să ne dea oricâte note proaste, dar să nu ne mai facă morală. Nu ridica niciodată vocea. Nu insulta, nu batjocorea, dar ştia să te convingă că neînvăţând lecţia ai făcut cea mai mare greşeală de pe pământ. Aşa a reuşit să ne facă pe toţi să învăţăm limba rusă, împotriva urii noastre, dar nu doar limba rusă. Ne-a învăţat să învăţăm, să fim serioşi, responsabili, să avem conştiinţa lucrului bine făcut. Nu trebuia decât să se uite mustrător la tine, că deveneai cel mai cuminte copil.

Nu era singurul profesor cu har din şcoală. Erau mai mulţi. Nu se ajungea la conflicte şcolare, deoarece astfel de dascăli ştiau să le prevină, dar chiar dacă s-ar fi ajuns, nici un om de pe planetă nu ar fi reuşit să le rezolve mai bine ca dânșii. Nu ne referim doar la harul lor, ci şi la pregătirea lor pedagogică, la experienţa dobândită în munca de o viaţă cu copiii, la faptul că îi cunoşteau pe cei implicaţi în conflict şi ştiau cum să îi abordeze, cunoşteau şi posibilele cauze ale conflictului, chiar nespuse de preopinenţi.

În mod cert aşa se întâmplă şi astăzi în foarte multe şcoli. Oricât de mult sunt umilite cadrele didactice, oricât de mici le sunt salariile, oricât de răi au devenit mare parte din elevi şi nu mai vor să înveţe, există dascăli cu har, cu temeinică pregătire, cu seriozitate, care îşi iubesc profesia. În orice şcoală este un colectiv de cadre didactice, care se ajută şi colaborează între ei. Întotdeauna ei vor fi singurii care vor putea rezolva cel mai bine orice conflict şcolar şi nu au nevoie de nimeni, nici de mediator, care nu va reuşi niciodată să îi egaleze în această problemă. Ar reuşi doar să îi mai umilească o dată în plus pe dascăli. Şi fac aceasta în mod firesc, normal, în cadrul normei lor didactice, fără a cere bani de la nimeni. Unii dintre ei au fost şi sunt adevăraţi mucenici.

Pentru că regimului nostru de democraţie populară i se pare că dascălii nu sunt şi nu au fost umiliţi destul de-a lungul vremurilor, acum le mai dă un brânci, ca nu cumva să îşi ia nasul la purtare. Se uită mereu că o societate care nu îşi preţuieşte dascălii, medicii, valorile, nu le merită şi nu le va avea decât la o cotă de avarie! Fără ei societăţile vor fi şi ele puternic avariate, aşa ca a noastră.

Profesorii scriu istoria unei localităţi, a unei zone. Produsul muncii lor suntem noi şi copiii noştri, iar o zonă care are şcoli bune va avea oameni cu caractere bine formate, celelalte mai puţin. Nu e puţin lucru. Cred că în oraşele mici, cum este şi Beiuşul meu natal, străzile ar trebui să poarte numele marilor dascăli care au făcut istoria locului, şi nu a unor personalităţi de multe ori străine de oamenii de acolo.

Cine nu ştie asta nu ştie ce este şcoala, nu ştie ce este seriozitatea, ce este profesionalismul, nu respectă nici o profesie. Duce totul în derizoriu, aşa cum din păcate se face uneori şi în societatea noastră de acum. Dacă ne uităm doar la guvernele noastre, vrând, nevrând ne aducem aminte de ei, pentru că au implicaţii în viaţa noastră, rareori miniştrii sunt specialişti în domeniul pe care îl păstoresc, şi, şi mai rareori sunt cei mai buni din acea breaslă, aşa cum în mod normal ar trebui să fie. Sunt doar din gaşcă.

Nu trebuie să îi urmăm pe politicienii noştri, deoarece marea lor majoritate sunt eşuaţii societăţii. Cel care are o profesie pe care o iubeşte şi o profesează cu succes, foarte rar o va părăsi şi va aborda o alta. Sunt foarte puţini care reuşesc să practice măcar cu acelaşi succes o altă profesie. Aceştia sunt genii. De obicei îşi schimbă profesia cei care o ratează pe prima şi aceştia cam suferă de sindromul ratării, aşa că vor fi nişte rataţi în continuare. Îşi vor căuta tot felul de sinecuri, dar nu le va lipsi niciodată tupeul, deoarece doar cu el răzbesc. În calea lor stau profesioniştii serioşi şi ca să poată trece, trebuie să îi dea la o parte.

Dacă nu vor fi preţuite valorile şi nu se va pune omul potrivit la locul potrivit, România nu are nici o şansă. Fiecare trebuie să practice meseria pentru care este pregătit. Dacă oricine va face orice,va fi un dezastru.

Este o mare greşeală dacă mediatorii cred că noi avocaţii avem ceva cu ei. Nicidecum. Medierea este foarte bună şi necesară. Şi noi o practicăm dintotdeauna, atât prin notificări şi concilieri anterioare proceselor, cât şi prin tranzacţiile făcute în timpul proceselor. În materia dreptului familiei, când este posibil, întotdeauna aducem părţile la un numitor comun. Dar, dacă s-a simţit nevoia să se creeze o profesie distinctă de mediator, legea trebuia bine fundamentată, bine pregătită, iar mediatorii la fel. Nu este admisibil, pentru că nu este constituţional, să fie nimic obligatoriu referitor la mediere, deci nici obligarea la informarea despre mediere, care este o şmecherie, o cale ocolită de a obliga omul să se ducă la mediator. Ea trebuie să fie pusă la dispoziţia cetăţenilor, iar aceştia să fie liberi să o abordeze sau nu. Ea trebuie să se impună singură prin calităţile şi utilitatea ei şi să nu fie impusă de guvern, încălcându-se dreptul constituţional la informare şi liberul acces la justiţie, Convenţia Europeană a drepturilor Omului, dar chiar şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Transformarea dreptului constituţional la informare într-o obligaţie la informare, indiferent la care domeniu al cunoaşterii s-ar referi, încalcă art. 31 al Constituţiei.

Nu se pot îngrădi drepturile fundamentale ale cetăţenilor de dragul unor grupuri de interese, pentru ca ei să câștige bani şi pentru că s-au ratat în alte profesii. Nu este admisibil să se facă alte filtre la actul de justiţie, deoarece îl face mai greu accesibil, mai de durată, mai scump, uneori îl blochează, şi încalcă art. 21 al Constituţiei.

Dacă medierea nu s-a impus din anul 2006 de când a apărut legea, înseamnă că legea nu a fost bună, că mediatorii nu au fost capabili prin profesionalism, seriozitate şi onestitate să se facă utili. Trebuia să se caute cauza reală a nereuşitei, să se ia măsuri, dar măsuri legale, nicidecum neconstituţionale.

În economiile de piaţă funcţionează principiul liberei concurenţe. Medierea este un serviciu oferit de persoane private, nu poate fi impus nimănui şi trebuie să fie lăsat să participe conform acestui principiu pe piaţa serviciilor. Atât informarea despre mediere cât şi medierea în sine trebuie să fie recomandate cetăţenilor, nicidecum impuse.

Maria BORNEA
avocat, Baroul Arad


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “De dat mai departe: Stimaţi dascăli, păzea!”

  1. Maria NICOARĂ spune:

    Dupa cum spuneati, in economiile de piata functioneaza principiul liberei concurente.Va este frica de ea, d-na avocat?La volumul conflictelor existent pe piata romaneasca, daca s-ar mai inventa inca o profesie in acest sens, toti ar avea de lucru si inca din greu, pentru rezolvarea lor.Nu aplicati vechiul principiu latin, „Divide et impera” cadrelor didactice , ca si asa sunt destul de oropsite si blamate de toata lumea.

    • nu inteleg de unde aceasta referire constanta la o „frica” a avocatilor fata e mediatori? am mai spus chestiunea aceasta dar o repet – orice client cu o problema juridica se va duce intai de toate la un avocat spre a se lamuri ce pozitie procesuala are, ce spune legea si ce optiuni de rezolvare exista (instanta sau mediere), ce avantaje si dezavantaje exista.

      pe scurt, informarea este facuta – in primul rind – de catre un avocat care ii va propune cea mai buna cale spre rezolvare. Deci nu se pune problema ca avocatii sa isi piarda clientii.

      problema REALA este ca un avocat isi asuma raspunderea pentru solutia propusa clientului spre a rezolva problema juridica. Sa propui medierea in masura in care nu ai incredere in profesionalismul mediatorilor este impotriva eticii avocatiale. cum sa duc un client la mediere si acolo sa vad ca mediatorul nu face ceea ce trebuie? este ca si cum ai recomanda un medic fara sa stii cit de bun este sau daca este in specializarea potrivita.

      Un client nemultumit de mediator se va „razbuna” pe avocatul care i-a propus aceasta cale. Iar asta va impieta asupra reputatiei avocatului in fata clientului (ma ales daca este un client vechi sau un client valoros). Credeti ca in cazul in care recomandarea medierii va duce la un esec, clientul va mai avea aceeasi incredere in mine si solutiile mele? mi-ar fi simplu sa dau vina pe mediatori ptr esec insa prefer sa evit total asemenea situatii conflictuale cu clientii mei.

      si atunci, care ar fi motivul pentru care mi-as pune la bataie reputatia mea cistigata in ani de munca recomandind medierea in acest moment cind nici macar nu stim cum se va aplica legea? de ce sa risc eu si clientii mei cind pot astepta 5 ani sa vad cum merge treaba, sa vad cum se face o diferentiere intre mediatori in functie de profesionalism si specializari si aceste lucruri sa se faca pe riscul altora si nu al meu/ al clientilor mei.

      iar o „profesie” cumparata in urma unor cursuri de 80 de ore platite cu bani grei (4.000 ron) nu are rolul de a naste nici macar o prezumtie de profesionalism. Nu exista nici un interes ca aceste cursuri sa fie facute pentru alt scop decit pentru bani – bani ptr formatori, bani ptr cartile ce se cumpara, bani ptr cursuri, etc. de fapt, totul se reduce la BANI si la PUTERE.

      doriti un exemplu al lipsei de profesionalism a mediatorilor? Conflictul intre Consiliul de Mediere si Uniunea Mediatorilor Bancari care a fost dus in INSTANTA !!:) conflict finalizat prin sentinta ICCJ in ianuarie 2012!!! halal mediere si exemplu de cit de bine functioneaza ADR in Romania.

      Mediatorii intre ei nu sunt in stare sa isi rezolve problema si au pretentia ca faciliteaza rezolvarea problemelor altora. buna gluma!! comunicare, deschidere, cautare de solutii, etc etc – bla bla bla. Tot in instanta ati ajuns 🙂

  2. Vladimir POPESCU spune:

    Articolul reprezinta un semnal ca „promovarea” medierii seamana mai mult cu o bagare pe gat. Dincolo de penibilul afirmatiei, dl Dorin Ilie a exagerat cand a spus ca profesorii pot fi acuzati de practicarea ilegala a profesiei de mediator. Va flatati stimati mediatori daca va propuneti sa concurati avocatii. La fel cum farmacistii nu vor putea inlocui medicii, nici mediatorii nu vor putea inlocui avocatii. Chiar in cazurile in care este obligatorie informarea medierii, avocatii sunt primii care isi sfatuiesc clientii sa ajunga la o intelegere cu partea adversa, inainte de a ajunge in instanta. Avocatii nu traiesc neaparat pentru procese, iar la inaltimea calitatilor pe care pretindeti ca le aveti, ar trebui sa intelegeti lucrul acesta. Pentru orice prestator de servicii, deci inclusiv pentru avocati, scopul este sa rezolve problema clientului in modul cel mai avantajos pentru acesta, iar daca acesta mod inseamna achitarea unei sume de bani, in detrimentul unui proces costisitor si lung, un avocat profesionist va face aceasta propunere. Promovarea medierii ar atrage mult mai multi sustinatori daca nu ar fi facuta prin amenintari (profesorii=infractori) sau jigniri (oamenii puternici aleg medierea, ceea ce inseamna ca cei care nu aleg medierea sunt slabi). Evident, nu imi permit sa dau sfaturi despre cum sa va promovati imaginea, dar ca receptor al mesajelor de promovare, mi-ati produs o senzatie de neincredere si oarecum de disperare a mediatorilor de a forta lumea sa participe la mediere. Dvs, mediatorii, trebuie sa va impuneti in primul rand prin profesionalism nu prin publicitate agresiva. Respectul se castiga, nu poate fi impus.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan