« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii
3 comentarii

De dat mai departe: Stimaţi dascăli, păzea!
09.01.2013 | Maria BORNEA

JURIDICE - In Law We Trust
DPO Lives
Secţiuni: Mediere, Opinii | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,

„Medierea conflictelor şcolare şi un proces de mediere a unui conflict şcolar sunt activităţi care se pot exercita doar de către mediatori autorizaţi în baza legii medierii, orice altă persoană care desfăşoară activităţi de mediere a conflictelor şcolare intrând sub incidenţa penală a art. 12 alin. 4 – 5 din această lege” (n.n. Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator) scrie în articolul Diferenţa dintre „medierea şcolară” şi „medierea conflictelor şcolare” domnul mediator Dorin Ilie, publicat zilele trecute pe acest site.

Prin urmare, stimaţi dascăli ca să mai puteţi profesa, pentru că pentru dv. a profesa înseamnă şi a educa, deci şi a soluţiona conflictele care se ivesc în şcoală, deoarece un dascăl bun se verifică mai ales în momentele grele, cum sunt şi conflictele şcolare, va trebui, musai, să adunaţi ban cu ban din salariile voastre mari, să puteţi plăti 3.500 lei pentru un curs de mediator de două săptămâni, apoi alţi bani pentru taxele de înscriere în profesia de mediator, să vă deschideţi cabinet de mediator, să plătiţi impozite, taxe, etc. La acel curs vă va vorbi un ins care are şi el o pregătire tot de două săptămâni pentru această profesie. Va face cu voi câteva medieri simulate, vă va spune cum să comunicaţi cu cei care au probleme ca să îi împăcaţi, şi cum, dv. vă pregătiţi pentru soluţionarea conflictelor şcolare, vă va spune cum să comunicaţi cu copiii. Acel ins poate fi jurist, inginer, medic, etc. şi va trebui să îl plătiţi cu economiile voastre pe cca un an de zile. Pentru 3.500 lei, în medie voi munciţi cca trei luni de zile, el două săptămâni, deci pe lună el câştigă doar de la un singur cursant 7.000 lei, cât voi în jumătate de an şi sunteţi formatorii naţiunii!

Dacă cumva veţi îndrăzni să mediaţi, să soluţionaţi conflictele şcolare ivite în şcoala în care munciţi, aşa cum aţi făcut-o dintotdeauna, de când e şcoala, şcoală, fără a face toate acestea, vă paşte puşcăria şi evident veţi pierde şi calitatea de dascăl.
Iată unde se ajunge când :
– o ţară este condusă de încropiţi, iar legile sunt făcute tot de ei şi pe genunchi,
– nu mai există respect pentru profesii şi profesionalism,
– oricine poate crede că se pricepe la orice, atunci când nu este profesionist în nimic, pentru că dacă ar avea o profesie pe care să o iubească, să o înţeleagă, să o respecte, şi-ar practica-o, şi ar respecta şi celelalte profesii şi pe cei care le practică.

Cei care pot susţine ceea ce este scris în citatul din primul aliniat al acestui text nu ştiu ce înseamnă profesia de dascăl. Nu ştiu că aceştia fac studii serioase de pedagogie, că au dat multe examene din această materie, chiar şi la definitivat. Nu ştiu că pedagogia este o ştiinţă care cuprinde şi psihologie, mai ales psihologia copilului. Nu ştiu că pedagogia este arta comunicării cu elevul, dar şi cu ceilalţi, că principalul ei obiect de studiu este modalitatea de transmitere a ideilor, de comunicare, de convingere a celorlalţi. Nu ştiu că un profesor care toată viaţa lucrează în mediul şcolar, şi cu copiii, acumulează experienţă semnificativă în acest domeniu, astfel că este de neînlocuit.

Atunci când un dascăl are pe lângă pregătire, experienţă şi har este cel mai în măsură să rezolve absolut orice conflict din şcoală. Nimeni nu îl poate egala.
Doar mediatorii cu cele două săptămâni de pregătire a lor cred că o pot face pentru că nu ştiu cât nu ştiu, şi acolo unde nu este ştiinţă este tupeu. Unii dintre ei nu au limite.

Cei care susţin că pot lua locul profesorilor în această privinţă, în mod cert nu au avut parte de profesori adevăraţi, de profesori cu har. Nu au înţeles ce înseamnă meseria de dascăl, nu şi-au iubit profesorii, iar o şcoală unde nu sunt astfel de dascăli nu este şcoală în adevăratul sens al acestei noţiuni, este doar un simulacru, deci nu au făcut şcoală, dar vor să facă şcoală cu semenii lor şi aceasta tocmai pentru că nu ştiu cât nu ştiu.

Ca să realizaţi grotescul situaţiei vă spun o scurtă istorioară adevărată.

Fac parte din generaţiile care au fost silite să înveţe limba rusă cu osârdie, deşi îi uram pe ruşi şi limba lor. Îi uram pentru că trăiam urmările grozăviilor făcute de ei în ţară, în timpul războiului, şi din cauza lor, noi, toţi românii am suferit foarte mult şi după război. Încă de la grădiniţă ne duceau prin sat cu rândul, flămânzi şi desculţi, şi trebuia să strigăm în cor, cât puteam de tare: „Stalin, Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus”, în timp ce tatăl meu şi mulţi alţii erau la închisoare, iar noi toţi, inclusiv copiii trăiam la limita supravieţuirii din cauza ruşilor. Când am mai crescut, la şcoală am fost obligaţi să învăţăm limba rusă! Profesorii de limba rusă simţeau şi ei opoziţia noastră, dacă probabil nu o aveau şi ei, dar nu aveau ce face.

La liceu am avut o profesoară de limba rusă cu totul deosebită. Cu toată îndărătnicia noastră a reuşit să ne facă să învăţăm limba rusă, să uităm de ruşi, iar la sfârşitul liceului în clasă vorbeam doar ruseşte, vorbeam fluent limba. Am îndrăgit-o pe profesoara noastră după doar câteva luni şi am învăţat materia de dragul ei. Câţi dintre noi nu au ajuns să le placă o materie de dragul profesorilor care o predau!

Cu tardivă, dar pioasă recunoştinţă îi scriu numele: Marieta Harabagiu, profesoară la Liceul Samuil Vulcan din Beiuş. Îi amintesc numele pentru ca beiuşenii care au avut norocul să o aibă profesoară să îi aducă un gând pios, dacă vor citi aceste rânduri. Ştia să se facă iubită, să comunice, să se facă înţeleasă. Când ne prindea cu lecţia neînvăţată, ne făcea o astfel de morală încât ne venea să intrăm în pământ de ruşine. Am fi preferat să ne dea oricâte note proaste, dar să nu ne mai facă morală. Nu ridica niciodată vocea. Nu insulta, nu batjocorea, dar ştia să te convingă că neînvăţând lecţia ai făcut cea mai mare greşeală de pe pământ. Aşa a reuşit să ne facă pe toţi să învăţăm limba rusă, împotriva urii noastre, dar nu doar limba rusă. Ne-a învăţat să învăţăm, să fim serioşi, responsabili, să avem conştiinţa lucrului bine făcut. Nu trebuia decât să se uite mustrător la tine, că deveneai cel mai cuminte copil.

Nu era singurul profesor cu har din şcoală. Erau mai mulţi. Nu se ajungea la conflicte şcolare, deoarece astfel de dascăli ştiau să le prevină, dar chiar dacă s-ar fi ajuns, nici un om de pe planetă nu ar fi reuşit să le rezolve mai bine ca dânșii. Nu ne referim doar la harul lor, ci şi la pregătirea lor pedagogică, la experienţa dobândită în munca de o viaţă cu copiii, la faptul că îi cunoşteau pe cei implicaţi în conflict şi ştiau cum să îi abordeze, cunoşteau şi posibilele cauze ale conflictului, chiar nespuse de preopinenţi.

În mod cert aşa se întâmplă şi astăzi în foarte multe şcoli. Oricât de mult sunt umilite cadrele didactice, oricât de mici le sunt salariile, oricât de răi au devenit mare parte din elevi şi nu mai vor să înveţe, există dascăli cu har, cu temeinică pregătire, cu seriozitate, care îşi iubesc profesia. În orice şcoală este un colectiv de cadre didactice, care se ajută şi colaborează între ei. Întotdeauna ei vor fi singurii care vor putea rezolva cel mai bine orice conflict şcolar şi nu au nevoie de nimeni, nici de mediator, care nu va reuşi niciodată să îi egaleze în această problemă. Ar reuşi doar să îi mai umilească o dată în plus pe dascăli. Şi fac aceasta în mod firesc, normal, în cadrul normei lor didactice, fără a cere bani de la nimeni. Unii dintre ei au fost şi sunt adevăraţi mucenici.

Pentru că regimului nostru de democraţie populară i se pare că dascălii nu sunt şi nu au fost umiliţi destul de-a lungul vremurilor, acum le mai dă un brânci, ca nu cumva să îşi ia nasul la purtare. Se uită mereu că o societate care nu îşi preţuieşte dascălii, medicii, valorile, nu le merită şi nu le va avea decât la o cotă de avarie! Fără ei societăţile vor fi şi ele puternic avariate, aşa ca a noastră.

Profesorii scriu istoria unei localităţi, a unei zone. Produsul muncii lor suntem noi şi copiii noştri, iar o zonă care are şcoli bune va avea oameni cu caractere bine formate, celelalte mai puţin. Nu e puţin lucru. Cred că în oraşele mici, cum este şi Beiuşul meu natal, străzile ar trebui să poarte numele marilor dascăli care au făcut istoria locului, şi nu a unor personalităţi de multe ori străine de oamenii de acolo.

Cine nu ştie asta nu ştie ce este şcoala, nu ştie ce este seriozitatea, ce este profesionalismul, nu respectă nici o profesie. Duce totul în derizoriu, aşa cum din păcate se face uneori şi în societatea noastră de acum. Dacă ne uităm doar la guvernele noastre, vrând, nevrând ne aducem aminte de ei, pentru că au implicaţii în viaţa noastră, rareori miniştrii sunt specialişti în domeniul pe care îl păstoresc, şi, şi mai rareori sunt cei mai buni din acea breaslă, aşa cum în mod normal ar trebui să fie. Sunt doar din gaşcă.

Nu trebuie să îi urmăm pe politicienii noştri, deoarece marea lor majoritate sunt eşuaţii societăţii. Cel care are o profesie pe care o iubeşte şi o profesează cu succes, foarte rar o va părăsi şi va aborda o alta. Sunt foarte puţini care reuşesc să practice măcar cu acelaşi succes o altă profesie. Aceştia sunt genii. De obicei îşi schimbă profesia cei care o ratează pe prima şi aceştia cam suferă de sindromul ratării, aşa că vor fi nişte rataţi în continuare. Îşi vor căuta tot felul de sinecuri, dar nu le va lipsi niciodată tupeul, deoarece doar cu el răzbesc. În calea lor stau profesioniştii serioşi şi ca să poată trece, trebuie să îi dea la o parte.

Dacă nu vor fi preţuite valorile şi nu se va pune omul potrivit la locul potrivit, România nu are nici o şansă. Fiecare trebuie să practice meseria pentru care este pregătit. Dacă oricine va face orice,va fi un dezastru.

Este o mare greşeală dacă mediatorii cred că noi avocaţii avem ceva cu ei. Nicidecum. Medierea este foarte bună şi necesară. Şi noi o practicăm dintotdeauna, atât prin notificări şi concilieri anterioare proceselor, cât şi prin tranzacţiile făcute în timpul proceselor. În materia dreptului familiei, când este posibil, întotdeauna aducem părţile la un numitor comun. Dar, dacă s-a simţit nevoia să se creeze o profesie distinctă de mediator, legea trebuia bine fundamentată, bine pregătită, iar mediatorii la fel. Nu este admisibil, pentru că nu este constituţional, să fie nimic obligatoriu referitor la mediere, deci nici obligarea la informarea despre mediere, care este o şmecherie, o cale ocolită de a obliga omul să se ducă la mediator. Ea trebuie să fie pusă la dispoziţia cetăţenilor, iar aceştia să fie liberi să o abordeze sau nu. Ea trebuie să se impună singură prin calităţile şi utilitatea ei şi să nu fie impusă de guvern, încălcându-se dreptul constituţional la informare şi liberul acces la justiţie, Convenţia Europeană a drepturilor Omului, dar chiar şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Transformarea dreptului constituţional la informare într-o obligaţie la informare, indiferent la care domeniu al cunoaşterii s-ar referi, încalcă art. 31 al Constituţiei.

Nu se pot îngrădi drepturile fundamentale ale cetăţenilor de dragul unor grupuri de interese, pentru ca ei să câștige bani şi pentru că s-au ratat în alte profesii. Nu este admisibil să se facă alte filtre la actul de justiţie, deoarece îl face mai greu accesibil, mai de durată, mai scump, uneori îl blochează, şi încalcă art. 21 al Constituţiei.

Dacă medierea nu s-a impus din anul 2006 de când a apărut legea, înseamnă că legea nu a fost bună, că mediatorii nu au fost capabili prin profesionalism, seriozitate şi onestitate să se facă utili. Trebuia să se caute cauza reală a nereuşitei, să se ia măsuri, dar măsuri legale, nicidecum neconstituţionale.

În economiile de piaţă funcţionează principiul liberei concurenţe. Medierea este un serviciu oferit de persoane private, nu poate fi impus nimănui şi trebuie să fie lăsat să participe conform acestui principiu pe piaţa serviciilor. Atât informarea despre mediere cât şi medierea în sine trebuie să fie recomandate cetăţenilor, nicidecum impuse.

Maria BORNEA
avocat, Baroul Arad

Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.