Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Cauza C-443/11 Jeltes și alții AG Mengozzi – Coordonarea sistemelor de securitate socială și drepturile lucrătorilor frontalieri
11.01.2013 | Emanuela MATEI

Cauza F. P. Jeltes, M. A. Peeters, J. G. J. Arnold/Raad van bestuur van het Uitvoeringsinstituut werknemersverzekeringen („UWV”)

Fapte relevante

Cauza se refera la trei persoane, cetateni ai Tarilor de Jos care au rezidenta in Belgia si respectiv Germania, dar au fost incadrati in munca in Tarile de Jos. Unul din ei, dl. Jeltes, rezident in Belgia, a lucrat in Tarile de Jos pana in data de 30 iulie 2010. Cererea depusa pentru plata unei prestatii de somaj a fost respinsa de catre autoritatea olandeza UWV. Dl. Arnold cu resedinta in Germania a lucrat in Tarile de Jos pana la data de 2 februarie 2009 si apoi a beneficiat de plata indemnizatiei de somaj pana la data de 6 aprilie 2009, dupa care a figurat ca lucrator independent pana la data de 1 iunie 2010. Cererea dlui. Arnold pentru reluarea platii indemnizatiei de somaj a fost respinsa de UWV. Dna. Peeters, de asemenea rezident in Belgia, a intrat in somaj la data de 1 mai 2009 si a beneficiat de indemnizatie pana la data de 26 aprilie 2010. Nu a lucrat decat 3 saptamani, intre 26 aprilie si  18 mai 2010, dupa care a cerut reluarea platii deoarece perioada de proba s-a finalizat cu concediere. Cererea dnei. Peeters a fost de asemeni respinsa de catre UWV.

Cadrul juridic UE

Regulamentul 987/2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala – art 97:  Prezentul regulament (…) intra in vigoare la 1 mai 2010. Regulamentul nr. 883/2004 a abrogat vechiul regulament (CEE) nr. 1408/71 care prevedea reguli speciale pentru lucratorii frontalieri in articolul 71 care se intemeia exclusiv pe vointa de a asigura lucratorului in cauza cele mai favorabile conditii pentru o reintegrare pe piata muncii. Aceste reguli au fost interpretate de Curte in hotararea din cauza Miethe 1/85. Solutia pretoriana din Miethe permitea lucratorilor frontalieri cu titlu de exceptie sa beneficieze de serviciile de ocupare a fortei de munca din statul unde au fost angajati anterior si unde sansele de reintegrare erau mai bune, fapt ce necesita in acest caz sa se consacre in egala masura competenta acestui stat de a plati prestatiile.

Exceptia Miethe a fost inlaturata de legiuitorul UE prin Regulamentul 883/2004, al carui articol 65 reglementeaza situatia somerilor rezidenti intr-un alt stat membru decat statul competent si determina ca statul care are obligatia de a plati prestatiile este statul de rezidenta. Incepand cu data de 1 mai 2010 lucratorii frontalieri beneficiaza de acelasi tratament ca si ceilalti someri rezidenti. Articolul 64 din Regulamentul 883/2004 precizeaza ca modalitatile practice de cooperare si de asistenta reciproca dintre institutiile si serviciile din statul membru competent si din statul membru in care persoana se deplaseaza pentru a cauta de lucru vor fi stabilite de Regulamentul de aplicare 987/2009. Atata vreme cat dreptul la prestatii este transferat intre statul ultimei perioade de angajare si statul de rezidenta, articolul 45 TFUE nu se poate opune unui refuz de a plati emis de serviciul ocuparii fortei de munca in statul unde lucratorul a fost incadrat in munca.

Situatia dreptului de a primi indemnizatie care se refera la perioade anterioare datei de 1 mai 2010 este ceva mai neclara. Este dificil sa se considere ca, pentru toti lucratorii frontalieri calificati drept atipici in temeiul Regulamentului 1408/71 si care beneficiau de prestatii platite de statul ultimului loc de munca, aceasta plata a incetat imediat la 1 mai 2010, fara preaviz.

Articolul 87  alin. 8: In cazul in care, ca urmare a prezentului regulament, o persoana este supusa legislatiei unui alt stat membru decat cel sub incidenta legislatiei careia se afla in temeiul titlului II din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, legislatia respectiva continua sa se aplice atat timp cat situatia ramane neschimbata, cu exceptia cazului in care persoana interesata solicita sa fie supusa legislatiei aplicabile in conformitate cu prezentul regulament. In termen de trei luni de la data aplicarii prezentului regulament, cererea se prezinta institutiei competente a statului membru a carui legislatie este aplicabila in temeiul prezentului regulament, astfel incat persoana in cauza sa intre sub incidenta legislatiei statului membru respectiv de la data aplicarii prezentului regulament. In cazul in care cererea se prezinta dupa expirarea acestui termen, schimbarea legislatiei aplicabile are loc in prima zi a lunii urmatoare.

Expresia atat timp cat situatia ramane neschimbata respectiv se refera la interventia unui eveniment de natura sa determine pierderea dreptului la prestatii de somaj care a fost acordat pentru perioadele lucrate anterior intrarii in vigoare a Regulamentului nr. 883/2004, instanta nationala va trebui sa ia de asemenea in considerare durata pe parcursul careia lucratorii in cauza reluasera efectiv o activitate profesionala. AG Mengozzi este de parere ca reluarea unei activitati profesionale nu pare un motiv suficient pentru a intrerupe definitiv plata prestatiilor de somaj, plata care constituie concretizarea drepturilor acordate pentru perioada lucrata inaintea intrarii in vigoare a Regulamentului nr. 883/200.

Concluzie

Este de retinut faptul ca singurul stat competent sa acorde prestatiile de somaj unor lucratori frontalieri, chiar atipici, aflati in somaj total este statul de resedinta al lucratorilor respectivi. Mai mult trebuie notat ca in conformitate cu noile dispozitii legale si in contrast cu cele ale Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 abrogat prin Regulamentul nr. 883/2004, lucratorii se pot inscrie la serviciul ocuparii fortei de munca in ambele state beneficiind astfel de sanse multiple de a gasi un loc de munca potrivit calificarii si experientei lor profesionale.

Emanuela MATEI


Aflaţi mai mult despre , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.