Consecințele perverse ale protecției debitorului prin măsuri normative. Un studiu empiric

Deși nu se regăsește nicăieri în legislație un enunț al principiului protecției debitorului[1], doctrina și jurisprudența fac trimitere în dese ocazii la aplicarea unui asemenea principiu. În special în ultimii doi ani, după ce criza economică globală a ieșit la suprafață și în România, disputele cu privire la reglementarea raporturilor de credit au generat clasificări etice (băncile sunt rele, iar clienții sunt oropsiți) sau au primit conotații penale (creditarea non-bancară pare a fi lovită de anatema infracțiunii de cămătărie). Într-un mediu atât de încărcat de factori perturbatori (non-juridici), discuția a cunoscut destule derapaje ale raționamentului juridic. Tocmai pentru a încerca să evităm „poluarea” raționamentului generată de astfel de factori, ne vom limita analiza la „ciudatul” an 2009.

În 2009, criza tocmai trecuse Oceanul și se instala rapid în întreaga Europă. Cu toate acestea, România părea a fi ocolită de efectele crizei. Majoritatea comentatorilor părea a fi convinsă de imunitatea economiei românești la criza financiară[2]. Mirajul s-a disipat abia în ianuarie 2010, după încheierea anului electoral… Pentru scopul analizei ce urmează, este de reținut faptul că economia locală părea ocolită de criză, deci funcționa (încă) în parametri normali. De aceea, evoluțiile din acel an ar fi fost normal să depindă doar de factori „naționali”.

O analiză empirică a nivelului dobânzilor percepute de băncile comerciale în cursul anului 2009 relevă însă unele evoluții ciudate. Pentru a obține termeni comparabili, am încercat să evaluăm nivelul mediul al marjei percepute de către bănci la împrumuturile acordate în RON și, respectiv, EUR, defalcate pe credite existente și pe credite nou acordate, în fiecare lună din anul 2009. Datele brute provin din baza de date interactivă pusă la dispoziție de Banca Națională a României pe site-ul propriu (www.bnro.ro).

Pentru calculul marjei (adică al acelei părți din dobândă care reflectă riscul asumat de bancă în operațiunea de creditare plus profitul), am aplicat următoarele corecții:
(i) la creditele în RON, din rata dobânzii am scăzut nivelul mediu lunar al ROBOR (calculat ca medie aritmetică a nivelului ROBOR anunțat în fiecare zi a lunii respective);
(ii) la creditele în EUR, din rata dobânzii am scăzut nivelul lunar al EURIBOR și am ajustat rezultatul cu variația cursului mediu de schimb lunar RON/EUR pentru luna curentă față de luna precedentă.

Rezultatele pot fi vizualizate în graficul de mai jos, unde:
Marja RON sold – reprezintă marja calculată conform algoritmului prezentat mai sus pentru creditele denominate în moneda națională care fuseseră deja acordate de bănci anterior lunii curente (se aflau în sold)
Marja RON noi – reprezintă marja calculată conform algoritmului prezentat mai sus pentru creditele denominate în moneda națională care fuseseră acordate de bănci în luna curentă
Marja EUR sold – reprezintă marja calculată conform algoritmului prezentat mai sus pentru creditele denominate în moneda unică europeană care fuseseră deja acordate de bănci anterior lunii curente (se aflau în sold)
Marja EUR noi – reprezintă marja calculată conform algoritmului prezentat mai sus pentru creditele denominate în moneda unică europeană care fuseseră acordate de bănci în luna curentă

Analiza graficului relevă câteva evoluții interesante:
(a) marja creditelor denominate în moneda locală aflate în sold a cunoscut o creștere lentă la începutul anului, pentru a avea o „explozie” în perioada aprilie-iulie, urmată de o corecție în perioada august-octombrie și de o stabilizare relativă pe final de an, dar la un nivel mult mai mare celui de la începutul anului;
(b) marja creditelor denominate în moneda locală nou acordate a început anul pe o tendință de scădere, pentru a cunoaște apoi o creștere abruptă în mai cu stabilirea unui plafon ridicat în iunie-august și o corecție pe final de an, confirmând tendința de scădere existentă la începutul anului;
(c) marja creditelor denominate în moneda unică europeană aflate în sold a avut o evoluție mai stabilă, dar cu tendință de creștere, pe tot parcursul anului;
(d) marja creditelor denominate în moneda unică europeană nou acordate a cunoscut o evoluție dezordonată, pe parcursul anului.

Vom încerca în continuare să oferim anumite ipoteze care ar putea explica aceste evoluții, în principal evoluția marjelor aferente creditelor exprimate în moneda națională. Pentru formularea acestor ipoteze, am pornit de următorul set de presupuneri:
(i) factorii externi au avut o influență limitată asupra politicilor de creditare locale, în special cele adresate creditelor exprimate în moneda națională;
(ii) majoritatea creditelor aveau rata dobânzii variabilă, evoluția sa fiind influențată de o rată internă calculată de bancă pe baza propriei analize a nivelului de risc;
(iii) majoritatea creditelor imobiliare erau denominate în monedă străină, în timp ce majoritatea creditelor de consum erau denominate în monedă locală;
(iv) numărul de credite noi a scăzut considerabil în cursul anului 2009, iar rata creditelor neperformante a început să crească (fără a atinge însă niveluri alarmante).

Totodată, se observă că, în aceeași perioadă, rata riscului de credit perceput de către bănci a crescut accentuat (de la 6,52% în decembrie 2008 până la 15,29% în decembrie 2009). Cu toate acestea, băncile nu păreau foarte îngrijorate, de vreme ce scăderea profitului în 2009 nu făcea decât să corecteze un profit spectaculos în 2008[3].

Dacă acceptăm că în primăvara lui 2009 nu a existat un eveniment neașteptat în economia locală, iar criza din economiile occidentale era ținută departe de România (chiar prin măsuri artificiale), trebuie găsit acel eveniment local care ar fi putut determina creșterea bruscă a marjelor (dar diferențiată în funcție de moneda creditului).

Ne-am îndreptat atenția către un eveniment juridic al perioadei care a cunoscut o atenție sporită atât în mediul juridic[4], cât și economic[5]. Este vorba despre (deja) celebra decizie a Curții Constituționale care a (re)instituit obligativitatea confirmării judiciare a începerii executării titlurilor executorii[6]. Decizia a fost pronunțată în martie 2009 și a fost publicată două săptămâni mai târziu, în aprilie 2009. Ca o consecință a declarării neconstituționale a textelor din Codul de procedură civilă, Guvernul le-a modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2009, publicată în mai 2009[7]. Așadar, perioada aprilie-mai 2009 a fost cea în care impactul deciziei instanței de contencios constituțional[8] a fost cel mai vizibil și tot în acea perioadă a existat marele salt al marjei de dobândă la împrumuturile în lei. Nu credem că este doar o coincidență.

O posibilă explicație poate să fie aceea că băncile au considerat introducerea unei proceduri judiciare (care presupune timp și costuri suplimentare în cadrul procedurii execuționale) va mări gradul de risc al executărilor silite. Impactul urma să fie mai relevant pentru creditele de consum decât pentru cele imobiliare, întrucât executarea imobiliară era oricum supusă unor proceduri mai lungi. De aceea, majorarea de marjă (în care intră și componenta de risc asumată de bancă) a fost resimțită în special la creditele în lei (care reprezentau majoritatea creditelor de consum).

După un șoc inițial major, băncile și-au ajustat pozițiile față de creșterea modestă a creditelor cu probleme, dar au rămas circumspecte. Reacția a fost mai ușoară în cazul creditelor noi, întrucât în cazul acestora băncile au putut să-și ajusteze expunerea fie prin modificarea termenilor contractuali privind executarea, fie prin înăsprirea condițiilor de eligibilitate la creditare. Pe final de an, intervențiile Băncii Naționale a României au temperat reacția emoțională inițială și au reușit să redreseze întrucâtva situația.

Credem că acest exemplu empiric oferă o imagine asupra influenței pe care măsurile normative îndreptate către protecția debitorului se pot dovedi o armă cu două tăișuri care ajunge în final să lovească tocmai în cei pe care își propune să îi protejeze. Motivația Curții Constituționale a fost aceea de a oferi mai multe garanții debitorilor, adică de a le oferi o protecție sporită. Consecința în plan economic a fost aceea a majorării costului creditului (cost suportat tocmai de către debitori) și a redresării sale doar în urma restricționării accesului la creditare[9].

Acest fenomen nu este unul singular, el fiind identificat în toate economiile de piață[10]: orice încercare din exterior de modificare a echilibrului dintre creditori și debitori se repercutează în costul pe care creditorii îl impun creditului, cost care urmează să fie suportat tot de către debitor. De vreme ce majoritatea creditorilor sunt instituții private axate pe obținerea de profit, orice măsură normativă care tinde să protejeze pe debitor este echivalată cu o creștere a riscului de credit și, prin urmare, conduce la creșterea costului creditului impusă debitorului.

Față de cele de mai sus, credem că putem ajunge la concluzia că o măsură de ordin normativ (decizia Curții Constituționale care a introdus o formalitate suplimentară pentru începerea executării silite) a avut un impact măsurabil în costul creditului (bancar). Prezenta analiză empirică pare a releva o legătură de cauzalitate directă între îngreunarea procedurilor execuționale și creșterea dobânzilor bancare. Analiza urmează a fi însă aprofundată cu date statistice din alte domenii ale creditării instituționalizate, nepretinzând că explicația găsită este una exhaustivă. În același timp însă, credem că fenomenul impune o analiză a impactului economic al măsurilor normative.

În ultima perioadă, intervențiile legislative de acest gen au început să se înmulțească. Noul Cod civil a cunoscut în 2011 o modificare prin care executarea ipotecii mobiliare nu mai poate fi pornită fără încuviințarea prealabilă a instanței (aceeași instanță care va fi sesizată și cu o eventuală opoziție la executare și cu o eventuală acțiune în daune pentru o executare neconformă – trei remedii procesuale pentru aceeași procedură). Noul Cod de procedură civilă suscită și el reacții diverse în materia executării silite. Nu putem decât să sperăm că astfel de intervenții normative vor fi analizate cu atenție (și) din perspectiva consecințelor economice pe care le pot antrena…

[1] Pentru o analiză (critică) a izvoarelor normative identificate de alți autori, a se vedea R. Rizoiu, Garanțiile reale mobiliare. O abordare funcțională, Universul juridic, Bucureşti, 2011, p. 76-79.
[2] A se vedea, de exemplu, prognozele unor specialiști din cadrul Raportului anual de analiză și prognoză al Societății Academice Române pe anul 2009, disponibil la adresa http://www.sar.org.ro/files/PWR-2009-ro.pdf.
[3] A se vedea Cum a afectat criza economică profiturile băncilor din România, disponibil la adresa http://businessday.ro/03/2010/cum-a-afectat-criza-economica-profiturile-bancilor-din-romania.
[4] A se vedea E. Hurubă, Considerații privitoare la necesitatea încuviințării de către instanță a începerii executării silite și unele note critice la Decizia Curții constituționale nr. 458 din 31 martie 2009, în „Revista română de executare silită” nr. 1/2009, p. 40-54; I. Leș, Pe marginea unei decizii de neconstituționalitate, în „Revista română de executare silită” nr. 2/2009, p. 79-93; E. Oprina, Aspecte teoretice și practice vizând încuviințarea executării silite, în „Analele Universității din București, Seria Drept”, nr. 2010-III, p. 14-33; A.M., Ungureanu, Impedimente de ordin practic ce revin în actualitate prin reintroducerea obligativității executării silite, în „Revista română de executare silită” nr. 1/2010, p. 143-157.
[5] A se vedea A. Plăcintă, Rău-platnicii din leasing primesc oxigen „constituțional”, în „Ziarul Financiar” nr. 2635 din 7 mai 2009, p. 1 și p. 6.
[6] Curtea Constituţională, decizia nr. 458/31 martie 2009, publicată în Monitorul oficial al României, partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009.
[7] Monitorul oficial al României, partea I, nr. 324 din 15 mai 2009.
[8] Datorită efectelor directe pe care o decizie de neconstituționalitate le ale cu privire la cadrul normativ, precum și prin asocierea acestei decizii cu un act normativ de implementare, am preferat să ne referim generic la „măsuri normative”.
[9] Din punct de vedere economic, restricționarea accesului la creditare se poate echivala cu un cost infinit al creditului.
[10] Pentru exemplul Statelor Unite ale Americii, a se vedea R.W. Johnson, Denial of Self-Help Repossession: An Economic Analysis, în „Southern California Law Review” vol. 47/1973.

Radu RIZOIU
avocat, RIZOIU & ASOCIAȚII

Citeşte mai mult despre criza economica, debitor, dobanda, Radu Rizoiu! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.