Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Dreptul la cunoașterea identității biologice
21.01.2013 | Veronica DOBOZI

JURIDICE - In Law We Trust

În ultimul deceniu, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) dezvoltată în aplicarea art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului (Convenția) – dreptul la respectarea vieții private și de familie – a conturat o nouă componentă a noțiunii de viață privată. Raportul de cercetare al instanței europene intitulat “Bioetica și jurisprudența Curții” numește acest element dreptul la cunoașterea identității biologice. În jurisprudența sa, CEDO a abordat problema în mod similar atât pentru situațiile în care descendenții doreau să afle identitatea genitorilor, cât și pentru situațiile în care tații contestau ori solicitau stabilirea paternității[1]. Chiar dacă au fost așezate într-un coș comun, pe care doctrina l-a intitulat libertatea de a-ți dezvolta propria identitate[2], considerăm că dreptul la cunoașterea identității biologice ar trebui tratat de sine stătător.

Chiar dacă întreruperea legăturii biologice dintre părinți și copii și substituirea acesteia cu legături create artificial de lege – de exemplu, adopția –  este veche de când lumea, interesul pentru stabilirea adevărului biologic a crescut progresiv în ultimele decenii, impulsionate de progresul biomedicinei, care permite stabilirea cu acuratețe a legăturii de sânge, altădată aproape imposibil de decelat. CEDO a oscilat de-a lungul jurisprudenței în catalogarea acestui aspect al dreptului garantat de art. 8, considerându-l fie o componentă a vieții private, fie a vieții de familie[3].

În ultima cauză în care a analizat acest aspect, Godelli c. Italiei, CEDO a clarificat chestiunea, precizând că dreptul la cunoașterea propriei identități biologice intră sub umbrela noțiunii de viață privată, atât timp cât între copilul care caută adevărul legăturii sale de sânge și genitor/i nu s-au stabilit deja legăturile specifice unei vieți de familie, concluzie logică în lumina jurisprudenței de până acum a instanței europene, care consideră că art. 8 protejează continuitatea vieții de familie, doar dacă existența acesteia este anterior demonstrată.

Testul ADN acum permite stabilirea legăturii de maternitate și paternitate cu o precizie de 99,99%. În privința necesității aflării adevărului asupra ascendenței sau descendenței biologice, CEDO a dat prioritate realității. Pur și simplu, oamenii vor să știe de unde provin, biologic vorbind, iar necunoașterea acestuia aspect poate provoca suferințe psihologice, cu impact major asupra dezvoltării normale a unui copil.

Primul pas în recunoașterea dreptului la cunoașterea identității biologice a fost făcut în cauza Mikulić c. Croatiei[4]. Cauza pornește de la o situație de fapt clasică, reclamanta fiind un copil născut în afara căsătoriei, care dorește stabilirea paternității față de bărbatul pe care îl consideră genitor. Aceasta se plânge, printre altele, de încălcarea dreptului său la viață privată prin absența unei decizii judecătorești în dosarul său, care o lasă astfel în incertitudine asupra identității tatălui. Pentru a stabili dacă a existat sau nu o încălcare a vieții private a reclamantei, CEDO a pus în balanță dreptul acesteia de a-și cunoaște identitatea biologică și dreptul presupusului tată de a refuza să se supună testului ADN[5], drept care la rândul său este protejat de art. 8 din Convenție, ce protejează integritatea fizică a persoanei în contra ingerințelor arbitrare ale statului. Stabilind că statul croat a încălcat reclamantei dreptul prevăzut de art. 8 prin faptul că nu a păstrat un just echilibru între cele două drepturi analizate – implementând măsuri procedurale care să permită soluționarea cauzei și ieșirea din impasul refuzului testului ADN – CEDO a creionat motivația dreptului reclamantei, reluată ulterior în toate hotărârile Curții ce poartă asupra aceluiași aspect.

Curtea a apreciat că persoanele care se află în situația reclamantei au un interes vital, protejat prin Convenție, de a obține informațiile necesare descoperirii adevărului privind un aspect important al identității lor personale, acela de a-și cunoaște genitorii.

Ulterior, în cauza Odièvre v. France[6], Marea Cameră a decis[7] că nu a fost încălcat art. 8 din Convenție, într-o speță similară, dar care opunea alte interese. Astfel, reclamanta se plângea că nu ar fi putut obține comunicarea elementelor de identificare ale familiei sale naturale și de imposibilitatea de a-și cunoaște în consecință propria istorie personală. Deși în motivare CEDO reamintește elemente ale jurisprudenței sale anterioare care subliniază legitimitatea dreptului la cunoașterea identității biologice, cum ar fi faptul că art. 8 protejează un drept la identitate și la dezvoltare personală, drept care nu ar putea fi efectiv exercitat fără protejarea stabilității mentale[8], precum și interesul vital de a obține informațiile privitoare la genitori[9], cererea reclamantei a fost respinsă.

În speță, fiind vorba despre o naștere la care anonimatul mamei a fost păstrat, la cererea acesteia, analiza Curții viza pe de-o parte interesul copilului de a afla adevărata identitate a mamei, iar pe de altă parte interesul public de a menține această formă de renunțare la drepturile părintești[10], aflat pe același palier cu interesul mamei de a nu-i fi dezvăluită identitatea[11]. Justul echilibru dintre cele două interese a fost apreciat de majoritatea judecătorilor din Marea Cameră ca fiind respectat de statul francez, deoarece reclamantei i s-a permis să aibă acces la unele informații despre familia ei[12], chiar dacă acestea nu erau informații de identificare.

Statul francez a precizat că începând cu anul 2002[13] are o nouă lege reglementând chestiunea în discuție, care instituie un Consiliu național pentru accesul la originile personale, organ independent, compus din magistrați, reprezentanți ai asociațiilor preocupate de aspectele în discuție, precum și din profesioniști având o bună cunoaștere practică a acestor aspecte. Este greu de crezut că această modificare legislativă nu a avut nicio importanță atunci când majoritatea judecătorilor au decis lipsa unei încălcări în cauză a art. 8.

Câteva luni mai târziu, la 3 iulie 2003, CEDO a pronunțat o hotărâre în cauza Jäggi v. Switzerland[14], reținând o încălcare a art. 8 în sarcina statului pârât, într-o speță asemănătoare cauzei Mikulić. Reclamantul s-a plâns Curții de a nu fi putut efectua o analiză ADN asupra unei persoane defuncte, prezumtivul său tată, pentru stabilirea adevărului biologic. Curtea a reamintit că revine statelor, în virtutea marjei de apreciere de care se bucură, să stabilească măsurile adecvate pentru garantarea respectării art. 8 din Convenție în raporturile interindividuale, existând moduri diferite de a se asigura respectul vieții private, iar natura obligației statului depinde de aspectul vieții private implicat în cauză.

Urmare a cauzei Mikulić, Curtea a reiterat existența în balanța analizei a două interese protejate prin art. 8, respectiv interesul vital al fiecărei persoane de a-și cunoaște identitatea biologică, în contrapondere la interesul prezervării intangibilității corpului defunctului și a respectului pentru morți, ambele amenințate de ideea unor teste ADN forțate. Curtea a luat în considerare și interesul public al securității juridice, pus în pericol de posibilitatea schimbării filiației.

Înlăturând argumentele guvernului, CEDO a reținut că, deși reclamantul are 67 de ani și este evident că și-a construit o personalitate chiar și în lipsa certitudinii cu privire la tatăl său biologic, demersurile sale de lungă durată în privința descoperirii legăturii de sânge relevă faptul că are un interes real în această privință, și lipsa certitudinii i-a creat suferințe morale și fizice, chiar dacă acestea nu pot fi constatate medical.

În privința interesului intangibilității corpului defunctului și a odihnei netulburate a morților, Curtea remarcă lipsa oricărei motivații de ordin religios sau filozofic a membrilor familiei defunctului care s-au opus prelevării probei necesare testului ADN, precum și faptul că exhumarea defunctului va fi obligatorie în 2016, când concesiunea locului de veci expiră, astfel încât pacea defunctului invocată de familie este oricum o chestiune temporară.

Analizând prelevarea acestei probe și din perspectiva protecției vieții private – a defunctului – CEDO constată de asemenea că acest aspect ar fi fost respectat prin prelevarea efectuată în favoarea aflării adevărului în cauză, făcând referire la jurisprudența sa, respectiv la hotărârea din cauza Succession Kresten Filtenborg Mortensen c. Danemark[15], în care a decis că defunctul al cărui ADN trebuia prelevat nu mai putea fi afectat în dreptul său la respectul vieții private printr-o asemenea operațiune.

O nouă speță Odievre, de data aceasta din Italia, a dat posibilitatea CEDO să revină discret asupra jurisprudenței sale anterioare, păstrând argumente de diferențiere între situația celor două reclamante. Astfel, în cauza Godelli c. Italiei[16], CEDO a reținut o încălcare de către statul pârât a respectării art. 8. Reclamanta, care a fost subiectul unei nașteri sub anonimat și a fost ulterior adoptată, s-a plâns Curții că autoritățile italiene îi refuză accesul la informațiile privind identitatea mamei sale, dând prioritate, fără respectarea unui echilibru, dreptului mamei sale de a-i fi ascunsă identitatea.

CEDO își începe analiza cauzei prin a explica că protecția conferită de art. 8 din Convenție se referă atât la copil, cât și la mamă, pe de-o parte existând dreptul copilului de a-și cunoaște identitatea biologică, iar pe de altă parte interesul femeii care a născut sub anonimat de a-și proteja sănătatea născând astfel în condiții medicale potrivite[17]. De aceeași parte a baricadei, CEDO reține că există și un interes public, în măsura în care legea italiană guvernând aceste aspecte se înscrie în politica statului de a proteja mamele și copii pe perioada sarcinii și la naștere, în vederea evitării avorturilor clandestine sau a abandonurilor „sălbatice”.

Înclinarea balanței în favoarea reclamantei a fost determinată de lipsa oricărei posibilități în cadrul legislației italiene de a anula decizia mamei cu privire la păstrarea anonimatului, ceea ce a încălcat regula păstrării unui just echilibru între ingerința măsurii și interesul protejat de Convenție, ceea ce depășește în opinia CEDO marja de apreciere a statelor.


[1] Aceasta este situația și în raportul CEDO privind “Bioetica și jurisprudența Curții”.
[2] Jacobs, White, Ovey, The European Convention on Human Rights, ed. a 5-a, Oxford University Press, pp. 377-379.
[3] Jacobs, White, Ovey, op. cit., p. 377.
[4] Hotărârea din 7 februarie 2002, cauza Mikulić c. Croatiei, cererea nr. 53176/99.
[5] Întrucât pârâtul a refuzat să se supună testului ADN solicitat instanțelor croate, iar acestea nu aveau la îndemână vreun mijloc legal de a-l obliga să se supună acestui test, cauza nu a putut fi soluționată prin elucidarea legăturii de sânge dintre fiică și pârât.
[6] Hotărârea din 13.02.2003, cauza Odièvre v. France, cererea nr. 42326/98.
[7] Cu un vot foarte strâns, 10 voturi împotriva încălcării art. 8 și 7 voturi pentru încălcarea acestui articol.
[8] Hotărârea din 6 februarie 2001, cauza Bensaid c. Royaume-Uni, cererea nr. 44599/98.
[9] Mikulić c. Croatiei.
[10] Nașterea în anonimat, existentă în special în țările cu tradiție catolică, urmărește să oprească mamele care nu doresc să-și asume responsabilitatea maternității de la gesturi radicale, cum ar fi uciderea copilului nou-născut.
[11] În Franța, ca și în Italia, declarația semnată de mamă la naștere prin care solicită să i se păstreze anonimatul, constituie o cauză de inabilitate perpetuă a dezvăluirii identității sale către copilul astfel născut.
[12] Reclamanta a aflat astfel doar că mai are trei frați.
[13] Legea nouă a intrat în vigoare la data de 22 ianuarie 2002.
[14] Hotărârea din 3 iulie 2003, cauza Jäggi v. Switzerland, cererea nr. 58757/00.
[15] Hotărârea din 15 mai 2006, cauza Succession Kresten Filtenborg Mortensen c. Danemark, cererea nr. 1338/03.
[16] Hotărârea din 25 septembrie 2012, cauza Godelli c. Italiei, cererea nr. 33783/09.
[17] În cadrul unei opinii dizidente, judecătorul  maghiar a exprimat o opinie diferită asupra intereselor aflate în discuție. Potrivit motivării sale, anonimatul mamei este legat de dreptul la viață, care este un drept absolut. Chiar dacă protejarea acestuia este indirectă prin modalitatea garantării anonimatului nașterilor, acesta ar trebui să prevaleze, astfel încât nu ar exista în speță o încălcare a art. 8 din Convenție.


Veronica DOBOZI
Avocat, STOICA & Asociatii

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.