ICCJ. Proba realităţii serviciilor prestate
22.01.2013 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie si Justiție a hotărât că pentru a beneficia de deductibilitatea TVA, serviciile prestate nu trebuie să fie numai generic înscrise în facturi fiscale, ci este necesar să se dovedească realitatea şi efectivitatea prestării lor cu documente valabil încheiate, cum sunt: contractele încheiate cu prestatorii, situaţiile de lucrări, procese-verbale, rapoarte de activitate, fiind obligatoriu ca serviciile în cauză să servească operaţiunilor taxabile desfăşurate de beneficiarul lor. În speţă, Înalta Curte a apreciat, în baza înscrisurilor depuse la dosar, că nu s-a probat realitatea executării unor servicii de intermediere vânzări autovehicule, întrucât facturile în cauză nu descriu în mod concret serviciile pretins executate de intermediari, anexele acestora nefiind semnate de prestator, nici de beneficiar. De asemenea, contractele invocate de recurentă se referă la obligaţia prestatorului de a preda beneficiarului lucrări scrise, „indiferent de modalitatea prestării serviciului”, neexistând nicio anexă care sa cuprindă informaţii referitoare la tipul autovehiculului, numele clientului şi sumele negociate pentru fiecare autovehicul vândut. În plus, serviciile de intermediere au fost prestate de salariaţii ai recurentei, care mai aveau şi calitatea de administratori ai societăţior prestatoare, aceştia primind atât salariul de la recurentă, cât şi comision de la societăţile prestatoare, nefiind astfel dovedită realitatea executării prestaţiilor facturate de aceste societăţi şi, prin urmare, neexistând nici dreptul de deducere a TVA. (Decizia nr. 581 din 7 februarie 2012 pronunţată în recurs de Secția de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect anulare de decizie de impunere emisă de organele fiscale)
