Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
6 comentarii

Dreptul procurorului de a sesiza instanţa civilă cu o acţiune în anularea înscrisului falsificat
25.01.2013 | Valentina PREDA

Secţiuni: Drept penal, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

O problema larg dezbătută în practică a fost aceea dacă procurorul care a finalizat urmărirea penală a unei infracţiuni de fals în înscrisuri cu o soluţie de netrimitere în judecată (fie că este vorba de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale) are legitimare procesuală activă de a sesiza instanţa civilă cu o acţiune în anularea înscrisului pretins falsificat.

Este vorba de situaţia în care procesul penal se stinge în faza de urmărire penală întrucât organul de urmărire penală dispune o măsură de netrimitere in judecată, apreciind că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, iar scopul corecţional al justiţiei poate fi atins prin aplicarea unei amenzi administrative, în temeiul art. 181 Cod Penal coroborat cu art. 91 Cod Penal.

În această situaţie însă, se activează în mod autonom latura civilă a procesului penal stins printr-o soluţie de netrimitere in judecată, în sensul că desfiinţarea înscrisului falsificat şi înlăturarea posibilităţii de a mai produce efecte juridice este de competenţa instanţei civile.

Problema legitimării procesuale active a procurorului de a sesiza instanţa civilă cu o acţiune în anularea înscrisului falsificat a cunoscut o dinamică atât legislativă, cât şi jurisprudenţială în ultima decadă.

O primă dezlegare a acestei chestiuni a venit prin decizia nr. 15/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, sesizată cu un recurs în interesul legii cu privire la organul judiciar competent să dispună desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată adoptată de procuror.

La nivelul anului 2005, magistraţii instanţei supreme au statuat că în aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 184 din Codul de procedură civilă, în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, iar în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţine părţilor. Aşadar, într-o primă etapă, s-a apreciat că legitimarea procesuală activă a procurorului este recunoscută numai în situaţia în care efectele vătămătoare ale înscrisului falsificat ar prejudicia pe minori sau incapabili, situaţie concretizată totuşi într-o ipoteză de excepţie.

Rezolvarea acestei probleme a cunoscut însă un progres, materializat printr-o modificare intervenită la nivel legislativ, în sensul completării dispoziţiilor art. 245 Cod procedură penală cu alin. c1) , care a legiferat dreptul procurorului de a dispune prin ordonanţa de netrimitere în judecată măsura complementară a „sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

S-a apreciat că înlăturarea unui înscris falsificat din realitatea juridică obiectivă este un aspect prea important al circuitului civil ca să fie lăsat la discreţia particularilor, astfel că a fost necesară intervenţia legiuitorului, care a completat dispoziţiile legii procesuale penale în sensul codificării acestui drept conferit procurorului.

Practica judecătorească neunitară determinată de incoerenţa dintre decizia ÎCCJ-S.U. nr. 15/2005 (definitivă şi obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală) şi completarea art. 245 din Codul de procedură penală a provocat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reunită în Secţii Unite, cu un nou recurs în interesul legii, menit să uniformizeze jurisprudenţa la nivel naţional.

Prin decizia nr. 2/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României şi a interpretat dispoziţiilor art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, raportat la dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală, în sensul că „procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.”

În considerentele deciziei nr. 2/2001, magistraţii instanţei supreme au calificat această aptitudine a procurorului drept o obligaţie legală, cu motivarea că „expresia se dispune, folosită de legiuitor în art. 245 alin. 1 din Codul de procedură penală, dovedeşte faptul că, în situaţia dată, procurorul nu are drept de apreciere, ci este obligat să sesizeze instanţa civilă.”

Ce se întâmplă în situaţia, întâlnită din păcate în practică, în care, dintr-o omisiune regretabilă sau din rea-credinţă, organul de urmărire penală emite rezoluţia/ordonanţa de încetare a urmăririi penale prin care nu dispune şi sesizarea instanţei civile cu acţiunea în anularea totală sau parţială a înscrisului falsificat, iar ulterior sesizează în mod separat instanţa civilă cu o atare acţiune. Mai precis, este vorba de ipoteza în care procurorul dispune prin rezoluţie scoaterea de sub urmărire penală pentru lipsa pericolului social al faptei, aplică o amendă administrativă învinuitului, dar nu dispune nimic în legătură cu sesizarea ulterioară a instanţei civile cu o acţiune în anularea înscrisului pretins falsificat. Rezoluţia de netrimitere în judecată se consolidează prin neatacare, nici învinuitul şi nici una dintre părţi nefiind interesată să urmeze procedura instituită de art. 278 Cod procedură penală. În plus, învinuitul achită şi amenda administrativă, dorind să se libereze de orice fel de răspundere patrimonială. La 6 luni distanţă de la pronunţarea rezoluţiei de netrimitere în judecată, procurorul sesizează instanţa civilă cu acţiunea în anularea înscrisului pretins falsificat, pentru că, nu-i aşa, legea îi conferă legitimare procesuală activă.

Se pune problema legalităţii unei astfel de sesizări a instanţei civile, în condiţiile în care această măsură complementară nu a fost dispusă prin chiar rezoluţia de netrimitere in judecată.

Din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 245 alin. c1  coroborate cu art. 249 Cod procedură penală, rezultă că dispunerea acestei măsuri prin rezoluţia de scoatere de sub urmărire penala reprezintă o condiţie prealabilă de exercitare a acţiunii civile în anularea unui înscris, potrivit art. 109 din Codul de procedură civilă.

Apreciem că aceasta măsura trebuie dispusă în mod necesar prin rezoluţie atât pentru a legitima dreptul procurorului de a continua demersurile legale în vederea anularii unui înscris sub aspectul laturii civile, cât şi ca o garanţie a respectării dreptului constituţional la apărare al persoanelor care sunt afectate de această măsură. Aşa fiind, dispunerea măsurii complementare a sesizării instanţei civile prin rezoluţia de netrimitere in judecată se constituie in acest caz special într-o condiţie prealabilă şi obligatorie de sesizare a instanţei cu o acţiune civilă, în condiţiile art. 1091 din Codul de procedură civilă. Se poate susţine că neparcurgerea acestei proceduri prealabile şi obligatorii atrage nulitatea actului de sesizare a instanţei civile, potrivit art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu consecinţa inadmisibilităţii acţiunii.

Sesizarea directă a instanţei civile cu o acţiune în anularea înscrisului pretins falsificat, fără ca în prealabil această măsură să fi fost dispusă de procurorul de caz prin rezoluţia de netrimitere în judecată are potenţialul de a încălca dreptul la apărare atât al persoanelor vizate de respectiva rezoluţie, dar şi al unor terţi pe care înscrisul falsificat îi priveşte în mod direct.

Este bunăoară cazul unui contract comercial pretins falsificat de salariatul unei societăţi comerciale, contract pe care respectiva societate comercială l-a considerat, cu bună credinţă, valabil, şi pe care l-a executat. În faza de urmărire penală a figurat ca învinuit doar fostul salariat, care a fost scos de sub urmărire penală, prin rezoluţia de netrimitere în judecată. În schimb, în faţa instanţei civile este chemată în judecată ca pârâtă chiar societatea comercială, întrucât contractul pretins falsificat şi a cărui anulare este solicitată de parchet o angajează în mod direct.

In exemplul citat, situaţia juridică expusă creează consecinţe inechitabile atât pentru fostul salariat, care a avut calitatea de învinuit în etapa urmăririi penale, cât mai ales pentru societatea comercială angajatoare, care nu a avut nici o calitate în procesul penal, dar este chemată să suporte consecinţele civile ale procesului penal.

Astfel, învinuitul, care a fost mulţumit de soluţia de scoatere de sub urmărire penală, nu a mai avut nici un interes să formuleze plângere împotriva ordonanţei de netrimitere în judecată, care, la prima vedere nu conţinea nici o dispoziţie prejudiciabilă pentru interesele sale. Omisiunea menţionării în dispozitiv a măsurii sesizării instanţei civile cu acţiunea în anularea înscrisului falsificat i-a încălcat acestuia dreptul la apărare, fiind în mod rezonabil de presupus că dacă ar fi cunoscut faptul că procurorul va recurge la această procedură, ar fi atacat ordonanţa de netrimitere în judecată. Se poate considera că omisiunea procurorului i-a răpit practic o cale de atac. Pe de altă parte, societatea comercială din speţa dată are poziţia cea mai ingrată, întrucât este chemată să suporte efectele civile ale unui proces penal (e drept, finalizat în faza urmăririi penale) despre care nu a avut cunoştinţă, în care nu a fost citată şi în cadrul căruia nu şi-a putut exprima o poziţie şi nu a putut formula apărări.

Materia sancţiunilor este de strictă interpretare şi aplicare, nefiind admisibilă teoria „acoperirii lacunelor” unei rezoluţii de netrimitere în judecată care nu conţine dispoziţia de sesizare a instanţei civile prin promovarea ulterioară a unei acţiuni în anulare. Dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c1 din Codul de procedură penală se constituie într-o sancţiune civilă aplicată persoanelor care sunt exonerate de răspunderea penală. Anularea înscrisului pretins falsificat se constituie într-o sancţiune cu caracter civil aplicată în condiţiile în care nu există temeiuri pentru aplicarea unei pedepse penale. Or, materia sancţiunilor este de strictă interpretare şi aplicare, procedura fiind foarte riguroasă atunci când se pune în discuţie aplicarea unei sancţiuni, nefiind admisă nici o lacună sau omisiune, ca o garanţie a respectării dreptului la apărare şi la un proces echitabil în privinţa persoanei căreia i se aplică sancţiunea.

Este de dorit ca pe viitor să există o soluţie jurisprudenţială a acestei probleme pentru că o nelegalitate nu poate fi acoperită cu altă nelegalitate, cu preţul vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor interesate.

Valentina PREDA
avocat STOICA & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti