Secţiuni » Arii de practică » Business » Concurenţă
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Cartea albă privind acţiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust
28.01.2013 | Diana UNGUREANU

Secţiuni: Concurență, Dreptul Uniunii Europene, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Nota: Articolul a fost publicat în Revista Română de Drept Comunitar nr. 1/2010 și cuprinde modificări legislative și jurisprudentă până la acel moment.

Abstract:

As the European Commissioner for Competition policy, Neelie Kroes, admitted in her public speeches, businesses and consumers in Europe lose billions of euros each and every year as a result of companies breaking EU antitrust rules. These individuals have a right to compensation through an effective system that complements public enforcement, whilst avoiding excessive burdens and abuses.

Facilitating damages claims for breaches of the antitrust rules will not only strengthen the enforcement of competition law, but will also make it easier for consumers and businesses who have suffered damage from an infringement of competition law rules to recover their losses from the infringer.

The Commission is therefore looking at the conditions under which private parties can bring actions for damages before the national courts of the Member States for breach of the Community antitrust rules.

In the majority of Member States actions for damages for the infringement of EC and national competition law have been extremely limited. In Europe, competition law is mostly enforced by competition agencies, subject to review by the courts. Awards for damages by national courts at the initiative of private parties are much less common

On 19 December 2005, the Commission published for public consultation a Green Paper and a Commission staff working paper on damages actions for breach of the EC antitrust rules. The purpose of the said Green Paper was to stimulate the debate and also a feedback from stakeholders on a number of possible options which could facilitate private damages actions.

On 3 April 2008, the Commission published a White Paper and a Commission Staff Working Paper on Damages Actions for Breach of the EC antitrust rules. The White Paper suggests specific policy choices and measures that would help give all victims of infringements of EC competition law access to effective redress mechanisms so that they can be fully compensated for the harm they suffered. The White Paper is based on an impact assessment. The consultation to the public was open until the 15th July 2008.

 

Keywords: EC Competition law; Private Enforcement of EC Competition Law; Damages Actions; Green Paper on Damages Actions for Breach of the EC antitrust rules; White Paper on Damages Actions for Breach of the EC antitrust rules 

1. Aplicarea privată a normelor comunitare de concurenţă – noţiune şi justificare

Prejudiciile cauzate prin practici anticoncurenţiale (fixarea preţurilor, înţelegeri de împărţire a pieţei etc.) pot fi imense, ridicându-se la miliarde de euro în fiecare an. De exemplu, în Franţa, un cartel al operatorilor de telefonie mobilă de împărţire a pieţei a cauzat consumatorilor, în perioada 2000-2002, un prejudiciu cuprins între 295-590 milioane euro. În Marea Britanie, o înţelegere de creştere a preţurilor între marile supermarketuri şi producătorii de lapte a costat consumatorii, într-o perioadă de 2 ani, circa 375 milioane euro. În Olanda, un cartel al producătorilor de bere a provocat consumatorilor o pierdere cauzată de creşterea preţurilor de aproape 400 milioane Euro din 1996-1999[1].

Un studiu de impact realizat de Comisia Europeană a arătat că anual costurile directe ale consumatorilor şi altor victime ajung de la aproximativ 13 miliarde euro la peste 37 miliarde euro, reprezentând prejudiciul rezultat din obligarea consumatorilor şi altor victime la o plată mai mare ca urmare a comportamentului ilegal al participanţilor la cartel (en. „overcharges”), cât şi din beneficiile economice nerealizate de consumatori şi alte victime care nu au cumpărat ori care au cumpărat o cantitate mai mică, în urma creşterii preţurilor[2].

Cu toate acestea, lipsesc aproape cu desăvârşire acţiunile în despăgubiri  pentru cazurile de încălcare a normelor comunitare antitrust. Amenzile aplicate de Comisia Europeană sau de autorităţile naţionale de concurenţă nu se întorc la cel care a suferit prejudiciul, ele având doar un scop sancţionator şi de prevenire, nu şi o funcţie reparatorie[3].

În august 2004, un raport comparativ, cunoscut ca „Raportul Arshurst”[4], identifica aproximativ 60 de astfel de cauze soluţionate, dintre care 12 în aplicarea dreptului comunitar, 32 în aplicarea dreptului naţional şi 6 în aplicarea ambelor. Dintre acestea, în aproximativ 28 victimele obţinuseră daune, 8 în temeiul dreptului comunitar, 16 în temeiul dreptului naţional şi 4 în temeiul ambelor[5].

Aşa cum sublinia Neelie Kroes, comisar responsabil cu politicile concurenţiale, „fiecare cetăţean are dreptul de a fi beneficiarul unui mediu economic bazat pe o concurenţă efectivă. Atunci când aceste reguli nu sunt respectate, persoanele fizice  şi juridice ar trebui să poată cere despăgubiri”[6].

Acelaşi imperativ a fost exprimat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-453/99[7], în care domnul Crehan, un berar, chemat în judecată pentru neachitarea unor facturi pentru berea livrată, a invocat în favoarea sa faptul că a fost parte a unui acord anticoncurenţial prin care i se impusese o obligaţie de cumpărare a unei cantităţi lunare de bere la un anumit preţ (vânzare forţată), solicitând constatarea nulităţii acestui contract, dar şi despăgubiri.

Curtea de la Luxemburg a statuat că: „aplicarea efectivă a articolului 81 din tratat şi, în particular, efectul direct al interdicţiei stabilite la articolul 81 alineatul (1) ar fi puse în pericol dacă acest text nu ar deschide oricărui particular calea unei acţiuni în daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a unui contract sau a unei conduite de natură a restrânge sau denatura concurenţa”[8].

„Instanţele naţionale au un rol esenţial în aplicarea regulilor comunitare de concurenţă.  Atunci când statuează asupra litigiilor între particulari, ele protejează drepturile subiective în acord cu dreptul comunitar, spre exemplu acordând despăgubiri victimelor încălcării”.

Instanţele naţionale sunt obligate, în principiu, aplicând dreptul comunitar, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca efect al încălcării unei reguli direct aplicabile de concurenţă prevăzute în Tratatul CE[9].

Aceasta este ideea care a determinat Comisia Europeană să întreprindă demersuri pentru facilitarea aplicării regulilor de concurenţă între particulari (en. „private enforcement”), demersuri având ca scop declarat facilitarea acţiunilor în daune ale particularilor în faţa instanţelor naţionale pentru încălcări ale dreptului comunitar al concurenţei.

2. De la cartea verde la cartea albă privind acţiunile în despăgubire pentru încălcări ale regulilor comunitare de concurenţă

Studiul comparativ efectuat la solicitarea Comisiei Europene în august 2004 constata că în Europa aplicarea privată a regulilor comunitare de concurenţă prin intermediul acţiunilor în despăgubiri este slab dezvoltată, iar victimele întâlnesc obstacole substanţiale atunci când încearcă să obţină daune în instanţă pentru încălcări ale acestor reguli.

Regulile şi procedurile care reglementează răspunderea civilă în faţa instanţelor naţionale sunt inadecvate pentru despăgubirea efectivă a persoanelor prejudiciate de încălcările dreptului concurenţei.

Mecanismele juridice tradiţionale nu sunt foarte eficiente în contextul specific al acţiunilor în despăgubiri pentru prejudicii cauzate ca urmare a încălcării regulilor de concurenţă.

Potrivit sistemelor de drept europene actuale, este foarte dificil să se exercite dreptul la despăgubiri şi foarte puţine victime primesc reparaţii[10].

Autorităţile din domeniul concurenţei au competenţe şi resurse limitate pentru a     sancţiona numeroasele încălcări ale dreptului concurenţei cu care sunt confruntate. Aplicarea de către autorităţile naţionale de concurenţă a regulilor de concurenţă (en. „public enforcement”), prin care se sancţionează încălcările regulilor de concurenţă, trebuie dublată obligatoriu de o aplicare eficientă a aceloraşi reguli de către instanţele naţionale chemate să soluţioneze litigiile prin care victimele încălcărilor regulilor de concurenţă pot obţine despăgubiri pentru prejudiciile create (en. „private enforcement”)[11].

Aşa cum sublinia încă din 2006 Neelie Kroes, „munca diligentă a Comisiei şi a statelor membre în aplicarea tratatului nu este un substitut pentru vigilenţa particularilor în protejarea drepturilor lor […] Nicio persoană vătămată printr-o acţiune ilegală n-ar trebui să aştepte ca o autoritate publică să intervină. Ar trebui ca aceştia să poată să-şi apere singuri drepturile”[12].

În ultimii ani a devenit tot mai clar că eficienţa articolelor 81 CE şi 82 CE (devenite, în prezent, articolele 101 TFUE şi 102 TFUE) este ameninţată, în absenţa unui mecanism prin care victimele să obţină reparaţii.

Cazurile de concurenţă necesită o analiză factuală şi economică foarte complexă, de multe ori probele cruciale fiind inaccesibile sau ascunse de către pârâţi, ceea ce creează pentru reclamanţi o balanţă nefavorabilă între risc şi despăgubiri, iar cei mai afectaţi sunt consumatorii şi întreprinderile mici şi mijlocii.

Cea mai eficientă cale de realizare a acestor obiective referitoare la acţiunile în despăgubire constă în combinarea măsurilor la nivel comunitar şi naţional.

În acest sens,  în decembrie 2005, Comisia Europeană a publicat o carte verde [13] şi un document de lucru  privind acţiunile în despăgubire pentru încălcări ale regulilor comunitare de concurenţă[14].

Calificată ca o „invitaţie deschisă”[15], cartea verde privind acţiunile în despăgubire, un document de discuţie prin care Comisia Europeană a urmărit identificarea obstacolelor în calea unui sistem eficient al acţiunilor în despăgubire şi a propus diferite opţiuni referitoare la înlăturarea acestora, în vederea creării unui sistem eficient de aplicare privată în Comunitate, a constituit fundamentul pe care Comisia a pregătit, iar  în decembrie 2006 a publicat un studiu de impact pentru elaborarea cărţii albe, în care au fost prezentate posibile măsuri de adoptat de către sistemele juridice naţionale[16].

În aprilie 2007, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să elaboreze o carte albă, în care să prezinte propuneri detaliate pentru facilitarea exercitării acţiunilor în despăgubire, în vederea creării unui cadru adecvat şi eficient în vederea aplicării private a regulilor de concurenţă; în acest sens în decembrie 2007 s-a publicat studiul de impact privind cartea albă referitoare la acţiunile în despăgubire.

În aprilie 2008 a fost adoptată cartea albă privind acţiunile în despăgubire pentru încălcări ale regulilor comunitare de concurenţă, având ca  scop obţinerea în fiecare stat membru unei protecţii eficiente minimă a dreptului la despăgubiri al persoanelor prejudiciate în temeiul articolelor 81 CE şi 82 CE, precum şi condiţii de egalitate şi o mai mare securitate juridică în cadrul Uniunii Europene.

Opţiunile de politică generală prezentate în cartea albă urmăreau ameliorarea condiţiilor juridice privind exercitarea acţiunilor în despăgubire, principiile directoare absolute fiind despăgubirea integrală şi aplicarea eficientă a normelor în materia concurenţei de către Comisie şi autorităţile naţionale din domeniul concurenţei.

3. Acţiunile în daune. Principalele obstacole identificate în cartea verde

Acţiunile în daune pentru încălcări ale regulilor comunitare de concurenţă se pot clasifica în acţiuni subsecvente unei constatări prealabile a încălcării de către autoritatea de concurenţă (en. „follow-up damages actions”), respectiv acţiuni care nu sunt precedate de o constatare prealabilă a încălcării de către autoritatea de concurenţă (en. „stand-alone damages actions”).

În soluţionarea unor astfel de acţiuni, instanţele trebuie să aibă în vedere funcţiile daunelor: compensatorie/reparatorie – de a repara o pierdere cauzată de o încălcare a regulilor de concurenţă; preventivă – de a  descuraja comportamentele anticoncurenţiale, contribuind astfel în mod semnificativ la menţinerea unei concurenţe efective în comunitate; formativă – crearea unei culturi a concurenţei, prin care consumatorii şi societăţile europene sunt aduşi mai aproape de regulile de concurenţă şi vor fi mai activ implicaţi în aplicarea acestora[17].

Principalele obstacole identificate în cartea verde sunt:

a) Accesul la probe

În cadrul unei acţiuni în despăgubire pentru încălcarea regulilor de concurenţă proba este îngreunată, deoarece documentele care dovedesc fapta săvârşită nu sunt uşor accesibile reclamantului, ele fiind în posesia autorului faptei anticoncurenţiale. În domeniul concurenţei, dovedirea conduitei anticoncurenţiale şi obţinerea dovezilor este dificilă, de multe ori chiar şi pentru autoritatea de concurenţă[18].

b) Valoarea probatorie a deciziilor adoptate de alte autorităţi naţionale de concurenţă

Acest aspect trebuia avut în vedere întrucât, în cadrul Reţelei Europene de Concurenţă,  toate autorităţile naţionale de concurenţă sunt competente în mod egal să aplice articolele 81 CE şi 82 CE (devenite, în prezent, articolele 101 şi 102 TFUE), astfel încât o astfel de decizie ar trebui să aibă aceeaşi valoare probatorie indiferent de originea acesteia, deci indiferent de autoritatea de concurenţă care a adoptat-o.

c) Cerinţa vinovăţiei

Dovedirea acestui element al acţiunii în răspundere civilă este deseori dificilă şi nu reprezintă în toate statele membre o condiţie pentru angajarea răspunderii civile. În câteva din statele membre, culpa este prezumată dacă o acţiune este ilegală potrivit dreptului concurenţei, în vreme ce, în altele, nu există o astfel de prezumţie. De asemenea, trebuie luat în considerare gradul de culpă necesar şi suficient pentru angajarea răspunderii.

d) Modul de cuantificare a despăgubirilor

Definirea daunelor este diferită în sistemele naţionale, după cum acestea sunt fundamentate pe ideea compensaţiei pentru paguba suferită (damnum emergens) sau pe cea a beneficiului nerealizat (lucrum cessans)[19].

Cuantumul despăgubirilor trebuie să asigure repararea efectivă şi integrală a prejudiciului[20]. Acest principiu ridică întrebări legate de opţiunea dobânzi/penalităţi, de dublarea daunelor care poate fi luată în considerare pentru înţelegerile orizontale şi de cuantificare a daunelor după unul sau altul dintre modelele economice propuse[21].

e) Apărarea întemeiată pe „transferul pierderilor” suferite (en. „passing on defence”)

Cumpărătorul care a achiziţionat produse direct de la autorul unei încălcări a regulilor de concurenţă la un preţ majorat ca rezultat al faptei anticoncurenţiale poate transmite creşterea de preţ (suprataxa), total sau parţial, următorului cumpărător din lanţul producţie-distribuţie. Pierderea e suportată în final de ultima verigă a lanţului de distribuţie, consumatorul final.

Se pune astfel întrebarea dacă i se poate permite autorului încălcării să se apere invocând transmiterea pierderii de-a lungul lanţului de distribuţie[22].

Dacă această apărare ar fi permisă şi s-ar admite că au calitate procesuală activă atât dobânditorul direct, cât şi subdobânditorul, ar exista riscul ca dobânditorul direct să nu obţină despăgubiri ca urmare a apărării autorului încălcării care invocă transmiterea prejudiciului de-a lungul lanţului de distribuţie, iar subdobânditorul să nu obţină despăgubiri întrucât nu poate proba dacă şi în ce măsură a suferit un prejudiciu.

Dacă această apărare este exclusă şi ar avea calitate procesuală activă atât dobânditorul direct, cât şi subdobânditorul, ar exista riscul ca pârâtul să fie obligat la despăgubiri multiple, dacă ambii îl acţionează în justiţie.

Varianta în care această apărare ar fi exclusă şi ar avea calitate procesuală activă numai dobânditorul direct ar prezenta un evident avantaj de securitate juridică, dar nu ar fi una echitabilă.

O soluţie rezonabilă ar putea fi o procedură în doi timpi, care ar presupune ca această apărare să fie exclusă, să aibă calitate procesuală activă oricine a suferit un prejudiciu, iar despăgubirile să fie distribuite între cei care au suferit prejudiciul. O astfel de soluţie prezintă reale dificultăţi tehnice, dar ar asigura o reparaţie echitabilă.

f) Protecţia intereselor consumatorilor prin iniţierea unei acţiuni colective

Din raţiuni de ordin practic, e foarte improbabil, dacă nu imposibil, ca dobânditorii sau consumatorii care au suferit prejudicii mici să introducă acţiuni în daune pentru încălcări ale dreptului concurenţei. Interesele consumatorilor, în special al celor cu cereri cu valori relativ mici, sunt astfel mai bine protejate pe calea acţiunilor colective, prezentând avantajul costurilor mai reduse şi al timpului mai scurt în care se poate obţine o hotărâre judecătorească.

g) Cheltuielile de judecată

Regulile referitoare la aceste costuri joacă un rol important de stimulare sau de stopare a exerciţiului acţiunilor în despăgubire. Trebuie avut în vedere modul în care regulile care reglementează suportarea acestor costuri pot servi principiile fundamentale ale liberului acces la justiţie şi obligaţiei la reparaţie a celui vinovat de cauzarea prejudiciului.

h) Coordonarea aplicării publice şi private

Aceste două aspecte se completează reciproc, astfel încât trebuie coordonate optim. Această coordonare implică, în mod special, coordonarea între politica de clemenţă şi acţiunile în despăgubiri, astfel încât cererile de clemenţă să fie în continuare încurajate[23].

Politica de clemenţă este un instrument de investigaţie care are ca scop descoperirea înţelegerilor anticoncurenţiale şi strângerea de probe menite să înlesnească sarcina probei autorităţii de concurenţă. Tratamentul favorabil constă în imunitatea la amendă sau reducerea cuantumului acesteia, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Or, faptul că beneficiarul politicii de clemenţă ar fi în continuare expus la riscul de a fi obligat solidar pe calea acţiunilor în despăgubiri ar putea constitui o descurajare pentru acesta, cu efecte nefaste asupra politicii de clemenţă.

i) Termenul de prescripţie

Reglementarea unui asemenea termen are meritul de a conferi o anumită securitate juridică. Totuşi, acesta poate deveni şi un obstacol considerabil în recuperarea tuturor pagubelor suferite. Referitor la termenul de prescripţie, sunt foarte importante durata acestuia, momentul de la care începe să curgă, precum şi posibilitatea suspendării.

Curtea de la Luxemburg a statuat deja în cauza Manfredi[24] că o reglementare naţională potrivit căreia termenul de prescripţie începe să curgă din momentul în care a fost adoptată înţelegerea sau practica concertată, ar putea face imposibilă, din punct de vedere practic, exercitarea dreptului de a obţine despăgubiri pentru prejudiciul produs de înţelegerea sau practica interzisă, în special în cazul în care prevederea naţională impune un termen scurt, care nu poate fi întrerupt. Într-o astfel de situaţie, în care ne aflăm în prezenţa unor încălcări repetate şi continue, este posibil ca termenul de prescripţie să expire chiar înainte de a se pune capăt încălcării, caz în care ar fi imposibilă introducerea unei acţiuni de către particularul care a suferit un prejudiciu, ulterior expirării acestuia.

Curtea a concluzionat, răspunzând întrebării preliminare adresate de către instanţa naţională din Italia, că, în absenţa reglementărilor comunitare în materie, sistemul de drept al statului membru este cel care stabileşte termenul de prescripţie pentru solicitarea de despăgubiri pentru prejudicii cauzate de o înţelegere sau practică interzisă de articolul 81 CE, cu condiţia respectării principiilor echivalenţei şi efectivităţii.

4. Măsurile şi opţiunile de politică propuse în cartea albă[25]

a) Calitatea procesuală

În demersul său, Comisia Europeană a pornit de la consacrarea, în practica CJCE, a faptului că „orice persoană” care a suferit un prejudiciu ca urmare a încălcării normelor antitrust trebuie să beneficieze de dreptul de a cere reparaţii în faţa instanţelor naţionale[26].

Acest principiu se aplică astfel şi cumpărătorilor indirecţi, anume cumpărătorii care, fără să fi avut o legătură directă cu autorul încălcării, au suferit totuşi prejudicii importante, întrucât asupra lor s-a repercutat un suprapreţ impus în mod ilegal, care a afectat tot lanţul de distribuţie.

b) Acţiunile colective

Necesitatea lor este evidentă în cazul pagubelor ocazionale având o valoare relativ mică, fiind impusă de neajunsurile procedurale cauzate de introducerea unei multitudini de acţiuni individuale în legătură cu aceeaşi încălcare a regulilor antitrust.

Comisia Europeană  a propus combinarea a două mecanisme complementare de reparaţie colectivă: acţiuni de reprezentare, introduse de entităţi calificate, cum ar fi: asociaţiile de consumatori, asociaţiile profesionale ale comercianţilor sau organisme de stat care au ca obiect protejarea unor interese specifice şi acţiuni colective pe bază de consimţământ prealabil explicit, în care persoanele prejudiciate decid în mod expres să grupeze cererile pe care le-au formulat ca urmare a prejudiciului şi să intenteze o singură acţiune în justiţie[27].

S-a apreciat ca importantă facultatea persoanelor prejudiciate de a introduce o acţiune individuală în despăgubiri, dacă doresc acest lucru.

De asemenea, s-a apreciat ca necesară adoptarea de măsuri legislative cu scopul evitării acordării mai multor despăgubiri pentru acelaşi prejudiciu.

c) Accesul la probe

Multe din probele-cheie necesare pentru dovedirea unui prejudiciu sunt adeseori tăinuite şi, întrucât acestea sunt deţinute de pârâţi sau de către terţi, ca regulă, reclamantul nu le cunoaşte în detaliu. De aici rezultă o asimetrie structurală a informaţiilor.

„Asimetria informaţiilor” (en. „information asymmetry”) există atunci când o parte (de obicei pârâtul) are acces la mai multe probe pe care s-ar putea întemeia o acţiune judiciară decât (potenţialul) reclamant.

Comisia a propus asigurarea, în cadrul UE, a unui nivel minim de divulgare inter partes în aceste cazuri de despăgubire.

Accesul la probe ar trebui să vizeze stabilirea faptelor şi să se bazeze pe un control jurisdicţional strict al temeiniciei cererii de despăgubire şi al proporţionalităţii cererii de divulgare.

Cartea albă a propus condiţii pentru emiterea unei dispoziţii de divulgare, şi anume: să se ceară divulgarea unor categorii de informaţii bine definite, care pot fi utilizate ca probe; dispoziţia instanţei naţionale privind divulgarea informaţiilor trebuie să fie proporţională cu obiectivul cererii; declaraţiile date de către întreprinderi în cadrul unui program de clemenţă nu pot fi divulgate.

d) Forţa obligatorie a deciziilor adoptate de autorităţile naţionale de concurenţă

Conform articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul  1/2003[28], o decizie a Comisiei prin care aceasta constată încălcarea articolelor 81 CE sau 82 CE este obligatorie pentru instanţele naţionale, care nu pot adopta o decizie contrară decât dacă aceasta este anulată de CJCE. Astfel, victimele încălcării regulilor de concurenţă se pot întemeia pe decizia Comisiei într-o acţiune în despăgubire subsecventă, introdusă la instanţa naţională, împotriva celui la care se referă decizia.

Cu privire la deciziile adoptate de autorităţile naţionale din domeniul concurenţei prin care se constată o încălcare a articolelor 81 CE sau 82 CE, norme similare există doar în câteva state membre.

În cartea albă s-a propus ca instanţele naţionale care trebuie să statueze în acţiuni în despăgubiri referitoare la practicile vizate la articolele 81 CE sau 82 CE, în legătură cu care o autoritate naţională în domeniul concurenţei din cadrul Reţelei Europene a Concurenţei a adoptat deja o decizie definitivă prin care constată existenţa unei încălcări a prevederilor din articolele respective sau cu privire la care o instanţă de recurs a adoptat deja o hotărâre definitivă de validare a deciziei autorităţii naţionale de concurenţă sau cu privire la care instanţa de recurs în cauză a constatat o încălcare să nu poată adopta decizii contrare deciziei sau hotărârii menţionate.

e) Cerinţa privind existenţa vinovăţiei

În unele state membre, existenţa vinovăţiei fie nu este necesară pentru a se obţine repararea daunelor cauzate de o încălcare a normelor concurenţei, fie se prezumă absolut existenţa vinovăţiei în cazul în care s-a dovedit încălcarea normelor în materia concurenţei. Comisia a considerat că, din perspectiva politicii în domeniu, nu existau motive de a se opune acestei din urmă abordări.

Comisia a sugerat următoarea soluţie: atunci când persoana prejudiciată a demonstrat că au fost încălcate prevederile articolelor 81 CE sau 82 CE, persoana care se face vinovată de încălcarea normelor este ţinută să răspundă pentru daunele create, cu excepţia situaţiei în care aceasta din urmă poate demonstra că încălcarea normelor a fost rezultatul unei erori scuzabile (în cazul în care o persoană cu discernământ care a depus toate diligenţele posibile nu ar fi fost în măsură să conştientizeze că acţiunea sa a determinat o limitare a concurenţei).

f) Daune

Pentru a facilita calcularea daunelor, Comisia a avut în vedere stabilirea unui cadru cu linii orientative pragmatice, fără caracter obligatoriu, pentru cuantificarea daunelor în cazuri de încălcare a normelor antitrust, de exemplu prin metode aproximative de calcul sau norme simplificate de estimare a pierderii[29].

Un prim pas în acest sens a fost făcut prin publicarea unui studiu elaborat pentru Comisia Europeană de către Oxera şi o echipă internaţională de avocaţi, care îşi propune să ofere îndrumare în acest sens instanţelor naţionale[30].

Studiul a pornit de la premisa menţinerii unui echilibru între determinarea cât mai exactă a valorii reale a pagubei şi identificarea unei abordări uşor de aplicat şi adaptate cadrului juridic naţional şi european. Calcularea exactă a daunelor presupune o informare completă despre ce s-ar fi întâmplat într-o lume paralelă în care încălcarea nu ar fi avut loc. (en. „but for”). Or, nu există o astfel de informare corectă. Prin urmare, estimarea pagubei nu se poate face decât cu ajutorul unor modele economice, care reprezintă, în mod necesar, o simplificare a lumii reale, putând varia în raport de factorii pe care îi iau în calcul. Principiul este acela că persoanele prejudiciate trebuie să obţină ca despăgubire totală cel puţin valoarea reală a prejudiciului suferit, respectiv prejudiciul efectiv produs de o creştere a preţului în dauna concurenţei, precum şi pierderea de profit suferită ca urmare a reducerii vânzărilor, incluzând şi dobânda.

Studiul a evidenţiat faptul că multe state au reguli care limitează libertatea de apreciere a judecătorului în calcularea daunelor, conferindu-i instanţei mijloace eficiente şi reale de cuantificare a daunelor, fără a fi necesară dovedirea pagubei până la ultimul cent.

Cu toate acestea, studiul a atras atenţia asupra faptului că anumite tipuri de acţiuni în daune au mai multe şanse de reuşită în statele membre decât altele.

g) Transferul suprataxei

Această apărare ar trebui permisă pârâtului, autor al încălcării, căruia i s-ar cere să despăgubească clienţii săi direcţi pentru un suprapreţ pe care aceştia l-au suportat; în caz contrar, s-ar putea ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a cumpărătorilor care au suportat suprapreţurile. Cartea albă recomandă măsuri care să permită eventualelor persoane prejudiciate să dovedească mai uşor transferul costurilor ilegale în amonte în lanţul de distribuţie până la acestea, pentru a evita ca autorul încălcării să fie exonerat de orice responsabilitate, cum ar fi: pârâţii ar trebui să aibă dreptul de a invoca, împotriva reclamantului, apărarea bazată pe transferul suprapreţurilor; cumpărătorii indirecţi ar trebui să se poată întemeia pe prezumţia relativă conform căreia suprapreţul practicat în mod ilegal le-a fost transferat în totalitate.

h) Termene de prescripţie

Principiul efectivităţii presupune stabilirea termenului de prescripţie astfel încât să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea, de către victimele încălcării, a dreptului la reparaţie pentru prejudiciile suferite[31].

În cazul acţiunilor independente (en. „stand-alone”), Comisia a propus ca termenele de prescripţie să nu înceapă să curgă înainte de momentul la care persoana prejudiciată ca urmare a încălcării este în mod rezonabil prezumată că are cunoştinţă de acest fapt, precum şi de prejudiciul care i-a fost creat. În cazul unei încălcări continue sau repetate, Comisia a propus ca termenele de prescripţie să nu înceapă să curgă înainte de data la care încetează încălcarea. În cazul acţiunilor subsecvente emiterii unei decizii a autorităţii naţionale de concurenţă (follow-on), Comisia a propus curgerea unui nou termen de prescripţie de cel puţin doi ani, care să înceapă atunci când devine definitivă decizia autorităţii naţionale de concurenţă privind o încălcare a regulilor de concurenţă pe care se întemeiază reclamantul în acţiunea în despăgubiri.

i) Cheltuielile de procedură

Comisia a încurajat instituirea de către statele membre a unor norme procedurale de natură să încurajeze soluţionarea litigiilor prin tranzacţiile judiciare între părţi, ca mod de reducere a costurilor, şi, de asemenea, stabilirea unor taxe judiciare care să nu devină un element major de descurajare în ceea ce priveşte introducerea acţiunilor în despăgubire ca urmare a încălcării normelor antitrust şi să ofere instanţelor naţionale posibilitatea de a acorda derogări de la principiul „cine pierde, plăteşte”, în cazuri bine întemeiate, de preferinţă în etapa iniţială a procedurii.

j) Interacţiunea dintre programele de clemenţă şi acţiunile în despăgubire

În cadrul acţiunilor în despăgubire trebuie să se ia măsuri adecvate de protecţie a confidenţialităţii declaraţiilor date de întreprinderi, astfel încât să se evite plasarea solicitantului de clemenţă într-o situaţie mai puţin favorabilă decât coautorii încălcării normelor de concurenţă şi indiferent dacă cererea de clemenţă este acceptată sau respinsă sau dacă nu are ca efect adoptarea unei decizii de către autoritatea naţională de concurenţă.

În ceea ce priveşte limitarea răspunderii civile a beneficiarilor de clemenţă ce au obţinut imunitatea la amendă, Comisia a propus examinarea în continuare a posibilităţii de limitare a răspunderii civile a persoanelor care beneficiază de imunitate la acţiunile în despăgubiri introduse de partenerii săi contractuali direcţi şi indirecţi.

           

5. Evoluţii ulterioare cărţii albe. Rezoluţia Parlamentului European referitoare la cartea albă

Observaţiile şi comentariile referitoare la măsurile propuse prin cartea albă au putut fi transmise Comisiei Europene până la 15 iulie 2008. Pe marginea analizei acestora, Comisia urmează să decidă cum va acţiona în continuare.

În poziţia sa, autoritatea naţională română de concurenţă, Consiliul Concurenţei a arătat[32] că punerea în aplicare a soluţiilor propuse prin cartea albă, deşi majoritatea sunt în spiritul dreptului românesc, ar necesita consacrarea prin prevederi legislative exprese.

În data de 26 martie 2009 a fost adoptată Rezoluţia nelegislativă a Parlamentului European referitoare la cartea albă privind acţiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor comunitare antitrust, care salută cartea albă, făcând totodată constatări şi recomandări Comisiei[33].

Una dintre aceste recomandări a subliniat că Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori din cadrul Comisiei a publicat la sfârşitul anului 2008 rezultatele a două studii privind acţiunile colective în despăgubire în statele membre şi eventualele obstacole pentru piaţa internă cauzate de legislaţiile diferite ale statelor membre[34] şi a atras atenţia, de asemenea, asupra publicării de către Comisie a unei cărţi verzi referitoare la posibilele opţiuni de acţiune ale Comunităţii în domeniul legislaţiei privind protecţia consumatorilor, precum şi asupra anunţului acesteia cu privire la publicarea unui alt document de strategie în 2009. Parlamentul European a subliniat astfel că măsurile la nivel comunitar nu trebuie să conducă la o fragmentare arbitrară şi inutilă a dreptului procesual naţional şi că, prin urmare, ar trebui să se acorde o atenţie sporită verificării dacă şi în ce măsură ar trebui aleasă o abordare orizontală sau integrată pentru a facilita acordurile extrajudiciare şi acţiunile în despăgubire. Parlamentul European a invitat Comisia să verifice eventualele temeiuri juridice şi un mod de acţiune orizontal şi integrat, fără a fi necesar un instrument orizontal, şi să nu prezinte deocamdată mecanismele reparatorii colective pentru victimele încălcărilor normelor comunitare în domeniul concurenţei, fără participarea Parlamentului la adoptarea unor astfel de mecanisme reparatorii colective prin procedura de codecizie. Recomandarea a fost aceea a abordării în mod consecvent a acţiunilor în despăgubire pentru încălcări ale normelor comunitare în domeniul concurenţei, împreună cu acţiunile în despăgubire extracontractuală, întrucât o abordare orizontală sau integrată ar putea acoperi norme procedurale comune mecanismelor reparatorii colective din diverse domenii juridice, fără însă ca această abordare să amâne sau să evite elaborarea propunerilor şi măsurilor identificate ca fiind necesare pentru aplicarea deplină a dreptului comunitar al concurenţei.

O recomandare foarte importantă a fost aceea ca Comisia să acorde victimelor încălcărilor normelor comunitare în domeniul concurenţei, după încheierea unei anchete, acces la informaţiile necesare pentru introducerea acţiunilor în despăgubire şi a subliniat că articolul 255 CE şi Regulamentul (CE) nr. 1049/2001[35], care defineşte dreptul de acces la documentele instituţiilor, trebuie interpretat în consecinţă, însă acordând totodată o atenţie specială protejării secretelor comerciale ale pârâtului sau părţilor terţe.

Parlamentul European a considerat că o instanţă naţională nu ar trebui să aibă obligaţia de a respecta o decizie a unei autorităţi naţionale din domeniul concurenţei dintr-un alt stat membru, fără a aduce atingere dispoziţiilor care prevăd efectul obligatoriu al deciziilor adoptate de un stat membru al Reţelei Europene de Concurenţă.

De asemenea, Parlamentul a subliniat că o faptă săvârşită cu intenţie trebuie să constituie întotdeauna condiţia preliminară pentru o acţiune în despăgubire şi că încălcarea normelor comunitare în domeniul concurenţei trebuie să fi fost săvârşită cel puţin din culpă, dacă legislaţia naţională nu prevede o prezumţie sau o prezumţie relativă de vinovăţie în cazul încălcării normelor comunitare în domeniul concurenţei, garantând aplicarea consistentă şi coerentă a dreptului concurenţei.

În aceeaşi rezoluţie s-a subliniat că termenele de prescripţie servesc şi securităţii juridice şi, de aceea, în cazul în care nu este introdusă o acţiune de drept public sau privat, este necesar să se aplice un termen de prescripţie de 5 ani şi se observă că accesul la justiţie trebuie, de asemenea, să fie echilibrat de măsuri ferme pentru a împiedica abuzurile, de exemplu, sub forma acţiunilor nefondate, vexatorii sau de „şantaj”. În sfârşit, Parlamentul a subliniat că, în pofida importanţei aplicării programului de clemenţă, exonerarea integrală a martorilor care cooperează de la răspunderea individuală şi în solidar este contrară sistemului, respingând-o astfel categoric deoarece prejudiciază numeroase victime ale încălcărilor normelor comunitare în domeniul concurenţei.

În data de 22.09.2009, Comitetul Economic şi Social European a dat publicităţii avizul său asupra cărţii albe[36].

Comitetul Economic şi Social European, deşi a salutat cartea albă, a subliniat faptul că responsabilitatea aplicării dreptului Uniunii Europene al concurenţei trebuie să aparţină în primul rând autorităţilor de concurenţă ale statelor membre şi Comisiei şi că acesta trebuie să rămână un principiu fundamental al politicii de concurenţă a Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte aplicarea privată a dreptului concurenţei, Comitetul Economic şi Social European a fost de părere că acţiunea Comisiei trebuie să implice două tipuri de instrumente combinate şi complementare:
– în primul rând, ar trebui codificat într-un instrument legislativ acquis-ul comunitar cu privire la daunele pe care le pot obţine victimele încălcărilor concurenţei;
– în al doilea rând, ar trebui schiţate anumite linii directoare fără caracter obligatoriu cu privire la metodele de calcul şi anumite reguli de simplificare a estimării pierderilor.

Ultima dintre aceste recomandări şi-a găsit deja un răspuns prin publicarea unui studiu elaborat pentru Comisia Europeană de către Oxera şi o echipă internaţională de avocaţi, care îşi propune să ofere îndrumare în acest sens instanţelor naţionale[37].

Comitetul a subliniat că, în vreme ce aplicarea publică se centrează pe sancţionare şi prevenire, obiectivul acţiunilor în daune este să furnizeze o reperare integrală a daunelor suferite, incluzând pierderea (damnum emergens), profitul nerealizat (lucrum cessans) şi dobânzi.

6. Concluzii

Pentru a se asigura o eficienţă deplină acţiunilor în despăgubire la nivelul UE, consacrarea unor prevederi speciale exprese la nivel comunitar ar putea reprezenta o soluţie simplă şi eficientă pentru statele membre.

Acestor cerinţe este chemat să le răspundă propunerea de directivă a Consiliului privind regulile care guvernează acţiunile în daune pentru încălcări ale articolelor 81 şi 82 din tratat (devenite, în prezent, articolele 101 şi 102 TFUE) din 2009[38].

Deşi nu a fost încă publicată, propunerea de directivă a trezit deja reacţii în doctrină, care a apreciat-o ca fiind o „propunere modestă”[39], în comparaţie cu marele pas înainte care era aşteptat de la aceasta.

În propunerea de directivă, Comisia s-a abţinut să explice nevoia dezvoltării aplicării private a dreptului concurenţei prin efectul preventiv şi descurajator al acestor acţiuni. Comisia a plătit astfel tribut numeroaselor critici primite sub acest aspect. În expunerea de motive, Comisia a clarificat faptul că propunerea de directivă adoptă o abordare compensatorie: scopul său este acela de a permite acelora care au suferite daune cauzate de o încălcare a dreptului Uniunii Europene al concurenţei să recupereze acea pierdere de la întreprinderile care au încălcat legea. Propunerea de directivă salută doar efectul descurajator şi preventiv ca un efect secundar al acestor acţiuni în daune.

De asemenea, Comisia se abţine de la orice tendinţă de armonizare a legilor procedurale, lăsând loc în schimb pentru statele membre să-şi dezvolte individual propriile mecanisme procedurale.

Poate nu este pasul uriaş pe care îl aştepta doctrina, dar este cu siguranţă un mare pas înainte.


[1] Aceste date sunt disponibile în studiul de impact publicat  la adresa http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/files_white_paper/impact_report.pdf.
[2] Un studiu recent cu privire la cuantificarea acestor daune este disponibil la adresa http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/quantification_study.pdf.
[3] Pentru o paralelă între aplicarea publică şi aplicarea privată a dreptului comunitar al concurenţei, a se vedea K. Holmes, Public Enforcement or Private Enforcement? Enforcement of Competition Law in the EC and UK, în European Competition Law Review, 2004, 25 (1), p.25-36.
[4] La adresa http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/comparative_report_clean_en.pdf.
[5] Pentru un exemplu de astfel de cauză a se vedea P. Gonzales-Espejo, C. Fernandez, Actions for Damages based on Community Competition Law: New Case Law on Direct Applicability of Articles 81 and 82 by Spanish Civil Courts, în European Competition Law Review, 2002, 23 (4), p.163-171.
[6] N. Kroes, More Private Antitrust Enforcement through Better Access to Damages: An Invitation for an Open Debate, în Era Forum, 1/2006, p. 13, www.era.int/damagesactions/documentation.
[7] Cauza Courage/Crehan, C-453/99, ECR [2001], p. I-6297, pct. 26; pentru o prezentare detaliată a acestei cauze a se vedea A. Andreangeli, Courage Ltd v. Crehan and the Enforcement of Article 81 Before the National Courts, în European Competition Law Review, 2004, 25 (12), p. 758-764.
[8] Cauza Courage/Crehan, cit. supra, pct. 26.
[9] Concluziile avocatului general Van Gerven, C-128/92, Banks/British Coal, ECR [1994], p. I-1209.
[10] Pentru o comparaţie cu sistemul american a se vedea B. J. Rodger, Private Enforcement and the Entreprise Act: An Exemplary System of Awarding Damages, în European Competition Law Review, 2003, 24 (3), p. 103-113.
[11] În acest sens, a se vedea G. V. S. McCurdy, The Impact of Modernisation of the EU Competition Law System on the Courts and Private Enforcement of the Competition Laws: A Comparative Perspective, în European Competition Law Review, 2004, 25 (8), p. 509-510.
[12] N. Kroes, More Private Antitrust Enforcement through Better Access to Damages: An Invitation for an open Debate, op. cit., p.10-11.
[13] Informaţii detaliate despre acest document pot fi obţinute la adresa http://europa.eu.int/comm/competition/antitrust/others/actions_for_damages/gp.html.
[14] A se vedea şi discursul lui Mario Monti, comisarul european pentru concurenţă, Private Litigation as a a key complement to public enforcement of competition rulesc and the first conclusions on the implementation of the new Merger Regulation, Fiesole, 17 septembrie 2004.
[15] N. Kroes, More Private Antitrust Enforcement through Better Access to Damages: An Invitation for an open Debate, op. cit., p. 14.
[16] Pentru o prezentare detaliată a acesteia a se vedea C. Diemer, The Green Paper on Damages Actions for Breach of the EC Antitrust Rules, în European Competition Law Review, 2006, 27 (6), p. 309-316: J. Pheasant, Damages Actions for Breach of the EC Antitrust Rules: The European Commission’s Green Paper, în European Competition Law Review, 2006, 27 (7), p. 365-381.
[17] E. Paulis, The European Commission’s Green Paper on Damages Actions for Breach of the EC Antitrust rules. Presentation of Options on Damages, Conferinţă ERA, Bruxelles, 9 martie 2006, www.era.int/damagesactions/documentation.
[18] Pentru o analiză detaliată a opţiunilor sub acest aspect a se vedea D. Woods, The European Commission’s Green Paper on Damages Actions for Breach of the EC Antitrust Rules. Presentation of options on access to evidence, Conferinţă ERA, Bruxelles, 9 martie 2006, www.era.int/damagesactions/documentation.
[19] Pentru o analiză detaliată a opţiunilor sub acest aspect a se vedea  P. M.A.L. Plompen, The European Commission’s Green Paper on Damages Actions for Breach of the EC antitrust rules. Facilitating the Claimant’s Proof of the Antitrust Infringement, the Damage and Causality between the Two, Conferinţă ERA, Bruxelles, 9 martie 2006, www.era.int/damagesactions/documentation; a se vedea  şi studiul privind cuantificarea daunelor publicat la adresa  http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/quantification_study.pdf.
[20] A se vedea în acest sens şi studiul  privind cuantificarea daunelor publicat la adresa http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/quantification_study.pdf.
[21] Pentru o analiză a acestor modele economice, a se vedea  D. Sevy, Economic Approaches to Competition Damages, material prezentat în cadrul seminarului „Training of Judges in EC Competition Law and Economics”, Toulouse, 18-19 septrembrie 2009.
[22] Pentru o analiză detaliată a opţiunilor şi a experienţei americane sub acest aspect a se vedea E. P. Henneberrry, Private Enforcement in EC Competition Law, The Green Paper on Damages Actions. The Passing-on Defense and Standing for Indirect Purchasers, Representative Organizations and other Groups, precum şi J. Bornkamm, Private Enforcement in EC Competition Law. The Green Paper on Damages Actions, the Passing-on Defense and Standing for Indirect Purchasers, Representative Organizations and other groups, Conferinţă ERA, Bruxelles, 9 martie 2006, www.era.int/damagesactions/documentation.
[23] Pentru o analiză detaliată a opţiunilor în această privinţă, a se vedea M. Albers, The European Commission’s Green Paper on Damages Actions for Breach of the EC Antitrust Rules. Presentation of Options on Interaction between Public and Private Enforcement, Conferinţă ERA, Bruxelles, 9 martie 2006, www.era.int/damagesactions/documentation.
[24] Cauzele conexate C-295-298/04, Manfredi, ECR [2006], p. I-6619; pentru un comentariu al acestei cauze a se vedea  E. de Smijter şi D. O΄Sullivan, The Manfredi Judgement of the ECJ and how It Relates to the Commission΄s Initiative on EC Antitrust Damages Actions, disponibil la adresa http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/documents.html.
[25] Informaţii detaliate asupra acestui document pot fi obţinute la adresa http://ec.europa.eu/comm/competition/antitrust/actionsdamages/documents.html.

[26] Cauza Courage/Crehan, cit. supra; cauzele conexate Manfredi, cit. supra.
[27] A se vedea R. Becker, N. Bessot şi E. de Smijter, The White Paper on Damages Actions for Breach of the EC Antitrust Rules,  la adresa http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/documents.html.
[28] Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat, JO L 1, p. 1; Ediţie specială 02/vol. 1, p. 167.
[29] A se vedea şi F. Wagner von Papp, Evaluating Damages in Competition Cases, material prezentat în cadrul seminarului „Training of judges in EC Competition Law and Economics”, Toulouse, 18-19 septrembrie 2009.
[30] Studiul la adresa: http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/quantification_study.pdf.
[31] Cauza C-261/95 Palmisani, ECR [1997], p. I-4025; cauza Courage/Crehan, cit. supra, cauzele Manfredi, cit. supra.
[32] http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/white_paper_comments/romanac_en.pdf
[33] Rezoluţia Parlamentului European din 26 martie 2009 referitoare la Cartea albă privind acţiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust, INI/2008/2154.
[34] Rezoluţia este disponibilă la adresa  http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2009-0187+0+DOC+XML+V0//RO, pct.5
[35] Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei, JO L 145, p. 43; Ediţie specială 01/vol. 3, p. 76.
[36] JO C 228, 22.99.2009, p.40.
[37] http://ec.europa.eu/competition/antitrust/actionsdamages/quantification_study.pdf.
[38] Pentru un comentariu asupra acestui proiect, a se vedea  J. Alfaro, T. Reher, Towards the Directive on Private Enforcement of EC Competition Law: Is the Time Ripe?, în The European Antitrust Review 2010.
[39] A se vedea  J. Alfaro, T. Reher, Towards the Directive on Private Enforcement of EC Competition Law: Is the Time Ripe?, op. cit.


Diana UNGUREANU
Judecător, lector univ. dr. la Universitatea Constantin Brâncoveanu din Piteşti

* Mulțumim Revista Română de Drept Comunitar nr. 1/2009

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti