CJUE. Dreptul la apărare în privința punerii în executare a mandatului european de arestare

30 ianuarie 2013 | Călin POROJNICU

Comunicat CJUE: La date diferite (in 2007 si 2008), patru mandate europene de arestare au fost emise de autoritatile germane pentru arestarea domnului Ciprian Vasile Radu, cetatean roman. Fiecare dintre aceste mandate se refereau la infractiunea de talharie. Aceasta infractiune este, de asemenea, prevazuta de legea romana. Dl. Radu nu a consimtit la predarea sa.

In data de 5 iunie 2009, Curtea de Apel Constanta a ordonat executarea a trei dintre mandatele avute in vedere. In ceea ce il priveste pe al patrulea, Curtea a refuzat executarea intrucat dl. Radu era deja subiect al unor proceduri penale in Romania in legatura cu acelasi act ce facea obiectul actului avut in vedere in mandat.

Dl. Radu a atacat hotararea, dosarul urmand sa fie solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie. In data 18 iunie 2009, Inalta Curte a admis recursul si a trimis cauza spre rejudecare Curtii de Apel Constanta pentru rejudecare. De asemenea, a decis inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura de a nu parasi localitatea de domiciliu.

In 22 februarie 2011, cauza a fost inregistrata la Curtea de Apel Constanta. In fata Curtii, dl. Radu aduce trei argumente principale in sustinerea cererii sale conform carora mandatele in cauza nu ar trebui executate. In primul rand, el sustine ca pe data in care Decizia-Cadru a fost adoptata, nici Conventia si nici Carta nu au fost incorporate specific in Tratatele Fondatoare ale Uniunii Europene ca norme de drept. Aceasta este in contrast cu pozitia din versiunea consolidata a Tratatului privind Uniunea Europeana care a intrat in vigoare pe 1 decembrie 2009, cu Tratatul de la Lisabona. Prin urmare, este necesar sa se interpreteze si sa se aplice Decizia-Cadru, in conformitate cu Carta si Conventia. In al doilea rand, el sustine ca procedurile prin care Statele Membre aplica decizia nu sunt consistente si insista asupra cerintei de reciprocitate in executarea mandatelor de arestare, atat in ceea ce priveste Statul Membru emitent, cat si Statul Membru executant. In al treilea rand, el sustine ca este datoria Statului executant sa clarifice daca statul emitent a respectat drepturile si garantiile stabilite prin Carta si Conventie. Un esec din partea acestui stat in a face aceasta clarificare ar reprezenta un motiv de refuz in a executa mandatele europene de arestare in cauza.

Curtea observa, in primul rand, ca dreptul de a fi audiat, care este garantat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, este astazi prevazut in Carta.

In plus, Curtea subliniaza ca scopul Deciziei-Cadru 2002/584 este de a inlocui sistemul multilateral de extradare intre Statele Membre cu un sistem de predare, precum cel dintre autoritatile judiciare, a persoanelor condamnate sau al suspectilor condamnati, in scopul de a executa sentintele sau al efectuarii urmaririi penale, acest sistem de predare fiind bazat pe principiul recunoasterii reciproce.

Conform Deciziei-Cadru 2002/584, Statele Membre sunt in principiu obligate sa actioneze in baza unui mandat european de arestare. Conform prevederilor acestei Decizii-Cadru, Statele Membre pot refuza sa execute aceste mandate numai in situatii obligatorii de neexecutare si in situatii optionale de neexecutare, expres prevazute in dispozitiile sale.

Incalcarea drepturilor la aparare in timpul unui proces ce a condus la impunerea unei pedepse penale in absentia poate, in anumite conditii, sa constituie un motiv pentru neexecutarea unui mandat european de arestare emis in scopul de a da efect unei hotarari privative de libertate.

In schimb, faptul ca mandatul european de arestare a fost emis in vederea efectuarii urmaririi penale, fara ca persoana solicitata sa fie audiata de autoritatile judiciare emitente, nu figureaza printre motivele de neexecutare al mandatului european de arestare conform Deciziei-Cadru 2002/854.

In orice caz, legislatia europeana a asigurat ca dreptul de a fi audiat vor fi respectate in Statul Membru executant in asa fel incat sa nu compromita eficacitatea mandatului european de arestare.

Avand in vedere cele de mai sus, Curtea conchide ca Decizia-Cadru 2002/854 trebuie interpretata in sensul ca autoritatile judiciare de executare nu pot refuza executarea unui mandat european de arestare emis in vederea efectuarii urmaririi penale pe motiv ca persoana solicitata nu a fost audiata in Statul Membru emitent inainte ca mandatul de arestare sa fie emis.