Mona Pivniceru s-a întâlnit cu Ambasadorul Turciei
5 februarie 2013 | JURIDICE.roLuni, 4 februarie, Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a avut o întrevedere cu E.S. dl. Ömür ŞÖLENDIL, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, potrivit unui comunicat al MJ.
Au fost subliniate bunele relaţii de colaborare între cele două ţări, inclusiv în domeniul justiţiei, cu accent pe cooperarea judiciară în materie civilă şi penală. Au fost evocate, între altele, existenţa cadrului juridic bilateral şi multilateral care permite cooperarea între autorităţile din cele două ţări, precum şi stadiul acestei cooperări.
S-a agreat dezvoltarea în continuare a relaţiilor bilaterale, inclusiv prin organizarea unei întâlniri la nivel de miniştri ai justiţiei din cele două ţări, precum şi asupra continuării dialogului între cele două părţi în vederea stabilirii unor linii comune de acţiune, care să maximizeze cooperarea bilaterală în domeniul justiţiei.
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |