Secţiuni » Arii de practică » Business » Achiziţii publice
Achiziţii publice
DezbateriCărţiProfesionişti

Departamentul pentru proiecte de infrastructură și investiții străine va coordona proiectele de PPP
05.02.2013 | VASS Lawyers

Secţiuni: Achiziții publice, Infrastructură, Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 33 din data de 15 ianuarie 2013 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 7/2013 privind organizarea si functionarea Departamentului pentru proiecte de infrastructura si investitii straine.

Actul normativ a intrat in vigoare la data de 15 ianuarie 2013 si a abrogat art. 2 din Hotararea Guvernului nr. 1.239/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, precum si pentru aprobarea unor masuri privind reorganizarea Unitatii centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

Astfel, Departamentul pentru proiecte de infrastructura si investitii straine (denumit in continuare „D.P.I.I.S.”) este organizat si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

Acesta va asigura coordonarea proiectelor de infrastructura de interes national, pregatirea, executia si implementarea proiectelor de infrastructura desemnate in competenta sa prin hotarare a Guvernului, precum si coordonarea aplicarii uniforme a politicii Guvernului la nivel central si local in domeniul stimularii, promovarii si implementarii investitiilor straine si al parteneriatelor public-privat.

Prin H.G. nr. 7/2013 sunt reglementate, in principal, urmatoarele aspecte:

  • functiile principale ale D.P.I.I.S.;
  • atributiile principale ale D.P.I.I.S.;
  • conducerea D.P.I.I.S;
  • structura organizatorica a D.P.I.I.S.;
  • finantarea D.P.I.I.S.;
  • unitatile aflate sub autoritatea D.P.I.I.S.;
  • patrimoniul D.P.I.I.S.

FUNCTIILE PRINCIPALE ALE D.P.I.I.S.

D.P.I.I.S. exercita, in conformitate cu reglementarile in vigoare, urmatoarele functii principale:

  • functia de strategie, prin care se asigura elaborarea strategiei de punere in aplicare a Programului de guvernare si a politicilor Guvernului in domeniul proiectelor de infrastructura de interes national, al investitiilor straine si al parteneriatelor public-private;
  • functia de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ si institutional necesar in vederea realizarii obiectivelor strategice ale Guvernului in domeniul proiectelor de infrastructura de interes national, al investitiilor straine si al parteneriatelor public-private;
  • functia de administrare a proprietatii statului, prin care se asigura, in domeniile sale de activitate, administrarea proprietatii publice si private a statului;
  • functia de reprezentare, prin care se asigura, in domeniile sale de activitate, reprezentarea pe plan intern si extern a Guvernului;
  • functia de autoritate de stat, prin care se asigura urmarirea si controlul aplicarii si respectarii reglementarilor in domeniul proiectelor de infrastructura de interes national, al investitiilor straine si al parteneriatelor public-private, precum si in domeniul functionarii entitatilor si organismelor care isi desfasoara activitatea sub autoritatea sa.

ATRIBUTIILE PRINCIPALE ALE D.P.I.I.S. 

Cu titlu de exemplu, in realizarea functiilor sale, D.P.I.I.S. indeplineste, printre altele urmatoarele atributii principale in domeniul parteneriatelor public-private:

  • asigura indrumarea si monitorizarea partenerilor publici si a investitorilor privati interesati in activitatea de organizare si derulare a unui proiect de parteneriat public-privat, in conditiile legii;
  • verifica fiecare anunt de intentie sau alta documentatie complementara transmis/transmisa de catre partenerul public pentru publicare in Sistemul electronic de achizitii publice (SEAP) si in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
  • emite catre operatorul SEAP acceptul de publicare pentru anunturile privind parteneriatele public-privat;
  • elaboreaza strategia nationala pentru promovarea si implementarea proiectelor de parteneriat public-privat si o supune aprobarii Guvernului;
  • urmareste, verifica si raporteaza periodic Guvernului punerea in aplicare a strategiei nationale pentru promovarea si implementarea proiectelor de parteneriat public-privat;
  • stabileste si promoveaza proceduri de identificare si realizare a proiectelor de parteneriat public-privat si de sustinere a tuturor partenerilor publici in pregatirea si implementarea proiectelor de parteneriat public-privat;
  • constituie si gestioneaza baza de date publica integrata a tuturor proiectelor de parteneriat public-privat;
  • actualizeaza si asigura mentinerea si functionarea sistemului de prelucrare, colectare si management al informatiilor si datelor statistice privind derularea contractelor de parteneriat public-privat la nivel central si local;
  • asigura promovarea conceptului si proiectelor de parteneriat public-privat;
  • elaboreaza, pe baza propriilor analize si verificari, documentele de sinteza referitoare la procesul de derulare a proiectelor de parteneriat public-privat;
  • participa, prin reprezentanti, la invitatia partenerilor publici, conform prevederilor legale in vigoare, in cadrul comisiilor de evaluare si negociere constituite in vederea selectiei investitorului privat si a negocierii contractului de parteneriat public-privat;
  • identifica si asigura difuzarea la nivel national a celor mai bune practici in domeniul parteneriatului public-privat;
  • stabileste contacte si tine legatura pe teme de investitii prin proiecte de parteneriat public-privat cu organisme guvernamentale si nonguvernamentale, precum si cu investitori straini si autohtoni;
  • emite recomandari privind structurarea proiectelor de parteneriat public-privat, avand in vedere impactul asupra nivelului creditarii din sectorul public, precum si asupra limitelor de imprumut la nivel national sau local;
  • monitorizeaza evolutia procesului de implementare a proiectelor de parteneriat public-privat si coordoneaza actiunile necesare implementarii adecvate a acestora;
  • acorda asistenta de specialitate partenerilor publici si investitorilor interesati in toate fazele de derulare a unui proiect de parteneriat public-privat;
  • in nume propriu sau in beneficiul unei alte entitati publice, planifica, pregateste, atribuie, negociaza, implementeaza si urmareste derularea contractelor de parteneriat public-privat.

De asemenea, D.P.I.I.S. mai are atributii si in urmatoarele domenii:

  • in domeniul sau general de competenta;
  • in domeniul proiectelor de infrastructura de interes national;
  • in domeniul investitiilor straine.

CONDUCEREA D.P.I.I.S.

Conducerea D.P.I.I.S. se exercita de catre ministrul delegat pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine, ordonator tertiar de credite.

Astfel, ministrul:

  • reprezinta institutia in raporturile cu autoritatile publice, cu persoanele juridice si fizice din tara si din strainatate;
  • indeplineste in domeniile de activitate ale D.P.I.I.S., in mod corespunzator, atributiile generale prevazute de Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor;
  • in exercitarea atributiilor ce ii revin, emite ordine si instructiuni;
  • in activitatea de conducere a institutiei, este ajutat de un secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului;
  • controleaza activitatea D.P.I.I.S. si a entitatilor aflate in coordonarea sau sub autoritatea sa si verifica modul de indeplinire a atributiilor de catre toate compartimentele din structura organizatorica a acestuia si de catre unitatile aflate in coordonarea sau sub autoritatea sa.

STRUCTURA ORGANIZATORICA

D.P.I.I.S. dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de directii generale, directii, servicii si birouri si compus din 77 de posturi, exclusiv demnitarii.

Personalul necesar desfasurarii activitatii D.P.I.I.S. este alcatuit din functionari publici si personal contractual, care sunt numiti, respectiv angajati, cu respectarea dispozitiilor legale, in limita numarului maxim de posturi aprobat.

UNITATI DE MANAGEMENT AL PROIECTULUI

In conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finantate prin imprumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialistilor romani care isi desfasoara activitatea in cadrul unitatilor de management de proiect, aprobata prin Legea nr. 172/2001, cu modificarile ulterioare, D.P.I.I.S. si entitatile aflate in coordonarea sau sub autoritatea sa pot infiinta, organiza si administra unitati de management al proiectului, prin ordin al ministrului.

FINANTAREA D.P.I.I.S.

Finantarea activitatii D.P.I.I.S. se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

UNITATILE AFLATE SUB AUTORITATEA D.P.I.I.S.

Unitatile aflate sub autoritatea D.P.I.I.S. sunt prevazute in anexa nr. 2 la H.G. nr. 7/2013. In prezent, singura unitate aflata sub autoritatea D.P.I.I.S. este Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania – S.A.

PATRIMONIUL D.P.I.I.S.

Patrimoniul D.P.I.I.S. se constituie prin preluarea patrimoniului Unitatii centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat si prin preluarea partiala a patrimoniului Centrului Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine.

In termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare Hotararii, se va realiza preluarea personalului de la Centrul Roman pentru Promovarea Comertului şi Investitiilor Straine si de la Unitatea centrala pentru coordonarea parteneriatului public-privat potrivit regimului juridic aplicabil fiecarei categorii de personal, in limita numarului de posturi aprobat.

VASS Lawyers

Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti