Modificarea COR
8 februarie 2013 | JURIDICE.ro
In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 78 din data de 6 februarie 2013 a fost publicat Ordinul ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice si presedintelui Institutului National de Statistica nr. 150/132/2013 privind modificarea si completarea Clasificarii ocupatiilor din Romania – nivel de ocupatie (sase caractere), aprobata prin Ordinul ministrului muncii, familiei si protectiei sociale si al presedintelui Institutului National de Statistica nr. 1.832/856/2011.
Actul normativ modifica si completeaza Clasificarea ocupatiilor din Romania – nivel de ocupatie (sase caractere) cu noile ocupatii practicate in cadrul economiei nationale, prevazute in lista din anexa la actul normativ.
Dintre ocupatiile nou introduse mentionam: administrator structuri sportive, analist de informatii, analist informatii de firma, auditor de siguranta rutiera, consilier de stare civila, consilier pentru dezvoltare personala, director general adjunct, expert criminalist, expert tehnic judiciar, inspector de stat, inspector social, inspector tehnic, investigator, manager de proiect in parteneriat public privat, personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, specialist in achizitii etc.
De asemenea, au fost modificate denumirile unor ocupatii si au fost mutate anumite ocupatii la alte grupe de baza.
De exemplu:
– se modifica denumirea ocupatiei cod 261204 din „judecator inspector“ in „inspector judiciar”.
– se muta ocupatia „consultant de securitate“ din Grupa de baza 5414 „Paznici“ in Grupa de baza 2421 „Analisti de management si organizare“ si va avea codul 242113.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro