Conferinţa din perspectiva unei studente la Drept
12.02.2013 | Raluca CÎRJAN

Sărind peste o introducere politicoasă, dar plicticoasă, vă mărturisesc cu mâna pe tastatură că nu vă voi dezvălui informaţii preţioase de la conferinţa de vineri şi sâmbătă, Probleme dificile de procedură civilă. Având în vedere că Dreptul procesual civil nu şi-a făcut încă apariţia în orarul meu, să vorbesc eu despre probleme dificile de procedură civilă e ca şi cum un gunoier ar explica compoziţia chimică a deşeurilor.
Ocupându-mă de imortalizarea tuturor gesturilor şi grimaselor, am construit din fotografii o imagine de ansamblu: conferinţa a fost un succes. Portocaliul care domina sala şi-a pierdut din intensitate treptat, pe măsură ce s-au ocupat locurile. Pentru mine conferinţa a reprezentat o ocazie să descopăr ce înseamnă organizarea unui eveniment la care participă sute de persoane. De asemenea, mi-am dat seama că nu ar trebui să mă plâng dacă profesorii nu ne dau pauză între cele două ore de curs. Limitele de timp pe care le credeam valabile pentru capacitatea de concentrare au fost călcate de un utilaj imaginar de mare tonaj.
În ceea ce priveşte speakerii, aceştia au impresionat prin pregătirea lor, au adus în discuţie subiecte ce au plantat zâmbete pe chipurile celor prezenţi şi au plecat în aplauzele tuturor. Evident, fiecare a avut câţiva preferaţi. Eu pot să spun doar că atunci când a vorbit domnul Gabriel Boroi, mi-a părut un fachir care ne hipnotizează. La scurt timp după ce mi-a venit în minte comparaţia, mi-am notat „Boroi, îmblânzitor şerpi, fluier” şi un distins domn de lângă mine şi-a retras rapid privirea, ruşinat, imediat ce l-am surprins citind.
Noi, studenţii, nu putem decât să sperăm că într-o zi ploioasă, peste 10-20 de ani, sute de jurişti se vor trezi cu noaptea-n cap să vină la un eveniment asemănător, la care vom fi invitaţi în calitate de speakeri, să ne soarbă cuvintele şi să-şi noteze până şi sunetul pe care-l scoatem când tuşim. Până atunci, nu ne mai rămâne decât să trecem cu bine de sesiunile rămase, de examenul de admitere în Barou, respectiv INM, examenul de definitivat, respectiv de absolvire, anii de muncă şi perfecţionare continuă… cred că trebuia să mă opresc la fraza anterioară.