Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Avizul BCE cu privire la instituirea unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a întreprinderilor de investiţii
13.02.2013 | Adina-Elena OPREA

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C 39 din 12 februarie 2013 a fost publicat Avizul Băncii Centrale Europene din 29 noiembrie 2012 cu privire la o propunere de directivă de instituire a unui cadru pentru redresarea  și rezoluția instituțiilor de credit  și a întreprinderilor de investiții.

Banca Centrală Europeană (BCE) a primit, la 10 iulie 2012, o solicitare din partea Consiliului  UE prin care se solicita emiterea unui aviz cu privire la o directivă prin care se propunea instituirea  unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții.

Competenţa BCE se justifică prin faptul că directiva conține prevederi care afectează contribuția Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) la buna desfășurare a politicilor promovate de autoritățile competente privind supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și stabilitatea sistemului financiar.

În acest context, BCE susţine în totalitate elaborarea unui cadru de redresare şi rezoluţie şi gestionarea cu eficacitate a crizelor în instituţiile financiare. Astfel, BCE militează pentru o procedură ordonată de intrare în faliment, susţinând în acest sens un cadru de rezoluție la nivelul Uniunii pentru instituțiile de credit  și întreprinderile de investiții, pentru a menţine stabilitatea financiară şi funcţionarea optimă a pieţei unice, chiar şi pe timp de criză.

BCE apreciază că directiva ar trebui adoptată cât mai repede, reprezentând un pas foarte important în direcţia unui cadru de rezoluţie.

În directiva propusă spre aprobare Băncii Centrale Europene sunt cuprinse următoarele reglementări:

– definirea rezoluţiei (restructurarea unei instituţii, în vederea asigurării continuității funcțiilor sale esențiale, menținerii stabilității financiare  și restabilirii viabilității întregii instituții sau a unei părți a acesteia );

– condiţiile pentru rezoluţie şi evaluarea necesităţii unui sprijin financiar public;

– implicarea băncilor centrale în redresare și rezoluție ( băncile centrale  sunt responsabile de stabilitatea macroprudențială și financiară, motiv pentru care ele ar trebui să fie implicate în procesul de rezoluţie); directiva propusă impune fiecărui stat membru să includă în pachetul său de măsuri de rezoluție competența de a înființa  și administra o instituție-punte  și un vehicul de administrare a activelor;

– implicarea autorităților naționale desemnate în evaluarea planurilor de redresare;

– sprijin financiar intragrup;

– instrumentul de recapitalizare internă și competențele de depreciere;

– finanțarea rezoluției și dimensiunea țintă a mecanismelor de finanțare;

– utilizarea sistemelor de garantare a depozitelor în finanțarea rezoluției;

– publicarea materialelor de marketing (directiva propusă prevede că poate fi amânată orice publicare a informațiilor de marketing ale unei instituții în rezoluție care vinde o parte sau totalitatea activității sale prin instrumentul de vânzare a activității) ;

– armonizarea în continuare a normelor de redresare și rezoluție.

De asemenea, BCE ataşează în finalul avizului, o anexă în care propune unele modificări cu privire la textul propus de Comisie.

Avizul a fost adoptat la Frankfurt pe Main, la 29 noiembrie 2012.

Adina Elena OPREA
internship Societatea de Științe Juridice


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.