« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
CMS CMK
 
2 comentarii

Întrebare preliminară cu privire la decăderea din dreptul la dobânzi contractuale. UPDATE: Răspunsul Curții
03.04.2014 | Mihaela MAZILU-BABEL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

3 aprilie 2014: Curtea de Justiție a Uniunii Europene a oferit următorul răspuns:

Articolul 23 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării unor norme naționale de sancționare în temeiul cărora, în cazul încălcării de către creditor a obligației sale precontractuale de a evalua bonitatea împrumutatului prin consultarea unei baze de date adecvate, creditorul menționat este decăzut din dreptul la dobânzi contractuale, dar beneficiază de plin drept de dobânzile legale, exigibile începând de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești de obligare a împrumutatului la plata sumelor restante datorate, care sunt, în plus, majorate cu cinci puncte, în cazul în care, la expirarea unui termen de două luni de la această pronunțare, împrumutatul nu își plătește datoria, dacă instanța de trimitere constatăîntr‑o situație precum cea din cauza principală, care implică exigibilitatea imediată a capitalului împrumutului restant datorat ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată de către împrumutat, că sumele care pot fi percepute efectiv de creditor ca urmare a aplicării sancțiunii decăderii din dreptul la dobânzi nu sunt în mod semnificativ inferioare celor de care ar putea beneficia acesta dacă și‑ar fi respectat obligația de verificare a bonității împrumutatului.

Mai atragem atenția asupra următoarelor paragrafe:

18 Instanța de trimitere arată că sancțiunea decăderii din dreptul la dobânzi prevăzută la articolul L. 311‑48 al doilea paragraf din Codul consumului a fost interpretată de Cour de cassation (Curtea de Casație) (Franța) ca referindu‑se doar la dobânzile contractuale, dobânzile legale rămânând totuși datorate în temeiul articolului 1153 din Codul civil.

19 Aceasta arată că, în aplicarea articolului L. 313‑3 din Codul monetar și financiar, această rată legală se majorează cu cinci puncte în cazul în care împrumutatul nu și‑a achitat în totalitate datoria în termen de două luni de la data la care hotărârea judecătorească a dobândit forță executorie.

20 Instanța de trimitere arată în plus că, potrivit jurisprudenței Cour de cassation, dobânzile legale, precum și majorarea cu cinci puncte se aplică de plin drept, cu alte cuvinte, dobânzile astfel majorate sunt datorate în mod automat, chiar dacă nu au fost cerute sau chiar dacă hotărârea judecătorească nu le‑a prevăzut.

21 Pe de altă parte, instanța menționată arată că, în speță, rata dobânzilor contractuale este de 5,60 %, în timp ce, după pronunțarea decăderii din dreptul la aceste dobânzi, LCL va putea să beneficieze de dobânzi legale, care, dacă sunt majorate cu cinci puncte la două luni după data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie, se vor ridica la 5,71 % pentru anul 2012. Prin urmare, aplicarea decăderii din dreptul la dobânzi ar putea procura un beneficiu creditorului.

22 În aceste condiții, instanța de trimitere ridică problema, în primul rând, a eficienței sancțiunii decăderii din dreptul la dobânzi contractuale în cazul unei încălcări dovedite a obligației creditorului de a consulta fișierul național prevăzut în acest scop pentru verificarea bonității consumatorului.

23 Potrivit aceleiași instanțe, respectiva sancțiune ar putea fi eficientă atunci când consumatorul achită în totalitate sumele devenite exigibile în termenul de două luni de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie. În practică, această eventualitate ar fi însă iluzorie având în vedere că, în general, dacă creditorul a fost constrâns să exercite acțiunea în justiție, aceasta s‑a întâmplat pentru că situația consumatorului nu îi mai permitea să își onoreze obligațiile. Mai mult, deși instanța sesizată cu litigiul poate să acorde un termen de grație de maximum 24 de luni, nu ar fi mai puțin adevărat că dobânzile legale rămân exigibile. Pe de altă parte, se poate susține de asemenea că neîndeplinirea de către creditor a obligației sale de verificare a bonității consumatorului ar putea să fi contribuit la îndatorarea excesivă a acestuia din urmă.

(…)

52. În plus, ținând seama de importanța, subliniată la punctul 43 din prezenta hotărâre, a obiectivului de protecție a consumatorilor inerent obligației de verificare de către creditor a bonității împrumutatului, sancțiunea decăderii din dreptul la dobânzile contractuale nu poate, în mod mai general, să fie considerată ca având un caracter realmente descurajator în cazul în care instanța de trimitere ar trebui să constate, în urma comparației menționate la punctul 50 din prezenta hotărâre și având în vedere ansamblul împrejurărilor pertinente menționate la acest punct, , într‑o situație precum cea din cauza cu care este sesizată, care implică exigibilitatea imediată a capitalului împrumutului restant datorat ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată de către împrumutat, sumele care pot fi percepute de creditor ca urmare a aplicării acestei sancțiuni nu sunt în mod semnificativ inferioare celor de care ar putea beneficia acesta dacă ar fi respectat o asemenea obligație.

53. Astfel, în cazul în care sancțiunea decăderii din dreptul la dobânzi ar fi diminuată sau pur și simplu anihilată, pentru motivul că aplicarea dobânzilor legale majorate poate compensa efectele unei asemenea sancțiuni, ar rezulta de aici în mod necesar că aceasta nu prezintă un caracter cu adevărat descurajator (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 iunie 1994, Comisia/Regatul Unit, C‑382/92, Rec., p. I‑2435, punctele 56-58).

54. În situația în care instanța de trimitere ar constata că sancțiunea decăderii din dreptul la dobânzile contractuale nu prezintă un caracter cu adevărat descurajator în sensul articolului 23 din Directiva 2008/48, este necesar să se amintească, în această privință, că o instanță națională sesizată cu un litigiu care se poartă exclusiv între particulari este obligată, atunci când aplică dispoziții de drept intern, să ia în considerare totalitatea normelor dreptului național și să le interpreteze, în măsura posibilului, în lumina textului, precum și a finalității directivei aplicabile în materie, în vederea identificării unei soluții conforme cu obiectivul urmărit de aceasta (a se vedea în special C-451/12, paragr. 44).

Pentru întreg cuprinsul hotărârii, a se vedea aici
A se vedea și de ce Comisia Europeană a considerat că cererea instanței naționale ar trebui respinsă ca inadmisibilă dar și faptul că, printre rânduri, se atrage atenția că articolul 23 din Directivă nu ar fi fost corect transpus tocmai din cauza jurisprudenței instanței supreme naționale.
***

13 februarie 2013: Judecătorul francez dorește să afle dacă dreptul unional se opune existenței unor norme care permit creditorului, sancționat cu decăderea din dreptul său la dobânzi astfel cum prevede legislația franceză, să beneficieze, după pronunțarea sancțiunii, de dobânzi legale exigibile de plin drept a căror rată este majorată cu cinci puncte la două luni după o hotărâre judecătorească executorie, în privința sumelor restante datorate de consumator? (cauza C-565/12 LCL Le Crédit Lyonnais) Astfel, se solicită o interpretare a art. 23 din Directiva 2008/48/CE  în lumina Directivei 93/13/CEE.

Situația de fapt:

1. Existența unei obligații de verificare a solvabilității împrumutatului în sarcina instituției de credit

2. Cerința unor sancțiuni eficiente, proporționale și cu efect de descurajare în caz de neîndeplinire de către creditor a acestei obligații

3. Decăderea din dreptul la dobânzi contractuale

4. Admisibilitatea (sau nu) menținerii în beneficiul creditorului a dobânzilor legale exigibile de plin drept majorate.

Dispoziții de drept unional incidente:

Articolul 23 din Directiva 2008/48

Sancțiuni

Statele membre stabilesc normele de sancționare aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și întreprind toate măsurile necesare pentru a asigura că acestea sunt aplicate. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.

De menționat că textul Directivei 2008/48 a suferit două rectificări ale versiunii în limba română: aici și aici

Mihaela MAZILU-BABEL

 
Secţiuni: Banking, CJUE, Dreptul Uniunii Europene, Protecția consumatorilor, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Întrebare preliminară cu privire la decăderea din dreptul la dobânzi contractuale. UPDATE: Răspunsul Curții”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    În data de 27 martie vom avea hotărârea Curții. Nu a fost nevoie de concluzii.

  2. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Cour de Cassation din Franta niciodata nu ar fi trebuit sa impuna o astfel de jurisprudenta (atunci cand acorzi dobanzi legale in continuare + de legem) fara sa intrebe Curtea de Justitie. Acum voila efect retroactiv. Voi urmari insa evolutia cauzei la nivel intern si voi reveni cu precizari, facand rost eventual chiar de cuprinsul deciziei finale a instantei de trimitere. Este posibil ca aceasta, actionand in baza obligatiei von Colson, sa lipseasca contractul de dobanzi, in totalitate. Apoi, cu siguranta vom asista la un reviriment jurisprudential la nivelul Cour de Cassation.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD