Cereri de încuviinţare a executării silite depuse la 15 februarie 2013 la judecătoria… care anume?
13 februarie 2013 | Bogdan DUMITRACHE
Potrivit art. 622 alin. 2 din Noul Cod de Procedură civilă (NCPC), executarea silită “începe odată cu sesizarea organului de executare”.
În conformitate cu art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76 din 2012 (legea de punere în aplicare a noului cod), cu modificările ulterioare, dispoziţiile NCPC se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noii reglementări.
În consecinţă, nicio dispoziţie a legii procesuale noi nu se poate aplica unei executări silite începute înainte de 15 februarie 2013, chiar dacă cererea de încuviinţare a executării silite s-ar depune după această dată, având în vedere că nici legea veche (CPC), nici legea nouă (NCPC) nu leagă de data depunerii cererii de încuviinţare a executării silite momentul începerii executării silite; acest moment este, reiterăm, momentul depunerii la executorul judecătoresc a cererii de executare silită formulată de creditor.
Concret, faţă de dispoziţiile legale mai sus citate şi în raport cu art. 650 alin. 1 NCPC (“instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executare…”), în ipoteza în care cererea de executare silită a fost depusă de creditor la biroul executorului judecătoresc în data de 14 februarie 2013, judecătoria nu poate să îşi decline competenţa de soluţionare a unei cereri de încuviinţare a executării silite depuse, la 15 februarie 2013, de un executor judecătoresc având sediul biroului său în afara razei teritoriale a acelei judecătorii.
O asemenea declinare de competenţă, “întemeiată” pe dispoziţiile art. 650 alin. 1 din legea nouă, în favoarea judecătoriei în raza căreia se află biroul executorului care a depus cererea de încuviinţare a executării silite, nu ar putea conduce, în perspectivă (perspectivă întinsă pe perioada unor luni, poate chiar mai bine de 1 an având în vedere supraîncărcarea şi nedegrevarea instanţelor de executare…),decât la admiterea unei contestatii la executare. În acest mod, debitorul ar fi invitat să atace o procedură de executare silită începută, în speţă, prin depunerea cererii de executare silită, înainte de intrarea în vigoare a NCPC, pentru motivul că încheierea de incuviinţare a executării silite nu a fost pronunţată de o instanţă de executare teritorial competentă. Anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare, cu titlu de consecinţă a observării nerespectării, cu ocazia procedurii încuviinţării executării, a dispoziţiilor în materie de competenţă teritorială a instanţei de executare ar determina inconveniente practice (creditorul trebuie “să o ia de la zero”, ca şi cum nu ar fi fost niciodată întreprinsă vreo executare silită) şi, nu de puţine ori, juridice (o cerere de executare, anulată, nu mai poate fi privită ca un act întrerupător de prescripţie a executării silite, conform art. 708 alin. 3 NCPC)
Propunând o concluzie în exemplul dat, şi anume acela al cererii de executare depuse la 14 februarie 2013, instanţa de executare teritorial competentă, ca instanţă ce trebuie învestită cu cererea de încuviinţare a executării silite, este stabilită de “legea veche”, ca fiind judecătoria în raza căreia „urmează să se faca executarea”, în accepţiunea, nu unitar decriptată de practica judiciară, a art. 373 alin. 2 CPC.
Desigur, scenariul declinării de competenţă eronat dispuse, în opinia noastră, trebuie imaginat cu titlu subsidiar în raport cu “realităţile de zi cu zi”. Executorul judecătoresc poate fi, în unele cazuri, “invitat” neoficial să ia în considerare instanţa de executare definită de legea nouă ca lege intrată în vigoare la data depunerii cererii de încuviinţare a executării, deşi atât în termenii legii vechi, cât şi în cei ai legii noi, executarea “a început” înainte de emiterea cererea de încuviinţare, adică a început prin depunerea cererii de executare silită de către creditor la biroul executorului judecătoresc.
Executorul judecătoresc ar putea ceda acestei invitaţii, conformându-se disciplinat. Preţul acestei conduite nu îl va plăti el, ci creditorul pentru că acesta din urmă este intimatul de profesie în procedura contestaţiei la executare formulate de debitor pe motiv de necompetenţă teritorială a instanţei care a încuviinţat executarea. Încheierea de încuviinţare a executării silite pronunţate, în exemplul imaginat, de instanţa sediului biroului executorului judecătoresc nu se poate impune cu titlu de autoritate de lucru judecat fiind pronunţată într-o procedură necontencioasă (soluţia se impune şi în raport cu actualul art. 373 ind. 1 CPC, dar şi în lumina art. 665 NCPC). Sumarizând, cu excepţia cazului fericit (pentru creditor) în care actele de executare silită s-au efectuat în privinţa unor bunuri aflate în raza judecătoriei unde este “domiciliat” şi biroul executorului judecătoresc, soluţia admiterii contestaţiei este inevitabilă.
Rândurile de mai sus pot fi citite şi de creditori. Debitorii deja le-au citit.
Bogdan DUMITRACHE
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
