Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Recuperare creanţe
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
2 comentarii

Visul lui Moromete… și executarea silită
19.02.2013 | Ioan-Stefan ADI

Secţiuni: Opinii, Procedură civilă, Recuperare creanțe
JURIDICE - In Law We Trust

Devine aproape de necrezut ca suntem contemporani cu schimbari atat de profunde in sistemul juridic romanesc. Daca pana nu demult vorbeam de norme, coduri, facute de altii si puse in practica in “alte timpuri”, iata ca astazi, suntem “traitorii” care pun in aplicare coduri noi.

Ceea ce pana mai ieri era scris intr-o limba veche cu exprimari arhaice, iata ca astazi apar intr-o limba romaneasca actuala. Cat vor fi ele de trainice? Ramane de vazut.

Ceea ce imi retine mie atentia din aceste coduri, este segmentul ce se refera la executarea silita.

Fiecare dintre noi are, atat in activitatea profesionala, cat si in cea personala, asteptari, nazuinte, pe care incearca sa le infaptuiasca. Fiecare isi faureste un model mental, un ideal, un vis, legat fie de aspecte punctuale sau generale ale vietii lui. In masura in care noile norme executionale se potrivesc cu aceste idealuri, va aprecia fiecare.

Eu insa, ma gandesc asa….

Normele juridice, de-a lungul vremii, au cunoscut o continua transformare. In materie civila, de la dreptul roman incoace, trecand prin glosatori, s-au tot adaugat la normele facute de catre romani. Toti de dupa romani, au adaptat si au adaugat la ce au facut romanii. Fie ca vremurile nu se mai potriveau cu normele romane, fie ca locurile nu se mai potriveau. Am ajuns astazi, sa avem in dreptul nostru, izvoare romane, cu slefuiri franceze, cu adaugiri germane si mai nou cu valente canadiene. Si cate altele or mai fi. Dar tot adaugiri. Toate aceste influente au fost bune in tarile care le-au nascut, in locurile in care s-au aplicat. Noi le-am luat ca pe ceva bun al altora, care ar fi trebuit sa fie bun si la noi. Dar asa sa fie oare?

Am pastrat noi oare justetea rationamentului roman de altadata, am preluat rigoarea germana in comportamentul nostru in asa fel ca normele lor sa fie potrivite si pentru noi? Se potriveste obiceiul juridic “carpatin” (ca sa nu zic “dambovitean”) cu cel al celor de la care am imprumutat modul lor de gandire? Ramane de vazut pentru viitor. Insa pentru trecut, indraznesc sa spun ca: nu.

De-a lungul istorei, odata cu dezvoltarea societatii, cauzele executionale din spatiul nostru geografic au devenit din ce in ce mai multe si mai grele. Cauzele au evoluat de la caracterul penal – cand executata era persoana, la cele mixte – caracter jurisdictional-administrativ – cand executarea se face pe bunurile persoanei.

Daca in primele cazuri, nu existau creditori care sa nu fie indestulati sau compensati (material sau moral) de finalitatea actului executional, in zilele noastre procentul de “indestulare”al creditorilor se situeaza intre 30–40%. Sigur, cifrele pe care le avansez nu sunt rezultate in urma unor “profunde” cercetari calitative sau cantitative, facute dupa reguli academice, ci, sunt concluziile personale dupa 12 ani de munca executionala, impartasite si de cativa colegi de breasla.

Din aceasta perspectiva, argumentele mele nu vin sa indemne la o intoarcere la “dreptul primitiv” de executare al persoanei si la redeschiderea “inchisorii datornicilor”. Vin doar sa arate ca scopul executarii silite de a realiza indestularea creditorului – intelegand prin “indestulare” tot ceea ce titlul executoriu recunoscut de lege ii permite – este tot mai greu de realizat. Si asta indiferent de legea sub care se facea executarea.

Prin nerealizarea finalitatii actului executional, sufera intregul sistem juridic care este lipsit astfel, de consecinta fireasca a intregului demers juridic anterior. Tot demersul juridic devine inutil daca executarea nu este sau nu poate fi finalizata. Iar noua modificare a procedurii civile desi mult asteptata si laudata nu pare a realiza acest deziderat in directia executarilor silite.

Va supun atentiei un articol, scris in urma cu cativa ani, inainte de liberalizarea activitatii executionale si scoaterea executorilor judecatoresti de sub autoritatea instantelor de judecata.

Etapa la care face referire articolul s-a incheiat si as putea spune ca o prima perioada dupa scoaterea executorilor de sub autoritatea instantelor se incheie si ea, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila.

Problemele descrise in articolul amintit, desi intr-o perioada pe care o consideram incheiata, sunt la fel de prezente si in perioada de pana mai ieri.

Pot spune ca odata cu NCPC toate aceste probleme descrise nu vor fi eliminate ci, se vor multiplica. Nimic din cele ce au facut posibile toate problemele pe linia executarii silite, descrise in “articolul vremii”, nu s-a schimbat nici in legislatia de pana mai ieri si nu s-a schimbat nici in NCPC. Concluzia se impune de la sine, problemele raman chiar daca a aparut o lege noua.

Este o dovada a valabilitatii unei legi a lui Murphy potrivit careia daca un lucru merge prost, va merge. Dar acesta sa fie oare idealul de echilibru si de stabilitate juridica al acestei societati? Cine stie. Sa fie acesta modelul de succes atat de mult laudat de teoreticienii procedurii executionale. Greu de crezut.

Daca este sa ma gandesc prin prisma debitorului, as putea spune ca este pe aproape. Putini sunt acei debitori care sa recunoasca fara rezerve obligatia la care sunt siliti sa o execute si sa o indeplineasca la prima solicitare. Marea majoritate a lor se folosesc de toate mijloacele si caile pentru a zadarnici executarea silita, desi dreptul recunoscut prin titlu a facut obiectul judecatii pe perioade ce s-au intins chiar si pe ani de zile. Imaginea lui Moromete al lui Marin Preda din fata lui Jupuitu ce a venit sa incaseza “foncirea” este tot mai des prezenta in zilele noastre cand acelasi motiv sta la baza refuzului platii: ”…n-am, n-auzi ca n-am…” desi se declara multumit ca nu poate fi deposedat de bunurile sale si ca din banii ce-i are Moromete, plateste doar 100 din cei 120 de lei. Legea de atunci, de ieri ca si cea de astazi, este la fel de “ciunga” – ca sa folosesc termenul din articolul de mai sus – fata de ce ar trebui sa fie. Din acest punct de vedere, cred ca debitorii mai mult se vor bucura de o astfel de lege pe care o vor putea folosi cu mult mai multe sanse de a se impotrivi executarii decat sa se teama de ea.

Daca este sa ma gandesc prin prisma creditorului, as putea spune ca este departe de adevar. Orice creditor, trebuie sa parcurga un drum destul de lung si anevoios pentru a–si vedea adevarul recunoscut de instanta. Timp, bani, nervi, sunt doar cateva din costurile suportate de creditor si asta doar intr-o enumerare sumara. Ca sa-si vada realizat adevarul si ca dreptatea lui sa nu ramana numai pe hartie, trebuie s-o obtina pe cale silita. Ori, cum pot accepta cei 60 -70% de creditori ca dreptatea lor sa ramana neimplinita, pentru ca, nu-iasa, “Moromete”, “n-are” orice ar incerca “Jupuitu” sa faca…. Legea-i lege, nu? Chiar daca s-ar da peste cap Jupuitu, mai mult decat prevede legea, nu poate cere. Si atunci, ce-i ramane creditorului…. De multe ori stau sa ma intreb ce as face eu in locul lui insa vorbele mi se inghesuie in gura iar pumnii mi se inclesteaza. O astfel de lege, chiar scrisa “pe romaneste” nu imi poate aduce nicio bucurie atat timp cat se lungeste de trei ori mai mult decat cea veche, ca este mai scumpa de cateva ori decat cea veche si care ofera la tot pasul posbilitati de zadarnicire a executarii la indemana debitorilor.

Daca este sa ma gandesc prin prisma executorului as putea spune ca nimic nu s-a schimbat in bine, ba dimpotriva. Procedurile cerute de legi – vechi, noi – nu sunt mai simple sau usor de realizat, sursele de recuperare nu sunt mai usor de identificat si de executat, debitorii tot mai specializati in a se pune la adapost de executarile silite, caile de temporizare a executarii sunt mai multe, costurile sunt tot mai mari iar sansele de reusita tot mai mici. Nici din acest punct de vedere, legea noua nu este dorita deoarece nu ofera o cale mai rapida si mai sigura pentru un succes profesional – intelegand prin asta realizarea integrala a obligatiilor puse in executare. Un vis prea indepartat al oricarui executor.

Din toate aceste aspecte nu pot trage concluzia ca executarea silita ar fi fost o cale usor de realizat, indiferent de timpul istoric la care ne referim. Cu toate ca societatea a evoluat, ca relatile sociale sunt altele si impun norme juridice moderne, finalitatea actului executional este incerta si descurajanta.

Cum se poate mentine echilibrul social si normele juridice sa dainuie in conditiile in care, din punct de vedere executional, tot acest ansamblu este construit pe debitor intr-o masura in care acesta este elementul central al structurii si are o rata de nerealizare atat de mare. El trebuie sa plateasca totul: costuri la creditori pentru obtinerea creditelor, costuri la notari pentru constituire de garantii, costuri la avocati pentru reprezentare si costuri la executori ca sa fie executati. Si toate acestea, taxate la valoarea sumei puse in discutie si nu la natura actului. Mai apoi, tot el, debitorul, este cel care pe cale procesuala poate lungi demersul executional sau poate chiar sa-l faca lipsit de finalitate. Sigur, nimeni nu-l obliga la asta, dar o va mai face in viitor in astfel de conditii? Oare acesta sa fie modelul de echilibru social dorit, acesta sa fie oare sistemul juridic in care normele sa aiba forta de a invinge nedreptatea? Eu ma indoiesc.

Cum de am pierdut ocazia ca odata cu schimbarea Codului de procedura civila sa fi creat o cale executionala simpla si puternica. Ceva ce sa fie potrivit cu specificul nostru de popor si care sa se bucure de o adevarata recunoastere si eficienta. De ce oare n-am luat modelul albanez, de pilda si l-am luat pe cel canadian? Se pare ca economic, tot de exemplu, albanezii ne vor da lectii desi pana mai ieri erau buni doar sa facem bancuri pe seama lor. Daca acum 10 ani aveau un venit mediu de 300 dolari pe cap de locuitor, acum au 3000. Si la realizarea economica a concurat si structura juridica. Noi de ce n-am luat de la ei normele lor, spre exemplu, daca n-am fost in stare sa facem ceva al nostru care sa duca la insanatosirea mediului nostru juridic.

Daca procedura executionala veche n-a fost destul de buna, am mai adaugat o fraza aici, una dincolo si asa am facut ceva “nou”, cand de fapt este “aceeasi Marie cu alta palarie”. Ne indepartam tot mai mult de idealul unei norme simple si sigure a carei forta sa fie unanim acceptata de oricine. Ori normele au fost facute de “profesori si teoreticieni” care au judecat institutiile din Cartea a V a a NCPC pur teoretic, n-au fost confruntati cu realitatea executionala, ori, au fost facute de “parlamentari” care au avut acest interes ca procedura executionala sa nu aiba finalitate. Caci in baza normelor de acum, numai cine vrea, va mai putea fi executat silit.

Ma intrebam de ce mai este nevoie de toata structura executionala cand o hotarare – indelung dezbatuta de instante – ar putea fi pusa in aplicare de organele de politie sau jandarmerie. Veti spune ca ideea este prea abrupta si nerealizabila. Atunci, de ce nu am facut o lege care sa prevada ca adevarul recunoscut printr-o hotarare, sa fie imediat pus in aplicare si asta insemnand, ridicarea sumelor, a bunurilor, eliberarea imobilelor debitorului, toate acestea intr-un interval de zile de la inceperea executarii. Toate bunurile de ce sa nu se predea unor case de licitatii sau camerelor executorilor judecatoresti ce sa le valorifice imediat? Probabil ca si aceasta varianta este la fel de “abrupta” ca prima. Daca pe parcursul obtinerii titlului executoriu au fost suficiente posibilitati de aparare, de ce mai sunt create alte portite legale pentru temporizare si sustragere de la executare.

Probabil ca un asemenea semnal dat in piata ar fi intarit respectarea legii si ar fi descurajat debitorii de profesie in a continua inselarea celorlalti si sustragerea din fata legii. Specialistii in “tunuri” si societati comerciale doar cu numele ce-si muta activitatea de pe o firma pe alta poate ca si-ar fi gasit “acul” pentru “cojocul” lor in acest fel. Dar probabil ca acest vis ramane doar al fiecaruia si il alimenteaza doar pentru a gasi linistea necesara, la ceas de seara, inainte de a adormi…

Altfel, procedura noua a executarilor silite, despre care sunt convins ca se va mai scrie inca destul, ce va fi laudata de teoreticieni si criticata de executori si partile la actul executional ramane un ideal greu de atins. Va fi oare nevoie de noi critici si constatari negative ca cele din articolul amintit ca, “post factum” sa schimbam ce nu merge bine. Daca nu putem gandi “inainte” si sa facem o norma viabila, ramanem cu ce avem, caci nu-i asa, “merge si asa” mai ales ca daca merge prost, va merge….

Si astfel visul lui Moromete ramane implinit si cu noul Cod in ciuda lui Jupuitu.

Ioan-Ștefan ADI
executor judecatoresc

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti