Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contencios administrativ
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Contencios administrativ Flux informații

ANI. Şi primar și administrator SC. Incompatibilitate și conflict de interese

20 februarie 2013 | JURIDICE.ro

Agenţia Naţională de Integritate anunţă că, în urma procedurilor de evaluare, a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, precum și al conflictului de interese în materie administrativă, în cazul a zece primari și viceprimari.

Temeiul acestor evaluări îl constituie Legea  nr. 176/2010, care stabileşte că „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea une decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

În urma evaluărilor efectuate, s-au constatat următoarele:
a) Încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către persoanele de mai jos, întrucât acestea au deținut sau dețin, simultan, atât funcția de primar/viceprimar, cât și calitatea de administrator al unei societăți comerciale sau cea de comerciant persoană fizică autorizată:
1. MARIA FLORIN, Primar Comuna Uda (județul Argeș);
2. POȘIRCĂ LIVIU-EUGEN, Primar Comuna Vulturești (județul Argeş);
3. DINA VASILE, Primar Comuna Valea Danului (județul Argeș);
4. NĂSTASE FLORIAN LIVIU, Primar  Comuna Căteasca (județul Argeş);
5. SOARE LAURENŢIU CRISTIAN, Viceprimar Comuna Godeni (județul Argeş);
6. BĂJAN NICOLAE, Viceprimar Comuna Morărești (județul Argeş);
7. TOADER MARIAN, Viceprimar Comuna Lerești (județul Argeş);
8. ABRAHAM CSABA, Viceprimar Comuna Ozun (județul Covasna);
9. VOCHIN Marian, Viceprimar Comuna Mozăceni (județul Argeș);

b) Încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către RADULY ISTVAN, Primar Comuna Ozun (Județul Covasna), întrucât, a participat la ședința Consiliului Local Ozun din data de 18.10.2010, în care a fost adoptată Hotărârea Consiliului privind cazarea la Pensiunea „Mokus” din Bicfalău (pensiune deținută de către soția acestuia, RADULY LENKE), având un interes personal care putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin în calitate de primar.

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership