Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
 
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Controverse privind calificarea căii de atac îndreptate împotriva hotărârilor judecătorului sindic în reglementarea Legii nr. 85/2006, modificată prin Legea nr. 76/2012
20.02.2013 | Adrian OPREA


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Legea nr. 76/2012, structurată în 5 titluri, are menirea de a reglementa – astfel cum reiese din chiar primul său articol – modul de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură Civilă, dar şi de a soluţiona conflictul de legi apărut astfel.

Titlul al doilea al legii cuprinde dispoziţii tranzitorii şi de punere efectivă în aplicare a noii legi organice, titlul al treilea conţine modificări de substanţă ale Codului de Procedură Civilă, în timp ce titlul al patrulea aduce modificări, completări sau abrogări unui număr de 58 de acte normative.

Din punct de vedere al clasificării după obiect, prevederile sale se referă atât la organizarea judecătorească (e.g. art. 51 punctele 1–8 şi 10 şi art. 76), la competenţa instanţelor (e.g. art. 51 punctul 9 şi 11, 54 punctul 2), cât şi la numeroase reguli de procedură propriu-zise, care guvernează modul de desfăşurare a judecăţii şi executarea silită.

Desigur, această clasificare prezintă importanţă pentru rezolvarea în timp a conflictelor normelor de drept procesual, ajutând la stabilirea caracterului imperativ sau supletiv al unor dispoziţii şi la determinarea consecinţelor care decurg.

Pe de altă parte, Legea 76/2012 conţine – după întinderea câmpului de aplicare – norme generale de drept procesual civil şi norme speciale, cuprinse în titlul IV.

Fiind derogatorii de la dreptul comun, normele speciale se aplică numai în materia pentru care au fost edictate şi nu pot fi extinse prin analogie; concursul de legi este facil de rezolvat, ţinând cont de faptul că norma specială se aplică ori de câte ori cazul cercetat intră sub incidenţa materiei sale specifice, chiar dacă este mai veche decât norma generală; în plus, norma specială se completează cu cea generală, însă cea generală nu se completează cu cea specială dacă legiuitorul nu a prevăzut explicit.

Introducerea este necesară, întrucât modificarea Legii 85/2006 – instituită cu începere de la 15 februarie 2013 prin art. 59 din titlul IV – a stârnit deja controverse referitoare la calea de atac la care este supusă hotărârea pronunţată de judecătorul sindic după această dată de referinţă.

În noua sa formă, art. 8 alin. 1 şi 2 din Legea insolvenţei stipulează curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11; hotărârile curţii de apel sunt definitive; apelul va fi judecat de complete specializate, de urgenţă, în timp ce art. 12 alin. 1 prevede că hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.

Dacă nu există îndoieli asupra faptului că sunt susceptibile de apel toate hotărârile judecătorului sindic pronunţate asupra unor cereri înregistrate de tribunal după data de referinţă, nu există un punct de vedere unitar cu privire la hotărârile care dezleagă litigii înregistrate anterior.

Într-o opinie, singura cale de atac este recursul, întrucât procedura este guvernată de dispoziţiile vechiului Cod de Procedură Civilă, astfel cum reiese din modul de interpretare şi aplicare a art. 3 din Legea 76/2012 – dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare; procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.

Deşi premisele sunt corecte, concluzia este eronată pentru cele ce urmează.

Într-adevăr, procedurile de insolvenţă începute înainte de intrarea în vigoare a Legii 134/2010 rămân supuse prevederilor vechiului Cod de Procedură Civilă, sub aspectul regulilor de desfăşurare a judecăţii; în acest sens, art. 725 alin. 3 stipulează că hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.

Textul citat – unicul de interes ce reglementează conflictul în timp între legile care prevăd situaţia căilor de atac – reprezintă o aplicare a principiului neretroactivităţii, care presupune că actul de procedură efectuat sub imperiul legii vechi rămâne bine efectuat dacă s-au respectat dispoziţiile acelei legi, astfel încât nu trebuie refăcut.

Actul normativ sub imperiul căruia se pronunţă judecătorul sindic în cauzele de insolvenţă este însă unul special, atât înainte cât şi după 15 februarie 2013 fiind în vigoare dispoziţiile Legii 85/2006.

De aceea, conflictul de legi în timp nu ar putea fi privit decât sub necesitatea alegerii între vechea formă a art. 8 şi 12 şi noua formă a textelor din Legea insolvenţei, astfel cum au fost modificate prin Legea 76/2012.

În măsura în care art. 3 din Legea 76 reglementează modul de aplicare în timp a Noului Cod de Procedură Civilă, iar nu şi al altor legi speciale, este de imediată aplicare prevederea art. 12 din Legea 85/2006, conform căreia hotărârile judecătorului sindic sunt susceptibile a fi atacate, începând cu 15 februarie 2013, numai cu apel.

De altfel, doctrina şi jurisprudenţa au fost constante, timp de un secol, în a aprecia că singura lege aplicabilă condiţiilor de fond şi de formă a hotărârii judecătoreşti este legea în vigoare la data pronunţării ei, întrucât – pentru părţile în proces – are valoarea unui contract încheiat în acel moment; prin urmare, dreptul relativ la exercitarea căii de atac rămâne stabilit de aceeaşi lege, întrucât admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii, de o manieră de care nicio cale de atac nouă nu poate rezulta dintr-o lege anterior abrogată.

Nici din perspectivă constituţională vechea formă a art. 8 şi 12 din Legea 85/2006 nu mai poate ultraactiva, art. 15 alin. 1 din legea fundamentală fiind categoric în a consacra principiul neretroactivităţii, al cărui efect negativ este acela al înlăturării ultraactivităţii legii vechi.

Concesia adusă opiniei prezentate mai sus este aceea că formele procedurale prin care se exercită căile de atac sunt guvernate de legea în vigoare la data exercitării lor, deşi căile de atac sunt cele prevăzute la momentul pronunţării (ipoteză fără relevanţă însă în studiul de faţă).

Faţă de cele ce preced, opinia justă este că hotărârea pronunţată de judecătorul sindic, ulterior datei de 15 februarie 2013, este susceptibilă numai de apel – indiferent dacă procedura este declanşată înainte sau după data de referinţă amintită.

Adrian OPREA
Judecător, Tribunalul Constanţa

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Controverse privind calificarea căii de atac îndreptate împotriva hotărârilor judecătorului sindic în reglementarea Legii nr. 85/2006, modificată prin Legea nr. 76/2012”

  1. Anca BUTA spune:

    nu pot fi de acord cu opinia exprimata de autorul articolului. intr/adevar, legea noua de procedura aduce modificari privind unele aspecte ale Legii insolventei. Cu toate acestea, disp. art. 24 privind Legea aplicabilă proceselor noi (conform NCPC / republicat) stabileste expres ca dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare (Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare).ART. 25 prevede ca> (1) Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
    Astfel, fiecare procedura a insolventei, inceputa anterior datei intrarii in vigoare a NCPC, ar ramane supusa normei procedurale de la acea data. numai cele declansate dupa data de 15 februarie ar fi supuse normelor noi. justificarea acestei opinii este desprinsa si din faptul ca procedura insolventei, in sine, nu este o alaturare de cereri si faze disparate, care nu au legatura unele cu altele decat prin, eventual, parti. fiind o executare silita colectiva (ca una dintre acceptiuni) nu se poate admite faptul ca unele aspecte, din derularea ei, sa fie supuse legii noi, iar altele, legii vechi. prin asemanare cu executarea silita inceputa pe legea veche, si o procedura de insolventa va ramane supusa vechii reglementari.
    procedura insolventei, ca proces, inceputa sub reglementarea veche, nu poate fi cenzurata in calea de atac dintr/o noua lege. Sunt opinii care apreciaza ca numai cererea de deschidere a procedurii este o cerere principala, iar celelalte cereri sunt incidentale. de altfel, sunt proceduri in care, dupa hotararea de deschidere, poate interveni o hotarare de inchidere, cu variantele legale, iar procedura inceteaza.
    In plus, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.
    de asemenea, art. 27 din NCPC stipuleaza ca> hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
    astfel ca, inidiferent daca acceptam teza unei proceduri (a insolventei), ca proces inceput sub legea veche, hotararile pronuntate asupra unor cereri inregistrate anterior datei de 15 febr. nu sunt atacabile cu apel, ci, in continuare cu recurs, in 7 zile.
    in concluzie, vad ca sunt totusi de acord cu dl. judecator, in sensul ca deja au inceput controversele pe aceasta tema.
    desigur, dezbaterea va mai dura o vreme.

  2. Ramona PETOLEA spune:

    Si in opinia mea textul art. 27 NCPC este deosebit de clar in a stipula ca hotararile,termenele lor ori caile de atac aferente raman supuse legii sub care a inceput procesul, indiferent in ce faza procesuala este acesta.
    Si chiar daca ne-am limita in a lua in considerare doar dispozitiile art 9 din Lg. 76/2012, observam ca el face trimitere tot la dispozitiile Codului de procedura civila in ipoteza in care legea speciala (LPI) tace. Astfel, devine deplin aplicabil art. 27 NCPC. Cu siguranta insa ca pe viitor „va curge multa cerneala” pe marginea acestui aspect.

  3. Valentin BULIGA spune:

    Pentru a adauga o geana de indoiala referitor la potentialele controverse generate de incidenta NCPC si a Legii nr.76/2012 in materia insolventei, ma pun alaturea de d-na Ana Buta ale cărei argumente juridice prin pertinenta si conciziunea lor m-au captat deindata, nu fara insa o neesentiala ajustare.

    Consider ca temeiul de capatai al intregii argumentatii juridice infatisate de d-na Buta ar trebui sa stea exclusiv pe dispozitiunile art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012, iar nu in subsidiaritatea dispozitiunilor art.24 NCPC care vor deveni incidente doar pentru normele juridice formale noi ce isi vor gasi fiinta in sfera temporala de actiune a NCPC. Ca ar fi asa sta si analiza deplin lamuritoare a d-lor Liviu Zidaru şi Traian Briciu ( observatii-privind-unele-dispozitii-de-drept-tranzitoriu-si-de-punere-in-aplicare-a-ncpc.) peste care dl.Adrian Oprea cred ca a trecut cu o oarescare usurinta.

    Dincolo de cele expuse in cele ce preced as mai remarca imprejurarea ca legiuitorul, intervenind asupra dispozitiunilor art.6, respectiv ale art.8 din Legea nr.76/2012 prin consacrarea caii de atac a apelului potrivit unuia din principiile ce au stat drept capatai constructiei NCPC in dauna vechiului si inca in fiinta recurs asa cum este reglementat de VCPC, a omis să statorniceasca si un termen special in acest sens, drept pentru care am credinta că acesta ar mai putea fi doar cel aratat de norma juridica de drept comun – art.468 NCPC, respectiv cel de 30 de zile.

    Sunt convins de pastrarea fiintei dispozitiunilor art.149 din Legea nr.85/2006 ce instituie subsidiaritatea normelor juridice formale de drept comun in raport cu cele speciale instituite de Legea nr.85/2006, insa in masura compatibilitatii lor, drept pentru care as indrazni sa imi exprim opinia – nu fara o oarecare indoiala – potrivit careia intreg capitolul I-sesizarea instantei de judecata, titlul I-procedura in fata primei instante, cartea a II-a – procedura contencioasa nu si-ar prea gasi menirea in cadrul cererilor ce vor fi infatisate in materia insolventei pe taramul de activitate al NCPC.

    Daca in privinta unor felurite contestatii ori a cererilor introductive nu ar prea sta caz de indoiala, dilemele-mi raman in privinta actiunilor judiciare speciale puse la indemana administratorului/lichidatorului judiciar sub auspiciile dispozitiunilor art.79-81, respectiv ale art.138 din Legea nr.85/2006 acolo unde legiuitorul nu a gasit de cuviinta sa aduca suficiente reguli de procedura pentru cuvenita lor primire si judecata, ceea ce ar chema cu necesitate acoperirea neajunsurilor prin masurile de aceasta natura instituite de NCPC – art.192-210.

    Pe de o parte, acestea nu imi par a fi deplin compatibile cu principiile de esenta ale procedurii generale a insolventei ori a celei a falimentului, respectiv colectivitatea – art.2 ori concursualitatea colectiva si egalitara – art.3 pct.23 din Legea nr.85/2006, insa pe de alta parte aceste actiuni judiciare speciale au un vadit caracter incidental in raport cu procedura insolventei ori a falimentului, imprumutand caracteristici ale unor proceduri judiciare contencioase de drept comun.

    Chibzuiesc totusi ca, exclusiv in privinta acestor actiuni judiciare speciale cu caracter incidental fata de intreaga procedura a insolventei ori falimentului, bineinteles ca doar in acestea din urma care au fost deschise in urma cererilor debitorilor – art.27, respectiv creditorilor – art.31 din Legea nr.85/2006 eficiente judiciar incepand cu 15.02.2013, primirea si dezlegarea lor ar trebui sa cada sub masurile si rigorile impuse si de dispozitiunile art.192-210 NCPC, ajustate eventual cu regulile speciale periferice instituite de Legea nr.85/2010, precum legitimitatea activa a creditorului majoritar ori comitetului creditorilor sau legitimitatea pasiva a administratorului special/curatorului, etc.

    Valentin Buliga

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate