Societatea cu răspundere limitată – antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social în condițiile art. 138 alin. 1 lit d. din Legea insolvenței. Practică judiciară neunitară
25 februarie 2013 | Adrian OPREA
Deşi a trecut o perioadă relativ îndelungată de la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006, la nivelul tribunalelor şi curţilor de apel nu există încă o orientare jurisprudenţială armonizată cu privire la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d, în ipoteza în care – prin raportul practicianului în insolvenţă – se relevă omisiunea administratorului social de a depune arhiva contabilă, inclusiv situaţiile financiare curente ale societăţii supuse procedurii insolvenţei.
Într-o opinie, simpla omisiune a administratorului pârât de a preda înscrisurile contabile ori imposibilitatea depistării acestuia de către practicianul în insolvenţă nu reprezintă temeiuri suficiente pentru antrenarea răspunderii sale patrimoniale.
Conform unui alt punct de vedere – căruia mă raliez – aceste împrejurări sunt suficiente pentru a fi întrunite cerinţele răspunderii delictuale.
Ca situaţie premisă, ulterior declanşării procedurii colective, administratorul social este notificat să prezinte practicianului în insolvenţă actele constitutive, arhiva contabilă şi toate celelalte înscrisuri prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006; administratorul fie nu este în măsură să prezinte nici un fel de acte şi evidenţe contabile, fie nu poate fi identificat pe teritoriul României; raportul lichidatorului judiciar reţine că societatea nu mai funcţionează la sediul declarat, iar ultimele situaţii financiare au fost depuse la organele fiscale pentru un exerciţiu financiar mult anterior datei deschiderii procedurii.
Conform art. 73 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru (…) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere şi de stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea şi actul constitutiv le impun; acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţine şi creditorilor societăţii, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată; în baza art. 201 din acelaşi act normativ, situaţiile financiare vor fi întocmite după normele prevăzute pentru societatea pe acţiuni; după aprobarea de către adunarea generală a asociaţilor, ele vor fi depuse de administratori la direcţiile generale ale finanţelor publice competente, în termenele prevăzute de lege; un exemplar al situaţiei financiare anuale va fi depus la oficiul registrului comerţului. Acesta va face anunţul prevăzut la art. 185 alin. (2).
Evidenţa operaţiunilor comerciale ale societăţii este reglementată amănunţit prin Legea nr. 82/1991: art. 6 – orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ; documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz –; art. 7 – persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi de pasiv deţinute la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege; art. 25 – registrul-jurnal, registrul-inventar şi Cartea mare, precum şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1, timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii , care se păstrează timp de 50 de ani; art. 26 – în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare , potrivit reglementărilor emise în acest scop; art. 28 alin. 1 – persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, divizării sau încetării activităţii acestora, în condiţiile legii.
Prevederile instituie în sarcina administratorului social obligaţii de rezultat, clar determinate şi uşor de verificat, exercitate în cadrul unui mandat legal; proba pozitivă a existenţei şi a regularităţii înscrierilor în evidenţa contabilă revine chiar administratorului, singurul în măsură a infirma susţinerile titularului cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale – care afirmă contrariul.
În baza art.138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte (…) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Răspunderea civilă delictuală a pârâtului – reglementată prin art. 998 şi 999 din vechiul Cod Civil – presupune întrunirea cumulativă a patru condiţii, legate de existenţa unei fapte ilicite producătoare de prejudiciu, săvârşite cu vinovăţie şi pentru care există o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Fiind vorba de o inacţiune, vinovăţia autorului delictului poate îmbrăca nu numai forma intenţiei, ci şi a culpei, constând în exercitarea neglijentă a îndatoririlor legale (art. 1540 Cod Civil ); nu este necesar pentru angajarea răspunderii ca pârâtul administrator să fi acţionat cu intenţie directă sau indirectă pentru aducerea societăţii în stare de insolvenţă, ci este suficientă omisiunea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina sa.
Este dincolo de orice îndoială că omisiunea ţinerii în bună regulă a evidenţei contabile reprezintă, din punct de vedere al dreptului civil, o faptă ilicită, dispoziţiile încălcate fiind deja enumerate, putând reprezenta – şi din perspectivă penală – o infracţiune gravă – evaziune fiscală.
Proba contrarie, a existenţei acestor evidenţe şi a organizării contabilităţii în conformitate cu legislaţia specifică, incumbă exclusiv pârâtului; nedepunerea documentelor cerute de legiuitor şi nepredarea contabilităţii către administratorul judiciar creează prezumţia că acestea lipsesc, sau că nu sunt întocmite conform legii.
Prejudiciul este cert, lichid şi exigibil şi este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvenţă, se află în imposibilitatea de a-şi acoperi datoriile.
Lipsa evidenţelor societăţii contribuie în mod direct la producerea stării de insolvenţă, fiind logic ca – atât timp cât administratorul nu cunoaşte care este activul societăţii – să nu poată evalua gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta; omisiunea organizării contabilităţii creează de asemenea imposibilitatea obiectivă a urmăririi debitelor scadente şi realizarea, în termenul de prescripţie, a creanţelor; înregistrarea corectă în contabilitate a operaţiunilor efectuate reprezintă şi pentru creditor o garanţie că operaţiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate, iar creditorii îşi vor putea recupera creanţele din bunurile înregistrate în contabilitate; prin urmare, numai ţinerea unei evidenţe corecte poate asigura funcţionarea normală a oricărei afaceri.
La aceeaşi concluzie contribuie şi faptul că pârâtul nu utilizează sumele din ultimele raportări contabile depuse la organele competente, pentru acoperirea datoriilor, dând astfel dovadă de o ineficientă utilizare a resurselor; prin acumularea de datorii către creditori privaţi sau bugetari şi prin nedeclararea insolvenţei, pârâtului îi sunt imputabile majorările şi penalităţile calculate.
Art. 35 din Legea nr. 85/2006 prevede obligaţia de rezultat a debitorului de a preda administratorului/lichidatorului judiciar actele contabile şi celelalte acte prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligaţie pe care trebuie să o îndeplinească prin administratorul statutar, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990; altfel spus, legea cadru în materie stabileşte în sarcina debitorului, prin administrator statutar, o obligaţie de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărei neîndeplinire are consecinţe deosebit de grave în desfăşurarea procedurii, în sensul că participanţii la aceasta sunt în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului prevăzut de actul normativ citat – acoperirea pasivului debitorului aflat în stare de insolvenţă; faţă de absenţa oricărei cooperări a administratorului statutar la solicitarea de a preda actele contabile, în mod corect se reţine că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda practicianului în insolvenţă actele financiar-contabile ale societăţii debitoare, creându-se astfel convingerea puternică referitoare la inexistenţa lor.
Adrian OPREA
Judecător, Tribunalul Constanţa
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
