Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
2 comentarii

Considerații privind unele noțiuni din Codul de procedură civilă
01.03.2013 |

Secţiuni: Drept civil, Mediere, Opinii, Procedură civilă
JURIDICE - In Law We Trust

In contextul actual al aparitiei si intrarii in vigoare a doua importante coduri, in contextul coexistentei profesiilor liberale (avocatilor, notari, executori, mediatori), precum si in contextul aparitiei unor noi institutii procedurale, munca avocatului presupune o noua abordare.

Materialul atasat care a fost prezentat cu ocazia conferintei celor doua coduri organizata la Olanesti, de catre Baroul Valcea, Arges si Olt reprezinta o incercare de interpretare si de abordare, strict din viziunea practicianului avocat a textelor de lege care coexista.

Solutiile propuse de mine vizeaza inclusiv propuneri de lege ferenda si reprezinta doar un inceput de tema de discutie pentru toti profesionistii dreptului, chiar daca aparent, materialul este destinat cu precadere colegilor avocati.

Concluzia ferma este aceea ca se impune o stransa colaborare intre profesiile liberale care, pana la urma, au acelasi scop: solutionarea cu celeritate si in conditii de legalitate a diferendelor, in respectul textelor de lege si al profesiilor liberale pe care le reprezentam.

Cred ca pentru o corecta abordare si pentru realizarea unei practici unitare, dominati de buna credinta, toti slujitorii dreptului trebuie sa comunice intre ei, poate mai mult decat pana acum, si in orice caz, cu multa responsabilitate.

prof. univ. dr. Ligia CATUNA
Senior Partner Ligia Catuna Law Office

Slide1 Slide2 Slide3 Slide4 Slide5 Slide6 Slide7 Slide8 Slide9 Slide10 Slide11 Slide12 Slide13 Slide14 Slide15 Slide16 Slide17 Slide18 Slide19 Slide20 Slide21 Slide22 Slide23 Slide24 Slide25 Slide26 Slide27 Slide28 Slide29 Slide30 Slide31 Slide32 Slide33 Slide34 Slide35 Slide36 Slide37 Slide38 Slide39 Slide40 Slide41 Slide42 Slide43 Slide44 Slide45 Slide46 Slide47 Slide48 Slide49 Slide50 Slide51 Slide52 Slide53 Slide54 Slide55 Slide56 Slide57 Slide58 Slide59 Slide60 Slide61

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti