« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Cauza C-287/2011 P. Comisia Europeană vs. Aalberts Industries şi alţii. Concluziile A.G.
04.03.2013 | Liviu-Alexandru VIOREL, Georgeana VIOREL, Liviu-Alexandru VIOREL

Drept Timisoara
Secţiuni: CJUE, Concurență, Dreptul Uniunii Europene, RNSJ | Toate secţiunile

Cuvinte cheie:
JURIDICE - In Law We Trust

I. Decizia Comisiei Comunităţilor Europene

1. Elemente privind motivarea deciziei

Prin Decizia C(2006) 4180 din 20 septembrie 2006, Comisia Comunităţilor Europene a constatat o încălcare a art. 81 alin. (1) CE şi a art. 53 din SEE (Acordul privind Spaţiul Economic European) de către mai multe întreprinderi, prin participarea, în diferite perioade, la o încălcare unică, complexă şi continuă a normelor comunitare de concurenţă, sub forma unui ansamblu de acorduri anticoncurenţiale şi de practici concertate pe piaţa fitingurilor din cupru şi din aliaj de curpu, care vizau teritoriul SEE.

Încălcarea consta în stabilirea preţurilor, convenirea unei liste de preţuri, a unor reduceri şi rabaturi, şi a unor mecanisme de aplicare a creşterilor de preţuri, în împărţirea pieţelor naţionale şi a clienţilor şi în schimbul de alte informaţii comerciale, precum şi în participarea la reuniuni regulate şi în întreţinerea altor contacte destinate să faciliteze încălcarea.

Cu privire la cuantumul amenzii aplicate, Comisia a calificat încălcarea ca fiind una foarte gravă în considerarea a însăşi naturii acesteia şi a întinderii sale geografice şi a stabilit în sarcina întreprinderilor amenzi diferite, aplicând acestora un tratament diferenţiat în funcţie de piaţa relevantă şi cota de piaţă a fiecărei întreprinderi.

2. Dispozitivul deciziei atacate

Art. 1 al deciziei atacate. Comisia constată participarea reclamantelor la încălcare în următoarele perioade:

a) Aalberts, în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004;

b) Aquatis și Simplex, în perioada 31 ianuarie 1991-22 martie 2001, în calitate de membri ai grupului IMI, și în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004, în calitate de membri ai grupului Aalberts.

Art. 2. Pentru încălcarea constatată, Comisia a aplicat reclamantelor următoarele amenzi:

(a) [Aalberts]: 100,80 milioane de euro

dintre care în solidar cu:

[Aquatis]: 55,15 milioane de euro și

[Simplex]: 55,15 milioane de euro

(b) 1. [IMI], în solidar cu IMI Kynoch Ltd: 48,30 milioane de euro

dintre care în solidar cu:

[…]

[Aquatis]: 48,30 milioane de euro și

[Simplex]: 48,30 milioane de euro

2. [Aquatis] și [Simplex] răspund în solidar pentru suma suplimentară de:  2,04 milioane de euro”.

Art. 3. Întreprinderile prevăzute la articolul 1 din aceasta erau ținute să pună imediat capăt încălcării, în măsura în care nu au făcut deja acest lucru, și să evite repetarea oricărui act sau comportament descris la articolul 1 și a oricărui act sau comportament care are un obiect sau un efect identic sau similar.

II. Acţiunea formulată de Aalberts Industries NV şi alţii

Prin acţiunea formulată de Aalberts Industries NV şi alţii, reclamantele au solicitat Tribunalului:

1. Anularea art. 1, a art. 2 lit. a) și lit. b) pct. 2 și a art. 3 din decizia atacată în măsura în care aceste dispoziții le privesc;

2. În subsidiar, reducerea semnificativă a cuantumului amenzii care le-a fost aplicată;

3. Obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

III. Hotărârea Tribunalului (de Primă Instanţă)

Tribunalul de Primă Instanţă a admis acţiunea reclamantelor şi a dispus: anularea art. 1, a art. 2 pct. a) şi b) pct. 2 din decizia atacată.

Tribunalul a arătat că instanţa nu poate concluziona că existenţa încălcării în cauză a fost dovedită de către Comisie. Orice dubiu al instanţei Uniunii trebuie interpretat în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia de constatare a încălcării cu atât mai mult în cadrul unei acţiuni în anularea unei decizii de aplicare a unei amenzi. Având în vedere că acordurile anticoncurenţiale presupun, de obicei, desfăşurarea unor activităţi în mod clandestin, în majoritatea cazurilor existenţa unei practici sau ale unui acord anticoncurenţial trebuie să fie dedusă dintr-o serie de indicii şi coincidenţe care, privite în ansamblu, pot constitui dovada încălcării normelor de concurenţă. În hotărârea pronunţată s-a reliefat faptul că declaraţia unei întreprinderi acuzată că a participat la o înţelegere, declaraţie contestată şi de alte întreprinderi care au fost de asemenea acuzate de practici anticoncurenţiale, nu reprezintă o dovadă suficientă a existenţei încălcării dacă nu este susţinută de alte elemente de probă.

S-a arătat că noţiunea de încălcare unică vizează o situaţie în care mai multe întreprinderi au participat la o încălcare constând într-un comportament continuu prin care se urmăreşte un scop economic unic, de denaturare a concurenţei, sau în încălcări individuale legate între ele prin identitate de obiect-acelaşi scop tuturor elementelor şi de subiect-identitate a întreprinderilor în cauză, conştiente de participarea la obiectul comun.

Tribunalul de Primă Instanţă a reţinut că era în sarcina Comisiei să demonstreze, pentru a stabili participarea unei întreprinderi la un acord anticoncurenţial, că respectiva întreprindere a intenţionat să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de către toţi participanţii şi că a avut cunoştinţă despre comportamentele celorlalte întreprinderi, fie ele urmărite sau acceptate sau că le putea prevedea în mod rezonabil.

IV.  Recursul Comisiei Comunităţilor Europene

1. Obiectul recursului principal. La data de 6 iunie 2012, Comisia Comunităţilor Europene a formulat recurs împotriva hotărârii pronunţată de Tribunalul de Primă Instanţă, solicitând:

a) Anularea hotărârii atacate;

b) Respingerea în totalitate a acţiunii formulate de către întreprinderile reclamante la Tribunal;

c) Obligarea întreprinderilor reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată inclusiv a celor ocazionate de judecata la prima instanţă.

2. Motivele recursului principal. Comisia a invocat trei motive de recurs, care au fost susţinute în faţa CJUE, în data de 27 septembrie 2012

a) În dezvoltarea primului motiv Comisia a susţinut că Tribunalul de Primă Instanţă a încălcat norme procedurale privind sarcina probei, a denaturant elemente de probă şi nu şi-a motivat constatările de fapt. A arătat recurenta că, deşi Tribunalul subliniază constant în jurisprudenţa sa, necesitatea de a lua în considerare ansamblul probelor, din aprecierile făcute rezultă o abordare fragmentară, în cadrul căreia probele sunt privite izolat şi respinse în mod individual. Tribunalul a examinat probele referitoare la participarea filialelor întreprinderii Aalberts NV la încălcarea în mod izolat, deşi, în fapt, acestea ţin de una şi acceaşi întreprindere (întreprindere-mamă).

b) Cel de-al doilea motiv de recurs al Comisiei Europene vizează existenţa a cel puţin două erori în hotărârea Tribunalului. Astfel, decizia Comisiei a fost anulată de către Tribunl cu motivarea că unul dintre participanţii la înţelegere, respectiv societatea Aquatis, filială a Aalberts NV nu a avut cunoştinţă de existența înțelegerii în aceeași măsură ca și ceilalți participanți la reuniunile desfăşurate, deşi, potrivit unei jurisprudențe constante, gradul diferit de conștientizare a înțelegerii de către un participant nu trebuie să conducă la anularea totală a încălcării unice și continue ci poate să conducă, cel mult, la o anulare în parte a unei încălcări și, eventual, la o reducere a amenzii aplicate. În al doilea rând, a arătat recurenta că, prin anularea  în totalitate a  deciziei în privința societăţii-mamă Aalberts și a celor două filiale ale acesteia, deşi situaţia de fapt incidentă în speţă impunea anularea în parte în lumina jurisprudenţei, Tribunalul şi-a depăşit competenţele.

c) Al treilea motiv de recurs a fost invocat cu titlu subsidiar faţă de celelalte două, arătându-se că, în ceea ce priveşte amenda aplicată filialelor Aalberts NV, respectiv societăţilor Aquatis şi Simplex, Tribunalul a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la un proces echitabil, neexistând o dezbatere în faţa primei instanţe cu privire la acest aspect.

V. Recursul incident declarat de Aalberts şi de filialele sale. Există un singur de motiv pe care se întemeiază acest recurs – constatarea greşită a unei încălcări unice, complexe şi continue de către Tribunal.

VI. Concluziile Avocatului General

1. Rezumat al susţinerilor Avocatului General.

a) Cu privire la săvârşirea unei erori metodologice şi la nemotivarea hotărârii în ceea ce priveşte examinarea izolată şi fragmentară a elementelor de probă.

  • Motivul este admisibil de vreme ce Comisia nu se limitează la critici privind aprecierea faptelor ori a elementelor de probă efectuată de Tribunal, criticile vizând deopotrivă coerenţa raţionamentului urmat de Tribunal şi motivarea hotărârii acestuia, deci chestiuni de drept (Concluziile Avocatului General § 16 şi § 18).
  • Tribunalul a omis să se pronunţepentru motive de economie a procedurii” cu privire la primul motiv alegat în primă instanță de Aalberts și de filialele sale, care viza nelegalitatea stabilirii răspunderii pentru încălcare în sarcina Aalberts, în calitate de societate-mamă. Acest motiv cuprindea criticile Aalberts şi ale filialelor sale referitoare la calificarea societăţilor de către Comisie în decizia atacată, drept „întreprindere” în sensul articolului 81 CE și al jurisprudenței, și la împrejurarea că Aalberts exercita, în calitate de societate-mamă, o „influență decisivă” asupra comportamentului celor două filiale ale sale (Concluziile Avocatului General § 23).
  • Tribunalul a analizat „fragmentar”, izolat elementele de probă pentru fiecare din filialele Aalberts „fără a examina interacţiunea dintre aceste elemente” în însuşi cadrul unităţii economice pe care o formau Aalberts şi filialale sale (Concluziile Avocatului General § 28) şi fără a motiva de ce nu s-ar fi impus luarea în considerare împreună a comportamentelor individuale ale fiecărei filiale, „deși premisa raționamentului său se bazează implicit, dar în mod necesar, pe aprecierea reținută în decizia în litigiu, potrivit căreia, în esență, filialele constituiau împreună cu societatea mamă o unitate economică unică, având un comportament propriu” (Concluziile Avocatului General § 36). Examinarea de ansamblu a elementelor de probă s-ar fi impus cu atât mai mult cu cât acestea vizează conduita unei „întreprinderi unice” în accepţiunea art. 81 CE, constituită din mai multe entităţi juridice (Concluziile Avocatului General § 42).
  • Câtă vreme Tribunalul a omis să cerceteze, în întregul lor elementele de probă reţinute împotriva Simplex şi Aquatis neinfirmând premisa deciziei atacate, conform căreia Aalberts şi filialele sale constituiau o întreprindere unică, hotărârea este afectată de o eroare de drept (Concluziile Avocatului General § 44).

b) Cu privire la recursul incident declarat de Aalberts şi filialele sale

  • Recursul este admisibil, în virtutea naturii sale subsidiare, pentru ipoteza în care Curtea ar admite unul sau mai multe motive din recursului principal. Prin promovarea sa se tinde la anularea, chiar parţială a hotărârii atacate pentru un motiv care nu a fost invocat în recursul principal, fiind singurul remediu de natură procedurală aflat la dispoziţia Aalberts şi a filialelor sale pentru a contesta motivele reţinute de Tribunal care validează existenţa unei încălcări unice, complexe şi continue: „privarea Aalberts şi a filialelor sale de dreptul de a se prevala de calea recursului incident, ar echivala, astfel, cu o denegare de dreptate” (Concluziile Avocatului General § 60).
  • De vreme ce au un obiect comun – denaturarea concurenţei în cadrul pieţei unice – diferitele acţiuni se înscriu într-un „plan de ansamblu” (Concluziile Avocatului General § 72);
  • Modificarea caracteristicilor şi intensitatea diferită a practicilor în perioada ulterioară inspecţiilor Comisiei este firească. Acestea se datorează unei „reacţii normale de prudenţă”, astfel că nu sunt susceptibile să înlăture constatarea caracterului unitar şi continuu al încălcării în hotărârea atacată. De aceea, Avocatul General a propus respingerea recursului incident ca nefondat (Concluziile Avocatului General § 76-79).

c) Cu privire la pretinsa eroare de drept relativă la anularea în integralitate a deciziei în litigiu

  • Tribunalul a exclus faptul că Aquatis „ar fi putut «să prevadă în mod rezonabil» că reuniunile FNAS, care vizau exclusiv piața franceză, se înscriau în cadrul unei încălcări mai extinse care făcea parte dintr-un plan global, și anume acela de a fi utilizate de ceilalți participanți drept cadru de discuție în scopul coordonării prețurilor fitingurilor pe alte piețe naționale” (Concluziile Avocatului General § 103).
  • Este posibilă anularea în parte a unui act de drept al Uniunii în măsura în care elementele a căror anulare se solicită pot fi separate de restul actului. Astfel fiind, anularea în parte nu este posibilă dacă anularea ar avea drept consecinţă modificarea substanței actului, aspect care trebuie apreciat potrivit unui criteriu obiectiv. Având în vedere obiectul deciziei – constatarea unuia sau a mai multor comportamente constitutive ale unei încălcări a art. 81 CE – anularea în parte nu este susceptibilă a modifica substanţa deciziei (Concluziile Avocatului General § 106 şi urm.).
  • Înainte de a proceda la o anulare totală a deciziei, Tribunalul ar fi trebuit să examineze posibilitatea anulării în parte a acesteia (Concluziile Avocatului General § 115).

2. Concluziile Avocatului General. Avocatul General Paolo Mengozzi şi-a prezentat concluziile în data de 28 februarie 2013, propunând:

a) Anularea hotărârii Tribunalului.

b) Trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene

c) Cererea relativă la acordarea cheltuielilor de judecată se va soluţiona odată cu fondul.

3. De ce a fost propusă transmiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului? Trimiterea cauzei spre rejudecare s-a impus pentru că tranşarea definitivă a cauzei de către Curte nu era posibilă atâta vreme cât cauza nu era în stare de judecată: „întrucât Tribunalul nu s-a pronunțat nici cu privire la trei dintre cele cinci motive invocate de Aalberts și de filialele sale în primă instanță, printre care cel referitor la imputabilitatea comportamentului acestora din urmă societății lor mamă, Aalberts, nici, de altfel, cu privire la aspectul dacă, în ceea ce privește Aquatis, putea fi avută în vedere anularea în parte a deciziei în litigiu, date fiind elementele de fapt care nu au fost luate în considerare de prima instanță, în opinia noastră, cauza nu este în stare de judecată în fața Curții” (Concluziile Avocatului General, § 122).

Georgeana VIOREL
judecător Judecătoria Ploiești

Liviu-Alexandru VIOREL
avocat MUŞAT ŞI ASOCIAŢII

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.