Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Traian Băsescu: „nici n-am făcut presiuni pe justiţie, nici n-am dat lovituri prin CSM”
06.03.2013 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content
JURIDICE - In Law We Trust

Preşedintelui Traian Băsescu a declarat luni, 4 martie: „Eu nici n-am ţinut miniştri penali în Guvern, nici n-am votat pentru neridicarea imunităţii parlamentare a unor penali, nici n-am făcut presiuni pe justiţie, nici n-am dat lovituri prin CSM. Deci, n-am ce să-mi asum. Eu, ce îmi asum, este că mi-am făcut datoria. În luna decembrie, când încă nu apăruse raportul MCV, am discutat cu ţările care ştiam că au reticenţe după întâmplările din iulie-august din România şi, până la urmă, au fost de acord, în Consiliul European, să se dea sarcină Consiliului UE, implicit JAI-lui, să discute accesul României în Schengen. Deci, căutaţi responsabilii în altă parte. Mai mult decât atât, am rugat în diverse întâlniri cu lideri politici, am sugerat, din experienţă, ce-i de făcut, ca să avem o soluţie mai bună. Deci, de data asta -când a fost să-mi asum, mi-am asumat-, de data asta, n-am ce să-mi asum. N-am nici majoritate parlamentară, nici Guvernul nu-l pot influenţa politic. Când a fost de asumat, mi-am asumat. Când s-au luat măsurile de salvare a României, mi le-am asumat, pentru că ştiam că am o majoritate parlamentară care mă putea ajuta să trecem România, din criză, la creştere economică de 2,2%, în 2011. Cam asta e.”

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti