Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
8 comentarii

Propuneri tehnice pentru revizuirea Constituției României
07.03.2013 | Viorel Mihai CIOBANU

JURIDICE - In Law We Trust

Subsemnatul, prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu de la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, mă adresez dumneavoastră(*) deoarece în anul 1992 am avut onoarea să fiu ales de Senatul României, pentru un mandat de şase ani, judecător al primei Curţi Constituţionale şi mă simt dator să vă semnalez unele aspecte care cred că ar trebui avute în vedere la revizuirea Constituţiei. Sunt de 40 de ani cadru didactic la aceeaşi facultate, sunt avocat şi arbitru pe Lista Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, am participat la elaborarea a numeroase proiecte de acte normative şi consider că am identificat unele probleme care trebuie revizuite pentru a evita în viitor discuţii şi soluţii contradictorii.

Am să prezint propunerile de modificare în ordinea textelor şi, pentru a le sesiza mai uşor, voi scrie cu italice aspectele noi, încercând desigur la fiecare text să aduc şi justificarea propunerii.

1. La art. 2 alin. (1) să se introducă tezele doi şi trei: Referendumul, naţional sau local, organizat potrivit legii, este valabil şi îşi produce efectele în sensul stabilit de majoritatea celor înscrişi pe listele permanente care au participat la referendum şi şi-au exprimat în mod valabil votul. La referendum pot participa şi cetăţenii care au domiciliul sau reşedinţa ori călătoresc în străinătate şi sunt înscrişi pe liste suplimentare, votul lor fiind evidenţiat în privinţa rezultatului referendumului.

Justificare: Problemele supuse referendumului trebuie rezolvate de către cetăţenii care doresc să se implice în viaţa social-politică, iar rezultatele să nu fie stabilite de cei care, indiferent de motiv, nu doresc să participe la referendum. Este necesar să se stabilească chiar prin Constituţie că pentru referendum nu este necesar cvorum, dacă bineînţeles nu se va prevedea că prezentarea la vot este obligatorie. Sensul listelor, permanente şi suplimentare, este stabilit la art. 36 alin. (11) şi (12).

2. Art. 6 să fie restructurat după cum urmează:

(1) Statul recunoaşte şi garantează cetăţenilor români de altă naţionalitate decât cea română dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, prin organizarea învăţământului în condiţiile art. 32 alin. (3) (text nou propus – n.n.), prin funcţionarea de teatre, opere, muzee şi ansambluri artistice, prin editarea de cărţi, ziare, reviste, emisiuni de radio şi televiziune, prin libertatea cultelor religioase.
(2) În unităţile administrativ – teritoriale în care cetăţenii români de altă naţionalitate decât cea română au o pondere mai mare de 25% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirilor localităţilor şi în limba / limbile  corespunzătoare pe panouri de o altă culoare şi altă dimensiune, mai mică, decât panoul cu denumirea oficială a localităţii.
(3) În condiţiile prevăzute la alin. (2) cu ocazia sărbătorilor laice şi religioase cu semnificaţie deosebită, stabilite prin ordin al prefectului, după consultarea consiliilor locale, cetăţenii români de altă naţionalitate decât cea română pot arbora, pe durata acestor sărbători, la locuinţele lor, la sediile instituţiilor şi asociaţilor culturale, precum şi la lăcaşurile de cult, drapele sau semne distinctive care evocă istoria lor.
(4)  Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii cetăţenilor români de altă naţionalitate decât cea română trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate, de nediscriminare şi de bună înţelegere în raport cu ceilalţi cetăţeni români.

Justificare: 1) Art. 4 vorbeşte de cetăţeni şi naţionalitate, deci din întreaga Constituţie şi legislaţie trebuie eliminată expresia “persoane aparţinând minorităţilor naţionale”.

2) Trebuie arătate în chiar Constituţie şi modalităţile concrete prin care se asigură dreptul la identitate, deoarece nu în foarte multe ţări există astfel de măsuri. Pe de altă parte, faţă de exercitarea abuzivă în trecut a acestor drepturi şi datorită numeroaselor provocări, trebuie arătate chiar în Constituţie şi limitele.

3. Art. 8 alin. (2) teza întâi să aibă următoarea redactare:

Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii, fiind interzisă organizarea lor exclusiv pe criterii etnice ori dacă statutele sau programele lor nu sunt conforme dispoziţiilor din teza a doua şi din art. 40 alin. (2).

Justificare: Textul trebuie să fie în acord cu art. 8 alin. (2) teza a doua şi art. 40 alin. (2) din care rezultă implicit că partide etnice sau cele ce urmăresc alte obiective nu pot fi organizate.

4. Art. 13 să aibă următoarea redactare:

(1) În România, limba oficială este limba română.
(2) Învăţarea, cunoaşterea şi folosirea limbii române în raporturile de serviciu şi în relaţiile cu autorităţile publice este obligatorie pentru toţi cetăţenii.

Justificare: 1) În orice ţară care are o singură limbă oficială este de neconceput ca ea să nu fie cunoscută şi vorbită.

2) După cum am arătat şi cu alte prilejuri (vezi de ex. în “Constituţia României. Comentariu pe articole”, coordonatori I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Ed. CH  Beck, Bucureşti, 2008, p. 1244-1245), în doctrina şi jurisprudenţa străină, s-a stabilit că eficacitatea recursurilor interne nu a fost afectată de obligaţia de a utiliza limba franceză şi nu bretona în justiţie, iar, pe de altă parte, că nu se poate pretinde nerecunoaşterea dreptului la un proces echitabil dacă partea a fost asistată de un avocat care cunoştea limba în care se desfăşura procedura sau că o parte care trăia de peste douăzeci de ani în ţara în care se afla jurisdicţia nu putea invoca dreptul de a se exprima într-o altă limbă decât cea oficială.

3) Lipsa textului pe care îl propunem, ca şi introducerea în anul 2003 în Constituţie a art. 120 alin. (2) şi a art. 128 alin. (2) şi (3) au fost de natură să încurajeze neînvăţarea limbii române. Statul asigură identitatea, astfel cum prevede art. 6, dar o atitudine de loialitate elementară faţă de stat trebuie să fie învăţarea şi folosirea limbii române. De aceea propun modificarea art. 13 în sensul arătat, abrogarea art. 120 alin. (2) şi a art. 128 alin. (2) şi (3). Eventual,la Dispoziţii tranzitorii, se poate înscrie o prevedere potrivit căreia, timp de trei-cinci ani, cetăţenii români de altă naţionalitate decât cea română pot recurge, dacă nu cunosc încă limba română, în administraţia publică locală şi în justiţie, în primă instanţă şi în apel, la un traducător autorizat, pe cheltuiala lor. În procesele penale acest drept să fie asigurat inculpaţilor în mod gratuit de către stat.

4) Propunerea de a stabili două limbi oficiale, chiar dacă una numai regională, nu se justifică faţă de prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 4 din Constituţie şi nici faţă de ponderea populaţiei în numele căreia se face această propunere, în raport şi cu alţi cetăţeni români de altă naţionalitate decât cea română.

5. Art. 21 să aibă următoarea redactare:

(1) Orice persoană se poate adresa, fără îngrădiri, justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Instituirea prin lege a condiţiilor de sesizare a instanţelor judecătoreşti, ca şi limitarea căilor de atac pentru motive justificate nu constituie îngrădiri.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil.

Justificare: 1) Actuala redactare a alin. (2) poate deruta, deoarece accesul la justiţie nu se poate face totuşi arbitrar, ci numai prin formele prevăzute de lege, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii şi termene de prescripţie, dacă sunt plătite taxe judiciare etc.

2) Înlocuirea expresiei “rezonabil” din actualul alin. (3) cu expresia “optim şi previzibil” se impune deoarece încă din iunie 2004 Consiliul Europei, prin Comisia Europeană pentru Eficacitatea Justiţiei, a stabilit că termenul rezonabil este baza limită care separă încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de neîncălcarea acesteia şi care nu poate fi considerat ca un rezultat suficient dacă este atins, stabilind pentru sistemul juridic judecarea fiecărei cauze într-un termen optim şi previzibil. Deja în Noul Cod de procedură civilă s-a consemnat această schimbare (art. 6, art. 238).

3) Din anul 2003 actualul alin. (4) a fost supus criticii, deoarece este inexact şi discutabil. Astfel de jurisdicţii se organizează de obicei pentru a degreva instanţele judecătoreşti, or dacă sunt facultative ce justificare mai au? Propun eliminarea textului.

6. Art. 23 alin. (2)-(4) propun să aibă următoarea redactare:

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane, ca şi percheziţionarea autovehiculului acesteia, sunt permise numai pentru motive concrete, temeinic justificate, în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege. În aceleaşi condiţii se pot încuviinţa supravegherea video, audio sau prin supraveghere, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, solicitarea datelor referitoare la tranzacţii financiare, precum şi a datelor financiare ale unei persoane, constatarea unei infracţiuni de corupţie sau a încheierii unei convenţii, utilizarea investigatorilor sub acoperire sau alte asemenea tehnici speciale ce vizează persoana. Dispoziţiile art. 28 alin. (2)-(4) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore, dar se poate dispune şi pentru o perioadă mai scurtă,interval în care, dacă este cazul, va fi sesizată şi instanţa de judecată competentă, astfel încât aceasta să se poată pronunţa asupra propunerii de arestare între orele 800-2000.
(4) Arestarea preventivă se dispune de un complet format din 3 judecători, numai în cursul procesului penal şi numai dacă motivele invocate sunt temeinic justificate şi susţinute de probe concludente, obţinute în mod legal. Calea de atac împotriva măsurii se soluţionează de un complet format din 5 judecători. Completele vor fi stabilite aleatoriu, îndată după sesizarea instanţei cu cererea de arestare, respectiv cu calea de atac.

Justificare: 1) Textul trebuie să se refere şi la percheziţionarea autoturismului şi la alte măsuri şi tehnici speciale, strâns legate de persoană, şi arătate chiar în Constituţie condiţiile în care se pot lua măsurile respective.

2) Justiţia este diurnă şi moda din ultimii ani de a face arestări noaptea este de tristă amintire. De aceea propun prelungirea duratei reţinerii, dacă este cazul, pentru situaţiile mai complexe, ca să existe şi timpul necesar sesizării instanţei.

3) Cercetarea în stare de arest trebuie să constituie excepţia şi deci este necesar ca în chiar Constituţie să se arate nişte condiţii minime care să sublinieze această idee. Pe de altă parte, luarea măsurii de un singur judecător, judecătorul de drepturi şi libertăţi, creează o presiune prea mare asupra acestuia şi este preferabil ca decizia să fie luată după consultări şi dezbateri contradictorii între membrii completului şi să fie “anonimă”, adică să nu poată fi legată de un anume judecător. În sfârşit, un principiu fundamental al procesului de orice tip este atribuirea aleatorie a dosarului şi de aceea el trebuie respectat întru totul. Sistemul actual cu permanenţa judecătorilor nu dă satisfacţie acestui principiu şi chiar mai mult, există suspiciuni că propunerea de arestare se face când este de serviciu un anume judecător. Alegerea completului trebuie să se facă numai după sesizarea instanţei.

7. Art. 27 alin. (3) să aibă următoarea redactare:

(3) Percheziţia domiciliului şi a bunurilor aflate în domiciliu se dispune de completul de 3 judecători prevăzut de art. 23 alin. (4), care se aplică în mod corespunzător, numai dacă există temeiuri serioase şi dacă legea ori o convenţie internaţională nu stabileşte imunitatea şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.

Justificare: Necesitatea existenţei unui complet a fost dată în legătură cu art. 23 alin. (4). Pe de altă parte se impun nişte precizări în legătură cu încuviinţarea percheziţiei. Este cunoscută percheziţia relativ recentă a domiciliului judecătorului român la CEDO, încuviinţată şi de Consiliul Superior al Magistraturii, care ulterior a fost declarată ilegală de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este bine să se atragă atenţia chiar prin Constituţie asupra condiţiilor în care se ia măsura, ce constituie o excepţie serioasă de la inviolabilitatea domiciliului, garantată constituţional.

8. La art. 28 textul actual trebuie să devină alin. (1) şi să se introducă, ca alin. (2), (3) şi (4) următoarele texte:

(2) Interceptarea convorbirilor şi comunicărilor, percheziţia informatică şi accesul la un suport informatic, obţinerea listei convorbirilor telefonice, reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale, identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii sau a unui punct de acces la un computer ori alte asemenea tehnici, se dispun, în condiţiile legii, numai de completul de 3 judecători prevăzut de art. 23 alin. (4), text care se aplică în mod corespunzător.
(3) În cazul în care există urgenţă deosebită în luarea uneia din măsurile prevăzute la alin. (2), procurorul poate să dispună prin ordonanţă, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, luarea măsurii pe o perioadă de cel mult 24 de ore. Îndată după luarea măsurii, procurorul se adresează instanţei competente care, în compunerea prevăzută la alin. (2), decide asupra măsurii dispuse de procuror şi, dacă s-a cerut, asupra luării măsurii în continuare. Dacă măsura dispusă de procuror este infirmată, instanţa va dispune, când este cazul, distrugerea probelor obţinute, care se realizează de procuror pe bază de proces-verbal, ce se depune la instanţă.
(4) După încetarea măsurilor prevăzute la alin. (2), ca şi a celor stabilite de art. 23 alin. (2) teza a doua,  procurorul este obligat să informeze, în condiţiile legii, persoana în cauză.

Justificare: Secretul corespondenţei este proclamat de art. 28 din Constituţie dar textul nu prevede nicio garanţie. Chiar dacă par de amănunt, textele propuse stabilesc un cadru minim ce trebuie respectat în condiţiile în care mijloacele de comunicare moderne sunt în plină expansiune.

9. La art. 31 alin. (4) să se introducă teza a doua cu următorul conţinut: Totodată, ele sunt obligate să difuzeze în mod gratuit şi repetat informaţiile de larg interes, stabilite de Guvern ori de autorităţile de protecţie şi pază.

Justificare: Trebuie să existe o obligaţie constituţională pentru toate mijloacele de informare în masă, evitându-se astfel orice fel de discuţii.

10. Art. 32 alin. (3) şi (4) teza întâi să aibă următorul conţinut:

(3)  Cetăţenilor români de altă naţionalitate decât cea română li se asigură, în condiţiile legii, învăţarea limbii materne şi instruirea lor în această limbă în şcoli sau clase din învăţământul preuniversitar. În învăţământul superior pot fi organizate secţii / specializări în vederea formării cadrelor didactice pentru predarea în limba maternă şi a pregătirii personalului de cult şi a celui din instituţiile de cultură ce-şi desfăşoară activitatea în limba maternă. La celelalte facultăţi / secţii / specializări, în funcţie de necesităţi, pot fi înscrise în planurile de învăţământ, ca facultative, discipline referitoare la terminologia maternă specifică domeniului respectiv.
(4) Teza întâi. Învăţământul de stat general obligatoriu şi profesional este gratuit, potrivit legii.

Justificare: 1) Trebuie lămurit la nivelul Constituţiei ce forme de învăţământ se pot organiza în limba cetăţenilor de altă naţionalitate decât cea română, adică acelea care sunt necesare pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii. În rest, este vorba de pregătirea cetăţenilor români pentru a lucra în România şi deci a înţelege şi a vorbi în limba oficială.

2) Este o susţinere demagogică ideea că statul poate asigura întreg învăţământul de stat gratuit. Toată lumea ştie că nu este aşa şi deci ar fi mai corect să se stabilească constituţional obiectivul ca cel puţin învăţământul general obligatoriu şi cel profesional să fie, într-adevăr, gratuite.

1. La art. 36, după alin. (1) să se introducă alin. (11) şi (12) cu următorul conţinut:

(11) Listele electorale permanente ce cuprind cetăţenii prevăzuţi la alin. (1) care domiciliază sau au reşedinţa în România, se aduc la cunoştinţă publică prin afişare şi prin publicare pe pagina de internet a primăriei cu cel puţin 90 de zile înainte de data alegerilor.

(12) Cetăţenii care au domiciliul sau reşedinţa ori călătoresc în străinătate şi au anunţat prezenţa lor în ţara respectivă la o misiune diplomatică a României, chiar şi în ziua alegerilor, vor fi trecuţi pe listele electorale suplimentare.

Justificare: La art. 2 alin. (1) tezele doi şi trei, nou propuse, se face referire la aceste liste şi ele trebuie definite prin noua Constituţie pentru a evita reglementările şi interpretările diferite, în funcţie de interese de moment.

12.  La art. 37 să se introducă un nou alineat (3):

(3) Pot participa la alegeri numai candidaţii înscrişi pe lista unui partid politic sau candidaţii independenţi.

Justificare: Acest text este necesar pentru a limpezi lucrurile, respectiv la alegeri participă cei care au ca obiectiv să facă politică şi acestea sunt în primul rând partidele politice, nu asociaţii, uniuni, fundaţii etc. care se pot organiza pe diferite criterii dar nu pot participa la alegeri. Mai pot participa şi cetăţenii direct, ca independenţi, dar o practică deja îndelungată relevă că aceasta reprezintă excepţia.

13.  La art. 52 alin. (3) teza a doua să existe următoarea formulare:

Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Justificare: Noţiunea de magistrat nu se mai foloseşte în legislaţie deoarece se creează confuzii între judecători şi procurori, care au roluri diferite şi, parţial, statut diferit.

14.  Art. 57 să aibă următorul conţinut:

Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale, ca şi cele prevăzute de lege, cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Justificare: Deşi art. 57 se află în Constituţie, unde se reglementează drepturile şi libertăţile constituţionale, este potrivit să se arate că aceeaşi îndatorire există şi în legătură cu drepturile prevăzute de lege, iar la buna-credinţă să se adauge şi cerinţa care există şi în alte acte normative, că această exercitare se face în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

15.  Art. 62 să fie modificat după cum urmează:

– alin. (1): Camera Deputaţilor este aleasă prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale. În fiecare judeţ, în funcţie de numărul populaţiei, se aleg 2 – 4 deputaţi, cu excepţia municipiului Bucureşti, unde vor fi aleşi 18  deputaţi, câte 3  în fiecare sector.

– se introduce alin. (11): Senatul se alege în condiţiile alin. (1), câte 1 – 2 senatori în funcţie de numărul populaţiei, pentru fiecare judeţ, cu excepţia municipiului Bucureşti, unde vor fi aleşi 12 senatori, câte 2 de fiecare sector. Senatul are şi membri de drept: preşedintele Academiei României, preşedintele Consiliului Rectorilor, preşedintele Consiliului Superior al Judecătorilor, preşedintele Consiliului Superior al Parchetelor, patriarhul României şi şefii celorlalte culte recunoscute de stat, dacă reprezintă, potrivit datelor recensământului, un număr de peste 500.000 de credincioşi, şeful de stat major al armatei, un reprezentant al societăţii civile ales de către organizaţiile neguvernamentale şi câte un reprezentant al regiunilor. Mandatul senatorilor de drept încetează odată cu calitatea sau demnitatea care le atribuie dreptul. Ei nu sunt incompatibili. Prezenţa lor este obligatorie numai la dezbaterea problemelor şi adoptarea legilor care interesează domeniul pe care îl reprezintă, dar ei pot participa la toate şedinţele şi să-şi exprime votul. Cvorumul şedinţelor Senatului se stabileşte însă fără a ţine seama de prezenţa senatorilor de drept.

(2) Organizaţiile reunite ale cetăţenilor români de altă naţionalitate decât cea română, care reprezintă cel puţin 25.000 de membri, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Acelaşi drept îl au şi organizaţiile cetăţenilor români de naţionalitate română în judeţele în care ponderea celor de altă naţionalitate este majoritară.

Justificare: 1) Apreciez că numărul deputaţilor şi senatorilor trebuie serios redus faţă de numărul populaţiei şi pentru creşterea eficienţei. Cred totuşi că este potrivit să se păstreze două camere, dar la stabilirea competenţelor Comisia să fie foarte atentă pentru a elimina, când este cazul, suprapunerile.

2) Deşi pare depăşită ideea membrilor de drept în Senat, o consider utilă pentru a stabili şi în acest fel deosebirea între Camere şi pentru a da Senatului un suflu nou şi posibilitatea unor categorii reprezentative din societate să-şi exprime direct poziţia în Camera Superioară a Parlamentului. Dacă se acceptă ideea şi în stabilirea competenţei, ar trebui să se ţină seama de acest specific şi Senatul să aibă atribuţii speciale în legătură cu reprezentarea categoriilor de profesii, specificul regiunilor etc.

3) Am propus ca la alegeri să nu poată participa alte organizaţii, societăţi etc. în afara partidelor. Deci trebuie modificat corespunzător alin. (2) şi legea electorală, în aşa fel încât asigurarea unui loc de deputat să nu se facă în funcţie de rezultatul alegerilor.

16.  Art. 64 alin. (2) tezele patru şi cinci să aibă următoarea redactare:

Preşedinţii Camerelor pot fi revocaţi numai pentru abateri grave de la îndatoririle ce le revin şi numai dacă şi-au pierdut sprijinul politic al partidului / coaliţiei din care fac parte. Ceilalţi membri ai birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului la cererea celor care i-au propus.

Justificare: Practica a demonstat că trebuie făcută distincţia între preşedinte şi ceilalţi membri şi arătate chiar în Constituţie condiţiile de revocare.

17.  La art. 66 alin. (1) tezele doi, trei şi patru vor avea următorul conţinut:

Prima sesiune începe la 15 ianuarie sau în prima zi lucrătoare următoare şi nu poate depăşi jumătatea lunii iulie. A doua sesiune începe la 1 septembrie sau în prima zi lucrătoare următoare şi nu poate depăşi ziua de 23 decembrie. În timpul sesiunilor şedinţele Camerelor, în plen sau în comisii, se desfăşoară, de luni până vineri inclusiv, afară de cazurile în care, în mod excepţional, birourile permanente aprobă ca o zi pe lună să fie consacrată întâlnirii cu alegătorii în colegiu.

Justificare: Imaginea Parlamentului are mult de suferit datorită duratei sesiunilor şi programului. Numeroase emisiuni TV au surprins momente în care parlamentarii nu sunt nici în plen, nici în comisii şi nici nu au trecut de multă vreme pe la birourile parlamentare teritoriale. Pe de altă parte, restanţele de acte normative demonstrează că activitatea trebuie mai riguros stabilită.

18.  Art. 69 alin. (1) se modifică după cum urmează:

În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, câtă vreme îşi păstrează calitatea de membru al partidului politic sau poziţia de independent din momentul alegerii. În caz contrar, pentru a-şi păstra mandatul, deputatul sau senatorul trebuie să organizeze, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale, dar pe cheltuiala lui, în colegiul în care a fost ales, un referendum local în cadrul căruia populaţia cu drept de vot să-şi dea acordul pentru schimbarea poziţiei din momentul alegerii.

Justificare: Opţiunea alegătorilor nu trebuie încălcată chiar dacă Parlamentul este în serviciul poporului şi ei trebuie consultaţi dacă alesul doreşte să treacă de la un partid la altul sau să renunţe la poziţia de independent.

19.  La art. 71 alin. (3) se adaugă teza a doua:

Deputaţii sau senatorii pot fi însă în acelaşi timp cadre didactice, medici sau avocaţi ori pot exercita o profesiune artistică.

Justificare: Istoria, ca şi legislaţia altor ţări, demonstrează că unele profesii pot fi exercitate chiar dacă eşti senator ori deputat şi faţă de discuţiile existente în societate este necesar un text expres.

20.  La art. 73 alin. (3) lit. l, redactarea să fie următoarea:

Organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Judecătorilor şi al Consiliului Superior al Parchetelor, organizarea judiciară şi a Curţii de Conturi.

Justificare: Se propune ca CSM să se despartă în două organisme, iar Ministerul Public este reglementat încă din anul 2004, împreună cu instanţele judecătoreşti, în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

21.  La art. 75 alin. (2) propun să se abroge teza a treia privind adoptarea tacită.

Justificare: Practica parlamentară a demonstrat că au fost adoptate tacit acte normative importante cu soluţii discutabile. Este inadmisibil ca o Cameră a Parlamentului să accepte o astfel de procedură. 

22.  La art. 84, după alin. (1), să se introducă alin. (11), iar alin. (2) să fie modificat:

(11) În timpul mandatului, Preşedintele României trebuie să fie neutru, independent şi imparţial, nu-şi poate exprima sprijinul pentru un partid sau un candidat, nu poate participa ca invitat la manifestările organizate de partidele politice şi nu-şi poate exprima public opiniile în legătură cu activitatea partidelor politice sau oamenilor politici. În cazul în care constată comportamente în activitatea acestora care contravin Constituţiei sau legii, Preşedintele poate adresa sesizări scrise, după caz, Parlamentului, Guvernului ori partidelor politice sau poate să ceară, în condiţiile legii privind responsabilitatea miniştrilor, urmărirea penală a miniştrilor care nu sunt parlamentari şi au săvârşit în timpul mandatului fapte presupus penale. În cazul în care organele competente decid trimiterea ministrului în judecată, Preşedintele poate dispune suspendarea ministrului respectiv din calitatea de membru al Guvernului.
(2) Preşedintele României se bucură de imunitate, afară de cazurile în care este pus sub acuzare în cazurile şi condiţiile stabilite prin Constituţie. Dacă la momentul alegerii Preşedintele era implicat ca suspect sau inculpat în dosare penale, acestea se suspendă pe durata mandatului, iar prescripţia nu curge. Dosarele civile în care Preşedintele este parte se soluţionează, potrivit legii, indiferent de momentul în care a început procesul.

Justificare: Trebuie precizată mai bine situaţia în privinţa incompatibilităţilor şi interdicţiilor pentru a înlătura numeroasele controverse ce s-au ivit de-a lungul timpului şi pentru ca Preşedintele să-şi îndeplinească numai rolul pe care îl stabileşte art. 80 din Constituţie.

23.  Art. 85 alin. (1) se modifică după cum urmează:

(1)  Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru din cadrul partidului / coaliţiei care a obţinut numărul cel mai mare de voturi în Parlament sau un specialist susţinut de aceştia şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

Justificare: Faţă de practicile trecute se impune clarificarea problemei desemnării primului – ministru.

24.  Art. 86 se modifică după cum urmează:

Preşedintele României poate consulta Parlamentul, dacă este în sesiune, şi Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. În acelaşi scop poate invita la consultări preşedinţii celor două Camere, primul-ministru şi, dacă este cazul, preşedinţii partidelor parlamentare.

Justificare: Trebuie să existe un cadru constituţional pentru toate consultările pe care le iniţiază Preşedintele.

25.  La art. 98 alin. (1), după textul existent, să se adauge teza a doua:

Aceştia, pe perioada interimatului, datorită acestui caracter, rămân membri ai partidului lor şi nu sunt supuşi restricţiilor prevăzute de art. 84 alin. (1) şi (11) (text nou introdus – n. n.) dar trebuie să manifeste maximă prudenţă şi rezervă în manifestările lor de oameni politici.

Justificare: Este vorba de un interimat pe care îl asigură un om politic pe o perioadă determinată şi care, eventual, poate candida pentru funcţia de Preşedinte. Câtă vreme nu este ales, el rămâne om politic şi deci este formal să spun că nu poate face parte din partide politice (este ales preşedinte al Camerei ca reprezentant al partidului) şi că trebuie să fie neutru. Ce nu poate face o spune art. 98 alin. (2).

26.  Art. 103 alin. (1) să aibă următorul cuprins:

Preşedintele României, după consultarea partidului / coaliţiei care a obţinut cel mai mare număr de voturi în Parlament, desemnează un candidat pentru funcţia de prim – ministru în condiţiile art. 85 alin. (1) (text propus la pct. 22).

Justificare: Textul trebuie pus de acord cu art. 85 alin. (1).

27.  Propun abrogarea art. 120 alin. (2) pentru argumentele de la pct. 4.

28.  Art. 124 să fie modificat după cum urmează:

(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti. În cazul în care legea recunoaşte competenţă de judecată şi altor organe de jurisdicţie, este obligatoriu ca legea să prevadă şi accesul la justiţie, fără a fi însă nevoie să se parcurgă toate structurile judecătoreşti sau să se exercite toate căile de atac prevăzute de lege.
(2) Justiţia este unică, independentă, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt datori să fie independenţi şi imparţiali şi să se supună numai legii.

Justificare: 1) De foarte multe ori, politicieni români şi străini sau chiar profesionişti ai dreptului şi membri ai CSM şi Comisia Europeană în rapoartele sale MCV vorbesc de justiţie într-un sens care contravine chiar şi Constituţiei actuale, ocupându-se de procurori, care nu înfăptuiesc justiţia. Aceasta se înfăptuieşte numai de către puterea judecătorească, adică de instanţele judecătoreşti, şi trebuie deci arătat expres acest lucru. Pe de altă parte, trebuie precizată soluţia pentru ipoteza în care legea stabileşte competenţa altor organe de jurisdicţie.

2) Independenţa şi imparţialitatea trebuie să se raporteze şi la instanţă şi la judecător.

29.  Art. 125 alin. (1) şi (2) să aibă următoarea redactare:

(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii. Procurorii care sunt transferaţi judecători pentru a deveni inamovibili trebuie să fie numiţi ca judecători prin decret al Preşedintelui.

(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea, delegarea, detaşarea  şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Judecătorilor, în condiţiile legii sale organice. Procurorii nu pot fi transferaţi direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci trebuie să facă mai întâi un stagiu efectiv de cel puţin trei ani la alte instanţe judecătoreşti.

Justificare: 1) Există şi în prezent procurori care au fost transferaţi judecători, uneori chiar la instanţa supremă, şi, datorită unei interpretări greşite, au fost numiţi judecători de către CSM, fără să existe un decret de numire ca judecător, ceea ce este inadmisibil.

2)Propunem ca CSM să se împartă în Consiliul Superior al Judecătorilor şi Consiliul Superior al Parchetelor. Pe de altă parte, se cuvine a se stabili prin Constituţie că la instanţa supremă nu poţi fi judecător dacă nu ai o minimă vechime în această profesie.

30.  Art. 126 să aibă următoarea redactare:

(1)  Instanţele judecătoreşti sunt cele stabilite prin lege, în vîrful ierarhiei fiind unica instanţă supremă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în capitala ţării.
(2)  Organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se stabileşte prin lege organică, iar competenţa şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3)  Rămâne la fel.
(4)  fostul alin. (5) completat: Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, existând şi posibilitatea ca, în cazul unora, la judecata în primă instanţă, să participe şi persoane care nu sunt judecători profesionişti. Aceştia trebuie însă să aibă studii juridice şi în activitatea de judecată să fie independenţi şi imparţiali.
(5)  Devine fostul alin. (6).

Justificare: 1) Fostul alin. (4) trebuie să dispară deoarece încă din 2004 nu mai există şi nu se justifică o lege distinctă pentru Înalta Curte, reglementarea fiind cuprinsă în legea de organizare judiciară.

2) În rest s-au adus doar unele precizări.

31.  La art. 128 propun abrogarea alineatelor (2) şi (3) introduse în anul 2003 pentru motivele arătate la pct. 4. Alin. (4) urmează să devină alin. (2). Marginala să fie “Limba de desfăşurare a procesului şi folosirea interpretului”.

32.  Secţiunea a 3-a să devină Secţiunea a 2-a şi art. 1301 să devină fostul art. 133, cu următoarea redactare:

(1)  Consiliul Superior al Judecătorilor este garantul independenţei justiţiei şi al inamovibilităţii judecătorilor.
(2)  Consiliul este alcătuit din 19 membri din care:
a) 11 judecători, respectiv un judecător de la judecătorii cu o vechime de minim 3 ani, 4 judecători de la tribunale, cu o vechime de minim 7 ani, 3 judecători de la curţile de apel, cu o vechime de minim 10 ani şi 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime de minim 15 ani, toţi aleşi de adunările judecătorilor, în condiţiile legii, şi validaţi de Senat. În toate cazurile vechimea trebuie să fie în profesia de judecător;
b) un procuror, cu o vechime în această profesie de cel puţin cincisprezece ani, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ales de adunarea generală a acestui parchet şi validat de Senat;
c) 5 reprezentanţi ai societăţii civile, aleşi de Senatul României, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, cu vechime de cel puţin 10 ani, dintre care cel puţin un profesor universitar de la o facultate de drept de prestigiu, şi 2 avocaţi,  dintr-un număr de cel puţin 3 recomandaţi de consiliile facultăţilor, respectiv dintr-un număr de 6 recomandaţi de Comisia permanentă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România;
d) ministrul justiţiei şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care însă nu au drept de vot.
(3) În condiţiile în care membrii prevăzuţi la alin. (2) lit. a) şi b) nu-şi îndeplinesc îndatoririle ori le îndeplinesc necorespunzător, ei pot fi revocaţi dacă majoritatea adunărilor generale ale instanţelor care i-au ales ori adunarea generală a procurorilor de la parchetul corespunzător, votează în acest sens cu 2/3 din numărul judecătorilor, respectiv procurorilor. Senatul ia act de hotărârile adunărilor generale printr-o hotărâre de invalidare. În cazul membrilor de la lit. c), Senatul poate adopta aceeaşi hotărâre la propunerea motivată a preşedintelui consiliului. Calitatea de membru al Consiliului nu poate fi suspendată decât în cazuri grave, temeinic probate, şi se decide de Plen cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul voturilor.
(4) Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului sunt aleşi pentru un mandat de doi ani, ce nu poate fi reînnoit, dintre judecătorii prevăzuţi la alin. (2) lit. a).
(5) Durata mandatului membrilor Consiliului este de şase ani şi nu poate fi reînnoit.
(6) Hotărârile Consiliului se iau prin vot secret în plenul său, în prezenţa a cel puţin opt judecători şi pot fi atacate în condiţiile legii.

Justificare: 1) Deşi actualul art. 133 alin. (1) prevede că CSM este garantul înfăptuirii justiţiei, care se realizează numai de către instanţele judecătoreşti, Consiliul este alcătuit şi de procurori şi are atribuţii largi şi în legătură cu ei, ceea ce creează grave confuzii, inclusiv cu privire la apartenenţa procurorilor la justiţie;

2) Trebuie să crească ponderea judecătorilor de la tribunale, curţi şi instanţa supremă care au dobândit competenţe mai largi;

3) Ministrul justiţiei şi preşedintele Înaltei Curţi trebuie să facă parte din Consiliu dar să nu voteze deoarece aceasta, a decis şi CEDO, ar împieta asupra independenţei organismului;

4) Ponderea societăţii civile trebuie să sporească considerabil, ca un control al societăţii civile, mai ales că pe viitor toate atribuţiile s-ar exercita în plen. Soluţia din Constituţia actuală în care principalele atribuţii se exercitau în secţii, fără participarea reprezentanţilor societăţii civile, a creat mari neajunsuri;

5) În Constituţie trebuie arătată sumar procedura de alegere şi revocare a membrilor, ca şi condiţiile de suspendare, pentru a evita practicile recent constatate la CSM;

6) Mandatul actual de un an pentru preşedinte / vicepreşedinte este prea redus, este nevoie de cel puţin doi ani pentru a realiza un management coerent;

7) Propun să se elimine ideea participării Preşedintelui României la lucrările Consiliului şi prezidării acestuia în astfel de situaţii pentru a elimina orice urmă de suspiciune în privinţa afectării independenţei justiţiei.

33.  Art. 1302 să devină actualul art. 134 cu următorul conţinut:

(1) Consiliul Superior al Judecătorilor are, în principal, următoarele atribuţii:
a) propune Preşedintelui României numirea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor, cu excepţia celor stagiari;
b) numeşte judecătorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, Secţia Judecători, şi îi eliberează din funcţie;
c) dispune promovarea judecătorilor în funcţii de execuţie, în condiţiile legii;
d) numeşte judecătorii, în condiţiile legii, în funcţii de conducere, pentru un mandat de cinci ani, care nu poate fi reînnoit sau prelungit;
e) dispune delegarea, detaşarea şi transferarea judecătorilor, în condiţiile prevăzute de lege;
f) apără independenţa, imparţialitatea şi reputaţia profesională a judecătorilor în modalităţile prevăzute de lege;
g) adoptă Codul deontologic al judecătorilor, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Judecătorilor, Regulamentul de organizare şi funcţionare al instanţelor judecătoreşti;
h) îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor, potrivit procedurii stabilite de lege;
i) încuviinţează percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă a judecătorilor şi a membrilor Consiliului prevăzuţi la art. 1301 alin. (2) lit. c).
(2) Consiliul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute numai prin  lege referitoare la cariera judecătorilor, admiterea, evaluarea şi formarea judecătorilor, organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti. Consiliul coordonează formarea şi pregătirea continuă a judecătorilor prin Secţia de judecători a Institutului Naţional al Magistraturii.
(3)  Pe lângă Consiliul Superior al Judecătorilor funcţionează şi Inspecţia Judiciară a Instanţelor Judecătoreşti, organizată potrivit legii.

Justificare: Unele atribuţii, cele mai importante, trebuie menţionate în Constituţie, iar celelalte stabilite numai prin lege, nu şi regulament cum este în prezent, pentru că experienţa a demonstrat, chiar foarte recent, că prin regulament se stabilesc şi prevederi contrare legii.

34.  Secţiunea a 2-a să devină Secţiunea a 3-a cu titlul Ministerul Public”, iar art. 131 să devină art. 1341, cu marginala Rolul Ministerului Public şi poziţia sa faţă de autorităţi”:

(1) Ministerul Public are misiunea de a preveni, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne şi al Serviciilor de informaţii, săvârşirea de infracţiuni. Stimularea sau provocarea săvârşirii de infracţiuni este interzisă şi este sancţionată disciplinar potrivit legii, la fel ca exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a atribuţiilor, dacă fapta nu constituie infracţiune.
(2) În activitatea de prevenire şi în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(3) Ministerul public este independent în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi îşi exercită atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia. Activitatea sa este supusă, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti.
(4) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori, constituiţi în parchete, care funcţionează pe lângă instanţele judecătoreşti, sub autoritatea ministrului justiţiei.

35.  Se introduce art. 1342, cu marginala „Raporturile ministrului justiţiei cu Ministerul Public”:

(1) Ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informări asupra activităţii Ministerului Public şi să dea îndrumări cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
(2) Ministrul justiţiei poate da dispoziţie scrisă, prin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorului competent să înceapă, în condiţiile legii, procedura de urmărire a infracţiunilor despre care are cunoştinţă şi să promoveze în faţa instanţelor judecătoreşti acţiunile necesare apărării interesului public. Ministrul justiţiei nu poate da însă  dispoziţii pentru oprirea procedurii de urmărire penală legal deschise.
(3) La cererea Parlamentului sau a Guvernului, ministrul justiţiei va prezenta informări cu privire la activitatea Minsterului Public, fără referire însă la procedurile de urmărire penală în curs, care nu sunt publice.

36.  Se introduce art. 1343, cu marginala „Competenţa, rolul şi poziţia procurorului”:

(1) Procurorul supraveghează şi efectuează urmărirea penală, exercită, dacă este cazul, acţiunea penală ori acţiunea civilă şi îndeplineşte alte atribuţii, în condiţiile legii.
(2) În activitatea de urmărire penală, procurorul are obligaţia, sub sancţiunile prevăzute de lege, de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului şi de a le depune la dosarul cauzei.
(3) În instanţă, în timpul procesului penal sau civil, procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Dispoziţiile alin. (2) rămân aplicabile.
(4) În activitatea de judecată, indiferent de felul procesului, procurorul are poziţia de parte, inclusiv în şedinţa de judecată, în mod nediscriminatoriu, cu drepturile şi obligaţiile corespunzătoare, mai puţin plata de taxe judiciare şi cauţiuni. Cheltuielile pentru administrarea probelor solicitate de procuror, precum şi alte cheltuieli de judecată la care este obligat Ministerul Public, când este cazul, vor fi suportate dintr-un fond special constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(5) Dispoziţiile constituţionale şi legale privitoare la procuror se aplică în mod corespunzător şi celorlalte organe de urmărire penală prevăzute de lege.

37.  Se introduce art. 1344 cu marginala „Statutul procurorilor”:

(1) Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate, în condiţiile legii. Judecătorii care sunt transferaţi procurori vor fi numiţi în această calitate prin decret al Preşedintelui.
(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, delegarea, detaşarea, transferul şi sancţionarea procurorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Parchetelor, în condiţiile legii sale organice. Judecătorii nu pot fi transferaţi direct la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci trebuie să facă mai întâi un stagiu efectiv de cel puţin trei ani la alte parchete.
(3) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.
(4) Să rămână actualul alin. (2) al art. 132.

Justificare: 1) După cum s-a putut constata în ultima vreme, discuţii foarte aprinse şi controversate sunt în legătură cu procurorii, iar ele pleacă şi de la faptul că în Constituţie textele sunt insuficiente, iar cele care există nu sunt prea bine conturate. Este nevoie ca în legea fundamentală să existe câteva repere foarte clare, care să poată fi dezvoltate prin coduri şi legi;

2) Cred că după mai bine de două decenii de stat de drept se impune o nouă concepţie asupra rolului Ministerului Public, el fiind acela care poate coordona activitatea de prevenire, care trebuie să fie prioritară. Din media aflăm că în numeroase cazuri se fac urmăriri de doi-trei ani şi se recurge frecvent la ascultări şi denunţători pentru a constata infracţiuni or, dacă există informaţii, ceea ce trebuie să primeze este prevenţia, nu stimularea ori provocarea săvârşirii de infracţiuni;

3) La fel trebuie lămurite clar şi raporturile Ministerului Public cu ministrul justiţiei, soluţie existentă din anul 1991. În SUA ministrul justiţiei este şi procurorul general  dar consider preferabilă soluţia franceză, relevată în anul 1991 şi în Constituţia României. Asta nu afectează însă poziţia Ministerului Public / procurorilor care rămân într-o situaţie cu totul specială, asigurând legătura puterii executive cu puterea judecătorească.

38.  Să se introducă Secţiunea a 4-a intitulată “Consiliul Superior al Parchetelor”

Art. 1345. „Rol şi structură”:
(1) Consiliul Superior al Parchetelor este garantul independenţei parchetelor faţă de alte autorităţi publice şi al stabilităţii procurorilor.
(2) Consiliul este alcătuit din 13 membri, din care:
a) 7 procurori, respectiv un procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale, 2 procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 2 procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vechimea necesară este cea prevăzută de art. 1301 alin. (2) lit. a), text care se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte alegerea şi validarea. Vechimea trebuie să fie în profesia de procuror;
b) un judecător cu o vechime în această profesie de cel puţin 15 ani, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ales de adunarea generală a acestei instanţe şi validat de Senat;
c) 3 reprezentanţi ai societăţii civile, aleşi de Senatul României, dintre care un profesor universitar şi un avocat, dintr-un număr de cel puţin 3 candidaţi recomandaţi. Condiţiile privind alegerea reprezentanţilor sunt cele prevăzute de art. 1301 alin. (2) lit. c);
d) ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care însă nu au drept de vot.
(3) Dispoziţiile art. 1301 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.
(4) Hotărârile Consiliului se iau prin vot secret în plenul său în prezenţa a cel puţin cinci procurori şi pot fi atacate în condiţiile legii.

Art. 1346. Atribuţii”
(1)  Dispoziţiile art. 1302 alin. (1) lit. a)-f) şi i), precum şi cele ale alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(2)  Consiliul adoptă Codul deontologic al procurorilor şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Parchetelor.
(3)  Consiliul Superior al Parchetelor propune ministrului justiţiei aprobarea prin ordin a Regulamentului de organizare şi funcţionare al parchetelor.
(4)  Pe lângă Consiliu funcţionează şi Inspecţia Judiciară a Parchetelor organizată, potrivit legii, cu avizul ministrului justiţiei.

Justificare: După cum am arătat şi la pct. 32, se impune, ca şi în Franţa, existenţa a două consilii deoarece, deşi între judecători şi procurori există numeroase asemănări, există şi deosebiri esenţiale de poziţie şi rol. În acest fel se pot evita şi susceptibilităţile care s-au manifestat recent dar, ce este mai important, se elimină exercitarea atribuţiilor importante în Secţii, care sunt mai uşor de controlat şi manipulat.

Observaţie: Dacă titlurile capitolelor din Titlul III se schimbă, în funcţie de prevederile art. 1 alin. (4), text introdus în anul 2003 în Capitolul I – „Puterea legislativă”, Capitolul II – „Puterea executivă” (Secţiunea 1 – „Preşedintele României”, Secţiunea a 2-a – „Guvernul”, Secţiunea a 3-a – „Raporturile Parlamentului cu Guvernul”, Secţiunea a 4-a – „Administraţia publică”), iar Capitolul III – „Puterea judecătorească”, ar urma ca dispoziţiile privind Ministerul Public şi Consiliul Superior al Parchetelor să treacă la Capitolul II, ca Secţiunea a 5-a şi Secţiunea a 6-a, deoarece nu pot fi reglementate în cadrul Capitolului III, care s-ar referi numai la puterea judecătorească, adică la justiţie, şi deci exclusiv la instanţele judecătoreşti şi la Consiliul Superior al Judecătorilor. În schimb, dacă titlurile capitolelor din Titlul III rămân neschimbate, se poate păstra actuala structură deoarece noţiunea de „Autoritate judecătorească” este diferită de cea de „Putere judecătorească”.

39. Art. 142 alin. (2) să aibă următoarea redactare:

(2) Curtea Constituţională se compune din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit, după cum urmează:
a) 3 judecători sunt aleşi dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care şi-au depus candidatura, de către adunarea generală a judecătorilor acestei instituţii, unul de la Secţiile civile, unul de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi unul de la Secţia penală;
b) 3 profesori universitari de la facultăţile de drept de stat din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu sau Timişoara, care şi-au depus candidatura, aleşi de către adunările generale reunite ale acestor facultăţi, unul din domeniul dreptului privat, unul din domeniul dreptului public şi unul din domeniul dreptului penal;
c) 2 avocaţi aleşi de către Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România dintre avocaţii care şi-au depus candidatura;
d) un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ales de adunarea generală a procurorilor din acest parchet, dintre procurorii care şi-au depus candidatura.
(3) Candidaţii aleşi sunt validaţi, după verificarea procedurilor de alegere, de către Senatul României.

Observaţie: alin. (1), (4) şi (5) rămân neschimbate.

Justificare: 1) Formula actuală în care politicul este foarte implicat nu a dat rezultate la noi, mai ales în ultimii ani, deşi soluţia există şi în alte ţări;

2) Propunerea vehiculată de a fi numai judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi primită deoarece specificul controlului de constituţionalitate implică un puternic impact ştiinţific care, din păcate, nu poate fi asigurat numai de practicieni. Cu părere de rău trebuie să o spun, şi am făcut-o şi în scris, că jurisprudenţa instanţei supreme lasă loc de multe ori la critici şi serioase îndoieli. De aceea o îmbinare a experienţei practice cu exigenţele teoretice şi ştiinţifice este de preferat, urmând ca soluţia corectă să fie mai uşor desprinsă în urma unei dezbateri dialectice, contradictorii.

40. Art. 143 să aibă următoarea redactare:

Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi reputaţie morală, precum şi o vechime de cel puţin 18 ani numai în activitatea de judecător, cadru didactic universitar la una din facultăţile de drept prevăzute la art. 142 alin. (2) lit. b), avocat, respectiv procuror.

Justificare: Practica a demonstrat că este nevoie şi de o reputaţie morală neştirbită, iar vechimea trebuie să fie în profesia respectivă pentru a acumula într-adevăr experienţă suficientă şi maturitate profesională / ştiinţifică. Textul actual care cerea vechime în activitatea juridică sau în învăţământul superior juridic este prea larg, ba a permis chiar să fie numiţi / aleşi judecători care nu funcţionau în învăţământul superior juridic, ci predau discipline juridice, mai mult sau mai puţin apropiate de specificul activităţii Curţii, la facultăţi de alt profil, care în niciun caz nu puteau fi încadrate în învăţământul superior juridic.

41. La art. 146 să se abroge dispoziţiile de la lit. e) şi h).

Justificare: 1) În ce priveşte atribuţia de la lit. e), ea nu poate fi rezolvată de Curte deoarece ea însăşi a fost în conflict cu alte autorităţi şi consider mai potrivit să se înfiinţeze un Tribunal pentru conflicte din oameni cu experienţă în activitatea politică şi de jurisdicţie;

2) Adăugarea atribuţiei de la lit. h), care nu a figurat iniţial în Constituţia din 1991, a dus la abuzuri, în funcţie de interese politice de moment, cum a fost cazul hotărârilor Parlamentului. Curtea este garantul supremaţiei Constituţiei, deci atribuţiile ei trebuie prevăzute expres şi limitativ în Constituţie.

3) Dorinţa de a extinde atribuţiile Curţii prin introducerea unei acţiuni directe ori a unui recurs, chiar împotriva unei hotărâri judecătoreşti, trebuie examinată cu multă atenţie deoarece în reglementarea noastră există excepţia de neconstituţionalitate care în unele ţări nu există, iar, pe de altă parte, existenţa unor asemenea căi poate sufoca activitatea Curţii, cum s-a întâmplat iniţial în alte ţări (de ex. Ungaria)

42.  La art. 147 trebuie abordată cu multă atenţie dorinţa exprimată de a reintroduce prevederea Constituţiei din 1991 referitoare la înlăturarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curţii, prin votul calificat al Parlamentului, lucru posibil când opoziţia este slabă. Dispoziţia a trezit atunci reacţii negative în Europa, iar între timp a renunţat la o dispoziţie similară şi Polonia, iar Portugalia a restrâns-o foarte mult.

43.  Se introduce Titlul V1 intitulat “Tribunalul pentru conflicte”

Art. 1471 cu marginala „Structură şi sediu”:
(1)  Tribunalul pentru conflicte este alcătuit din foştii preşedinţi ai României, foşti preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, foşti prim-miniştri, foşti preşedinţi ai instanţei supreme, foşti preşedinţi ai Curţii Constituţionale şi foşti Avocaţi ai Poporului, sub condiţia de a nu fi în poziţii executive de conducere a partidelor politice ori în poziţia de ministru, senator, deputat, europarlamentar, judecător constituţional ori judecător sau procuror.
(2) Tribunalul îşi desfăşoară activitatea în cazurile în care este sesizat, în complete de 5 membri, aleşi prin tragere la sorţi. Dacă, din motive obiective, nu se poate întruni în această compunere, Tribunalul va fi format cu cel puţin 3 membri. Cel mai în vârstă dintre membri va fi preşedintele completului. Pentru activitatea desfăşurată, membrii completului vor primi o indemnizaţie stabilită prin lege.
(3) Înregistrarea sesizărilor, pregătirea şi desfăşurarea şedinţelor, comunicarea hotărârilor vor fi asigurate de un compartiment tehnic, cu activitate permanentă, care va fi format dintr-un director, un magistrat-asistent şef, doi magistraţi-asistenţi şi un grefier. Acesta va asigura şi documentarea ştiinţifică, la solicitarea membrilor Tribunalului. Salarizarea lor se face potrivit legii, corespunzător funcţiilor similare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4) Sediul va fi asigurat în clădirea Parlamentului României.

44.  Art. 1472 cu marginala „Atribuţii şi decizii”:

(1) Tribunalul pentru conflicte soluţionează conflictele constituţionale şi legale dintre autorităţile publice, respectiv Parlament / Preşedintele României, Parlament / Guvern, Parlament / Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlament / Consiliul Superior al Judecătorilor sau Consiliul Superior al Parchetelor, Parlament / Curtea Constituţională, Parlament / Curtea de Conturi sau între oricare dintre acestea, la cererea Preşedintelui României, a preşedintelui Senatului, a preşedintelui Camerei Deputaţilor, a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a preşedintelui Curţii Constituţionale, a preşedintelui Consiliului Superior al Judecătorilor ori al Parchetelor sau a preşedintelui Curţii de Conturi.
(2) Dezbaterile au loc în faţa Tribunalului pe baza Constituţiei, legilor şi regulamentelor autorităţilor publice. În cazul în care nu există o normă expresă, se vor aplica dispoziţii constituţionale, legale sau regulamentare asemănătoare, iar în lipsă, principiile generale ale dreptului, uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri şi cerinţele echităţii.
(3)  Şedinţele Tribunalului nu sunt publice. La ele pot participa doar reprezentanţii autorităţilor aflate în conflict, însoţiţi de către cel mult cinci avocaţi, consilieri juridici sau / şi experţi.
(4)  Dacă Tribunalul apreciază necesar, poate solicita părerea unor specialişti în drept sau poate invita Avocatul Poporului să pună concluzii în şedinţă.
(5) Tribunalul se pronunţă, prin consens, în cel mult o lună de la sesizare printr-o decizie care trebuie redactată în cincisprezece zile de la pronunţare şi se semnează de preşedinte şi de magistratul-asistent şef. Ea este obligatorie pentru autorităţile în conflict de la pronunţare.
(6) Deciziile pronunţate se publică în maxim zece zile de la redactare în Monitorul Oficial al României, partea I, şi din acest moment devin obligatorii şi pentru celelalte autorităţi publice în legătură cu problema constituţională, sau legală soluţionată.

Justificare: După cum am arătat, şi Curtea Constituţională poate fi implicată într-un astfel de conflict şi nu poate tot ea să-l soluţioneze. Pe de altă parte, astfel de conflicte trebuie rezolvate prin consens, de către oameni cu viziune largă şi experienţă bogată în raporturile dintre autorităţi. Cheltuielile nu sunt foarte mari pentru că instituţia nu va avea în totalitate activitate permanentă, iar numărul conflictelor nu este totuşi prea ridicat.

45.  La Titlul VIII, “Dispoziţii tranzitorii”, propun să se aibă în vedere :

– În legătură cu abrogarea art. 120 alin. (2) şi a art. 128 alin. (2) şi (3), explicată la pct. 4, sub art. 13, să se aibă în vedere, dacă se apreciază necesar, propunerea făcută acolo;

– În legătură cu Curtea Constituţională, trebuie să se prevadă că judecătorii în funcţie ai Curţii îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. La încetarea mandatului primilor trei judecători, vor fi numiţi câte un câte un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un profesor universitar şi un avocat, la încetarea mandatului a încă trei judecători se va proceda la fel, iar la încetarea mandatului ultimilor trei judecători, vor fi numiţi un judecător, un profesor universitar şi procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În luna iunie 2013 cred că expiră mandatul a trei judecători. Dacă există voinţă politică şi dorinţă de a reforma Curtea, preşedinţii celor două Camere pot discuta cu Preşedintele României şi trece la aplicarea acestui algoritm, chiar dacă revizuirea Constituţiei nu este încă finalizată. S-ar câştiga trei ani.

– Sunt necesare dispoziţii tranzitorii şi în legătură cu Consiliul Superior al Magistraturii.

* * *

Sunt propuneri care, bineînţeles, pot fi acceptate sau nu, pot fi îmbunătăţite sau preluate parţial. Am socotit însă că este de datoria mea să semnalez aspecte care au ridicat sau pot ridica şi pe viitor probleme. M-am oprit la cele pe care le-am socotit cele mai importante dar, desigur, în Comisia de revizuire şi în Forumul Constituţional vor apărea şi altele. Vă rog însă, dacă apreciaţi oportun, să difuzaţi această scrisoare cu propunerile mele membrilor Comisiei şi Forumului Constituţional – axa academică, pentru a fi avute, eventual, în vedere la dezbaterile ce vor avea loc. Pentru a stimula şi alţi colegi jurişti să participe la acest efort, voi face publică această scrisoare şi pe site-ul JURIDICE.ro.

Prof. univ. dr. Viorel Mihai CIOBANU
Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti

(*) Acest text reprezintă conținutului unei scrisori adresate domnului Crin Antonescu, Președintelui Senatului României, Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, datată 4 martie 2013.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 8 de comentarii cu privire la articolul “Propuneri tehnice pentru revizuirea Constituției României”

  1. Florin-Iulian HRIB spune:

    1. Citat din VMC: „1. La art. 2 alin. (1) să se introducă tezele doi şi trei: Referendumul, naţional sau local, organizat potrivit legii, este valabil şi îşi produce efectele în sensul stabilit de majoritatea celor înscrişi pe listele permanente care au participat la referendum şi şi-au exprimat în mod valabil votul.”
    Comentariu HIF: textul va genera interpretari contradictorii. Astfel, unii vor intelege ca trebuie sa se prezinte la referendum 50 la suta plus 1 din cei inscrisi pe listele permanente. Or, asta inseamna prag sau cvorum de participare. In plus, dpdv gramatical, se poate intelege ca nu cei inscrisi, ci listele permanente au participat la referendum (lipseste virgula intre permanente si care). O formulare mai clara ar fi fost: Referendumul este valabil şi îşi produce efectele în sensul stabilit de majoritatea celor prezenţi la referendum, care şi-au exercitat dreptul de vot, potrivit legii. La referendum poate participa oricare cetatean cu drept de vot, potrivit legii.

    2. Propunerea de modificare a art. 23 alin. 4 in sensul ca arestarea sa fie facuta de 3 judecatori in prima faza (iar in recurs, de 5 judecatori) este utopica in conditiile lipsei cronice de magistrati in sistem. Comentariul e valabil si pt. art. 27 alin. 3 sau art. 28 alin. 2.

    3. Referitor la propunerea de la pct. 15 (modificarea art. 62), comentez: daca nici referendumul din 2009 (pt. parlament unicameral si max. 300 alesi), nici cel din 2012 (pt. demiterea lui T. Basecu) nu au fost respectate, pt. ce sau cine se revizuieste Constitutia? In conditiile in care avem si niste europarlamentari care nu ne prea reprezinta, nu vad rostul pastrarii a doua camere in parlamentul intern, ignorindu-se flagrant vointa poporului, exprimata direct si neechivoc?! Una e ca o persoana, doua (T. Basescu sau Vasilica Danilet si Alina Ghica) sa ignore vointa celor care le-au retras mandatul, fiindca nu mai merita sa reprezinte alegatorii, dar alta e ca ditamai parlamentul (organ reprezentativ suprem) sa ignore vointa cetatenilor. Argumentul traditiei bicameralismului nu e valabil, deoarece traditia reala si milenara a romanilor a fost concentrarea puterii in mina unui singur om, numit fie rege, fie voievod, fie principe etc.; in plus, adoptarea legilor s-ar face mai rapid intr-un parlament unicameral, iar cheltuielile de functionare ar fi mult mai mici decit la un parlament bicameral; oricum, deja o multime de legi sint adoptate tacit, adica fara aportul uneia din camere; prin urmare, un parlament unicameral ar fi mult mai flexibil, mai eficient si mai putin costisitor. Eu as propune cite 5 senatori pe fiecare judet, respectiv sector al capitalei, plus 5 senatori pt. minoritati. E suficient un parlament alcatuit din 240 de senatori. Cit despre senatori de drept in persoana unor judecatori, procurori, prelati s.a.m.d., zic ca ar fi o alta struto-camila tipic romaneasca! Ar trebui sa eliminam si struto-camila aia cu parlamentari care sint si ministri, nu sa inventam alte bazaconii…

    4. In legatura cu propunerea de la pct. 34 (modificarea art. 131), comentez: sintagma „Ministerul Public” trebuie inlocuita fie cu „Procuratura” sau „Parchetele” ori alta sintagma mai potrivita, fiindca actuala denumire este complet MODERAT, ca si cum ar fi vorba despre un minister in cadrul guvernului (deci organism executiv, nu cu atributii judiciare) ori singurul minister „public”, celelalte fiind secrete sau private?!

    5. Vizavi de propunerea de la pct. 39 (modificarea art. 142 alin. 2), reiterez opinia mea ca e mai potrivit sa se infiinteze o Sectie de contencios constitutional in cadrul ICCJ; in felul acesta ar fi rezolvate mai rapid exceptiile de neconstitutionalitate, iar deciziile ar apartine cu adevarat unor judecatori de cariera, neaserviti politic; in plus, nu ar mai exista struto-camila din prezent, care impune instantelor judecatoresti – singurele abilitate sa infaptuiasca justitia – sa aplice deciziile unui organism eminamente politic, CCR.

  2. Constantin STANCU spune:

    Cred că la Tribunalul pentru conflicte ar trebui să fi prezent şi împuternicitul Casei Regale a României, Regele putând fi considerat ca unul dintre conducătorii statului, similar Preşedintelui…

  3. Bogdan CATANIUC spune:

    Nu credeam ca o sa am ocazia sa vad cum moare democratia, si daca imi este dat sa citez din ultimele sale soapte : ,,in sensul stabilit de majoritatea celor înscrişi pe listele permanente care au participat la referendum şi şi-au exprimat în mod valabil votul”
    Rolul statului este sa functioneze pentru binele cetatenilor SI NU cetatenii pentru binele statului. NU cetatenii trebuie sa vina la vot ca sa sustina sau sa respinga demersurile propuse de stat CI STATUL TREBUIE SA PROPUNA CEEA CE DORESC CETATENII SI ACESTIA REFERENDUM SA CONFIRME. Un stat normal nu propune lucruri care sunt respinse cu 99% si cheltuie milioane de euro pe un asemenea vot !! Daca statul nu propune un vot care sa atraga o prezenta minima din numarul total a cetatenilor sai mi se pare evident ca acel stat funcioneaza in contra cetatenilor si o asemenea propunere trebuie respinsa , deoarece cred ca sunt multe legi pe care le doresc cetatenii si la care ar fi prezenti in numar mare si deci ar fi trebuit propuse mai intai. Se indoieste cineva ca un referendum prin care s-ar dona 100000 lei fiecarui cetatean nu ar avea o prezenta de peste 90% ?? Lasand gluma la o parte se creaza impresia ca nu sunt decizii care ar avea o prezenta mare la referendum desi eu cred ca sunt inca multe de acestea !

    O MINORITATE PREZENTA NU POATE FORTA O MAJORITATE SCARBITA DE UN VOT LA ASCULTARE.

    In primul rand , votul, este un DREPT. Pentru a se vedea diferenta dintre un drept si o obligatie apelati la dictionarele de specialitate.
    Uneori se intampla ca o forta politica sa acumuleze o majoritate in forurile reprezentative. In acel moment acestea reusesc sa acapareze si alte institutii ale statului si apoi sa determine plebiscite. Aceste referendumuri au rolul de a tranforma statul in unul totalitar dupa cum au fost aplicate de Musolini, Hitler, si mai ales de partidele comuniste. In mod normal ati crede ca democratia rezinta prin voturile date. Dar, dupa cum a aflat si Romania dupa cel de al doilea razboi mondial, NU CONTEAZA CINE VOTEAZA CI CINE NUMARA VOTURILE. In aceste momente singurul mod de a apara democratia este BOICOTUL. Iar masurile propuse vin chiar sa anihileze si aceasta cale.Fie ca voturile sunt trucate fie ca cetatenii sunt impiedicati sa voteze BOICOTUL NU POATE FI FALSIFICAT.
    Astfel de campanii,unele foarte ample sunt in cu totul democratice dupa cum au fost derulate in anii recenti in mai toate democratiile fata de care Romania are o experienta mai mica.
    NATIUNILE UNITE in 2004 au hotarat ca intezicerea sau pedepsirea unei persoane pentru incurajarea boicotului este o INCALCARE A DREPTULUI LA EXPRIMARE. Deci O.N.U. recunoaste dreptul la boicotul votului ca o forma a dreptului de exprimare.
    Mai mult decat atat, dupa cum a fost asimilata si in legislatia nationala,
    dreptul la libera exprimare INCLUDE DREPTUL DE A NU ZICE NIMIC. In S.U.A. unde sunt ample discutii pe aceasta tema mare majoritate asimileaza aceasta situatie cu dreptul de vot. Daca cineva alege sa nu dea declaratii NU POATE FI SANCTIONAT PENTRU ASTA, daca cineva alege sa nu participe la un vot , NU PAOTE FI SANCTIONAT IMPUNANDU-I-SE SA RESPECTE UN VOT LA CARE A ALES SA NU PARTICIPE.

    Este total absurd ca sa ii se ceara unei persoane sa faca eforturi, sa aiba un rol activ pentru a spune ca nu doreste sa aiba un rol activ in sustinerea unei decizii. INCULPATULUI NU I SE CERE SA SPUNA CA NU SPUNE NIMIC, in momentul in care nu zice nimic se prezuma ca a ales dreptul la tacere.
    La referendum se ofera doar doua optiuni. Pe cand in realitate eu pot sa am cel putin o a treia. Sa cred ca masura propusa este apicabila doar daca are un asemenea suport incat sa determine o majoritate sa fie prezenta la vot. Si exista multe astfel de idei, a caror aplicare sunt de acord doar in conditiile in care majoritatea este de acord si mai mult, sustine cu adevarat masura. O persoana poate fi de acord dar sa nu doreasca sa faca nimic pentru a sustine masura, intr-un fel, e de acord la nivel teoretic. Eu nu am cum sa realizez sondaje sa vad opinia celorlalti. De exemplu eu sunt de acord sa prestez o ora pe luna de munca in folosul comunitatii DOAR in masura in care si majoritatea celorlati sunt chiar interesati de asta dar ma opun legiferarii unei asemenea masuri daca sunt printre putinii care cred asta. Daca la referendum este o prezenta foarte mica o sa realizez ca ceilalti nu sunt de acord, si chiar daca cei care au mers au raspuns afirmativ mi se pare normal ca masura sa fie respinsa.

    Daca , se reia procedura regimul comunist de a retine cetatenii,(asa pe timpul unui referendum) oare va exista un text care sa nu fie aprobat, de putinii ramasi liberi dar supusi puterii? Indiferent de ce ar contine, inclusiv modificarea legilor incat cei retinuti pe nedrept sa fie lipsiti de prevederile legale care i-ar permite eliberarea. Constitutia trebuie sa prevada caile legale care sa restrictioneze instaurarea unor regimuri opresive si nu cele care incurajeaza crearea lor !!!

    Diverse praguri sunt continute in legislatiile tarilor Danemarca, Portugalia, Letonia, Cehia, Slovacia , Germania, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Belgia, Croaţia, Malta, Rusia şi Suedia

    In mare parte martorii lui Iehova, Rastafarieni, Vechiul Cult Amish, Christadelphians prin natura religii lor sunt impiedicati sa voteze. Prin aceasta masura fie ii fortati sa voteze incalcadu-le dreptul la libertatea religiei fie ii lipsiti de posibilitatea de a participa la viata politica pe motive religioase fortandu-le o decizie care ar putea sa contravina opiniei lor si desi votul lor ar fi putut sa schimbe decizia nu au putut participa.

    Timpul meu este foarte pretios, in ideologiile extremiste timpul cetateanului este inferior nevoilor statului dar in democratie nu. Eu o sa imi fac timp de vot in masura in care este ceva cu adevarat util DAR NICIODATA NU IMI FAC TIMP PENTRU O DECIZIE LA CARE MA OPUN. Nu vad de ce as consuma timpul meu pretios pentru a spune ca o decizie este proasta cat pot sta acasa si se subintelege ca am ceva mai bun de facut decat sa imi exprim dezacordul de exemplu, la votul privind mutarea capitalei Romaniei in Angola sau orice alt referendum care il pot considera o bataie de joc al banilor publici.

  4. Constantin STANCU spune:

    Cred că orice candidat la un loc în Parlament, ar trebui să de pună o garanţie de participare, dacă nu realizează cel puţin 10% din voturi, garanţia rămâne la Autoritatea Electorală, la stat.
    Bună propunerea privind traseismul politic, dacă un parlamentar trece la un alt partid, să fie un referendum organizat pe banii lui în colegiu, noi i-am dat bani la alegerile initiale, dacă vrea altceva, să o facă pe banii lui!
    Pragul la referendum ar trebui unul simbolic: 25-30% din listele permanente. Cine nu este în ţară să fie pe listele suplimentare… E o cutumă, locurile din parlament depind de alegători, reprezentanţii statului, acum, nu au interes să stabilească alte reguli, se pun rău cu cei din propriul partid!
    Pe de altă parte cei care nu merg la vot să plătească o taxă administrativă ca acoperire a costurilor cu participarea lor virtuală, de la bugetul comun li s-a pregătit condiţiile să voteze, nu o fac să suporte cheltuielile, cred că nu sunt mari, maxim 20 de lei! Dar merită să ştie că cineva a cheltuit cu dreptul lor de vot. Democraţia nu este ieftină, e cel mai scump produs, el face posibilă libertatea, lipsa altuia de la vot afectează, indirect, viaţa celui care participă la vot. Repet, democraţia are un preţ!!! Unii au plătit cu viaţa…

  5. Felicitari! Cu sincera consideratie,

  6. ANONIM spune:

    desi am toata stima pt. activitatea didactica a d-lui prof. Ciobanu, mai ales pt. ca i-am fost student, totusi nu pot fi de acord cu multe din propunerea sa de revizuire;

    dintru inceput, cred ca ar trebui sa vedem care sunt problemele nesolutionate de vechea revizuire, impreuna cu rezultatul referendumului din 2009 si abia mai apoi eventuale modificari – din pacate multe din propunerile de revizuire ale legi fundamentale privesc relatia dintre actuala majoritate parlamentara si presedintele republicii ceea ce este gresit; legea fundamentala se face pt. viitor, invatand din trecut; ma refer la greseli fundamentale care au afectat substanta dreptului, acestea ar fi urmatoarele, in opinia mea:

    1. extradarea cetatenilor romani, introdusa la rangul de principiu contitutional prin revizuirea din 2003 a legii fundamentale, fara respectarea procedurii revizuirii, respectiv fara ca Curtea Constitutionala sa se pronunte asupra acesteia si printr-o restrangere nerezonabila a drepturilor fundamentale, restrangere interzisa explicit de Constitutia originara.
    este adevarat ca exista si o lege care permite extradarea, dar aceasta este irelevanta, constitutia nu tb. sa contina toate posibilitatile de rezolvare a tuturor situatiilor juridice.
    2. palavrament unicameral cu 300 de palavramentari – poporul isi exercita suveranitatea prin referendum. punct. (la modul in care se desfasora activitatea ultimul palavrament cu 600 de alesi cred ca numarul de 300 este si acesta prea mare, in orice caz, atata timp cat exista deja decizii ale Curtii Constitutionale in acest domeniu, orice discutie nu se mai justifica – decizia Curtii la legea votului uninominal pur Antonescu Ponta de anul trecut)
    3. toata stima pt. efortul depus pt. Noul Cod de Procedura Civila, totusi aceasta nu inseamna ca Curtea Constitutionala ar trebui sa fie lipsita de dreptul de a se pronunta impotriva unui formalism excesiv ridicat la rangul de principiu constitutional – in NCPC s-au introdus dispozitii din vechiul CPC dar care au fost declarate explicit ca neconstitutionale.

    in ceea ce priveste actualele propuneri de revizuire ale dl. prof. Ciobanu:
    1. referendumul validat implicit indiferent de nr. participantilor mi se pare o eroare, problema a fost tratata suficient de mesajul postat de Bogdan Cataniuc mai sus.
    …….
    6. prelungirea duratei retinerii la 72 de ore mi se pare o alta eroare de apreciere, atata timp cat actuala Constitutie interzice explicit o rastrangere a drepturilor fundamentale, restrangere ce este interzisa si nu este rezonabila – legea fundamentala atunci cand vorbeste de limitele revizuirii stabileste explicit ca acestea nu pot duce la restrangeri de drepturi.
    ……
    intr-adevar CEDO s-a exprimat explicit asupra faptului ca procurorii romani nu sunt magistrati in sensul Conventiei chiar daca legea fundamentala romana le recunoaste aceasta calitate;

    infiintarea tribunalului pt. conflicte nu este rezonabila, pt. ca fosti palavramentari sau persoane ce ocupa functi cu puternic carater politic (presedinte al republicii, sef al camerei derutatilor sau al senatului) nu se bucura de suficiente garantii de impartialitate care afecteaza grav dreptul la un TRIBUNAL IMPARTIAL consfintit de Conventie…., caracterul nepublic al sedintelor afecteaza un alt drept fundamental; justitia nu se desfasoara intr-un birou al cuiva, ci la lumina zilei pt. a preintampina multitudinea de erori judiciare pe care le vedem in fiecare zi.

    referitor la mesajul postat de Constantin Stancu cu trimiteri la rege si DEMOCRATIE in sensul de suma perceputa candidatilor la fotoliul de palavramentar ar fi cazu` sa puneti un pic mana pe istorie; regele a abdicat dupa ce in prealabil a fost medaliat de stalin, poate va doriti din nou sa va trezeasca casa regala cu refrenul stalin si poporul rus fericire ne`a adus.
    daca o sa cititi un pic de istorie o sa aflati de ce regele Carol I a inteles sa ii interzica marelui Alexandru I. Cuza sa revina in tara (biserica strabuna a avut meritu` ei).

  7. Constantin STANCU spune:

    Cunosc amănuntele domnule ANONIM, dar Regele a fost in fruntea statului român, dacă foştii membrii de partid comunist au acces, de ce să nu aibă acces şi regele? Am intra într-o normalitate, acceptăm realitatea aşa cum este ea, fără ideologie. Mai degrabă aş limita averea Bisericii (de orice denominaţiune) la ceea ce este stabilit în Biblie, omenii Bisericii nu trebuie să se ocupe de afaceri, ci de salvarea oamenilor (mântuirea)! Din păcate Biserica încalcă de mult Biblia… Ciudat, nu?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.