Excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de către un cult religios în temeiul art. II din Legea nr. 48/2004 având ca obiect constatarea nulității absolute a unor acte de înstrăinare încheiate de Statul român în temeiul Legii nr. 112/1995
11 martie 2013 | Raluca STOINEA
In speta supusa analizei, Biserica Unitariana Cluj a solicitat in temeiul art. II din Legea nr. 48/2004 constatarea nulitatii absolute a unor contracte de vanzare-cumparare perfectate de catre Statul Roman in temeiul Legii nr. 112/1995. Actiunea a fost admisa atat in fond, cat si in apel.
In calea de atac a recursului, Curtea de Apel Cluj a invocat din oficiu exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei avand in vedere Decizia de neconstitutionalitate nr. 615 din 12.06.2012 publicata in M. Of. nr. 454/06.07.2012, prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a art. II din Legea nr. 48/2002.
La termenul urmator, Curtea de Apel Cluj a pus in discutia partilor daca Decizia nr. 615/2012 pronuntata de Curtea Constitutionala produce efecte in speta supusa analizei in conditiile in care aceasta decizie a fost pronuntata si publicata in M.O. ulterior solutionarii cauzei in apel. In opinia instantei, aceasta chestiune se impunea a fi clarificata avand in vedere faptul ca, prin Decizia nr. 12/19.09.2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis un RIL in ceea ce priveste dispozitiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, prin care s-a dispus ca deciziile de neconstitutionalitate nr. 1.358/2010 si nr. 1.368/2010 produc efecte doar in cauzele in care instantele nu s-au pronuntat definitiv.
Ca si un preambul, pentru o mai buna intelegere a efectelor Deciziei de neconstitutionalitate nr. 615/2012 a CCR, facem cateva precizari privind reglementarile termenelor de prescriptie in care cultele religioase puteau ataca contractele de vanzare-cumparare perfectate de catre Statul Roman, precum si succesiunea lor in timp:
– OUG nr. 94/2000 a reglementat la momentul intrarii sale in vigoare situatia imobilelor care au apartinut cultelor religioase din Romania, preluate abuziv cu sau fara titlu de catre statul roman, existente in natura si detinute de statul roman sau de unitatile administrativ-teritoriale la data intrarii in vigoare a acestei ordonante de urgenta,
– prin OUG nr. 184/2002 s-a modificat OUG nr. 94/2000 in sensul ca s-a extins incidenta acestui din urma act normativ si la bunurile imobile instrainate de catre Statul Roman anterior intrarii in vigoare a acestuia, fiind sanctionate cu nulitatea absoluta actele juridice de instrainare a imobilelor care fac obiectul OUG nr. 94/2000, daca au fost perfectate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii. Astfel, legiuitorul a reglementat pentru exercitarea dreptului la actiunea in constatarea nulitatii absolute a actelor de intrainare anterioare OUG nr. 94/2000, prin derogare de la dreptul comun, termenul de prescriptie de 6 luni, care curgea de la data intrarii in vigoare a OUG nr. 184/2002 si care a expirat in data de 18.06.2003.
– prin art. II din Legea nr. 48/2004 de aprobare a OUG nr. 184/2002 a fost introdus un nou termen de prescriptie de 6 luni in care persoanele interesate puteau cere constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare perfectate anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 94/2000, avand ca obiect bunuri imobile care intrau sub incidenta acestui din urma act normativ. Acest termen a inceput sa curga din data de 25.03.2004 si a expirat in 25.09.2004.
– prin Legea nr. 247/2005 a fost introdus un al treilea termen de prescriptie de 6 luni, in care puteau fi atacate actele de instrainare avand ca obiect imobile ce intra in sub incidenta OUG nr. 94/2000, termen care a expirat in ianuarie 2006.
– prin Decizia nr. 1.352 din 10.12.2008 Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III din titlul II al Legii nr. 247/2005.
– prin Decizia nr. 615 din 12.06.2012 Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 48/2002 privind aprobarea OUG nr. 184/2002, care a modificat OUG nr. 94/2000, prin urmare, singurul termen de prescriptie care a ramas reglementat, prin derogare de la dreptul comun, era cel prevazut de OUG nr. 184/2002.
In ceea ce priveste incidenta Deciziei nr. 615/2012 pronuntata de CCR in speta supusa analizei apreciem ca aceasta este pe deplin aplicabila cauzelor pendinte, fara a se diferentia efectele declararii neconstitutionalitatii art. II din Legea nr. 48/2002 in functie de stadiul procesual al litigiilor.
Este firesc sa fie asa, intrucat RIL-ul admis prin Decizia nr. 12/2011 a ICCJ, prin care au fost limitate efectele deciziilor de necostitutionalitate nr. 1.358/2010 si nr. 1.368/2010 la cauzele nesolutionate definitiv, nu este aplicabil altor dispozitii speciale, pentru urmatoarele considerente:
1.“scopul recursului in interesul legii este acela de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul tarii si nu de a crea noi norme de drept, astfel incat CPC stabileste numai forta interpretarii pe care Inalta Curte o da unor texte de lege”[1];
2. interpretarea conferita de catre ICCJ in ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. a teza 1 din Legea nr. 221/2009 ca urmare a pronuntarii Deciziilor nr. 1.358/2010 si nr. 1.368/2010 de catre Curtea Constitutionala nu poate fi conferita prin analogie unei alte norme legale speciale care restrange exercitiul unor drepturi civile (art. II din Legea nr. 48/2004);
3. totodata, nu trebuie omis faptul ca Decizia nr. 12/2011 a fost pronuntata de catre ICCJ intr-un anumit context politic si social, in conditiile in care prin cele doua decizii de neconstitutionalitate a fost practic lipsita de efecte o lege speciala de reparatie. Daca nu ar fi intervenit recursul in interesul legii – prin care instantele de judecata sa fie obligate sa faca aplicabilitatea dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 doar la litigiile nesolutionate definitiv, s-ar fi ajuns in situatia in care persoanele care isi castigasera deja drepturile in fata instantelor de judecata sa le piarda, cu urmarea sanctionarii Statului Roman de catre CEDO si a repararii prejudiciului astfel produs;
4. decizia de neconstitutionaliate nr. 615/2012 este ulterioara Deciziei nr. 12/2011 a ICCJ. Or, recursul in interesul legii are ca obiect uniformizarea practicii contrare privind aplicarea anumitor dispozitii legale expres mentionate, anterioara pronuntarii acestuia;
5. nu in ultimul rand, o decizie de admitere a unui recurs in interesul legii nu poate conduce la restrangerea efectelor obligatorii ale unei decizii de neconstitutionalitate, Inalta Curte de Casatie neavand posibilitatea verificarii constitutionalitatii unui act normativ, ci doar a interpretarii acestuia. In acest sens, s-a statuat ca “ICCJ are obligatia de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, cu respectarea principiului fundamental al separatiei puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei. Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are competenta constitutionala sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora (decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei, M. Of. nr. 440 din 23 iunie 2011). Aceasta competenta revine Curtii Constitutionale, ale carei decizii sunt, potrivit dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicata, definitive si obligatorii;
6. prin dispozitiile art. 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei se asigura eficienta deciziilor constitutionale, in sensul ca sunt „general obligatorii si au putere numai pentru viitor”. Legiutorul nu limiteaza efectele deciziilor de neconstitutionalitate exclusiv la litigiile nesolutionate definitiv, acestea producand efecte asupra litigiilor pendinte, indiferent de stadiul procesual in care acestea se afla;
7. de altfel, in considerentele Deciziei nr. 12/19.09.2011, ICCJ retine ca „din punct de vedere al dreptului tranzitoriu, art. 147 alin. 4 din Constitutie prevede ca decizia Curtii Constitutionale este general obligatorie, atat pentru autoritatile si institutiile publice, cat si pentru particulari, si produce efecte numai pe viitor, iar nu si pentru trecut… Nu se poate spune ca, actiunea fiind promovata la un moment la care era in vigoare art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, inseamna ca efectele acestui act normativ se intind in timp pe toata durata desfasurarii procedurii judiciare, intrucat nu avem de-a face cu un act conventional ale carui efecte sa fie guvernate dupa regula tempus regit actum”;
8. in speta de fata, aplicand chiar rationamentul ICCJ, actiunea introdusa de un cult religios nu este supusa principiului tempus regit actum, intrucat cererea de chemare in judecata nu reprezinta un act conventional care sa atraga incidenta acestui principiu, prin urmare, faptul ca la momentul introducerii actiunii era in vigoare textul art. II din Legea nr. 48/2004 nu insemna ca efectele acestui act normativ se intind in timp pe toata durata desfasurarii procedurii judiciare.
Avand in vedere toate considerentele expuse anterior, pornind de la principiul stabilitatii raporturilor civile in timp pe care CCR si-a intemeiat motivarea Deciziei de neconstitutionalitate nr. 615/2012, este evident ca efectele acestei decizii sunt obligatorii si de imediata aplicare in cauzele pendinte.
A accepta contrariul, ar insemna ca un act declarat ca fiind neconstitutional sa produca efecte juridice ca si cand nu ar fi intervenit un element nou in ordinea juridica, cu consecinta incalcarii grave si iremediabile a principiului securitatii raporturilor civile, ceea ce legea fundamentala interzice in mod expres.
Solutionand recursurile, Curtea de Apel Cluj a dispus admiterea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, mentinand contractele de vanzare-cumparare perfectate de Statul Roman in temeiul Legii nr. 112/1995. Totodata, prin hotararea de admitere a recursurilor, Curtea de Apel a sesizat din oficiu Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. VI din OUG 184/2002, care a reglementat primul termen de prescriptie de 6 luni in care puteau fi atacate actele de instrainare perfectate de Statul Roman anterior intrarii in vigoare a acestui act normativ.
In opinia noastra, solutia pronuntata de Curtea Constitutionala asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. VI din OUG nr. 184/2002 nu va putea influenta decizia Curtii de Apel Cluj.
[1] Gabriela Cristina Frentiu, Denisa Livia Baldean, Codul de procedura civila, comentat si adnotat, Ed. Hamangiu, 2008, pag. 1039
Raluca STOINEA
Avocat colaborator Iordachescu & Asociatii
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
