Tribunalul Hunedoara. Achitare pentru lipsa pericolului social. Inculpat care a utilizat procedura prevăzută de art. 320 1 C. pr. pen.
11 martie 2013 | Florin RADU
Chiar dacă inculpatul a recunoscut fapta şi a solicitat aplicarea art. 3201 C. pr. pen., instanţa îl poate achita în temeiul art. 10 lit. b1 C. pr. pen.
La aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, nu se poate face abstracţie de faptul că atitudinea inculpatului a fost generată de dorinţa de aplanare a conflictului în care erau antrenaţi fraţii săi, după cum nu se poate ignora nici regretul inculpatului faţă de cele întâmplate, materializat în dorinţa sa, exprimată încă din cursul urmăririi penale, de a se împăca cu partea vătămată.
(Tribunalul Hunedoara, s. pen., dec. nr. 185/R/2012, publicată in Revista „Hunedoara Juridică”, nr. 1/2013, p. 120-126)
Prin sentinţa penală nr. 6/2012, Judecătoria Petroşani i-a condamnat pe inculpaţii:
1. T. M.C., la 1 (una) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. şi ped. de art. 180 al. 2 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. pen., cu art. 74 lit. c C. pen., rap. la art. 76 lit. e C. pen., art. 37 lit. a C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa Tribunalului Hunedoara şi a dispus ca pedeapsa mai sus menţionată să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 1 (una) lună închisoare.
A interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
Pedeapsa s-a dispus a fi executată în regim de detenţie.
2. L.M., la 1 (una) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. şi ped. de art. 180 al. 2 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. C. pen., rap. la art. 76 lit. e C. pen.
A interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 81, 82 şi 71 al. 5 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani şi 1 lună reprezentând termen de încercare.
A atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 14 lit. b şi 346 C. pr. pen., a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 5846 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă M. P., din care suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
A respins în rest pretenţiile civile.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, rap. la art. 14 lit. b şi 346 C. pr. pen. şi la art. 998 C. civ., a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 1.038,50 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul de Urgenţă Petroşani.
În baza art. 191 C. pr. pen., a obligat inculpaţii la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 08.09.2010, partea vătămată MP a formulat plângere penală împotriva inculpaţilor TMC şi LM şi a numiţilor TG, TAI, TD, HCA şi HC, motivat de faptul că la data de 22.08.2010, intenţionând să sesizeze cu apel de urgenţă poliţia despre un conflict iscat între aceştia şi fraţii săi MN şi MG, a fost agresat de către aceştia, prilej cu care ,,B”, identificat ulterior în persoana inculpatului LM, i-ar fi sustras, prin constrângere, brăţara de argint de pe mână.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că partea vătămată a intervenit în conflictul descris mai sus, prilej cu care a fost agresat de ambii inculpaţi fiind necesară internarea sa în spital în perioada 23- 27.08.2010, fiindu-i acordate pentru vindecarea leziunilor suferite 9-10 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.
Niciunul din martorii audiaţi în cauză nu a văzut ca vreunul din inculpaţi, şi cu precădere, L.M., să-i fi sustras părţii vătămate, cu prilejul agresiunii, brăţara de pe mână. De altfel, inculpatul L.M.a fost suspus testului poligraf, răspunzând sincer la întrebările relevante cauzei privind smulgerea sau luarea brăţării de pe mâna părţii vătămate, răspunsul fiind negativ. În acest context, faţă de acest inculpat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de tâlhărie.
Inculpatul L.M. fost audiat doar în cursul cercetării penale, recunoscând că a agresat-o pe partea vătămată, care era implicată într-un conflict în care a intervenit, context în care acesta l-a injuriat.
Fapta inculpatului T.M.C., care la data de 22.08.2010 a agresat-o pe partea vătămată M. P., provocându-i leziuni vindecabile în 9-10 zile de îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 al. 2 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a C. pen. privind recidiva postcondamnatorie, raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare pe timp de 5 ani, începând cu data de 21.12.2005, aplicată prin sentinţa penală nr. 475 din 30.11.2005 a Tribunalului Hunedoara, caz în care se va face şi aplicarea art. 83 al. 1 C. pen. privind revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni.
Fapta inculpatului L.M., care la data de 22.08.2010 a agresat-o pe partea vătămată M.P., provocându-i leziuni vindecabile în 9 – 10 zile de îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 al. 2 C. pen.
Reţinând vinovăţia inculpatului T.M.C., instanţa l-a condamnat în baza situaţiei de fapt şi a textului incriminator, raportat la circumstanţele săvârşirii faptei şi la gravitatea faptei comise.
La individualizarea şi cuantificarea pedepsei aplicată inculpatului T.M.C. au fost avute în vedere toate acele elemente precum şi celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen.
La stabilirea şi dozarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. şi anume împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi persoana inculpatului.
S-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c C. pen., întrucât inculpatul a avut o atitudine sinceră în faţa instanţei şi pe parcursul urmăririi penale, astfel că instanţa va aplica pedeapsa sub limita minimă specială prevăzută de lege conform art. 76 lit. e C. pen.
Întrucât inculpatul a recunoscut în totalitate fapta şi a fost de acord să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,instanţa a făcut aplicarea disp. art. 3201 al. 7 C. pr. pen., introdus prin Legea 202/2010, potrivit căruia inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
Instanţa a aplicat inculpatului T.M.C. pedeapsa de 1 lună închisoare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 al. 2 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului T.M.C. prin sent. pen. nr. 475/30.11.2005 a Tribunalului Hunedoara şi a dispus ca pedeapsa mai sus menţionată să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 1 (una) lună închisoare.
Instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi având în vedere criteriile stabilite în dispoziţiile art. 71 al. 3 (conform deciziei LXXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), respectiv natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările săvârşirii faptei, împrejurări ce au fost stabilite precum şi starea de fapt expusă şi persoana inculpatului şi luând în considerare jurisprudenţa CEDO şi anume dreptul prev. de art. 64 lit. a teza 2 C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice.
Pedeapsa s-a dispus a fi executată în regim de detenţie.
Reţinând vinovăţia inculpatului L.M., instanţa l-a condamnat în baza situaţiei de fapt şi a textului incriminator, raportat la circumstanţele săvârşirii faptei şi la gravitatea faptei comise.
La individualizarea şi cuantificarea pedepsei au fost avute în vedere toate acele elemente precum şi celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen.
La stabilirea şi dozarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. şi anume împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi persoana inculpatului.
S-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c C. pen., întrucât inculpatul a avut o atitudine sinceră în faţa instanţei şi pe parcursul urmăririi penale, astfel că instanţa i-a aplicat pedeapsa sub limita minimă specială prevăzută de lege conform art. 76 lit. e C. pen.
Instanţa a aplicat inculpatului L. M. pedeapsa de 1 lună închisoare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 al. 2 C. pen.
Apreciind că scopul preventiv, coercitiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi constatând că sunt îndeplinite cond. prev. de art. 81 C. pen., în sensul că pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani închisoare, că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni, precum şi art. 82 C. pen., potrivit căruia termenul de încercare pentru condamnat se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 1 lună reprezentând termen de încercare.
Având în vedere disp. art. 71 al. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. cu privire la posibilitatea instanţei de a revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va săvârşi o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare.
Cu privire la latura civilă a cauzei:
Partea vătămată M.P. s-a constituit parte civilă cu suma de 13.500 lei din care 10000 lei reprezintă daune morale, 2.500 lei reprezintă diferenţa se salariu pe perioada cât a primit indemnizaţie de concediu medical, 5000 lei reprezintă contravaloarea brăţării de argint, de 150-200 g, care i a fost smulsa şi suma de 500 lei reprezintă contravaloarea cheltuielilor făcute la spital cu hrană şi îmbrăcăminte.
În dovedirea despăgubirilor civile, a solicitat efectuarea unei adrese la SC X SRL, locul de munca al parţii civile, pentru a comunica diferenţa de salariu.
Prin adresă, s-a comunicat că diferenţa de la salariu la indemnizaţia de concediu medical este de 346 lei. Partea civilă a fost prejudiciată cu aceasta sumă.
A rezultat din certificatul medico legal că partea civilă a fost internată în perioada 23-27.08.2010.
A solicitat partea civilă, obligarea inculpaţilor la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli efectuate pe perioada spitalizării. Instanţa apreciază că cererea este întemeiată. Este cert că partea civilă a efectuat cheltuieli suplimentare cu hrană, medicamente şi îmbrăcăminte, aşa încât cererea parţii civile este justificată iar suma solicitată proporţională cu prejudiciul creat.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa a apreciat ca fondată cererea de acordare a unor asemenea daune, având în vedere natura leziunii suferite, faptul că a şi fost internat în spital, unde a suportat tratament antibiotic şi sutura plăgilor, împrejurări care în mod evident i-au creat acestuia o stare de disconfort fizic şi psihic, afectându-i activitatea cotidiană obişnuită, dar a considerat a fi exagerate şi le-a apreciat doar la suma de 5.000 de lei.
În concluzie, în baza art. 14 lit. b şi 346 C. pr. pen., instanţa a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 5846 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă M.P., din care suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
În ce priveşte suma solicitată pentru brăţara care susţine că i-a fost sustrasă în timpul agresiunii instanţa a constatat că, cererea nu este fondată. Din probele administrate nu a rezultat cu certitudine că partea civilă a purtat o asemenea brăţară în timpul agresiunii şi cu atât mai mult că i-a fost sustrasă.
Pentru aceste considerente instanţa a respins în rest pretenţiile civile solicitate de partea civilă M.P.
Spitalul de Urgenţă Petroşani s-a constituit parte civilă cu suma de 1038,50 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate în acest spital în perioada 23.08 – 27.08.2010.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, rap. la art. 14 lit. b şi 346 C. pr. pen. şi la art. 998 C. civ., instanţa a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei mai sus menţionate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, inculpatul T.M.C.
În motivele de recurs formulate, astfel cum au fost susţinute verbal prin apărătorul ales, inculpatul a criticat, sub aspectul temeiniciei, sentinţa atacată, solicitând casarea acesteia iar în rejudecare, achitarea sa, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen., raportat la art. 10 lit. b1 C. pr. pen. şi art. 181 C. pen.
A menţionat inculpatul recurent că,deşi a făcut demersuri în vederea împăcării cu partea vătămată, acesta a refuzat împăcarea.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 al. 3 C. pr. pen., constatăm că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a luat act de cererea inculpatului T.M.C., de soluţionare a cauzei conform dispoziţiilor art. 3201 C. pr. pen., referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, reţinând, conform probaţiunii administrată în cursul urmăririi penale, că, în data de 22.08.2010, împreună cu coinculpatul L.M., a lovit pe partea vătămată M.P., provocându-i leziuni vindecabile în 9 – 10 zile de îngrijiri medicale.
Activitatea infracţională a inculpatului recurent a survenit pe fondul unui conflict în desfăşurare, între partea vătămată M.P.şi fraţii săi M.G.şi M.N. – pe de o parte – şi fraţii inculpatului, T.G. şi T.A.I. – pe de altă parte, conflict în care intervenise inculpatul L.M. şi în care a intervenit, apoi, pentru aplanare, şi recurentul.
Faţă de contextul în care s-a produs agresiunea fizică relatată, apreciem că fapta inculpatului T.M.C. îndeplineşte condiţiile cerute de dispoziţiile art. 181 C. pen. pentru a nu constitui infracţiune.
Menţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social – se arată în aliniatul 2 al aceluiaşi articol – se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana sau conduita făptuitorului.
În speţă, la aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, nu se poate face abstracţie de faptul că atitudinea inculpatului a fost generată de dorinţa de aplanare a conflictului în care erau antrenaţi fraţii săi, după cum nu se poate ignora nici regretul inculpatului faţă de cele întâmplate, materializat în dorinţa sa, exprimată încă din cursul urmăririi penale, de a se împăca cu partea vătămată.
Raportat la aceste considerente şi în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., recursul formulat de inculpatul T.M.C. va fi admis ca fondat, urmând a se extinde efectele acestuia şi cu privire la inculpatul L.M., aflat în acelaşi grup procesual cu recurentul, va fi casată parţial sentinţa atacată şi, în rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen., raportat la art. 10 lit. b1 C. pr. pen. şi art. 181 C. pen., vor fi achitaţi inculpaţii T.M.C.şi L.M. pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 al. 2 C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 91 al. 1 lit. c C. pen., inculpaţilor T.M.C. şi L.M. li se va aplica sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de câte 500 lei fiecăruia.
Notă: Soluţia de mai sus surprinde în mod plăcut prin aceea că nu consideră incompatibile aplicarea art. 3201 C. pr. pen. şi achitarea în temeiul art. 10 al. 1 lit. b1 C. pr. pen. (iar această compatibilizare intervine în mod indirect, prin extinderea efectelor recursului, şi în cazul inculpatului care nu a utilizat procedura simplificată).
Această viziune concordă pe deplin cu opinia noastră în materie. Într-adevăr, aşa cum am arătat cu altă ocazie[1], reţinerea art. 10 lit. b1 C. pr. pen. presupune pe de o parte, că fapta penală este săvârşită şi dovedită, subzistând în toate elementele sale constitutive, iar pe de altă parte, că sunt întrunite şi condiţiile răspunderii penale a inculpatului. Din această complexă paletă de condiţii şi elemente care sunt apte să conducă la condamnarea unei persoane, lipseşte doar un element general al infracţiunii – pericolul social ridicat.
În acelaşi timp, atunci când înţelege să beneficieze de dispoziţiile art. 3201, inculpatul recunoaşte săvârşirea faptei, încadrarea juridică şi, implicit, existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii.
Există, aşadar, identitate (si nu o contradicţie) între ceea ce caracterizează instituţia recunoaşterii vinovăţiei şi elementele specifice acestei soluţii de achitare. Iată de ce apreciem ca instanţa poate dispune achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) si 10 al. 1 lit. b1), fără a respinge solicitarea inculpatului de a beneficia de art. 3201.
În acest sens s-a pronunţat recent şi instanţa supremă[2], care a reţinut următoarele: „Dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care se referă la pronunţarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, nu exclud aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., deoarece o hotărâre de condamnare poate fi dispusă numai dacă fapta comisă şi recunoscută de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; în caz contrar ne aflăm în prezenţa unei fapte prevăzute de legea penală şi nu a unei infracţiuni.
Singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată este cel prevăzut în dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., toate celelalte temeiuri de achitare prevăzute în art. 10 C. proc. pen. impunând efectuarea cercetării judecătoreşti în urma căreia să se stabilească existenţa faptei, dacă aceasta constituie infracţiune şi dacă a fost săvârşită de inculpat.”
[1] A se vedea, pentru detalii, F. Radu, Despre compatibilitatea dintre recunoaşterea vinovăţiei şi diferitele cazuri de achitare, în Revista de Note şi Studii Juridice
[2] A se vedea I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2142 din 19 iunie 2012, publicată la www.scj.ro.
Florin RADU
Avocat, Baroul Hunedoara
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
