Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Certificatul de calitate de moștenitor
11.03.2013 | Marius MUREȘAN

Certificatul de calitate de moştenitor este „reglementat” de Legea nr. 36/1995 într-o manieră lacunară şi atât de imprecisă, încât, în numeroase cazuri, din instrument pus la dispoziţia moştenitorilor în vederea îndeplinirii formalităţilor legate de eliberarea certificatului de moştenitor sau de apropriere a bunurilor aflate în patrimoniul succesoral, a devenit o „armă” utilizată pentru a crea „moştenitori aparenţi”, uneori chiar împotriva adevăraţilor moştenitori.

Legea nr. 36/1995, în forma sa iniţială, prevedea, la art. 84: „În cazul în care nu s-a fãcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesita operaţiuni de durata şi moştenitorii solicita sa li se stabileascã numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moştenitor.”

Modificările aduse Legii 36/1995 la data de 18.10.2011 nu vizează prevederile privind emiterea certificatului de calitate de moştenitor, art. 84 din varianta iniţială a legii devenind art. 81.

La data de 04.02.2013 are loc o republicare a Legii 36/1995, prin care se încearcă şi o soluţionare a dificultăţilor apărute în practică referitor la certificatul de calitate de moştenitor:

„ART. 116
(1) La cererea moştenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moştenitor, care atestă numărul, calitatea şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moştenitor, exceptând dispoziţiile privind masa succesorală.
(2) Certificatul de calitate de moştenitor se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de prezenta lege pentru eliberarea certificatului de moştenitor, stabilindu-se şi cotele succesorale.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) au aplicabilitate şi în situaţia în care s-a eliberat anterior certificat de moştenitor.”

Până la republicarea din 2013 a Legii 36/1995, practicienii au avut de ales între două modalităţi de interpretare a certificatului de calitate de moştenitor:
a. certificatul de calitate de moştenitor poate fi emis exclusiv în intervalul de şase luni în care se poate accepta moştenirea;
b. certificatul poate fi emis şi ulterior.

Pentru a decide între cele două interpretări, să vedem în ce situaţii se poate emite certificatul. Art. 84 (devenit ulterior art. 81) prevede două cazuri:

1. dacă nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului;
şi
2. dacă determinarea acestora [a bunurilor, n.m. M.M.] necesită operaţiuni de durată.

Pentru ambele situaţii se adaugă, probabil, şi condiţia ca moştenitorii să solicite să li se stabilească numai calitatea. Spunem „probabil” pentru că din formularea textului nu reiese indubitabil că această condiţie trebuie îndeplinită în ambele situaţii şi nu doar în cazul doi, căruia îi este alăturat direct.

Pentru a decide între cele două interpretări utilizate în practica notarială (punctele a. şi b. de mai sus) trebuie să le raportăm la cele două situaţii prevăzute de art. 84 (punctele 1 şi 2 de mai sus). Astfel, în situaţia 1, dacă nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului, nu este posibilă eliberarea unui certificat de calitate de moştenitor în afara perioadei de şase luni prevăzute pentru acceptarea moştenirii. De reţinut că pentru a stabili calitatea de moştenitor, notarul trebuie să facă aplicarea şi a art. 76  alin. (3): „Pe baza de declaraţie sau probe administrate în cauza se va stabili dacã succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal.” Încercând să stabilească dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal, notarul are două opţiuni: prezentarea în faţa lui să se realizeze în termenul de şase luni sau, dacă are loc ulterior, să se demonstreze că a avut loc o acceptare tacită.

Acceptarea tacită se realizează prin acte referitoare la bunurile aflate în patrimoniul succesoral. Ori, în situaţia de la punctul 1, când nu există sau nu sunt menţionate bunuri în patrimoniul succesoral, notarul, în cazul în care presupusul moştenitor solicita eliberarea certificatului de calitate de moştenitor în afara termenului de şase luni, nu are cum să constate acceptarea tacită a moştenirii. Cu toate acestea, în practică întâlnim certificate eliberate la zeci de ani de la dispariţia lui de cuius, în care se menţionează că „nu au fost declarate bunuri mobile sau imobile”. Rezultă astfel că, în versiunile Legii 36/1995 anterioare republicării din 2013, emiterea certificatului ulterior perioadei de şase luni nu poate avea loc decât dacă a fost identificat în patrimoniul succesoral cel puţin un bun. În ambele situaţii prevăzute de art. 84 e necesar însă ca notarul să precizeze cazul incident, pentru a proteja interesele celor care vor contesta actul, de exemplu ca moştenitori a căror calitate nu a fost stabilită.

În altă ordine de idei, trebuie remarcat că certificatul de calitate de moştenitor, în formularea iniţială, maschează, de fapt, două tipuri de acte: pe de o parte,  în situaţia 1 e un veritabil certificat de moştenitor, ce urmează a fi completat, în timp ce în situaţia 2 e, mai degrabă, o adeverinţă care-i permite celui menţionat să adune documentele necesare obţinerii certificatului de moştenitor. Practica a speculat această suprapunere şi, de multe ori, s-au eliberat „adeverinţe” care au jucat ulterior rol de „certificate de moştenitor”.

În reglementarea actuală (Legea 36/1995 republicată în 2013) certificatul de calitate de moştenitor pare a-şi pierde calitatea de „adeverinţă”, fiind legat mai strâns de certificatul de moştenitor. Soluţia corectă ar fi fost păstrarea ambelor sensuri, dar cu delimitarea lor clară. Poate… de lege ferenda.

Avocat Marius MUREŞAN


Aflaţi mai mult despre , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Certificatul de calitate de moștenitor”

  1. Octavian POPA spune:

    Si care este critica pana la urma?
    Ca notarul nu poate emite o „adeverinta” prin care sa constate ce? Cum ar putea emite o „adeverinta” prin care sa spuna ca o persoana are calitatea de mostenitor fara sa verifice daca mai sunt si alti mostenitori care eventual ii inlatura pe ceilalti? Sau cum ar mai ajuta aceasta adeverinta daca nu ar fi stabilita si intinderea drepturilor mostenitorilor, care se stabileste in functie de cati mostenitori sunt?
    Spuneti ca ar trebui facuta o delimitare, dar chiar dumneavoastra spuneti in primul paragraf ca aceasta adeverinta a devenit o arma impotriva adevaratilor mostenitori.
    Ar trebui sa mai tineti cont si de faptul ca aceasta „adeverinta” ar produce efecte pana la anularea printr-o hotarare judecatoreasca. Sau credeti ca nu ar trebui sa fie asa si sa poata produce efecte sau nu dupa cum doresc cei interesati?
    Si nu in ultimul rand, termenul de 6 luni a devenit un an.

  2. Marius MUREȘAN spune:

    Am sa rezum cateva dintre ideile prezentate in articol, raspunzandu-va, totodata, punctual la intrebarile puse si incercand sa clarific aspecte ce par a nu fi fost suficient dezvoltate.
    Sub titulatura “certificat de calitate de mostenitor” se afla, de fapt, doua tipuri de acte: 1. Un certificat de mostenitor incomplet, emis in aceasta forma din cauza ca nu s-au identificat bunuri in patrimoniul defunctului si 2. Un act temporar care sa ateste calitatea de mostenitor pana la identificarea bunurilor, in cazul in care exista indiciile existentei unor bunuri, dar identificarea lor necesita timp. In acest din urma caz, si aici conceptiile noastre converg partial, <>. Dificultatile care se ivesc in practica sunt urmatoarele:
    – Nu este normal ca certificatul de calitate de mostenitor sa produca efecte pana la anularea printr-o hotarare judecatoreasca; parerea mea este ca “adeverinta” ar trebui sa aiba efecte limitate, respectiv: a. sa fie clar ca nu reprezinta certificat de mostenitor, fie el si partial; b. anularea ei sa aiba loc prin simpla contestare de catre alti posibili mostenitori, nu doar in instanta, c. valabilitatea ei sa fie strict determinata (de exemplu, o luna sau sase luni);
    – Certificatul de calitate de mostenitor si-a dovedit utilitatea in revendicarea imobilelor trecute in proprietatea statului comunist; in unele cazuri, pretinsi mostenitori au obtinut certificate de calitate de mostenitor, in dauna mostenitorilor care aveau vocatie succesorala concreta, acestia din urma fiind blocati in a-si obtine bunurile printr-o procedura administrativa din cauza ca erau nevoiti sa anuleze in instanta respectivul certificat de calitate de mostenitor.
    Ca sa raspund punctual intrebarilor dumneavoastra:
    1. “Cum ar putea emite o „adeverinta” prin care sa spuna ca o persoana are calitatea de mostenitor fara sa verifice daca mai sunt si alti mostenitori care eventual ii inlatura pe ceilalti?”
    In practica s-au emis astfel de certificate de calitate, cu o verificare sumara, notarul precizand ca respectivul act nu tine loc de certificat de mostenitor; o astfel de adeverinta se poate emite sub conditia ca ea nu atesta faptul ca cineva e mostenitor efectiv, ci ca, la o prima vedere, ar putea ridica pretentii la mostenire; pe baza acelei adeverinte, prezumtivul mostenitor poate cere acte anumitor institutii (de exemplu, o lista a posibililor succesori ai lui de cuius); in practica e extrem de greu de obtinut informatii sau acte de catre un mostenitor, unele institutii neacceptand nici macar reprezentarea prin avocat. In concluzie, o astfel de “adeverinta” se poate emite si fara stabilirea exacta a tuturor mostenitorilor (dar nu fara efectuarea unor minime verificari).
    2. “Sau cum ar mai ajuta aceasta adeverinta daca nu ar fi stabilita si intinderea drepturilor mostenitorilor, care se stabileste in functie de cati mostenitori sunt?”
    Art. 84 al Legii nr. 36/1995: “În cazul în care nu s-a fãcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesita operaţiuni de durata şi moştenitorii solicita sa li se stabileascã numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moştenitor.” In practica, am intalnit certificate de calitate de mostenitor care atesta doar ca anumite persoane sunt mostenitori, nimic mai mult. Utilitatea unei astfel de adeverinte ar fi posibilitatea, printre altele, de a obtine informatii privitoarela bunurile din patrimoniul defunctului.
    3. “Spuneti ca ar trebui facuta o delimitare, dar chiar dumneavoastra spuneti in primul paragraf ca aceasta adeverinta a devenit o arma impotriva adevaratilor mostenitori.”
    Adeverinta a devenit o “arma” din cauza ca a dobandit in practica statut de certificat de mostenitor partial, care trebuie anulat in instanta. Nu adeverinta e problema, ci reglementarea legislativa si confuzia cu certificatul de mostenitor.
    4. “Ar trebui sa mai tineti cont si de faptul ca aceasta „adeverinta” ar produce efecte pana la anularea printr-o hotarare judecatoreasca. Sau credeti ca nu ar trebui sa fie asa si sa poata produce efecte sau nu dupa cum doresc cei interesati?”
    Asa cum am aratat mai sus cred ca “adeverinta” trebuie sa aiba un efect in timp chiar mai limitat decat sustineti dumneavoastra, respectiv pana la indeplinirea scopului pentru care a fost emisa (obtinerea de acte/informatii in vederea identificarii bunurilor din patrimoniul defunctului), iar pentru anularea ei sa fie de ajuns o simpla contestatie la notar realizata de catre un alt potential mostenitor.
    5. “Si nu in ultimul rand, termenul de 6 luni a devenit un an.”
    Ne-am raportat la termenul de 6 luni, deoarece principalele probleme cu aceste certificate de calitate de mostenitor apar sub vechiul cod civil cu raportare la imobile a caror situatie juridica este incerta.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.