OUG privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi prorogarea unor termene
12 martie 2013 | JURIDICE.ro
In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 127 din data de 8 martie 2013 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 12/2013 pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale si prorogarea unor termene.
Ordonanta de urgenta modifica mai multe acte normative din domeniul financiar-fiscal:
1. OUG nr. 29/2011 privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata
In principal, actul normativ introduce posibilitatea de repunere in termen a inlesnirilor la plata care si-au pierdut valabilitatea si extinde sfera de aplicare a esalonarii la plata si la alte categorii de obligatii fiscale excluse pana in prezent.
Astfel, se precizeaza ca pot fi supuse esalonarii si obligatiile fiscale preluate de ANAF de la alta autoritate publica ca urmare a transferului de competenta, in situatia in care acesta are loc pe perioada derularii unei esalonari la plata. De asemenea, se precizeaza ca amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat sunt asimilate obligatiilor fiscale.
Se introduc prevederi referitoare la posibilitatea retragerii cererii de acordare a esalonarii, pana la emiterea deciziei de esalonare la plata sau a deciziei de respingere. Contribuabilul poate renunta, de asemenea, la esalonarea la plata pe perioada de valabilitate a acesteia, ceea ce presupune achitarea obligatiilor fiscale ramase din esalonare, pana la data la care intervine pierderea valabilitatii esalonarii la plata.
La cererea temeinic justificata a contribuabilului, organul fiscal competent poate aproba prelungirea termenului de constituire a garantiilor cu cel mult 30 de zile.
Contribuabilul poate solicita organului fiscal competent mentinerea unei esalonari a carei valabilitate a fost pierduta din cauza nerespectarii conditiilor de mentinere a valabilitatii esalonarii prevazute de lege, o singura data pe perioada de valabilitate a esalonarii, daca depune o cerere in acest scop inainte de executarea garantiei de catre organul fiscal competent. Cererea se solutioneaza prin emiterea unei decizii de mentinere a valabilitatii esalonarii, cu pastrarea perioadei de esalonare aprobate initial.
Se introduc prevederi speciale pentru contribuabilii cu risc fiscal mic, pentru care organul fiscal competent poate aproba esalonarea la plata a obligatiilor fiscale restante, pe o perioada de cel mult 12 luni, cu conditia constituirii unei garantii in valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul esalonarii la plata.
Potrivit actului normativ, este considerat cu risc fiscal mic contribuabilul care, la data depunerii cererii, indeplineste, cumulativ, urmatoarele conditii:
– nu are fapte inscrise in cazierul fiscal;
– niciunul dintre administratori si/sau asociati nu a detinut, in ultimii 5 ani calitatea de administrator sau asociat la persoane juridice care au fost lichidate sau la care a fost declansata procedura insolventei si la care au ramas obligatii fiscale neachitate;
– nu se afla in inactivitate temporara;
– nu are obligatii fiscale restante mai mari de 6 luni;
– nu a inregistrat pierderi fiscale in fiecare an din ultimii 3 ani fiscali consecutivi.
2. OG nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala
Se elimina taxa de autorizare a societatilor comerciale de consultanta fiscala.
Se introduc prevederi care asigura recunoasterea titlurilor de calificare pentru cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European sau Confederatiei Elvetiei care doresc sa desfasoare activitatea de consultant fiscal in Romania, in urma sustinerii unui interviu in fata Comisiei de evaluare a acesteia.
3. OG nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor natural
Se introduc prevederi care stabilesc modalitatea de calcul al valorii redeventelor aferente venitului suplimentar ce urmeaza a fi scazuta in vederea determinarii bazei impozabile lunare.
4. Prevederi referitoare la masuri de reducere a arieratelor unitatilor administrativ-teritoriale
Se stabileste ca, pana la 31 decembrie 2013, prin derogare de la prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, suma aferenta procentajului de 20%, respectiv 15%, din cota defalcata din impozitul pe venit de 18, 5%, respectiv 7%, si din sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale, precum si sumele retinute ca urmare a aplicarii gradului de necolectare a impozitelor si taxelor locale se vor repartiza prin hotarare a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de functionare si/sau de capital pentru care au avut prevederi bugetare aprobate, in ordinea cronologica a vechimii arieratelor, precum si pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala si a proiectelor de infrastructura care necesita cofinantare locala.
Se prelungeste pana la data de 29 martie 2013, termenul pana la care unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita de la Ministerul Finantelor Publice, contractarea de imprumuturi din varsaminte din privatizare, inregistrate in contul curent general al Trezoreriei Statului, cu termen de rambursare de maximum 5 ani, in limita sumei de 500.000 mii lei, in conformitate cu OG nr. 3/2013 privind reglementarea unor masuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte masuri financiare, precum si modificarea unor acte normative.
5. OG nr. 93/2012 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara
Se amana pana la data de 30 aprilie 2013 infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara. Data initiala era stabilita la 15 martie 2013.
In conformitate cu prevederile OG nr. 93/2012, Autoritatea de Supraveghere Financiara va prelua in intregime atributiile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, care se vor desfiinta.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro