Întrebare preliminară cu privire la impozitare
12.03.2013 | Mihaela MAZILU-BABEL

Instanța supremă administrativă din Polonia dorește să afle dacă potrivit articolului 44 din Directiva nr. 2006/112, în scopul impozitării serviciilor prestate de întreprinderea A, cu sediul în Polonia, întreprinderii B, cu sediul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în cazul în care întreprinderea B utilizează infrastructura întreprinderii A în cadrul desfășurării activității sale economice, sediul comercial fix este locul în care se află sediul întreprinderii A? (cauza C-605/12 Welmory)
Dispoziții incidente:
Articolul 44
Locul prestării de servicii de către un intermediar care acționează în numele și în contul altei persoane, alta decât cele prevăzute la articolele 50 și 54 și la articolul 56 alineatul (1), este locul în care este efectuată tranzacția principală în conformitate cu prezenta directivă.
Cu toate acestea, în cazul în care clientul serviciilor prestate de intermediar este identificat în scopuri de TVA într-un alt stat membru decât cel pe al cărui teritoriu este efectuată operațiunea respectivă, locul prestării de servicii de către intermediar este considerat a fi situat pe teritoriul statului membru care a emis clientului numărul de identificare în scopuri de TVA sub care i-a fost prestat serviciul.
PS: cererea a fost introdusă la data de 24 decembrie 2012.