« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii
8 comentarii

Starea avocaturii azi
14.03.2013 | Lucian Bernd SĂULEANU

Secţiuni: Opinii | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Starea avocaturii astăzi este cum nu se poate mai nemulțumitoare.

Statutul avocatului nici când nu a fost mai lipsit de repere, iar rolul său în societate mai nedefinit.

Să fie oare vina noastră, a avocaților, odată ce nu reușim să fim o forță în societatea civilă sau să fie urmarea lipsei de eficiență a organelor de conducere ale profesiei care nu au reușit să susțină interesele avocaților?

Acest mod ex abrupto este doar o figură retorică, căci a începe cu identificarea vinovaților este cum nu se poate mai nepotrivit, scopul nefiind înfierarea, ci, dimpotrivă, unul pozitiv, de a pune în discuție aspecte delicate ale profesiei, o încercare de a aborda și altfel lucrurile. Ideile nu sunt noi, toți le gândim și le formulăm zilnic, însă, ca în multe alte situații, nu se întâmplă nimic.

Nu am avut și nici nu avem o dezbatere publică serioasă în privința avocaturii. Acum în ceasul al doisprezecelea s-a întețit discuția pe tema medierii, în lipsa unei reacții ferme instituționale, tăcere întinsă pe mai mulți ani.

Schimbările de ordin social ori economic nu au fost urmate de măsuri corespunzătoare din partea organelor profesionale.

Nici nu a fost constatată starea actuală a avocaturii, nici identificate cauzele și cu atât mai puțin oferite soluții, deși există un punct de vedere exprimat chiar pe pagina web a U.N.B.R.[1], unde, după istoricul profesiei, la pct. IV sub titlul „Preocupări actuale şi de perspectivă ale profesiei de avocat”, se reţine că:

Evoluţia profesiei legale de avocat este puternic marcată de amplificarea fără precedent a activităţii normative, care determină o nouă conotaţie şi o nouă valoare profesiei de avocat (…).

În secolul XXI, profesia de avocat este puternic marcată de evoluţia sa către mediul economic. (…)

Actualmente, confruntarea profesiei de avocat cu realităţile sociale şi economice în permanentă schimbare impun reevaluarea poziţiei instituţionale a avocatului atât în raport cu puterea judecătorească cât şi, mai ales, în raport cu mediul de afaceri şi societatea civilă (…).

Există riscul ca în viitor, profesia de avocat să poată fi transformată, sub presiunea evenimentelor social-economice, într-o simplă afacere, fără a mai fi considerată o profesie.

Trecând peste limbajul de lemn oferit de acest text, totuși am vrea să știm ce s-a realizat odată ce au trecut mai mulți ani de la postarea acestor ”preocupări” exprimate cu mare îngrijorare. Să fie lipsa unor soluții sau a unor programe concrete urmare a necunoașterii realităților din avocatura zilnică?

Cum din organele de conducere ale barourilor sau U.N.B.R. fac parte colegi avocați realizați social și profesional este posibil să nu-și mai dorească cu așa mare nesaț rezolvarea unor probleme mărunte, căci la nivel înalt se gândesc proiecte ”înalte”.

Realitatea pentru unii este aceasta: majoritatea avocaților sunt tineri (între 27-37 ani)[2], dintre aceștia cei mai mulți având venituri mici sau foarte mici, insuficiente pentru a susține un birou în condiții materiale optime; foarte mulți din avocați (cel puțin în provincie) nu au spații potrivite pentru desfășurarea activității sau nu au deloc, întârzierea la plata impozitelor și contribuțiilor este ceva firesc etc.

În nici un chip nu se poate întrevedea un viitor potrivit sau soluții viabile atât timp cât nu se pleacă de la condiția actuală a avocatului, indiferent cât de dureroasă ar fi aceasta sau chiar greșind puțin nuanțele folosite pentru pictarea tabloului general. Avocații nu mai au aura de personaje boeme, intelectuali prin excelență și liberali în esență, ci în marea majoritate sunt simple piese ale unui sistem social defect, care își desfășoră activitatea zilnică de 10-12 ore în condiții din ce în ce mai triste (în imobile insalubre numite instanțe de judecată, mulți fără a cunoaște beneficiile unui birou adecvat), aflați la îndemâna micilor funcționari publici sau capriciilor magistraților.

În zugrăvirea exactă a tabloului actual al avocaturii pentru a nu fi înțeles greșit prefer să citez și câteva idei ale altor avocați. Iată ce preciza dl. Charrière Bournazel, actualul Președinte al Consiliului Național al Barourilor din Franța, în cotidianul L`Express[3] din 30 august 2009 «sistemul actual este hiperelitist, în care o minoritate trăieşte în El Dorado şi alţii, marea majoritate a avocaţilor, căreia i se „conservă rangurile” de profesie liberală, sunt în curs de pauperizare” (…)»

În același ton dl. Marin Voicu, avocat în Baroul Bucureşti, fost judecător CEDO, într-un studiu[4] reţine următoarele:

«…câteva „case” de avocaţi se autoprezintă, în principal, prin portofoliile de firme asistate, între care unele multinaţionale şi prin cifrele de afaceri (…) întâlnim câţiva parteneri şi zeci (chiar sute) de salariaţi, cluburi care, de regulă, în „acord” cu guvernanţii şi vârfurile administraţiilor locale şi-au împărţit „marea piaţă a asistenţei avocaţiale.

Marea majoritate, în care tinerii ocupă ponderea, realizează venituri modeste, sunt „abonaţi” la oficii, se află în situaţia jenantă de a nu-şi putea achita nici măcar taxele la barou, fără a avea o minimă infrastructură de sediu şi alergând zilnic de la o instanţă la alta»

Poate spune fiecare avocat în sinea lui că este mulțumit de statutul actual și ne referim la toate aspectele pornind de la percepția avocatului în societatea actuală, regimul fiscal aplicabil, modul în care celelalte instituții publice iau în serios profesia și organele noastre de conducere, recunoașterea unui rol important în actul de justiție ș.a.m.d.?

Pentru a răspunde sincer la aceste întrebări cred că trebuie să pornim în primul rând de la a ne privi pe noi înșine, a reuși să facem o radiografie a breslei noastre ca mai apoi să tragem o concluzie în privința modului în care ceilalți sau alte instituții publice ne tratează într-un fel sau altul.

Pentru a identifica starea actuală se impune a face o verificare obiectivă, adică să depăsim aprecierile noastre, mai mult sau mai puțin subiective, și să procedăm la un demers serios în decriptarea raporturilor noastre cu ceilalți prin realizarea unui sondaj. Cunosc doar un demers singular, respectiv al Baroului Vâlcea (prezentat doar într-o conferință în anul 2011) care a dorit să afle și poziția mediului de afaceri față de avocați, demers care nu cred că ar fi lipsit de eficiență dacă ar fi realizat de U.N.B.R., în colaborare cu instituții specializate și cuprinzând toate palierele cu care interacționează avocații și avocatura.

Nu putem să fim mulțumiți când știm că nu s-a demarat niciun proiect pentru susținerea tinerilor avocați, însă, în schimb, s-a realizat de către Casa de Asigurări a Avocaților un hotel la Techirghiol  fără a se face public acest demers sub toate aspectele (necesitatea acestuia, valoarea totală, sursa de finanțare, recuperarea investiției etc.); și după inaugurare nu găsim decât câteva informații cu scop publicitar pe site-ul Baroului București, filmul de prezentare impunându-se a fi urmărit.

Bineînțeles că lipsa oricărei informații de-a lungul timpului cu privire la acest proiect și ale cărui costuri au fost estimate la câteva milioane de euro ne întăresc convingerea asupra modului în care organele de conducere înțeleg să-și respecte colegii din țară și să identifice soluții cât mai viabile în administrarea fondurilor; atât timp cât se fac astfel de investiții, dar și demersuri susținute pentru unificarea fondurilor Filialelor ale CAA (a se vedea lucrările Congresului Avocaților din 2012, precum și rapoartele de evaluare actuarială) implicit nu putem să nu credem că acestea au ca scop doar acoperirea unor lipsuri, fie urmarea unor investiții nepotrivite, fie a problemelor existente la anumite filiale. A se vedea în acest sens și Sinteza raportului de evaluare actuarială din noiembrie 2012 efectuat la cererea C.A.A. în care se concluzionează că în peste 28% dintre filiale se vor epuiza în următorii 10 ani fondul unic pe pensii și asigurări, context în care se propune centralizarea la nivel național. O astfel de propunere care încalcă principiul autonomiei, în lipsa unor informații clare asupra cauzelor, a unor dezbateri concrete și a unei comunicări eficiente, nu poate fi primită.

Din acest exemplu se poate deduce nivelul de comunicare existent la nivelul profesiei, dar și interesul nostru, al tuturor avocaților de a ne apleca asupra problemelor comune.

Pe de o parte, s-ar impune ca reprezentanții profesiei să gândească o altă abordare: spre exemplu organizarea Congresului Avocaților prin rotație în cele mai importante orașe ale țărilor; poate se realizează un altfel de apropiere și informare față de problemele locale mai bine cunoscute, dar și avocații din țară vor percepe că fac parte din aceeași breaslă. Soluția nu este una nouă, Uniunea în perioada interbelică înțelegând să organizeze congresele și la Oradea (1923), Chișinău (1924), Cernăuți (1925), Timișoara (1926), Constanța (1927), Craiova (1928).

Nu lipsită de efecte benefice ar fi și o reprezentare eficientă din partea colegilor ce fac parte din organele de conducere ale profesiei, fie că vorbim de Președintele U.N.B.R. ori a decanilor sau consilierilor. Nu s-au prea văzut activități concrete de promovare a profesiei, de propuneri legislative, de lupte serioase pentru a nu se restrânge activitatea avocaților așa cum s-a întâmplat cu ultimele coduri, luări de poziție ferme. Pentru o corectă informare v-aș ruga să vizualizați interviurile oferite în ultimul an, atât în presa scrisă cât și în cea vizuală. Nu, nu au prea existat, iar cele câteva au avut în parte un alt conținut sau ton (urări de sfârșit de an, de preamărire a profesiei, unele cu iz publicitar).

Din păcate, accederea la o demnitate în profesie a devenit o cale de majorare a onorariilor respectivilor, pierzându-se esența demersului – protejarea profesiei și a colegilor. Puțini au fost cei ce au înțeles că astfel de demnități sunt pentru celilalți, nu pentru sine, dar și mai puțini au fost cei ce au luat poziție fermă chiar cu riscul expunerii persoanele, a unei irosiri aparente a timpului etc.

Puține voci ale avocaților s-au auzit prin Parlament sau alte instituții ori manifestări.

Nici în cadrul propriilor întâlniri lucrurile nu stau mai bine. Spre exemplu la ultimul Congres din 2012 (care a fost transmis în direct și sperăm să se mențină această inițiativă) probleme esențiale (considerate de unii, evident) au rămas pe final, adică a doua zi, când sala era pe jumătate, dezbaterea inexistentă, aspect ce nu împiedică a se reține un exercițiu democratic la acest nivel. Când problemele sunt prea mărunte se invocă faptul că sunt aspecte ce trebuie rezolvate la nivelul barourilor, iar când eventual se apreciază că anumite aspecte prezintă oarecare relevanță se invocă în mod fatidic că ”propunerile trebuie să vină de jos în sus”. Nu mai potrivit ar fi ca astfel de întâlniri și așa foarte scurte ca durată (nici măcar două zile complete) să conțină o secțiune distinctă rezervată unor astfel de probleme și discutate cu prioritate sau mărirea numărului de zile ale Congresului astfel încât delegații la congres să aibă posibilitatea reală de a comunica pe astfel de teme, de a se forma curente de opinie, înlăturându-se astfel gustul unei formale întruniri. Până la urmă ce soluții oferă Congresul pentru avocatura de zi cu zi?

În mai multe țări s-au adus modificări structurale în profesie tocmai pentru a îmbunătăți situația avocaților, acestea privind:

  • nuanţarea posibilităţilor de reclamă şi publicitate (în sensul informării corecte a clientelei şi recunoaşterii posibilităţii de a se face publicitate „întreprinderii”). Comisia Europeană a calificat drept neconcurenţiale regulile restrictive referitoare la publicitatea profesională considerând că informaţiile transmise consumatorilor sunt opace;
  • introducerea unor proceduri de redresare judiciară a formelor de exercitare a profesiei (recunoscând implicit esența economică activităţii avocaţilor) sau facilități fiscale ori a unui regim fiscal adaptat specificului activității;
  • recunoaşterea posibilităţii unor non-avocaţi în anumite limite şi condiţii să investească în societăţi de avocatură (spre exemplu, în legislaţia franceză începând cu anul 2004 s-a recunoscut posibilitatea constituirii unor astfel de societăţi, dar cu condiţia ca ½ din părţile sociale şi drepturile de vot să fie deţinute de avocaţi, iar 2/3 din persoanele ce reprezintă societatea să fie avocaţi);
  • menţinerea denumirii societăţilor de avocatură după decesul asociatului sub al cărui nume a funcţionat societatea, cu acordul moştenitorilor şi cu plata unor sume de bani către succesori;
  • stabilirea prin lege a unor domenii de specializare;
  • identificarea unor programe pentru susținerea financiară a avocaților tineri (burse de studii, facilități pentru avocații cu probleme sociale sau anumite avantaje pentru societățile de avocatură care se implică în formarea tinerilor avocați sau angajează în interiorul profesiei un anumit număr de avocați etc);
  • stabilirea unor onorarii minimale ce ar constitui chiar o măsură de protecție a avocaților așa cum este cazul Austriei, Greciei. În ceea ce ne privește[5] s-a considerat că o astfel de posibilitate nu există, deşi la nivel european sunt state care au prevăzut onorarii minimale. Chiar dacă profesia noastră este liberală, nu înseamnă că stabilind un prag minimal s-ar aduce atingere libertăţii de negociere a onorariului, ci doar s-ar acoperi cheltuielile minimale pentru asigurarea unui serviciu. Observând că au crescut costurile unui proces şi mă refer, în primul rând, la nivelul taxelor de timbru în cazul litigiilor evaluabile, oare avocatul nu ar putea să încaseze un onorariu minimal la nivelul taxei de timbru. Oare ce justificare găsim împotriva unei astfel de soluţii? Statul român percepe o taxă pentru asigurarea acestui serviciu public, dar şi avocatul, al cărui rol este convergent, ar trebui să beneficieze de un astfel de onorariu minimal.

Pe de altă parte, nici avocații nu au înțeles să aducă în for discuții esențiale, preferând în multe cazuri după cum observăm site-urile specializate mai mult anunțurile inutile (gen recrutări, anunțuri cooptări în echipă, premii obținute care mai de care, toate acestea avându-și rostul lor într-o secțiune separată, altfel se aseamănă cu mai multă laudă ori publicitate de natură a nu-și atinge scopul odată ce site-ul este accesat de colegi). Este evidentă înclinația spre publicitate a avocaților, o dorință a celor ce reușind în activitatea profesională să se simtă speciali chiar față de colegii lor; nu este rău lucrul acesta, însă în măsura în care astfel de demersuri sunt constante și covârșitoare, în mod necesar nu mai trebuie să ne întrebăm de ce starea avocaturii este aceasta. Prezentarea societăților de avocatură poate își găsește locul în lucrări atât timp cât are un rol informativ în cataloage separate, destinate publicului,

În ultimii ani, constatăm o intensificare a prezenței avocaților în spațiul audiovizualului, cele mai multe intervenții vizând în special zona litigiilor penale. Bineînțeles că astfel de apariții sunt benefice respectivului avocat invitat, însă au acestea un suport legal sau aduc avantaje imaginii profesiei? Tind să cred că nici una, nici alta odată ce Decizia 220/2011 a C.N.A. privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului în art. 43  interzice radio-difuzorilor să difuzeze emisiuni realizate sau moderate de către avocați în care se dezbat cazuri aflate în cercetare ori pe rolul instanțelor de judecată, iar pe de altă parte nici morală în condițiile unei ”justiții televizate” ale cărei efecte negative și presiuni mentale le recunoaștem cu toții pe care o acceptăm și devenim parte a jocului, deși ar sta în puterea noastră să nu intrăm în jocul altora. Poate mai potrivit ar fi ca la nivelul legislației noastre să se introducă dispoziții care să interzică oricărui avocat (nu numai în calitate de moderator sau realizator) să facă aprecieri în mass-media cu privire la litigii aflate în curs de soluționare, indiferent de natura acestora; într-o astfel de situație, nemaiexistând posibilitatea unor comentarii spectaculoase, poate că intervențiile colegilor noștri se vor concentra pe aspectele profesiei și vor deveni revendicativi.

Tot atât de bine pot fi puse sub semnul dezbaterilor și alte aspecte:

– vacanța judecătorească să fie efectivă și pentru avocați, adică să se identifice soluții între instituțiile implicate și în acord cu dispozițiile legale astfel încât să evite situațiile în care instanțele comunică acte de procedură în vacanță

– registrul de dată certă; identificarea unor soluții concrete pentru întărirea încrederii în actele întocmite de avocat; după cum s-a observat cu titlu de exemplu, leguitorul a înțeles să dea caracter de titlu executoriu contractelor de închiriere încheiate de notarul public, deși avocații sunt cei ce negociază și încheie astfel de acte. Poate una din rațiunile leguitorului a fost și cu privire la lipsa unei siguranțe și a unui control eficient cu privire la registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat, motiv pentru care s-ar putea stabili niște reguli de completare, de avizare anuală a acestuia etc.

– lămurirea aplicării art. 10 alin. 1 lit. f din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și spălarea banilor care a transformat avocații în delatori fiind obligați de îndată ce au suspiciuni să informeze autoritatea competentă prin depunerea unui raport.

Poate lipsa de satisfacție și siguranță profesională este într-o legătură directă și cu ”neașezarea” potrivită a profesiilor juridice prin raportare la criteriul efort/răsplată. Accept să fiu acuzat de orice subiectivism sub acest aspect, însă tot nu pot să înțeleg de ce onorariile lichidatorilor nu pot fi modificate (a se vedea practica judiciară în acest sens), în timp ce ale avocaților da (apropos la Cluj am înțeles că onorariul unui avocat a fost redus la 5 lei!!!), iar executorii au o listă de onorarii minimale. Avocații pe lângă eforul fizic al parcurgerii unui proces (termene, deplasări etc) și al unei activități intelectuale primesc uneori chiar și sub nivelul taxelor de timbru (în cazul cererilor patrimoniale), neavând un mijloc legal de a percepe onorarii rezonabile. În schimb executorii judecătorești a căror activitate se mărginește la aspecte formale percep onorarii duble, triple decât avocații cu simplul atu că au grilă de onorarii și sunt puțini ca număr. S-ar putea spune că acesta este norocul avocaților sau că vina este a lor odată ce acceptă orice sumă cu titlu de onorariu și nu manifestă pe această chestiune o solidaritate de breaslă. Nu, nu putem susține acest fapt raportându-ne la numărul mare de avocați și situația economică. Situația actuală este urmarea oricărui demers instituțional de a așeza profesia noastră între profesiile juridice. Nu mă interesează ce onorarii se percep în cadrul altor profesii juridice, ci mă interesează ca onorariul avocaților să acopere efortul depus, cheltuielile necesare exercitării demne a activității.

Nu mai suntem considerați o elită pentru că nici noi nu ne mai vedem ca pe o elită.

Nici nu avem cum atât timp cât sistemul de primire în profesie nu a avut o constantă în ultimii 15 ani, mai demult de la simple interviuri până la draconicele examene din ultimii doi ani.

A nu recunoaște că numai cine nu a vrut nu a devenit avocat înseamnă a nu avea puterea să clădim ceva.

Da, există în România barouri care au primit cu brațele deschise zeci și zeci de magistrați, ofițeri activi de poliție etc din care unii nu au fost nici măcar o zi avocați, dar au fost trecuți pe Tabloul avocaților incompatibili. Să fie bine sau nu, legal sau ilegal ori la limita legalității? Știu un singur lucru: nimeni din conducerea respectivelor barouri sau a U.N.B.R. nu a făcut publice aceste situații, nu a luat poziție oficială.

Da, sunt barouri care au mimat ani la rând examene de primire în profesie, au primit un număr de avocați care nu se explică prin raportare la populația municipiului reședință de județ sau a județului. Nu lipsită de interes ar fi o astfel de statistică pentru a trage anumite concluzii.

Nu vreau să se creadă că aduc o jignire colegilor. Nu… Dimpotrivă, majoritatea covârșitoare a avocaților sunt străini de astfel de situații, oameni cu mare potențial intelectual, însă a nu identifica derapajele cu scopul de a ne întări profesia, înseamnă a le ignora cu riscul pentru toți de a nu găsi soluții la situația actuală a profesiei.

Satisfacția personală și identificarea fiecăruia cu categoria profesională din care face parte depind în mare măsură de gradul de ”igienă” ce se practică.

Voi sfârși acest material cu gândul că aceste rânduri nu vor fi apreciate ca nepotrivite, ci doar ca un demers, mai mult sau mai puțin reușit, venit din partea unui coleg de breaslă a cărui dorință este de a păși împreună mai apăsat pe drumul avocaturii.


[1] http://unbr.ro/index.php?id=3&lg=1
[2] Conform datelor statistice oferite de Raportul actuarial 2011, vârsta majorității celor ce participă la fondul CAA este între 27-37 ani.
[3] http://www.lexpress.fr/actualite/societe/justice/avocat-un-statut-en-balance_777717.html
[4] Marin Voicu, Avocatura – profesie liberală în spaţiul juridic european – statutul, cariera, limitele şi îngrădirile exercitării profesiei de avocat, Revista Română de Drept Privat nr. 5/2009, p. 169.
[5] Referitor la Decizia nr. 3564/27.03.1999 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România prin care s-au stabilit tarifele unice minime de onorarii avocaţiale unice pe ţarăConsiliul Concurenţei în baza Legii nr. 21/1996 a interzis stabilirea de tarife şi onorarii minimale, considerând că acestea reprezintă o practică anticoncurenţială, punct de vedere care a fost însuşit de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România.


dr. Lucian SĂULEANU
avocat, Baroul Dolj

 
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

8 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD