Secţiuni » Arii de practică » Business » Concurenţă
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

CJUE. Interzicerea acordurilor dăunătoare pentru buna funcţionare a concurenţei
18.03.2013 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CJUE, Concurență
JURIDICE - In Law We Trust

Comunicat CJUE: Acordurile privind prețurile de reparare a vehiculelor asigurate încheiate între societățile de asigurări și atelierele de reparație au un obiect anticoncurențial și sunt așadar interzise dacă sunt, prin însăși natura lor, dăunătoare pentru buna
funcţionare a concurenţei.

Caracterul dăunător al acestora trebuie apreciat în raport cu cele două piețe relevante, și anume cea a asigurărilor auto și cea a reparării vehiculelor.

Societăţile de asigurări maghiare – în special Allianz Hungária şi Generali-Providencia – convin odată pe an împreună cu concesionarii de automobile, sau cu asociația națională care îi grupează, condiţiile şi tarifele aplicabile pentru serviciile de reparaţii care trebuie plătite de societatea de asigurări în caz de accidente ale vehiculelor asigurate. Astfel, în cazul unui accident, service-urile concesionarilor pot să efectueze direct reparaţiile potrivit acestor condiţii şi tarife.

În acest context, concesionarii au două categorii de raporturi cu societăţile de asigurări: pe de o parte, aceştia repară, în caz de accident, vehiculele asigurate în numele societăţilor de asigurare şi, pe de altă parte, acţionează ca intermediari pentru acestea din urmă, oferind asigurări auto propriilor clienţi cu ocazia vânzării sau a reparării vehiculelor. Acordurile încheiate între societățile de asigurări şi concesionari prevedeau că, pentru reparaţia vehiculelor avariate, concesionarii percep un tarif majorat în funcție de numărul și de procentul de contracte de asigurare vândute pentru societatea de asigurări în cauză.

Considerând că aceste acorduri aveau ca obiect restrângerea concurenţei pe piaţa contractelor de asigurări auto şi pe cea a serviciilor de reparaţii auto, autoritatea maghiară de concurență a interzis continuarea practicilor respective şi a aplicat amenzi societăților în cauză.

Legfelsőbb Bíróság (Curtea Supremă, Ungaria), sesizată cu recurs în speță, solicită Curții de Justiție să stabilească dacă acordurile în cauză au ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei.

În hotărârea pronunțată, Curtea amintește mai întâi că acordurile care au un astfel de obiect, și anume cele care prin însăși natura lor sunt dăunătoare pentru buna funcţionare a concurenţei, sunt interzise fără să fie necesară examinarea efectelor lor asupra concurenței. În continuare, Curtea constată că acordurile examinate stabilesc o legătură între două activităţi în principiu independente, și anume serviciul de reparare a vehiculelor şi intermedierea asigurărilor auto. În această privință, Curtea subliniază că deşi stabilirea unei astfel de legături nu înseamnă în mod automat că acordurile în cauză au ca obiect restrângerea concurenţei, aceasta poate constitui totuși un element important pentru a aprecia dacă acordurile menționate sunt, prin natura lor, dăunătoare bunei funcţionări a concurenţei.

În acest context, Curtea arată că, deși este vorba în prezenta cauză despre acorduri verticale – și anume acorduri încheiate între întreprinderi neconcurente -, acestea pot avea ca obiect restrângerea concurenţei. Curtea precizează de asemenea că, în speță, obiectul acordurilor considerate nelegale trebuie apreciat din perspectiva celor două piețe afectate. Astfel, îi revine instanței maghiare obligația de a verifica pe de o parte dacă, ţinând seama de contextul economic şi juridic în care se înscriu, acordurile verticale contestate prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurenţă pe piaţa asigurărilor auto, care permite să se constate că au ca obiect restrângerea concurenţei. Acesta ar fi cazul în special dacă dreptul naţional ar impune concesionarilor care acţionează ca intermediari sau ca agenţi de asigurări să fie independenţi în raport cu societăţile de asigurări. De asemenea, obiectivul anticoncurențial al acordurilor ar fi stabilit și dacă ar fi probabil ca, în urma încheierii lor, concurenţa pe piaţa asigurărilor auto să fie eliminată sau grav diminuată.

Pe de altă parte, pentru a aprecia obiectul acordurilor în cauză în raport cu piaţa serviciilor de reparaţii de vehicule, instanța maghiară va trebui să ţină cont de faptul că aceste acorduri apar ca fiind încheiate pe baza „preţurilor recomandate”, stabilite în decizii adoptate de asociația națională care grupează concesionarii de automobile. În ipoteza în care această instanţă constată că aceste decizii aveau ca obiect restrângerea concurenţei prin uniformizarea tarifelor orare pentru repararea vehiculelor şi că, prin acordurile verticale considerate nelegale, societăţile de asigurări au confirmat în mod voluntar aceste decizii, ceea ce poate fi prezumat în cazul în care acestea au încheiat un acord direct cu asociația menționată, nelegalitatea respectivelor decizii ar antrena și nelegalitatea acordurilor în cauză.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti