« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii
2 comentarii

Aventura de sâmbătă seara
18.03.2013 | Simona CIMPOCA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Ceea ce va să urmeze în câteva rânduri mai mult sau mai puţin haotice nu are pretenţia să fie cotat la nivelul unui articol juridic, aşa cum se aşteaptă un vechi cititor al articolelor pe care le scriu, ci va fi compus tangenţial cu aspectele lumii juridice şi cu problematica psiho-socială a oricărui cuplu mediocru al societăţii…

Este sâmbătă seara. Ea a stat toată ziua în bucătărie, încercând să gătească felul lui preferat de mâncare, ba chiar să încropească un soi nou de desert. Este mulţumită că, la ceasul serii, a reuşit să termine de spălat vasele, de spălat rufele, au mâncat împreună, i-a făcut patul soţului şi a strâns lucrurile împrăştiate de el prin toată casa. Este obosită şi vrea să stea întinsă doar un pic pe canapea lângă el, care se uită neutru la televizor. Soţia cu şorţul încă nedat jos a adormit, iar el o priveşte nemulţumit, fără nicio zvâcnire a inimii sau a vreunei fantezii ascunse. Deşi a fost tratat bine toată seara, nu este fericit. E sâmbătă seara şi nevasta doarme cu părul mirosind a ceapă prăjită, cu capul pe umărul lui, din ce în ce mai grea, obosită de la atâta şters de praf, aspirat şi spălat geamuri.

E sâmbătă seara şi pentru amanta lui, care se pregăteşte şi azi să iasă în oraş, gata să agaţe o nouă victimă masculină, fără nicio grijă care s-o macine nici pentru ziua de mâine, nici pentru această seară. În baie miroase a spumant scump, peste care curge apa caldă, iar pe marginea căzii stă aburind un pahar de vin roşu. 45 de minute de baie, se machiază pronunţat cu creion negru în colţul ochilor, care o face să semene cu o felină demnă de toată admiraţia, dar de temut. Se rujează strident şi se îmbracă aşa cum ştie ea că le place bărbaţilor: decoltat şi mulat.

Sâmbătă seara, el îşi dă seama că nu e fericit nici lângă amanta jucăuşă, care trece instantaneu de la starea de fericire la cea de veşnică nemulţumire, dar nici nu-i place că nevasta a adormit nespălată, nemachiată, cu şorţul de bucătărie atârnându-i pe lângă canapea. Decide că în viaţa sa are nevoie de o schimbare. Îi trece mâna uşor nevestei prin părul nepieptănat, o sărută pe obraz şi îi şopteşte la ureche: „E sâmbătă seara. Mergem în oraş să dansăm?”

Dacă toate cuplurile din jurul nostru care se confruntă cu astfel de probleme ar avea curajul să iasă la iveală, probabil că am pune sec concluzia că societatea de astăzi a făcut cunoştinţă cu marele eşec provenit din relaţiile amoroase dintre oameni. Nu mai ştim să iubim? Nu mai ştim să ne iubim?

Nu există reguli pentru ca o relaţie să fie perfectă, nu există o regulă a iubirii, dar există legi care aduc un plus de ajutor acelora care formează instituţia cea mai de preţ a omenirii: familia. Nu degeaba un bărbat şi o femeie se căsătoresc în virtutea consimţământului lor liber. Nu degeaba soţii hotărăsc în toate privinţele ce ţin de căsătorie, iau decizii împreună, pentru binele lor, pentru ca drumul pe care îl au de parcurs împreună să fie presărat de momente frumoase, împărtăşite în doi. Nu degeaba există articolul 309 alin. 1 din Codul civil, care instituie obligaţia soţilor de a-şi acorda sprijin moral, respect şi fidelitate reciprocă, sau articolul 325, prin care cei doi sunt obligaţi să se sprijine şi din punct de vedere material. Sau mai departe, dacă ei ar avea copii, li s-ar putea aplica prevederile articolului 261, intitulat Îndatorirea părinţilor de creştere şi educare a copiilor lor minori. Şi îndatorirea lor de a locui împreună, cum scrie în articolul 309 alin. 2. Apoi, există obligaţia soţilor de a participa la cheltuielile căsătoriei, în raport cu mijloacele fiecăruia. Sau dreptul soţilor de a se bucura de relaţii sociale personale sau de alegerea unei profesii după bunul plac.

Însă ce rost au toate aceste reglementări în cazul oamenilor care nu se iubesc şi care nu ştiu să profite de bucuria de a-l avea pe celălalt aproape? Pentru ei, lucrurile astea sunt de prisos, pentru că nu sunt mulţumiţi cu ceea ce au, încălcând prevederile legale referitoare la viaţa de familie, şi, ceea ce este mai important, spulberând sentimentele şi fericirea persoanelor care au fost pregătite să le stea alături la fiecare pas, în orice clipă a căsniciei lor.

Altfel, fără sentimentele oamenilor, nici normele legale nu (mai) au vreun preţ.

Simona CIMPOCA

 
Secţiuni: Dreptul familiei, Opinii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Aventura de sâmbătă seara”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    eu astept sa nu mai considere cineva drept implinire faptul ca au mancat o mancare buna :)) sambata seara!

  2. Ioana STANCA spune:

    Mi se pare de neiertat faptul ca toti trei sunt nefericiti din cauza ca iși duc rolurile la extrem. Soția prea e soție, ar putea să gătească și fără atâta ceapă, amanta e prea fatală și fără suflet, iar el e de departe cel mai lipsit de umor. Ce bine ar fi daca cu totii am respecta pur si simplu legile si am invata sa ne bucuram de viata!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD