Cerere de apărare a independenţei sistemului judiciar formulată de preşedintele desemnat al Secţiei pentru judecători din cadrul CSM
27 martie 2013 | JURIDICE.ro
În şedinţa din data de 21 martie 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat rezultatele verificărilor efectuare de Inspecţia Judiciară, cu privire la cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar ca urmare a afirmaţiilor cuprinse în articolul ,,Lupta din CSM. Preşedintele Curţii de Apel Cluj instigă la fals?”, publicat de cotidianul “România Liberă”, la data de 24.01.2013, potrivit unui comunicat al CSM.
Astfel, „cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar în legătură cu articolul mentionat a fost formulată de preşedintele desemnat al Secţiei pentru judecători din cadrul CSM.
De asemenea, la data de 25.01.2013, publicaţiile Evenimentul Zilei şi România Liberă au solicitat efectuarea de verificări cu privire la următoarele aspecte:
– dacă s-au respectat dispoziţiile legale şi regulamentare privind desfăşurarea procedurii de revocare a doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica din funcţia de membru ales al CSM;
– dacă prin mesajul transmis prin e-mail la data de 24 ianuarie 2013, la indicaţia domnului judecător Valentin Mitea, preşedintele Curţii de Apel Cluj, s-au săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.
În urma verificărilor efectuate în legătură s-a dispus clasarea sesizărilor publicaţiilor Evenimentul Zilei şi România Liberă întrucât, Inspecţia Judiciară a concluzionat că nu au fost constatate încălcări ale dispoziţiilor legale şi regulamentare privind desfăşurarea procedurii de revocare a doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica din funcţia de membru ales al CSM. Totodată, din cadrul aceloraşi verificări nu au rezultat indicii privind săvârşirea de către domnul judecător Valentin Mitea, preşedintele Curţii de Apel Cluj, a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
În urma verificărilor efectuate de către inspectorii judiciar, în limita competenţelor Inspecţiei Judiciare, s-a constat, însă, că, în articolul cu titlul menţionat, jurnalistul descrie într- un mod propriu modul cum a decurs convocarea adunărilor generale desfăşurate la mai multe Curţi de Apel din ţară şi care au avut ca scop votarea revocării din funcţia de membru ales al CSM a doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica.
Astfel, inspectorii judiciari nu au constat încălcări ale dispoziţiilor regulamentare şi legale privind convocarea adunării generale a judecătorilor şi luarea hotărârii de declanşarea a procedurii de revocare, centralizarea voturilor exprimate şi înaintarea către CSM a acestora.
În cadrul aceleiaşi lucrări, cu privire la mesajul e-mail transmis de primul-grefier al Curţii de Apel Cluj celorlalte curţi de apel, la data de 24.01.2013, potrivit verificărilor efectuate, s-a constatat că nu se poate retine săvârşirea vreunei abateri disciplinare în sarcina domnului judecător Valentin Mitea, preşedintele Curţii de Apel Cluj întrucât, din conţinutul mesajului rezultă, cu certitudine, că solicitarea a vizat transmiterea proceselor-verbale întocmite cu ocazia adunării generale sau a unui extras din acestea, aşa cum au fost întocmite ca urmare a întrunirii adunărilor generale, pentru realizarea procedurii prevăzute de art. 55 alin.8 din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată.
Inspectorii judiciari au apreciat că mesajul transmis nu reprezintă instigare la fals a celorlalte instanţe, în sensul modificării conţinutului proceselor-verbale întocmite şi menţionării în cuprinsul acestora a motivelor pentru care s-a procedat la votarea revocării doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica întrucât, potrivit legii, acesta este documentul în care se consemnează, în mod detaliat, toate activităţile întreprinse în cadrul şedinţelor adunării generale a judecătorilor.
* * *
Potrivit art. 75 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, şi art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată şi modificată, Consiliul Superior al Magistraturii apără judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
Art. 10 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră libertatea de exprimare, arătând că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare şi că acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (6) din Constituţia României, „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile însă, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.
Rezoluţia 1003 (1993) privind etica jurnalistică, art. 1 stabileşte că, suplimentar la drepturile şi obligaţiile juridice stabilite de către normele juridice respective, presa mai are o responsabilitate etică faţă de cetăţeni şi societate, care trebuie accentuată la momentul actual, când informarea şi comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetăţenilor şi dezvoltarea societăţii şi a vieţii democratice.
În articolul de presă au fost inserate opinii personale, elemente subiective ce nu au valoarea unor fapte probatorii care ar trebui să ofere o imagine reală asupra faptului supus dezbaterii publice. În acelaşi sens, poate fi apreciată şi comparaţia relatată în cuprinsul articolului privind structura hotărârilor adunărilor generale, despre care se afirmă că ar trebui să îndeplinească aceleaşi condiţii de formă şi fond cu cele prevăzute de dispoziţiile legale privitoare la hotărârile judecătoreşti.
Analizând rezultatul verificărilor, în temeiul dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, şi art. 75 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a procedat la admiterea cererii de apărare a independenţei sistemului judiciar formulată de preşedintele desemnat al Secţiei pentru judecători din cadrul CSM” se arată în comunicat.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro